Friday, November 28, 2008

Harnicut

Sunt mandru de Matei. In seara aceasta l-am indemnat sa isi adune jucariile. Are o multime de jucarii si doua cosuri mari de plastic in care i le tinem.

Totul a inceput ca un joc in care l-am incurajat pe Matei sa puna jucariile in cos. De fiecare data cand punea o jucarie: "Bravo, Matei!" si aplaud. Incepe sa ii placa si chiar sa rada, asteptand incurajarile dupa fiecare jucarie pe care o pune la locul ei. La inceput ii dadeam eu ce sa puna, dar determinarea a devenit asa de mare, incat el isi doreste sa gaseasca jucariile si sa le puna la loc. Asa se face ca in cateva minute am adunat toate jucariile imprastiate si ne-am si distrat. Ba chiar a inceput sa caute prin toata camera, poate, poate va gasi ceva de pus in cos.
Eu am invatat ca daca il implic pe Matei in activitatile utile casei, dar fac in asa fel incat totul sa para o distractie, el se va angrena si va face ceea ce ne asteptam noi sa faca. El va fi "cuminte", iar noi vom fi fericiti pentru ca avem un baiat harnicut. Ne vom stradui ca acest obicei sa devina o obisnuinta in fiecare seara.


Thursday, November 27, 2008

Tati zice... II - Gulliver in tara uriasilor

Acesta este al doilea articol din seria "Tati zice..."

Citeam pe forumul siteului http://www.parinti.com/ despre asa zisele “tantrums” (crize) ale varstei intre 2 si 4 ani (the terrible twos). Toti parintii se confrunta cu aceste crize intr-o masura mai mare sau mai mica. Prin urmare, pe forum sunt mesaje prin care parintii se plang de dificultatea relatiei pe care o au cu copilasii lor, din cauza acestor crize. Dar si mesaje de genul: "mi-am urmarit micutul cu foarte multa atentie si am vazut ca are o gama foarte variata de "istericale" : cere atentie, chair daca acum m-am ridicat de langa el, verifica daca mai suntem dispusi sa-i oferim atentie" (multumesc, Gabman).

Copilul este un Gulliver in tara uriasilor. El este micut si nu ajunge sa deschida usa, sau sa aprinda lumina, nu poate sa deschida frigiderul sau sa iasa pe balcon. Uneori nu il lasam noi sa faca anumite lucruri (pe care le consideram nepotrivite sau periculoase), asa ca micutul incepe sa se frustreze. El vrea sa faca tot ce fac si adultii, dar pentru ca nu poate, se enerveaza. Este perioada frustrarilor copilasului, crizelor si nemultumirilor, care se transforma in frustrari ale parintilor. Cred ca una dintre erori pe care noi parintii le facem este aceea de a-l trata pe copilas ca pe un adult. Chiar daca juniorul reuseste sa faca foarte multe lucruri, recunoaste culori si animale, stie sa spuna ce varsta are, el totusi este un copilas. Iar noi totusi ii vorbim ca unui adult si suntem nedumeriti de ce el nu intelege. El nu are inca sentimentul proprietatii si al imprumutului. El stie ca daca vrea acum o jucarie, se va duce si o va smulge din bratele unui alt copil din parculet. Sau la fel de bine i se poate intampla ca jucaria lui sa fie luata, si atunci: tine-te bine, ca urmeaza scandalul. Gulliver are o scuza sa se enerveze si sa protesteze, pentru ca el este in tara uriasilor. Dar uriasii nu au nici un motiv sa agraveze situatia si sa contribuie si ei la scandal, transformand totul intr-o frustrare generala.

In viziunea mea, solutia este calm si multa empatie. Nu e usor sa fii un Gulliver si sa incerci sa intelegi cum functioneaza lucrurile in lumea uriasilor. Invatamintele cele mai importante pot fi dureroase si greu de acceptat. Si noi, adultii, ne enervam atunci cand lucrurile nu merg asa cum vrem noi. Iar copilasii se enerveaza pentru ca ei nu stiu regulile din lumea uriasilor si nu inteleg de ce lucrurile nu merg asa cum vor ei. De multe ori si presiunea sociala ne indeamna sa nu fim calmi, atunci cand la coada de la supermarket sunt cateva perechi de ochi care se uita la tine ca la un parinte denaturat, si citesti in privirea lor faptul ca nu esti in stare sa iti stapanesti copilul. Parintii trebuie sa ignore aceste priviri “atotstiutoare” si sa se concentreze pe nevoile copilasului. Sa ramana calmi, mamica sa faca front comun cu taticul si sa il ajute pe micut sa depaseasca momentele de furie.

