Wednesday, December 31, 2008

Adio, 2008!

Acesta este ultimul articol pe 2008!.

Experienta mea de blogging a inceput acum vreo 4 luni. Chiar zilele acestea m-a intrebat un prieten care este ideea de a avea un blog. I-am spus ca citisem undeva ca "daca nu existi in spatiul virtual, inseamna ca nu existi". Pornind de la acest citat, am inceput sa scriu si eu un blog. Primul articol nu avea nici o legatura cu Matei; era un articol cu tenta negativa, care critica faptul ca lumea parcheaza aiurea la mall-uri, doar din dorinta de a fi mai aproape de intrare in cladire. Cu acest articol, ma inscriam si eu in sirul lung de bloguri existente in "blogosfera", care nu fac decat sa critice si sa improaste cu noroi.

In urma unei discutii cu nasa lui Matei, Ancuta, am ajuns la concluzia ca ar fi mai bine sa scriu ceva pozitiv. Lumea in care traim este prea plina de negativ si de rele. Si pentru ca prezenta lui Matei in viata mea este un lucru pozitiv, care ma invaluie de sentimente pozitive, am decis sa imi fac publice trairile mele de tatic. Acest blog nu va avea succesul multor bloguri negative, dar macar stiu ca cei ce citesc articolele mele vor fi incercati de sentimente pozitive.

Intre timp, activitatea de blogging a inceput sa devina tot mai pasionanta. Ceea ce imi da foarte multa energie sa scriu, sunt mesajele incurajatoare pe care le primesc verbal, prin e-mail sau ca si comentarii la ceea ce scriu. Un rol decisiv l-a avut astfel un e-mail primit de la mama mea, in care ea imi spunea ca este emotionata de ceea ce citeste.

Uitandu-ma pe informatiile furnizate de http://www.trafic.ro/, urmatoarele articole (in ordinea celor mai citite) ale blogului au cel mai mare succes:
  1. Cea mai buna prajitura
  2. Inot
  3. Primii pasi
  4. In cautarea lui Dadi
  5. Reteta fericirii

Faptul ca exista in fiecare zi un numar din doua cifre de cititori ai blogului, ma face sa continui sa sciu cu inversunare. Ma gandesc si la faptul ca peste cativa ani, poate 10, poate 20, Matei imi va citi insemnarile. Nu am nici cea mai vaga idee despre ce va simti el atunci!

Povesteam cu niste cunostinte, care imi spuneau ca nu ar avea timp pentru a scrie un blog. Iar eu le-am raspuns ca ne facem timp in functie de prioritatile pe care ni pe propunem. Cert este ca la inceput timpul alocat scrierii de articole era mult mai putin, dar intre timp, asa cum spuneam si mai sus, totul s-a transformat treptat intr-o pasiune, astfel ca am ajuns sa scriu aproape zilnic.

Ca si concluzie, privind retrospectiv la 2008, pot sa zic faptul ca acesta a fost un an excelent, si a fost unul dintre anii traiti cel mai intens de cand ma stiu. Ma bucur ca Matei a venit pe lume cand eu aveam 27 de ani, si ma gandesc la faptul ca foarte multi tineri din ziua de azi amana acest moment din frica schimbarilor pe care prezenta unui copil le aduce. Asa este, lucrurile s-au schimbat in viata noastra, dar bucuria pe care o aduce prezenta unui copil in casa merita toate eforturile. Timpul trece, indiferent de dorinta noastra. Dar macar eu traiesc cu senzatia ca acest timp nu trece pur si simplu in goana noastra pentru supravietuire, ci alaturi de un copilas. Matei imi ofera cele mai mari impliniri, cele mai mari griji si cele mai mari satisfactii.

Le urez tuturor sa aiba parte de aceleasi sentimente atunci cand isi fac bilantul pe 2008!

Sunday, December 28, 2008

Magia Craciunului

Dupa ce s-a risipit pentru mine mitul lui Mos Craciun, dar mai ales in ultima vreme, aceasta sarbatoare a devenit un prilej excelent de a ma revedea cu prietenii, de a ma bucura de belsugul meselor de Craciun. Nu mi-am dat seama, insa, de faptul ca disparuse treptat ceva... disparuse Magia Craciunului. Senzatia aceea din reclama la Coca-Cola.

Matei mi-a redat aceasta magie prin prezenta lui alaturi de bradut. Cand il vad cat de tare se bucura sa vada bradul, luminitele, stelutele din geamurile vecinilor, redevin si eu copilul de alta data, care se bucura de tot ceea ce vede, pur si simplu. Fara sa stii cat costa, fara sa stii daca unele aranjamente sunt kitschioase. Sa le iei pe toate drept minuni ale sarbatorii de Craciun.

Sper sa reusesc sa il fac pe Matei sa creada cat mai mult in aceasta sarbatoare si mai ales in existenta lui Mos Craciun. Fata de vremurile cand eram noi copii, va fi mult mai greu deoarece peste tot e plin de mosi. Ba chiar si de craciunite imbracate sumar prin tot felul de magazine. Oricum, mosul cel autentic este unul singur!

Saturday, December 27, 2008

Noapte buna, Matei!

Serile Craciunului sunt formidabile alaturi de piticutul nostru. In seara aceasta i-am facut baita, dar nu parea prea dornic sa doarma. L-am pus in patut, dar el avea chef de joaca. Asa ca l-am lasat sa se joace inca vreo 30 de minute, dupa care i-am mai facut 100 ml de laptic. L-am asezat in fata bradutului, cu lumina stinsa, si doar instalatiile de la bradut luminau incaperea. L-am asezat cu fata spre brad, i-am dat sa bea lapticul si am inceput sa ii cant colinde. Mai improvizam unde nu imi aduceam aminte versurile, dar oricum, am avut in repertoriu suficient cat sa isi termine lapticul, dupa care statea cuminte si ma asculta cum ii cantam. Cand m-am apropiat de finalul cunostintelor mele in domeniul colindelor, l-am dus in patut, unde a fost fericit sa isi imbratiseze animalutul cu care doarme.

De foarte multe ori copilasii nu vor sa mearga seara la culcare pentru ca sunt prea agitati pentru ca au participat la niste jocuri care sunt solicitante din punct de vedere fizic. Pe deasupra multi parinti le mai dau si dulciuri seara, fapt care le da si mai multa energie si ii face si mai agitati. Cantandu-i colinde lui Mateiut, l-am linistit si vedeam pe el ca ii placea sa asculte cantecele in timp ce privirea lui se pierdea printre reflexele rosii ale instalatiei de pom. Nemaivorbind de faptul ca si mie mi-a facut o deosebita placere sa ii cant si sa il vad cum admira bradutul. Noapte buna, Matei!

Wednesday, December 24, 2008

Tati zice IV... Editie speciala de Craciun

Aceasta este o editie speciala a seriei Tati zice... Prin acest articol vreau sa impartasesc tuturor un mare secret: Secretul cuminteniei lui Matei.

Matei este un baietel tare cuminte! Acest lucru il poate dovedi si Mos Craciun, care a fost foarte bogat anul acesta. El a fost darnic si cu mami, si cu tati, dar mai ales cu Matei.

Si acum sa va spun secretul cuminteniei lui Matei: mami si tati il trateaza pe Matei ca pe un copil cuminte. E foarte simplu: daca vrei sa ai un copil cuminte, e suficient sa il privesti ca atare si sa il tratezi ca pe un copil cuminte. Daca vrei sa ai un copil rau, atunci il tratezi ca si cum ar fi rau: te astepti ca el sa faca prostii, ba chiar ii spui anticipat: nu fa aia si nu fa cealalta! Si atunci e normal ca el sa faca fix ce ii interzici tu. De ce? Foarte simplu: subconstientul tau si al copilului nu percep negatia. Spre exemplu, acum NU te gandi la bradutul cel verde impodobit cu zeci de globuri colorate! Ups! Sunt convins ca te-ai gandit fix la bradutul cel verde impodobit cu zeci de globuri colorate.

Exact asa face si copilul: tu spui Nu lovi! El va lovi. Nu scuipa! El va scuipa. Nu musca! El va musca. Nu fugi de langa mine! El va fugi de langa tine. Si lista poate sa fie infinita... Acestia sunt parinti care se concentreaza pe lucrurile negative pe care le pot face copiii lor.

Aud parinti spunand: parca vad ca mergem in locul X si copilul meu va face Y prostii. Asa se va si intampla. Se va intampla exact ceea ce se asteapta ei.

