Thursday, October 30, 2008

Supica de sambata

E sambata dimineata! Catrinel lucreaza azi, asa ca suntem acasa doar baieteii: Matei si cu mine. Anticipand cum Matei va cere pa-pa, ma pregatesc sa ii fac de mancare. L-am obisnuit pe Matei sa manance sanatos, fara sare, cu multe legume si vitamine. Deschid lada de legume din frigider si aleg: cel mai frumos morcov, trei pastai de fasole, o bucatica de conopida, o bucatica de broccoli, o radacina de patrunjel si un catel de usturoi. Curat fiecare radacina in parte sa nu ramana nici o pata si spal bine, chiar insistent, conopida si broccoli. Iau o bucatica de piept de pui si le pun pe toate la fiert. Imi si imaginez fata satisfacuta a lui Matei atunci cand va manca! Dupa ce incepe sa fiarba, supica umple casa de miros placut, iar caminul este plin de viata. Dupa ce fierb toate bine (pe parcurs ma asigur ca nu scade apa), pun zeama intr-un biberon, iar legumele si carnea le pasirez cu mixerul.

E o placere sa ii ofer supica lui Matei. Eu, care la capitolul gatit nu ma pricep, gasesc multa satisfactie in a-i oferi baietelului meu papa. Intr-o lume in care timpul nu iti ajunge, viata e o jungla si esti in permanenta fuga de la servici acasa, pentru mine sambata dimineata preparand supa lui Matei este timp de calitate (quality time). Zambetul lui smecher si plin de satisfactie atunci cand primeste de mancare este bucuria de sambata dimineata a unui tatic.

Friday, October 24, 2008

In cautarea lui Dadi


Am inceput sa il caut pe Dadi. Nu stiu cine este Dadi, cum arata, sau ce face. Stiu doar ca este mereu rostit de Matei: "Dadi! Dadi!" L-am cautat pe dupa pat, prin dulap si chiar si in masina de spalat. M-am uitat in parculet, in scara blocului si prin portbagaj. Dar daca nu stiu cum arata Dadi, nu am cum sa il gasesc orinde m-as uita. Asa ca m-am decis sa cer ajutor. Tatal de 28 de ani a cerut ajutorul fiului de 1 an: "Matei, unde este Dadi?" Si Matei a aratat undeva in spatele meu. Ma intorc si nu vad pe nimeni. Repet intrebarea... acelasi raspuns! M-am uitat in jurul meu si nu l-am vazut pe Dadi. Pana cand am observat ca Matei se uita in ochii mei si atunci revelatia a avut loc: Dadi sunt eu!

Rolurile pe care le joc in viata sunt diverse: sot, frate, fiu, coleg, verisor, prieten. Venirea lui Matei pe lume a mai adaugat un rol in lista pe care o aveam pana acum. El a numit acet rol Dadi. Mi se pare extraordinar faptul ca exista pe lume o fiinta care ma priveste ca si pe taticul lui. Ma obisnuisem sa fiu privit in celelalte ipostaze, dar aceea de "dadic" este una noua, plina de satisfactii, dar si de responsabilitati sentimentale, morale si financiare. Din toata lumea asta mare si lata, exista un piticut scump pentru care eu sunt tata. De aceea dimineata cand se trezeste, Matei striga din patutul din camera lui: "Dadi, adi!" - in traducere directa: "Dadi, haide!" Iar cand apar in camera lui, el rade cu gura pana la urechi si ma aplauda. Imi place sa fiu Dadi.

Indiferent daca voi ramane Dadi sau voi deveni Tati, Dadi va exista mereu, cel putin in mintea si sufletul meu si le voi povesti plin de mandrie nepotilor si stranepotilor ca odata am fost Dadi.

Semneaza Dadi.

Friday, October 17, 2008

Puterile miraculoase ale unui copil

Matei are o putere nebanuita. Statea in burtica mamei lui si a inceput sa picteze peretii cu personaje din desene animate si sa isi monteze un patut de lemn in care sa doarma dupa ce se va naste.

Dupa nastere, puterea lui Matei de a cuceri tot mai multe teritorii, a fost din ce in ce mai evidenta. Ea s-a manifesat in cele mai bizare moduri: hainele mele erau tot mai inghesuite, pentru a face loc unor hainute mici ca pentru pitici. Asta pana cand Matei a hotarat ca nu mai doreste sa imparta dulapul cu taticul lui, asa ca si-a comandat un dulap cu sertare, rafturi, frumos colorat si incapator. Pe barul din bucatarie, conceput candva de cuplul proaspat casatorit, Matei si-a montat sterilizatorul, incalzitorul si o tava mare unde si-a pus tot felul de biberoane, sticlute si alte maruntisuri.

Ca si cum nu ar fi fost suficient, Matei a hotarat ca e cazul sa acapareze tot mai mult din bonul de cumparaturi de la supermagazine. Ne-am trezit ca in momentul in care verificam bonul la casa, majoritatea articolelor erau puse de Matei in cosul de cumparaturi: scutece, lapte praf si tot felul de obiecte micute.

Pentru ca Matei are o putere de decizie foarte mare, el a hotarat ca atunci cand mergem la bunici sa mancam in camera de zi si nu in bucatarie. Asta pentru ca atunci cand era bebe sa poata sa stea comod pe pat si sa doarma in timp ce noi mancam. Masa cea noua din bucataria bunicilor a fost abandonata!

Toate aceste cuceriri de teritorii nu sunt altceva decat niste simptome. Sunt simptomele faptului ca Matei a cucerit ireversibil un teritoriu nebanuit de mare in sufletele noastre. Si ceea ce este si mai uimitor este faptul ca nu as fi zis ca in sufletul meu incape un teritoriu asa de mare pe care sa scrie Matei. Acest teritoriu creste in fiecare moment cu fiecare nou gest, zambet, somn, sau cuvant de ”tata” de-al lui Matei. Sau creste pur si simplu in timp ce scriu acest articol cu gandul la ingerasul care se bucura in fiecare dimineata cand apar in camera lui si ii spun: "Buna dimineata, Matei!"

Monday, October 13, 2008

Matei: oglinda care nu deformeaza

Copilul este cea mai fidela oglinda. Noi suntem indulgenti cu noi insine. Unii dintre noi suntem dezordonati, unora ne place sa mancam in fata televizorului, sa fumam sau sa ne uitam pe OTV. Matei vede si copiaza. Daca imi doresc ca Matei sa nu imite toate gesturile pe care le consider nepotrivite, trebuie sa mi le scot in primul rand mie din obicei. Parintii care vin acasa si se trantesc la televizor cu o bere si un castron de cipsuri in fata, nu se pot astepta ca urmasul lor sa iubeasca sportul. Cel putin in primii ani de viata, cand capacitatea de discernamant abia se formeaza, copilul vede ca si normalitate tot ceea ce se intampla in casa. Asa ca el va imita.

Deci nu imi ramane decat sa ii multumesc lui Matei ca ma ajuta in fiecare zi sa devin din ce in ce mai bun. Acolo unde eu nu reusesc din cauza indulgentei proprii, el nu va uita sa imi reaminteasca.

Nu vreau sa ma dau mare psiholog. Cele de mai sus sunt concluzii ale unui tatic incepator.