Tuesday, November 25, 2008

Si totusi... comment!

Si totusi nu ma pot abtine sa nu am comentarii la articolul precedent! Si asta pentru ca imi cade asa de bine sa il vad pe Matei vesel si plin de viata. Arsenalul material pentru aceasta veselie este destul de simplu: o suzeta, o lingura de pantofi de la Ikea si chef de joaca. Matei isi arunca suzeta dupa pat, tata o ia de acolo cu lingura de pantofi. Toata harjoneala il incanta pe copilas, asa ca mami profita si face cateva poze.

Ce vreau de fapt sa spun este ca fiecare copil se naste pentru a fi vesel. Iar aceasta veselie si fericire provine din cele mai bizare si neasteptate lucruri. Astfel, asa dupa cum discutam de curand cu cineva, atunci cand ii cumperi un cadou copilului, e posibil ca el sa se bucure mai mult de ambalaj decat de jucaria in sine. S-ar putea distra cu cutia ore intregi, ignorand jucaria scumpa. Lucrul acesta ma face sa ma gandesc ca de fapt, Matei imi propune un alt sistem de valori. Mie, doar pentru ca jucaria a costat mai mult decat ambalajul, mi se pare ca ea ar trebui sa fie mai interesanta. Dar Matei ma ajuta sa demonetizez anumite lucruri si sa le monetizez pe altele in schimb. Si astfel incep sa vad lumea cu alti ochi. Lingura de pantofi nu mai este… doar o lingura de pantofi; ea a devenit unealta cu care scoatem jucariile de sub pat. Ornitoringul cumparat de Catrinel din America la pret de doi dolari este cea mai draga jucarie. Pentru ca este moale si colorata frumos, este jucaria cu care doarme Matei si fara de care nu se duce la culcare. De multe ori copilul face lucruri care pe noi s-ar putea sa ne deranjeze, pentru ca nu reusim sa ne debarasam de valoarea materiala a "pagubei" produsa de actiunile lor (de exemplu daca deseneaza pe pereti). Valoare pe care micutii nu o inteleg, cel putin pana cand incep sa intre in colectivitati (gradinita, scoala), unde au ocazia sa compare lucruri, haine, jucarii. Si chiar si atunci, pentru ei ceva colorat in roz poate ca e mult mai valoros decat colorat in albastru, chiar daca obiectul albastru a costat de trei ori mai mult decat cel roz.

Matei a inceput sa dea o cu totul alta valoare unui sir lung de “chestii”: modul in care percep eu timpul, viata, riscul, cutia de metal cu care se distreaza la bunici, pietricelele pe care la aduna in parculet, margelele lui Catrinel, camasile mele care sunt locul ideal de a te ascunde atuci cand ai 78 de cm. Toate le vad acum cu alti ochi: de tatic. Nu stiu daca asta ma face mai destept sau mai putin destept, dar stiu ca ma face sa ma simt mai implinit si mai bogat… sufleteste.

Sunday, November 23, 2008

Matei creste!

Sunt uimit de cat de repede creste si se dezvolta Matei. Se schimba de la o zi la alta. In fiecare zi stie ceva nou. Ma uitam azi atent la el si vad un baiatel care are ceva diferit in privire. Vad in ochii lui decizia de a face ceva, vad ca ii place sau nu ii place un anumit lucru, vad o persoana cu gusturi si cu preferinte. Stie deja sa imi arate foarte multe lucruri, stie sa comunice ceea ce vrea prin gesturi, mimica si "vorbe" de copilas: silabe care stim ce vor sa spuna. Matei e ca un burete care vede si inregistreaza. Chiar daca pe moment, el nu iti arata ca invata ceea ce vede, la un moment dat face un gest prin care intelegi foarte clar ca omuletul stie exact ce vrea sa iti arate. Si atunci arborezi pe fata zambetul de parinte. Plin de dragoste.

Printre ultimele lucruri pe care le face, este acela de a scoate sosetele mele din sertar, dupa care se suie in sertar. Stie sa impinga usile glisante ale dulapului, stie sa inchida sau sa deschida sertarele. Stie ca in masina de spalat se baga rufe, dupa care acestea se scutura si se pun la uscat. Stie ca magnetii de pe frigider se pot lipi si pe... calorifer. Stie ca telecomanda porneste televizorul. Stie sa iti arate ca vrea afara pentru ca iti aduce pantofii si se iti arata scaunelul de la intrare. Stie sa ia scamele de pe jos si sa le duca la gunoi. Stie... Stie... Stie... Cred ca as putea sa fac o lista pe care sa adaug noile lucruri pe care Matei le stie. Din ciclul: ce mai stie Matei sa faca! Dar niciodata nu voi putea fi convins ca lista este completa, pentru ca de cele mai multe ori te surprinde cu gesturi sau lucruri noi, pe care i le-ai aratat acum o luna, sau pe care nu stii cine i le-a aratat, sau despre care pur si simplu: "s-a prins".