Eu ma astept ca de fiecare data Matei sa fie cuminte si sa se comporte frumos (efectul pygmalion). Tocmai de aceea zic: Matei este un copil cuminte, si intelegator. Eu sunt convins ca el este cuminte si il tratez ca atare. Ma concentrez pe lucrurile bune pe care el le face. Prefer sa ignor atunci cand face ceva rau. Ii explic faptul ca nu are voie, dar nu fac o mare scofala din acest lucru. In schimb il laud, il pup si il aplaud de fiecare data atunci cand face ceva bine. Ii multumesc atunci cand face un gest frumos.

Si inca ceva: atunci cand copilul face ceva ce stie ca nu are voie, o face doar pentru ca are nevoie de dragostea si atentia parintilor. Este un semnal de alarma: Si eu exist, nu doar telefonul tau mobil!

Aschia nu sare departe de trunchi. Fiecare copil se comporta asa dupa cum l-au invatat parintii sa se comporte.

Acesta este cadoul meu pentru toti parintii: e secretul unui copil cuminte. Ba mai mult: e secretul meu pentru toti: cei din jur se vor comporta asa dupa cum te astepti tu ca ei sa se comporte. Acest secret poate fi folosit cu succes in relatia cu partenerul, seful, subalternul fiecaruia dintre noi.

Tuesday, December 23, 2008

Bradutul de Craciun

Azi am instalat bradutul. De regula ne ocupam de bradut in 24, dar acum cu Matei, vreau sa traiesc cat mai repede si mai intens senzatiile placute ale sarbatorilor de iarna.

Matei a fost foarte incantat sa vada cum impodobim bradul. Si a fost fericit mai ales atunci cand l-am implicat si l-am lasat si pe el sa puna globuri pe ram. Tot mergea la mami si ii cerea globuri noi pe care sa le puna el. La un moment dat, ramura cea mai de jos a bradului era cea mai incarcata. Matei nu mai stia unde sa puna globurile ce le primea de la mama.
In tot acest timp, colindele umpleau casa cu atmosfera de Craciun. La un moment dat era Silent Night si i-am vazut pe Matei si pe mami cum faceau bradul. Mi-a fost tare drag de ei. Am trait senzatia unor sarbatori pline de farmec si de atmosfera... asa cum erau demult, demult cand eram copil. Parca uitasem ce frumos poate fi Craciunul. In ultima vreme aceasta sarbatoare insemna distractie alaturi de familie si prieteni. Bucuria vacantei. Gustul raciturilor si a bunataturilor gatite in casa. Dar magia parca pierise. Acum insa, magia a renascut! Matei umple casa cu magie de sarbatori. Prezenta copilului ne face sa ne bucuram mai mult de existenta cadourilor si a lui Mos Craciun.

Sarbatori Fericite!

Sunday, December 21, 2008

Fara caciula pe cap si fara chiloti pe sub kilt

Inainte de pleca in Scotia, mi-am luat un carnetel. Ca un adevarat blogger, mi-am propus sa am in permanenta la mine ceva pe ce sa imi pot nota ideile. Imi propusesem sa fac o paralela intre cum vad eu ca sunt crescuti si educati copiii din Romania in comparatie cu cei din Scotia. Pentru ca nu am interactionat cu multi oameni care sa aiba copii mici, nu am avut multe oportunitati in care sa fac astfel de comparatii.

Totusi un lucru l-am observat si mi-a sarit in ochi chiar de mai multe ori: desi erau afara in jur de 3 pana pe la 5 grade Celsius, multi copii erau purtati cu capul gol. Culmea era ca parintii aveau caciuli, dar copii nu. Si cand zic copii, ma refer inclusiv la bebelusi de 3-4 luni. Am vrut sa fac poze, dar m-am gandit ca poate imi ia careva camera si imi da un bobarnac.

Cert este ca strainii sunt mult mai libertini in ceea ce priveste cat de mult ii "cocolosesc" pe copiii lor. O prietena din America mi-a povestit ca se plimba prin Cluj impreuna cu unul din baieteii ei si a fost abordata de catre o batrana care a inceput sa protesteze ca baietelul era prea sumar imbracat.

O alta parte a corpului pe care adevaratii scotieni o poarta descoperita, este cea... de sub kilt. La nunta la care am fost sambata trecuta imbracat cu kilt, o batranica de vreo 80 de ani, a venit la mine si intrebadu-ma daca sunt "scotian adevarat", a incercat sa imi ridice "fusta" cu bastonul ei. La care eu am sarit ca din arc. Pentru ca nu aveam caciula.

Friday, December 19, 2008

La Multi Ani, Luca!

Luca este un baietel extraordinar! Este un sufletel cu nume de apostol. Un copilas cu multa energie, plin de viata si foarte dragalas. Mai nou e si foarte vorbitor.

Si acum imi aduc aminte cum ne-am dus la maternitate sa il vedem pe micut. Ne-am dus la spital si acolo a trebuit sa ne descaltam si sa ne imbracam in niste halate care erau agatate pe un cuier la etaj. Am intrat in salonas si acolo era Manu, proaspata mamica. Stiu ca am povestit un pic despre cum a fost nasterea. Luca dormea! Era ca o broscuta la capatul patului mamicii. Acum cand derulez filmul inapoi parca totul a fost un vis. Nici nu stiam in acel moment faptul ca barza zbura deasupra cartierului Grigorescu si Matei era deja in burtica mamicii lui. Eram inconjurat de bebelusi, tocmai in perioada in care Matei se decidea ca din toata lumea asta mare si larga, el isi doreste sa ne aiba pe noi ca si parinti.

Dar sa revenim la Luca! Un baietel care mie mi se pare ca seamana cu mamica lui: Manu. Lui Manu nu i-a fost usor, dar prin eforturile proprii si cu ajutorul celor din jur, ea este mamica demna a lui Luca. Luca este lucrul cel mai bun care i s-a putut intampla lui Manu!

Luca este finutul nostru si suntem mandri sa fim nasii lui. Azi Luca face 2 ani. La Multi Ani, Luca! luca@nobine.ro

Thursday, December 18, 2008

Dorul de Matei

Ne-am intors din Scotia! Si totul a fost superb cu o mica exceptie: ne-a fost un dor teribil de Matei. Stateam seara in pat si povesteam cu Catrinel despre Matei. Vedeam copii pe strada si ne gandeam la Matei. Prin magazine mergeam tinta la raionul de copii si cautam ceva dragut pentru baietelul nostru.

Aceasta calatorie a marcat in viata noastra un anumit aspect: faptul ca acum nu mai suntem doar noi doi. Acum suntem mai mult decat atat! Suntem o familie si ne simtim bine daca suntem impreuna.
Catrinel este partenerul meu preferat de calatorii. Avem tabieturile noastre atunci cand ne plimbam prin lume si am reusit impreuna sa mergem in destul de mule locuri: America, Franta, Scotia, Norvegia, Grecia, Turcia, Italia. Ne place sa descoperim lucrurile impreuna. Ne distram si ne simtim bine. Acum familia inseamna mai mult decat noi doi. Inseamna sa fim alaturi cu totii. In august, cand am cumparat biletele low cost, ni s-a parut OK sa fim plecati o saptamana. Poate a contat si faptul ca pe atunci Mateiasul era mai mic. Acum nu ni se mai pare!

Aventura noastra scotiana a fost foarte placuta, dar dorul de Matei ni s-a facut sa ni se para ca timpul trece greu. Visam la momentul in care il vom lua in brate si il vom pupa. De-acum urmeaza sa descoperim lumea alaturi de copilas. Ma simt bine ca e asa. Pentru ca asta este ceea ce simt si asa ma simt OK: daca sunt impreuna cu familia mea.
P.S. Am purtat kilt la nunta! Si a fost extraordinar!

Tuesday, December 9, 2008

Mami si Tati in Scotia

Mami si Tati pleaca o saptamana in Scotia. De fapt 5 zile in Edinburg si 2 zile la Londra. Ne va fi dor de Matei? Da, dar aceasta a fost o decizie asumata, cu toate consecintele, inclusiv dorul de Matei. Doar ca Matei, saracutul, nu a contribuit la aceasta decizie. El nu stie ca noi vom fi departe de el o saptamana. El stie ca in viata de zi cu zi noi lipsim in timpul zilei, dar totodata stie ca venim seara acasa. Aceasta este pentru el o certitudine care timp de o saptamana nu se va mai intampla. El stie ca noi suntem cei care ii facem baita seara, il mangaiem cand bea lapticul si il pupam inainte de culcare. El stie ca suntem acolo si se poate baza pe noi daca il doare ceva, sau daca viseaza urat. Mi-e si groaza sa ma gandesc la ce este in sufletelul copiilor cu parinti plecati la munca in strainatate, atunci cand se trezesc noaptea plangand din cauza unui cosmar.

Pentru ca stiu ca exista un numar de cititori fideli (care mi-au spus ca citirea blogului a devenit un obicei zilnic) si un numar mediu de 18 vizitatori pe zi (cu un record de 48 de vizitatori in 25 noiembrie), publicarea trairilor si gandurilor mele de tatic au devenit intr-un fel o obligatie morala fata de cei ce imi citesc blogul. In perioada in care vom fi plecati nu voi putea sa scriu articole. De aceea m-am hotarat sa le propun cititorilor posibilitatea de a mentine blogul activ si de a vota printr-un poll, care se gaseste in partea de stanga sus. Indiferent daca au participat sau nu la votul uninominal, indifferent daca au sau nu drept de vot constitutional, cititorii blogului vor putea sa isi exprime votul si astfel sa ma ajute in dezvoltarea blogului. Ba mai mult, cei care au alte idei decat cele propuse de mine pentru votare, ii rog sa imi trimita mesaje printr-un comentariu la acest articol. Mesajele lor vor fi publicate.

Poll-ul se va inchide in data de 17 Decembrie la ora 12:00.

Ne va fi dor de Matei, dar ne consolam cu gandul ca dupa ce ne intoarcem din Scotia, vom petrece sarbatorile acasa, in familie. Iar vestea buna este ca Matei va fi inconjurat in aceste zile de ambele bunici si dadaca (persoane apropiate lui, care il iubesc foarte mult, si cu care este familiarizat).

Monday, December 8, 2008

Tati zice... III - Efectul Pygmalion in educatia lui Matei

Acesta este al treilea articol din seria "Tati zice".

Efectul Pygmalion se refera la situatii in care oamenii (elevii, angajatii) au performante mai bune decat altii pentru ca pur si simplu asa se asteapta de la ei. Efectul Pygmalion inseamna ca elevii devin constienti de asteptarile profesorilor. Elevii fata de care exista asteptari mici, vor internalize aceasta eticheta si vor avea rezultate mai mici, iar cei fata de care exista asteptari mari, vor avea rezultate bune, comportandu-se pe masura asteptarilor.

In sociologie, acest efect este adesea citat cu referire la educatie si clasa sociala. Un experiment a ilustrat ca daca unui profesor i se spune ca va avea de predat la o clasa cu elevi deosebiti si bine dotati, atunci profesorul va avea asteptari mai, iar copiii se vor comporta in consecinta. La fel se aplica si pentru un manager legat de asteptarile fara de subalternii sai si comportamentul acestora.

Acest concept isi are numele dupa piesa “Pygmalion” a lui Goerge Bewrnard Shaw, in care un profesor face tot posibilul si reuseste sa invete o florareasa saraca sa vorbeasca si sa se comporte precum o doamna din inalta clasa. Radacinile conceptului sunt mai adanci, provenind din antichitate, din mitologia greaca. Povestea de dragoste dintre Pygmalion si Galatea este unica si foarte interesanta. Pygmalion a fost un sculptor care a reusit sa creeze statuia perfecta a unei femei, Galatea, si s-a indragostit de ea. A iubit-o asa de mult, incat zeita Afrodita i-a dat viata statuiei si astfel a desavarsit una dintre cele mai frumoase povesti de dragoste a tuturor timpurilor.

Eu voi folosi efectul Pygmalion in modul in care voi aborda educatia lui Matei. De multe ori sunt lucruri pe care el nu reuseste sau crede ca nu reuseste sa le faca. Un exemplu banal ar fi: sa se suie singur pe canapea. Il vad ca incearca, abandoneaza repede, dupa care se enerveaza ca nu poate si ma cheama sa il ajut. Am constatat ca e suficient sa stau in spatele lui si eventual doar sa il ating, pentru ca el sa poata sa se suie. De fiecare data ii spun: “Matei, hai ca poti!” Acelasi principiu l-am folosit atunci cand el invata sa mearga, si l-am ilustrat in articolul Primii pasi.

Ideea nu este aceea ca voi avea asteptari absurde de la Matei, ci ca il voi trata ca si cum el ar fi capabil sa faca ceea ce isi propune. Il voi incuraja sa incerce singur si voi fi convins ca el poate. Tratandu-l astfel, sper sa ii insuflu si lui convingerea ca poate. Iar acesta este primul pas pentru a reusi: sa crezi ca poti!

Sunday, December 7, 2008

Casuta lui Mos Craciun

De la un mos la celalalt... Matei nici nu a apucat sa se bucure pe deplin de cadourile de la Mos Nicolae, ca l-a si cunoscut pe Mos Craciun.

In fiecare an, Catrinel impreuna cu cei de la Autostrada Transilvania colinda cartierele si satele din jurul Clujului cu Casuta lui Mos Craciun, montata pe un trailer. Copiii au ocazia sa il vada pe Mosu, primesc o ciocolata si isi fac poze care pot fi descarcate de pe siteul http://www.casutaluimoscraciun.ro/. La fel ca si anul trecut, Matei l-a vizitat pe Mosu in casuta lui. Doar ca de data aceasta s-a cam speriat de Mos si a inceput sa planga.

Saturday, December 6, 2008

Mos Nicolae

Mos Nicolae exista! L-am urmarit toata noaptea din 5 pe 6, dar nu am reusit sa il prind. M-am asigurat ca bateriile de la aparatul foto sunt incarcate, astfel incat sa il pot poza si sa ma pot lauda la lume ca l-am pozat pe Mos Nicolae. Am vrut sa fiu primul om din lume care are poza cu Mosul!
Mos Nicolae exista pentru ca vreau eu sa existe. El exista pentru ca eu cred in el. In lumea aceasta a materialului am ajuns sa credem doar ceea ce putem vedea, auzi, atinge, mirosi, gusta. Dar Mos Nicolae e dincolo de simturi. Cand mi-am dat seama de acest lucru, am oprit aparatul foto si l-am pus la loc in husa. Abia atunci l-am perceput pe Mos Nicolae. El este un batranel, cu barba mare si carunta, si vegheaza copiii pe tot parcursul anului. Incepand cu septembrie 2007, un nou copilas a fost adaugat pe lista mosului. Exact, este vorba chiar de Matei! Mos Nicolae a observat ca Matei este un copilas cuminte care ii ajuta pe parinti sa... stearga praful in dulap!

Mos Nicolae stie ca Matei este un copilas care asculta de parintii lui si care mananca tot din farfurie. Stie pentru ca este alaturi de el de fiecare data cand papa. Iar Matei nu este mofturos, el mananca tot ce ii se gateste.

Mos Nicolae stie ca Matei doarme toata noaptea, in patutul din camera lui, inca de la 3 luni. Asta a aflat-o de la Mos Ene. Atata vreme cat mami, tati si Matei cred Mos Nicolae exista, atunci el exista. Secretul este sa nu il cauti cu aparatul de fotografiat, asa cum era tentat tati sa faca. Pe Mos Nicolae il afli atunci cand il cauti cu sufletul de copil care crede in miracole, in faptul ca cineva ne vegheaza, ne doreste binele si ne aduce cadouri negresit in fiecare iarna. Asa se face ca Matei a primit o carte cu culori si animale.


Wednesday, December 3, 2008

Celule Stem

Am platit azi factura de la Cord Blood Center Cluj pentru depozitarea pe 2008 a celulelor stem ale lui Matei. Este extraordinar cat de tare a avansat tehnologia si medicina. Eu stiu doar ca ele sunt celule “aluat” care se pot transforma in orice fel de tesut. Astfel, in cazul unor boli grave, tesuturile afectate pot fi “bombardate” cu celule stem, care vor remedia tesutul afectat. Acesta este modul empiric prin care inteleg eu acest fenomen. Celulele nu sunt transmisibile, in sensul ca doar cel de la care au fost recoltate celulele le poate folosi.

Daca ai banii necesari (cam 1000 Euro la recoltare, dupa care in jur de 30 de euro depozitarea pe an), fiecare parinte poate sa ceara medicului ca in momentul nasterii sa ii recolteze bebelusului aceste celule stem. Tarifele se pot gasi pe site-ul lor. Cei de la Cord Blood Center ne-au dat kitul pe care trebuia sa il avem la noi la nastere. Am pastrat acest kit langa usa, impreuna cu bagajul viitoarei mamici, pentru a fi siguri ca nu il uitam atunci cand plecam in mare graba la maternitate. Dupa nastere, i-am sunat pe cei de la Cord Blood Center, iar ei au venit de urgent, au luat kitul. Pachetul a fost trimis la Bratislava pentru a se verifica integritatea recoltei. Dupa ce au constatat ca celulele au fost recoltate corect, ne-au trimis pe posta certificatul care atesta acest lucru, precum si factura. Factura am platit-o in 3 transe lunare. De-acum mai avem de platit doar depozitarea anuala.

Sper sa nu aiba Matei nevoie de acest serviciu. Este ca o asigurare de viata pe care o platesti, dar pe care speri sa nu o folosesti niciodata. Totodata e destul de greu sa percepi veridicitatea acestui serviciu...este destul de virtual. In sensul ca tu nu vezi celulele acestea niciodata, nu stii unde sunt depozitate, nu stii decat ce iti spun cei de la Cord Blood Center. Noi am luat aceasta decizie pentru ca cel mai rau lucru este sa pierdem acei bani.

Tuesday, December 2, 2008

Cantec

Cand eram mic, mi-au placut George Cosbuc si George Toparceanu. Mi se parea ca au o poezie accesibila, pe care o intelegeam eu ca si copil. Gaseam ca exista si umor in poezia lor, asa ca mi-a placut sa iau si sa invat poezii si strofe intregi. Stiam pe de rost “Rapsodia de toamna”, “Cioara”, “Acceleratul” si alte poezii de-ale lui Toparceanu. De la Cosbuc stiam multe poezii si mi-au ramas in minte tot felul de franturi si de strofe. Printre care si niste versuri de care nu imi aduc aminte in ce context le-am invatat, daca ne-au cerut la scoala sau pur si simplu mi-au placut. Cert este ca ele au ramas undeva in mintea mea. Inainte de venirea lui Matei pe lume, aceste versuri din trecut au iesit nu stiu prin ce minune la suprafata: am inceput sa mi le aduc aminte. Dar nu le stiam pe toate si nici titlul poeziei nu mi-l aduceam aminte. Pana la urma am reusit sa gasesc despre ce poezie este vorba, si pentru ca mie imi place mult si mi se pare ca reprezinta ceea ce simt pentru Matei, o voi cita pe blog. Chiar dupa ce l-am adus pe Matei de la maternitate, iar el dormea in landoul lui, obisuiam sa ii spun aceasta poezie incetut, ca el sa viseze frumos.

Cantec - 1896 Fire de tort

A venit un lup din crang
Si-alerga prin sat sa fure
Si sa duca in padure
Pe copiii care plang,
Si-a venit la noi la poarta
Si-am iesit eu c-o nuia;
-"Lup flamand cu trei cojoace,
Hai la maica sa te joace" -
Eu chemam pe lup incoace,
El fugea-ncotro vedea.

Ieri pe drum un om sarac
Intreba pe la vecine:
-"Poarta-se copiii bine?
Daca nu, sa-i var in sac!"
Si-a venit la noi la poarta
Si-am iesit eu si i-am spus:
-"Puiul meu e bun si tace,
Nu ti-l dau, si du-te-n pace!
Esti sarac, dar n-am ce-ti face!
Du-te, du-te!" Si s-a dus.

Si-a venit un Negustor
Plin de bani, cu valva mare,
Cumpara copii pe care
Nu-i iubeste mama lor.
Si-a venit la noi la poarta
Si-am iesit si l-am certat:
-"N-ai nici tu, nici imparatul
Bani sa-mi cumpere baiatul!
Pleaca-n sat, ca-i mare satul,
Pleaca, pleaca!" Si-a plecat.

Monday, December 1, 2008

Inot

Mi-a trimis cumatra Manu (mama finutului nostru Luca) un link spre un filmulet cu copilasi de varsta lui Matei, care au ocazia sa invete sa inoate. Am pornind de la acest link am cautat pe net si am gasit pe http://www.youtube.com/ filmuletul de mai jos. Mi se pare ca baietelul din filmulet este de varsta lui Matei: in jur de 15 luni. Mi-a placut tare mult; nu stiu sa existe in Cluj un astfel de loc unde micutii ar putea sa invete sa inoate. Daca cineva stie de existenta unor astfel de cursuri, il rog sa imi dea de stire la calin@nobine.ro .

Cei ce nu reusesc sa vada filmul, il pot gasi pe Youtube la adresa: http://www.youtube.com/watch?v=v0mUPr68x2U

Friday, November 28, 2008

Harnicut

Sunt mandru de Matei. In seara aceasta l-am indemnat sa isi adune jucariile. Are o multime de jucarii si doua cosuri mari de plastic in care i le tinem.

Totul a inceput ca un joc in care l-am incurajat pe Matei sa puna jucariile in cos. De fiecare data cand punea o jucarie: "Bravo, Matei!" si aplaud. Incepe sa ii placa si chiar sa rada, asteptand incurajarile dupa fiecare jucarie pe care o pune la locul ei. La inceput ii dadeam eu ce sa puna, dar determinarea a devenit asa de mare, incat el isi doreste sa gaseasca jucariile si sa le puna la loc. Asa se face ca in cateva minute am adunat toate jucariile imprastiate si ne-am si distrat. Ba chiar a inceput sa caute prin toata camera, poate, poate va gasi ceva de pus in cos.
Eu am invatat ca daca il implic pe Matei in activitatile utile casei, dar fac in asa fel incat totul sa para o distractie, el se va angrena si va face ceea ce ne asteptam noi sa faca. El va fi "cuminte", iar noi vom fi fericiti pentru ca avem un baiat harnicut. Ne vom stradui ca acest obicei sa devina o obisnuinta in fiecare seara.


Thursday, November 27, 2008

Tati zice... II - Gulliver in tara uriasilor

Acesta este al doilea articol din seria "Tati zice..."

Citeam pe forumul siteului http://www.parinti.com/ despre asa zisele “tantrums” (crize) ale varstei intre 2 si 4 ani (the terrible twos). Toti parintii se confrunta cu aceste crize intr-o masura mai mare sau mai mica. Prin urmare, pe forum sunt mesaje prin care parintii se plang de dificultatea relatiei pe care o au cu copilasii lor, din cauza acestor crize. Dar si mesaje de genul: "mi-am urmarit micutul cu foarte multa atentie si am vazut ca are o gama foarte variata de "istericale" : cere atentie, chair daca acum m-am ridicat de langa el, verifica daca mai suntem dispusi sa-i oferim atentie" (multumesc, Gabman).

Copilul este un Gulliver in tara uriasilor. El este micut si nu ajunge sa deschida usa, sau sa aprinda lumina, nu poate sa deschida frigiderul sau sa iasa pe balcon. Uneori nu il lasam noi sa faca anumite lucruri (pe care le consideram nepotrivite sau periculoase), asa ca micutul incepe sa se frustreze. El vrea sa faca tot ce fac si adultii, dar pentru ca nu poate, se enerveaza. Este perioada frustrarilor copilasului, crizelor si nemultumirilor, care se transforma in frustrari ale parintilor. Cred ca una dintre erori pe care noi parintii le facem este aceea de a-l trata pe copilas ca pe un adult. Chiar daca juniorul reuseste sa faca foarte multe lucruri, recunoaste culori si animale, stie sa spuna ce varsta are, el totusi este un copilas. Iar noi totusi ii vorbim ca unui adult si suntem nedumeriti de ce el nu intelege. El nu are inca sentimentul proprietatii si al imprumutului. El stie ca daca vrea acum o jucarie, se va duce si o va smulge din bratele unui alt copil din parculet. Sau la fel de bine i se poate intampla ca jucaria lui sa fie luata, si atunci: tine-te bine, ca urmeaza scandalul. Gulliver are o scuza sa se enerveze si sa protesteze, pentru ca el este in tara uriasilor. Dar uriasii nu au nici un motiv sa agraveze situatia si sa contribuie si ei la scandal, transformand totul intr-o frustrare generala.

In viziunea mea, solutia este calm si multa empatie. Nu e usor sa fii un Gulliver si sa incerci sa intelegi cum functioneaza lucrurile in lumea uriasilor. Invatamintele cele mai importante pot fi dureroase si greu de acceptat. Si noi, adultii, ne enervam atunci cand lucrurile nu merg asa cum vrem noi. Iar copilasii se enerveaza pentru ca ei nu stiu regulile din lumea uriasilor si nu inteleg de ce lucrurile nu merg asa cum vor ei. De multe ori si presiunea sociala ne indeamna sa nu fim calmi, atunci cand la coada de la supermarket sunt cateva perechi de ochi care se uita la tine ca la un parinte denaturat, si citesti in privirea lor faptul ca nu esti in stare sa iti stapanesti copilul. Parintii trebuie sa ignore aceste priviri “atotstiutoare” si sa se concentreze pe nevoile copilasului. Sa ramana calmi, mamica sa faca front comun cu taticul si sa il ajute pe micut sa depaseasca momentele de furie.

Tuesday, November 25, 2008

Si totusi... comment!

Si totusi nu ma pot abtine sa nu am comentarii la articolul precedent! Si asta pentru ca imi cade asa de bine sa il vad pe Matei vesel si plin de viata. Arsenalul material pentru aceasta veselie este destul de simplu: o suzeta, o lingura de pantofi de la Ikea si chef de joaca. Matei isi arunca suzeta dupa pat, tata o ia de acolo cu lingura de pantofi. Toata harjoneala il incanta pe copilas, asa ca mami profita si face cateva poze.

Ce vreau de fapt sa spun este ca fiecare copil se naste pentru a fi vesel. Iar aceasta veselie si fericire provine din cele mai bizare si neasteptate lucruri. Astfel, asa dupa cum discutam de curand cu cineva, atunci cand ii cumperi un cadou copilului, e posibil ca el sa se bucure mai mult de ambalaj decat de jucaria in sine. S-ar putea distra cu cutia ore intregi, ignorand jucaria scumpa. Lucrul acesta ma face sa ma gandesc ca de fapt, Matei imi propune un alt sistem de valori. Mie, doar pentru ca jucaria a costat mai mult decat ambalajul, mi se pare ca ea ar trebui sa fie mai interesanta. Dar Matei ma ajuta sa demonetizez anumite lucruri si sa le monetizez pe altele in schimb. Si astfel incep sa vad lumea cu alti ochi. Lingura de pantofi nu mai este… doar o lingura de pantofi; ea a devenit unealta cu care scoatem jucariile de sub pat. Ornitoringul cumparat de Catrinel din America la pret de doi dolari este cea mai draga jucarie. Pentru ca este moale si colorata frumos, este jucaria cu care doarme Matei si fara de care nu se duce la culcare. De multe ori copilul face lucruri care pe noi s-ar putea sa ne deranjeze, pentru ca nu reusim sa ne debarasam de valoarea materiala a "pagubei" produsa de actiunile lor (de exemplu daca deseneaza pe pereti). Valoare pe care micutii nu o inteleg, cel putin pana cand incep sa intre in colectivitati (gradinita, scoala), unde au ocazia sa compare lucruri, haine, jucarii. Si chiar si atunci, pentru ei ceva colorat in roz poate ca e mult mai valoros decat colorat in albastru, chiar daca obiectul albastru a costat de trei ori mai mult decat cel roz.

Matei a inceput sa dea o cu totul alta valoare unui sir lung de “chestii”: modul in care percep eu timpul, viata, riscul, cutia de metal cu care se distreaza la bunici, pietricelele pe care la aduna in parculet, margelele lui Catrinel, camasile mele care sunt locul ideal de a te ascunde atuci cand ai 78 de cm. Toate le vad acum cu alti ochi: de tatic. Nu stiu daca asta ma face mai destept sau mai putin destept, dar stiu ca ma face sa ma simt mai implinit si mai bogat… sufleteste.

Sunday, November 23, 2008

Matei creste!

Sunt uimit de cat de repede creste si se dezvolta Matei. Se schimba de la o zi la alta. In fiecare zi stie ceva nou. Ma uitam azi atent la el si vad un baiatel care are ceva diferit in privire. Vad in ochii lui decizia de a face ceva, vad ca ii place sau nu ii place un anumit lucru, vad o persoana cu gusturi si cu preferinte. Stie deja sa imi arate foarte multe lucruri, stie sa comunice ceea ce vrea prin gesturi, mimica si "vorbe" de copilas: silabe care stim ce vor sa spuna. Matei e ca un burete care vede si inregistreaza. Chiar daca pe moment, el nu iti arata ca invata ceea ce vede, la un moment dat face un gest prin care intelegi foarte clar ca omuletul stie exact ce vrea sa iti arate. Si atunci arborezi pe fata zambetul de parinte. Plin de dragoste.

Printre ultimele lucruri pe care le face, este acela de a scoate sosetele mele din sertar, dupa care se suie in sertar. Stie sa impinga usile glisante ale dulapului, stie sa inchida sau sa deschida sertarele. Stie ca in masina de spalat se baga rufe, dupa care acestea se scutura si se pun la uscat. Stie ca magnetii de pe frigider se pot lipi si pe... calorifer. Stie ca telecomanda porneste televizorul. Stie sa iti arate ca vrea afara pentru ca iti aduce pantofii si se iti arata scaunelul de la intrare. Stie sa ia scamele de pe jos si sa le duca la gunoi. Stie... Stie... Stie... Cred ca as putea sa fac o lista pe care sa adaug noile lucruri pe care Matei le stie. Din ciclul: ce mai stie Matei sa faca! Dar niciodata nu voi putea fi convins ca lista este completa, pentru ca de cele mai multe ori te surprinde cu gesturi sau lucruri noi, pe care i le-ai aratat acum o luna, sau pe care nu stii cine i le-a aratat, sau despre care pur si simplu: "s-a prins".

Natura este extraordinara. Trebuie sa existe ceva divin in modul cum sunt create lucrurile. In modul in care viata apare si se dezvolta. Azi am fost la un eveniment unde au participat 2 familii care aveau copilasi de 3 luni. Cand ma uit la ei, ma gandesc la faptul ca parca Matei nu a fost niciodata asa de mic. Noroc ca exista poze, filmulete care sa ne aduca aminte cum era Matei odata. Senzatia pe care o traiesc este aceea ca Matei a existat dintotdeauna alaturi de mine, alaturi de noi. Uneori cand il vad plimbadu-se prin casa si mutand toate lucrurile din stanga in dreapta, ma intreb de unde a aparut acest pitic care are puterea de a crea o adevarata tornada peste tot pe unde trece. Este micuta mea tornada, care ma face sa fiu mandru de toate lucrurile pe care le-am insirat ca stie sa le faca.

Friday, November 21, 2008

Muzica generatiilor


Mi-a trimis un coleg de servici urmatorul mesaj pe e-mail:
Site pt niste mel mai vechi:
http://www.nickelback.com/ - la videos is alea faine
Albumul nou:
http://music.aol.com/new-releases-full-cds/#/4 -is faine mai ales 8,4,10,3
Claudiu


E vorba de muzica lui Nickelback. Imi place. Stiam de Nickelback. Mi se pare sa seamana cu Bon Jovi. Ma intreb ce muzica ii va placea lui Matei? Diferenta dintre generatii sigur isi va pune amprenta. Muzica generatiei mele (Guns, Metallica, Nirvana, Bon Jovi, Fugees, Ace of Base, etc) parea zgomotoasa pentru generatia parintilor nostri. Oare mie imi va placea muzica generatiei lui Matei? Nu stiu, dar sper ca acest curent manelist sa se faca nevazut cat de curand. Desi parca imi e greu sa cred ca va disparea asa usor un gen de muzica pe care il aud in taxiuri, decapotabile, nunti, sau grupuri de adolescenti ascultand la difuzorul telefonului mobil.

Pana una alta, Matei a invatat sa isi puna muzica, sa scoata si sa introduca CD-ul in CD player. Azi dimineata a pornit radioul! Era muzica celor de la Radio Zu. Noi preferam sa ii punem sa asculte CD-urile cu cantecele in engleza pentru copii, pe care le-a primit de la bunica lui. Seara adoarme pe muzica Mozart pentru copii. Asa s-a obisnuit din primele zile de cand l-am adus de la maternitate sa adoarma pe un fundal sonor placut de muzica instrumentala.

Mi-ar placea ca Matei sa stie sa cante la un instrument. Orice, si nu neaparat foarte bine, ci cat sa aiba o cultura muzicala a notelor si sa isi dezvolte urechea muzicala. Sper sa nu devin si eu unul din acei parinti care isi doreste ca juniorul sa stie sa cante la cel putin 2 instrumente, sa stie cel putin 3 limbi si sa practice la perfectie 2 sporturi. Ne vom stradui sa fim cat mai sensibili la pasiunile pe care le are si sa il sustinem in dezvoltarea inclinatiilor pe care le are.

Thursday, November 20, 2008

Atentie la... copil

Scriam intr-un articol precedent despre cat de importanta este atentia pe care o oferim copiilor. Si noi, adultii avem nevoie de atentia celor din jur… atunci ce sa spunem despre copii? Nu imi pot imagina cum ar fi sa merg pe strada, la servici, acasa si sa nu fiu bagat in seama. Nimeni sa nu ma observe, nimeni sa nu ma salute, sa nu ma certe, sa nu imi zica o vorba buna, sa nu primesc un zambet. Ar fi ca si cum nu as exista. As incepe sa cred ca nu exist. Am citit de curand o povestioara care mi-a placut foarte mult si pe care o recomand oricui. Ea poate fi gasita aici. E o povestioara pe care am sa i-o spun in curand lui Matei inainte de culcare, pentru ca ea se adreseaza atat adultilor, cat si copiilor.

Stiu ca daca ma joc cu Matei, daca ii arat, il invat cum functioneaza jucariile, el primeste astfel atentia cuvenita. Daca il las sa se joace singur cu jucaria favorita, nu va petrece mai mult de 10-15 minute si va veni sa imi arate ceva, sau sa imi dea o jucarie. Va gasi o metoda sa ma abordeze. Iar daca eu il ignor, ii ofer lui ocazia de a cauta sa faca orice pentru a-mi atrage atentia. Si atunci cand va face o boacana, sigur voi intrerupe activitatea care o desfasor si voi spune: “Matei, nu!” Si astfel el este bagat in seama.

Wednesday, November 19, 2008

Noua adresa a blogului

De ieri, blogul de tatic este pe domeniul propriu http://www.nobine.ro/, la adresa http://www.blog.nobine.ro/. Cei ce vor tasta vechea adresa, vor fi redirectionati automat. Acest lucru a fost posibil datorita ajutorului pe care mi l-a acordat prietenul meu, Mihai Pasca. Multumesc, Mihai!

Daca vreti sa ii scrieti lui Matei, trimiteti la adresa matei at nobine punct ro .
Daca vreti sa ii scrieti lui mami, trimiteti la adresa catrinel at nobine punct ro.
Daca vreti sa ii scrieti lui tati, trimiteti la adresa calin at nobine punct ro.

Scriu adresele in acest fel pentru a evita spam-ul.

No bine!

Sunday, November 16, 2008

Sfantul Matei


E duminica seara, 16 noiembrie. Adica Sfantul Matei.

Matei este un nume foarte popular. Cred ca atunci cand va creste mare, jumatate din baieteii din clasa se vor numi Matei. Asta pentru ca cealalta jumatate se vor numi Luca.

Oricati de Matei ar fi, al nostru este unic. Este ca un ingeras care si-a dat jos aripile si a poposit la noi. Are privirea inocenta, pura, de copil care priveste lumea fara sa se gandeasca la intrigi, politica, presedintele Americii sau criza financiara. Toate aceste ganduri din mintea adultilor nu il privesc deloc pe Matei. El se bucura de viata si isi doreste sa creasca si sa devina om mare. Mi se pare paradoxal cum copiii isi doresc sa devina adulti, iar adultii isi doresc sa fie din nou copii. Tin minte ca atunci cand eram mic, imi doream sa fiu mare, sa nu am teme de facut si dupa ce ma intorc de la servici sa pot sa fac ce vreau eu: sa ma plimb, sa alerg, sa citesc, sa ma joc cu prietenii. Iar acum, ca si adult, mi-e dor de vremurile acelea in care nu aveam nici o grija, iar vacanta de vara de trei luni parea o vesnicie. Atunci cand esti copil timpul parca sta in loc. Am retinut o vorba pe care un bunic mi-a spus-o, citand-o pe nepotica lui: "Bunicule, de ce dintotdeauna copiii sunt copii, iar adultii sunt adulti?" Mi-ar placea sa pot sa zic si eu asa!

Matei este consolarea faptului ca desi timpul trece, eu devin un tatic cu un baietel din ce in ce mai mare. De Sfantul Matei, ii urez baietelului meu multa sanatate si bucurii in viata. La Multi Ani, Matei!

Saturday, November 15, 2008

Tati zice...I

Acesta este primul articol din seria "Tati zice..."

Matei implineste doi ani in septembrie 2009, asa ca este in toiul perioadei in care dezvoltarea lui este exponentiala. Igredientele principale pentru dezvoltarea armonioasa a personalitatii sale sunt atentia si dragostea venite in special din partea parintilor si a bunicilor.

Nu exista limita superioara a atentiei pe care noi cei din jurul lui i-o putem oferi. Cheia succesului in determinarea comportamentului lui Matei este oferirea de atentie neintrerupta si de interactiune cat mai mult unu la unu. Noi adultii adesea ne gandim la ingredientele cinei pe care o vom pregati, la telefonul mobil care suna, sau la proiectul care trebuie finalizat la servici. Ignorat si lasat fara audienta, copilul devine zgomotos si cere atentie. Majoritatea dintre noi vedem comportament neadecvat, cand de fapt copilul transmite mesajul: “Si eu? Sunt important, asa ca iti voi atrage atentia prin orice modalitate pot, daca tu nu mi-o acorzi!” Lipsa atentiei acordate copilului este cauza multor probleme de comportament pentru junior si dureri de cap pentru parinti. Daca le oferi copiilor atentie inainte ca ei sa ti-o ceara, nu se va ajunge la situatia in care ei vor face orice prin care sa o cerseasca.

Atentia re rezuma la a fi bagat in seama - cei mici au nevoie de legaturi pozitive cu cei din jur. Copilasul cel mai cuminte si placid ar putea sa starneasca un adevarat uragan pentru a atrage atentia, la fel de mare ca si uraganul starnit de copilasul "terorist" care distruge metodic tot ce gaseste in calea lui. Paradoxul este ca atunci cand sunt cuminti, ei nu primesc atentie din partea parintilor, deoarece comportandu-se frumos si jucandu-se singuri in liniste, ei nu atrag atentia asupra lor.

In legatura directa cu atentia pe care le-o acordam copiilor, se afla si timpul. Parintii care lucreaza, adesea se simt vinovati pentru ca nu petrec destul timp alaturi de copil. Parca niciodata nu sunt suficiente orele zilei, iar copilasul vrea sa consume cat mai multe din aceste ore. El are un cu totul alt mod de a percepe timpul decat adultul si nu este interesat in a urmari ceasul. El traieste foarte mult in prezent si vrea ca cineva sa se joace cu el acum. Singurul mod prin care el le ofera timp liber partintilor este faptul ca la un moment dat se duce la culcare, dar nimic nu poate inlocui timpul petrecut impreuna cu cei mici.

Copilasii au nevoie sa ofere dragoste si sa simta ca primesc dragoste. Fara sa fiu siropos sau evident in ceea ce spun, eu ca si parinte trebuie sa ma asigur ca micutul se simte iubit de mine. Cred ca multi oameni nu au certitudinea ca cei din jur simt iubiti de ei. Uneori afectiunea poate parea evidenta, dar e nevoie sa o demonstram. Atunci cand am dubii, ii ofer copilasului meu o imbratisare si un pupic.

Friday, November 14, 2008

Reteta fericirii


Ma simt special! Si n-am nici un merit pentru ca nu am facut nimic extraordinar. Cel putin aparent! Nu am facut decat sa devin tatal lui Matei. Iar acest lucru ma face sa ma simt special. Senzatia vine din faptul ca am fost martorul procrearii. Natura m-a ales pe mine si din acel moment, ceea ce numeam “perpetuarea speciei” la biologie, pentru mine a devenit cel mai puternic fenomen pe care viata mi l-a dezvaluit. Cel putin pana in acest moment. Si brusc, lucrurile si-au schimbat infatisarea. Am ajuns sa cred ca fericirea inseamna normalitate: sa ai o viata cu sanatate, atat pentru tine cat si pentru cei din jur, in mijlocul unei familii in care sa te simti iubit. Si daca le ai pe astea, poti sa te lupti si sa muncesti sa iti cumperi o casa, sa ai un job sau o afacere proprie, sa calatoresti si sa ai idealuri marete. Pentru ca seara vii acasa si iti incarci bateriile. Nu stiu daca aceasta este o reteta care sa se potriveasca pentru toti, dar stiu ca mi se potriveste mie.

Thursday, November 13, 2008

Scaunelul lui Matei

De vreo doua luni mi-am dorit un scaunel de lemn pentru Matei. Il si vedeam: micut, ca un trapez, din lemn deschis la culoare ca sa mearga cu restul mobilei si cu parchetul din casa. Mi-a venit ideea sa caut la iesirea din Cluj inspre Polus; acolo unde sunt vanzatori cu tot felul de obiecte artizanale. M-am dus acolo, aveau un scaunel care mi-a placut ca si model, dar era folosit si de o culoare inchisa, rosiatica. Nu se potrivea! Am incercat sa discut cu tipul cu dacia veche plina de covoare si obiecte sculptate din lemn. Nu prea am avut success, pentru ca el era cam baut. Eu vroiam s ail conving sa imi faca unul nou din lemn deschis la culoare, el incerca sa ma convinga sa iau unul din lemn de cires.

Pana la urma m-am dus la Izvorul Crisului si acolo am avut oferta foarte mare. Izvorul Crisului este localitatea in care stau cei ce vand sahuri si tot felul de alte obiecte din lemn la mare, la munte si in orice alt loc turistic. Aici m-am oprit aleator la unul dintre ei si pentru ca nu avea, am trecut strada si am descoperit locul in care se afla scaunelul lui Matei. Zacea acolo, un pic prafuit si asteptand sa il iau. Vanzatoru mi-a cerut 35 de roni, iar eu am reusit sa il negociez la 30 (i-am spus un hormintz in maghiara si i-a placut). N-am facut-o din zgarcenie, ci din placerea de a negocia.

Acum sunt foarte mandru de scaunelul lui Matei. Baietelului i-a placut mult, mai ales ca are un sertaras cu care se poate juca. Acum, inainte de a iesi din casa, il asezam pe scaunel, il incaltam si ii dam hainuta. El stie ca urmeaza sa iesim la plimbare si indica usa razand. Cand revenim acasa, il asezam din nou pe scaunel si ii dam jos papuceii si hainutele. Ritualurile acestea marunte ii dau copilului senzatia de rutina si de siguranta, pentru ca stie ce urmeaza sa se intample. Pana una alta, eu ma uit la Matei cum sta pe scaunel si imi e asa de drag, ca nu ma abtin sa nu fac niste poze. Click!

Wednesday, November 12, 2008

Matei - cea mai buna prajitura


In calitatea mea de Alumnus, anul trecut prin octombrie, am fost invitat de studentii de la AIESEC sa tin un discurs la prezentarea organizatiei in fata studentilor viitori membri. Prezentarea avea menirea sa ii atraga pe studenti in radurile membrilor AIESEC.

Tin minte perfect ca eram tatic de 5 saptamani si traiam puternic sentimentele de proaspat parinte. Asa ca nu m-am putut abtine sa nu le mentionez acest aspect tuturor celor adunati in sala de la etaj a Casei de cultura a studentilor. Spuneam atunci ca a avea copil este o senzatie pe care nu o poti descrie in cuvinte. Poti sa spui ca te pisca nasul de la lacrimi, ca ti se inmoaie picioarele sau ca esti cel mai fericit din lume. Cu toate acestea senzatia reala este unica, asa cum spuneam si in primul articol al blogului, ca oricat de dragi ti-ar fi copiii si oricat de mult ti-ar placea de copiii altora, atunci cand este copilul tau senzatia este greu de descris. E ca si cum ai intalni un om care nu a mancat nimic dulce niciodata, iar tu ai incerca sa ii explici cum este gustul de dulce. E ca o prajitura pe care o descoperi numai in momentul in care o gusti.

Oricum, pana acum, Matei este prajitura vietii mele. Si cu cat mananc mai mult, cu atat devin mai dependent si imi place mai tare. Ma intreb daca este o limita superioara a acestui sentiment?

Tuesday, November 11, 2008

Primii pasi

Matei invata sa mearga. Cu mainile ridicate si leganandu-se, Matei se desprinde si pleaca. Se porneste spre o noua lume: aceea a lucrurilor vazute de la 78 de centrimetri inaltime. De la acest nivel, telecomanda de la televizor este o jucarie atractiva, iar butonul rosu va face cutia vorbitoare si plina de imagini sa graiasca din nou.

De trei saptamani juniorul si-a dat drumul la mers. La inceput era ca un pinguin, cu manutele ridicate si cu multa bagare de seama. Noi il privim cu admiratie, dar si cu grija ca nu cumva sa cada. Pana la urma reusim sa ne obisnuim cu gandul ca uneori se impiedica si cade, risca sa se loveasca, dar este un risc pe care trebuie sa si-l asume si el si noi pentru a face acest pas in dezvoltarea omuletului. Atunci cand cade, nu ne repezim speriati catre el, ci ii zambim calm si il incurajam: „Buf! Bravo, Matei, hai ca poti.” Iar el in loc sa planga, rade.

Imi dau seama ca am reusit sa depasesc bariera din mintea mea si ca trebuie sa il las sa isi asume acest risc, atunci cand ii vad pe cei din jur (bunici, prieteni) ca sunt foarte ingrijorati ca Matei sa nu cada. El este ca un pui care invata sa isi ia zborul, iar noi il privim cu satisfactia ca micutul nostru face primii pasi. Si ii insuflam curaj. El ne cauta cu privirea, iar noi ii zambim.

Friday, November 7, 2008

Am facut o fapta buna

cluj
Azi am facut o fapta buna. Am donat Liceului de nevazatori din Cluj o chitara. Am aflat ca ei isi doresc sa faca o formatie si au nevoie de o chitara. Multumirile Doamnei pedagog au fost pentru mine o rasplata cu varf si indesat.

De cand am devenit si eu tatic, parca sunt mult mai sensibil la diferitele nevoi sentimentale, financiare si materiale pe care le au copiii. Ma tot gandesc la diferenta de oportunitate care exista. Sunt diferente intre continente, tari, orase, familii. As introduce conceptul de la "jumatatea scarii", prin care ma refer la calea spre implinirea potentialului fiecaruia. Pentru ca unii copii se nasc in familii care le pot pune la dispozitie resursele materiale, acestia sunt deja la jumatatea scarii. Altii mai au mult de luptat pentru a ajunge acolo unde ei considera ca se cuvine sa fie.

Pe de alta parte cred ca in fiecare familie exista un ciclu asemeni imperiilor: la inceput familia este saraca si plina de neajunsuri. Copilul isi doreste sa isi depaseasca aceasta conditie si lupta toata viata pentru asta, ajungand sa le ofere propriilor copii o situatie mult mai buna. Dupa care, noua genereatie preia lupta si asa mai departe pana cand apare "fiul risipitor" care crede ca totul i se cuvine, iar atunci cand da de greutati, nu reuseste sa le depaseasca si risipeste tot ce au cladit cei dinaintea lui.

Wednesday, November 5, 2008

Copilul din parinte

In fiecare dintre noi se ascunde un copil. Unii dintre noi il lasa sa iasa la iveala mai des, altii mai rar.

Prezenta lui Matei ma face intr-un fel sa imi retraiesc copilaria. Toate sarbatorile si micile evenimente ale vietii redevin evenimente mari prin prezenta copilului in familie. Incep sa cred din nou in Mos Craciun, senzatie pe care am uitat-o de mult dar care imi este asa de familiara si de draga.

Sambata trecuta ne-am bucurat si noi de o sarbatoare americana: Halloween. Sau altfel spus, un bal mascat in care fiecare poate sa viseze ce doreste sa fie si sa se imbrace cum se simte bine: comic, infricosator, colorat sau monocrom. Redevenim copii. Incepem sa ne gandim cu saptamani inainte cum se vor costuma Matei, mama si tata. Parintii in pana de idei pot incerca pe http://halloweencostumes4kids.com/ sau http://www.justkidcostumes.com/.

Pentru ca suntem mari fani ai Scotiei, in acest an Matei a fost costumat in jucator de rugby al echipei Scotiei, Mama in monstru din Loch Ness, iar Tata in scotian cu kilt. A fost o desfatare in familie, ne-am distrat copios cand l-am costumat pe Matei. Am fost asa de incantati, incat nu ne-am abtinut sa nu trecem si pe la bunici, sa il vada si ei pe nepotelul rugbist.

Matei aduce o cu totul alta savoare sarbatorilor iar aceasta energie ne face sa intinerim ca si parinti, in ciuda trecerii timpului. Plonjam din nou in acele vremuri ale copilariei noastre si pentru cateva momente redevenim inocenti si fara limite. Inca de acum stiu ca bradutul de Craciun pe care il vom decora in mai putin de doua luni va fi unul dintre cei mai frumosi braduti impodobiti din viata noastra.

Halloween 2007

Halloween 2008

Thursday, October 30, 2008

Supica de sambata

E sambata dimineata! Catrinel lucreaza azi, asa ca suntem acasa doar baieteii: Matei si cu mine. Anticipand cum Matei va cere pa-pa, ma pregatesc sa ii fac de mancare. L-am obisnuit pe Matei sa manance sanatos, fara sare, cu multe legume si vitamine. Deschid lada de legume din frigider si aleg: cel mai frumos morcov, trei pastai de fasole, o bucatica de conopida, o bucatica de broccoli, o radacina de patrunjel si un catel de usturoi. Curat fiecare radacina in parte sa nu ramana nici o pata si spal bine, chiar insistent, conopida si broccoli. Iau o bucatica de piept de pui si le pun pe toate la fiert. Imi si imaginez fata satisfacuta a lui Matei atunci cand va manca! Dupa ce incepe sa fiarba, supica umple casa de miros placut, iar caminul este plin de viata. Dupa ce fierb toate bine (pe parcurs ma asigur ca nu scade apa), pun zeama intr-un biberon, iar legumele si carnea le pasirez cu mixerul.

E o placere sa ii ofer supica lui Matei. Eu, care la capitolul gatit nu ma pricep, gasesc multa satisfactie in a-i oferi baietelului meu papa. Intr-o lume in care timpul nu iti ajunge, viata e o jungla si esti in permanenta fuga de la servici acasa, pentru mine sambata dimineata preparand supa lui Matei este timp de calitate (quality time). Zambetul lui smecher si plin de satisfactie atunci cand primeste de mancare este bucuria de sambata dimineata a unui tatic.

Friday, October 24, 2008

In cautarea lui Dadi


Am inceput sa il caut pe Dadi. Nu stiu cine este Dadi, cum arata, sau ce face. Stiu doar ca este mereu rostit de Matei: "Dadi! Dadi!" L-am cautat pe dupa pat, prin dulap si chiar si in masina de spalat. M-am uitat in parculet, in scara blocului si prin portbagaj. Dar daca nu stiu cum arata Dadi, nu am cum sa il gasesc orinde m-as uita. Asa ca m-am decis sa cer ajutor. Tatal de 28 de ani a cerut ajutorul fiului de 1 an: "Matei, unde este Dadi?" Si Matei a aratat undeva in spatele meu. Ma intorc si nu vad pe nimeni. Repet intrebarea... acelasi raspuns! M-am uitat in jurul meu si nu l-am vazut pe Dadi. Pana cand am observat ca Matei se uita in ochii mei si atunci revelatia a avut loc: Dadi sunt eu!

Rolurile pe care le joc in viata sunt diverse: sot, frate, fiu, coleg, verisor, prieten. Venirea lui Matei pe lume a mai adaugat un rol in lista pe care o aveam pana acum. El a numit acet rol Dadi. Mi se pare extraordinar faptul ca exista pe lume o fiinta care ma priveste ca si pe taticul lui. Ma obisnuisem sa fiu privit in celelalte ipostaze, dar aceea de "dadic" este una noua, plina de satisfactii, dar si de responsabilitati sentimentale, morale si financiare. Din toata lumea asta mare si lata, exista un piticut scump pentru care eu sunt tata. De aceea dimineata cand se trezeste, Matei striga din patutul din camera lui: "Dadi, adi!" - in traducere directa: "Dadi, haide!" Iar cand apar in camera lui, el rade cu gura pana la urechi si ma aplauda. Imi place sa fiu Dadi.

Indiferent daca voi ramane Dadi sau voi deveni Tati, Dadi va exista mereu, cel putin in mintea si sufletul meu si le voi povesti plin de mandrie nepotilor si stranepotilor ca odata am fost Dadi.

Semneaza Dadi.

Friday, October 17, 2008

Puterile miraculoase ale unui copil

Matei are o putere nebanuita. Statea in burtica mamei lui si a inceput sa picteze peretii cu personaje din desene animate si sa isi monteze un patut de lemn in care sa doarma dupa ce se va naste.

Dupa nastere, puterea lui Matei de a cuceri tot mai multe teritorii, a fost din ce in ce mai evidenta. Ea s-a manifesat in cele mai bizare moduri: hainele mele erau tot mai inghesuite, pentru a face loc unor hainute mici ca pentru pitici. Asta pana cand Matei a hotarat ca nu mai doreste sa imparta dulapul cu taticul lui, asa ca si-a comandat un dulap cu sertare, rafturi, frumos colorat si incapator. Pe barul din bucatarie, conceput candva de cuplul proaspat casatorit, Matei si-a montat sterilizatorul, incalzitorul si o tava mare unde si-a pus tot felul de biberoane, sticlute si alte maruntisuri.

Ca si cum nu ar fi fost suficient, Matei a hotarat ca e cazul sa acapareze tot mai mult din bonul de cumparaturi de la supermagazine. Ne-am trezit ca in momentul in care verificam bonul la casa, majoritatea articolelor erau puse de Matei in cosul de cumparaturi: scutece, lapte praf si tot felul de obiecte micute.

Pentru ca Matei are o putere de decizie foarte mare, el a hotarat ca atunci cand mergem la bunici sa mancam in camera de zi si nu in bucatarie. Asta pentru ca atunci cand era bebe sa poata sa stea comod pe pat si sa doarma in timp ce noi mancam. Masa cea noua din bucataria bunicilor a fost abandonata!

Toate aceste cuceriri de teritorii nu sunt altceva decat niste simptome. Sunt simptomele faptului ca Matei a cucerit ireversibil un teritoriu nebanuit de mare in sufletele noastre. Si ceea ce este si mai uimitor este faptul ca nu as fi zis ca in sufletul meu incape un teritoriu asa de mare pe care sa scrie Matei. Acest teritoriu creste in fiecare moment cu fiecare nou gest, zambet, somn, sau cuvant de ”tata” de-al lui Matei. Sau creste pur si simplu in timp ce scriu acest articol cu gandul la ingerasul care se bucura in fiecare dimineata cand apar in camera lui si ii spun: "Buna dimineata, Matei!"

Monday, October 13, 2008

Matei: oglinda care nu deformeaza

Copilul este cea mai fidela oglinda. Noi suntem indulgenti cu noi insine. Unii dintre noi suntem dezordonati, unora ne place sa mancam in fata televizorului, sa fumam sau sa ne uitam pe OTV. Matei vede si copiaza. Daca imi doresc ca Matei sa nu imite toate gesturile pe care le consider nepotrivite, trebuie sa mi le scot in primul rand mie din obicei. Parintii care vin acasa si se trantesc la televizor cu o bere si un castron de cipsuri in fata, nu se pot astepta ca urmasul lor sa iubeasca sportul. Cel putin in primii ani de viata, cand capacitatea de discernamant abia se formeaza, copilul vede ca si normalitate tot ceea ce se intampla in casa. Asa ca el va imita.

Deci nu imi ramane decat sa ii multumesc lui Matei ca ma ajuta in fiecare zi sa devin din ce in ce mai bun. Acolo unde eu nu reusesc din cauza indulgentei proprii, el nu va uita sa imi reaminteasca.

Nu vreau sa ma dau mare psiholog. Cele de mai sus sunt concluzii ale unui tatic incepator.

Monday, September 29, 2008

Ce inseamna Matei?

Matei inseamna mai mult decat apostolul cu acelasi nume, mai mult decat figura din icoane, mai mult decat un nume trecut in vocabular la litera M. Matei este baietelul meu de un an, cea mai mare realizare a vietii. La majoritatea dintre noi ne plac copiii. Ii vedem in vecini, in familie, ne jucam cu ei, sunt draguti, radem cand fac o trasnaie, dupa care te desparti de ei zicand: tai-tai.

Cand e vorba de copilul tau, lucrurile sunt diferite. Atunci cand iti vezi propriul copil cuvintele par sarace pentru a descrie senzatia pe care nu o voi uita niciodata in momentul in care, asa cum zice Catrinel, l-am cunoscut pe Matei.

Pentru prima data am avut ocazia sa il vad chiar in sala de nasteri, la cateva minute dupa ce se nascuse. Era ca o broscuta cu capul Oblio, ca si cum trecuse in viteza prin tunelul prin care a iesit la lumina zilei in 10 septembrie 2007 la ora 14:10. Am inceput sa ii scanez fiecare milimetru patrat si cand am ajuns la clama de pe buric, asistentele m-au poftit afara zicandu-mi ca voi avea ocazia sa il vad cand ni-l vor aduce pe salon.

Pe salon, m-am dus la baie, iar cand am revenit, micutul nostru era ca o sarmaluta, iar mamica lui il privea cu ochii mari si plini de lacrimi. M-am alaturat si eu.

Asa a inceput totul!

De ce scriu asta azi? Pentru ca niciodata nu e prea tarziu.