Natura este extraordinara. Trebuie sa existe ceva divin in modul cum sunt create lucrurile. In modul in care viata apare si se dezvolta. Azi am fost la un eveniment unde au participat 2 familii care aveau copilasi de 3 luni. Cand ma uit la ei, ma gandesc la faptul ca parca Matei nu a fost niciodata asa de mic. Noroc ca exista poze, filmulete care sa ne aduca aminte cum era Matei odata. Senzatia pe care o traiesc este aceea ca Matei a existat dintotdeauna alaturi de mine, alaturi de noi. Uneori cand il vad plimbadu-se prin casa si mutand toate lucrurile din stanga in dreapta, ma intreb de unde a aparut acest pitic care are puterea de a crea o adevarata tornada peste tot pe unde trece. Este micuta mea tornada, care ma face sa fiu mandru de toate lucrurile pe care le-am insirat ca stie sa le faca.

Friday, November 21, 2008

Muzica generatiilor


Mi-a trimis un coleg de servici urmatorul mesaj pe e-mail:
Site pt niste mel mai vechi:
http://www.nickelback.com/ - la videos is alea faine
Albumul nou:
http://music.aol.com/new-releases-full-cds/#/4 -is faine mai ales 8,4,10,3
Claudiu


E vorba de muzica lui Nickelback. Imi place. Stiam de Nickelback. Mi se pare sa seamana cu Bon Jovi. Ma intreb ce muzica ii va placea lui Matei? Diferenta dintre generatii sigur isi va pune amprenta. Muzica generatiei mele (Guns, Metallica, Nirvana, Bon Jovi, Fugees, Ace of Base, etc) parea zgomotoasa pentru generatia parintilor nostri. Oare mie imi va placea muzica generatiei lui Matei? Nu stiu, dar sper ca acest curent manelist sa se faca nevazut cat de curand. Desi parca imi e greu sa cred ca va disparea asa usor un gen de muzica pe care il aud in taxiuri, decapotabile, nunti, sau grupuri de adolescenti ascultand la difuzorul telefonului mobil.

Pana una alta, Matei a invatat sa isi puna muzica, sa scoata si sa introduca CD-ul in CD player. Azi dimineata a pornit radioul! Era muzica celor de la Radio Zu. Noi preferam sa ii punem sa asculte CD-urile cu cantecele in engleza pentru copii, pe care le-a primit de la bunica lui. Seara adoarme pe muzica Mozart pentru copii. Asa s-a obisnuit din primele zile de cand l-am adus de la maternitate sa adoarma pe un fundal sonor placut de muzica instrumentala.

Mi-ar placea ca Matei sa stie sa cante la un instrument. Orice, si nu neaparat foarte bine, ci cat sa aiba o cultura muzicala a notelor si sa isi dezvolte urechea muzicala. Sper sa nu devin si eu unul din acei parinti care isi doreste ca juniorul sa stie sa cante la cel putin 2 instrumente, sa stie cel putin 3 limbi si sa practice la perfectie 2 sporturi. Ne vom stradui sa fim cat mai sensibili la pasiunile pe care le are si sa il sustinem in dezvoltarea inclinatiilor pe care le are.

Thursday, November 20, 2008

Atentie la... copil

Scriam intr-un articol precedent despre cat de importanta este atentia pe care o oferim copiilor. Si noi, adultii avem nevoie de atentia celor din jur… atunci ce sa spunem despre copii? Nu imi pot imagina cum ar fi sa merg pe strada, la servici, acasa si sa nu fiu bagat in seama. Nimeni sa nu ma observe, nimeni sa nu ma salute, sa nu ma certe, sa nu imi zica o vorba buna, sa nu primesc un zambet. Ar fi ca si cum nu as exista. As incepe sa cred ca nu exist. Am citit de curand o povestioara care mi-a placut foarte mult si pe care o recomand oricui. Ea poate fi gasita aici. E o povestioara pe care am sa i-o spun in curand lui Matei inainte de culcare, pentru ca ea se adreseaza atat adultilor, cat si copiilor.

Stiu ca daca ma joc cu Matei, daca ii arat, il invat cum functioneaza jucariile, el primeste astfel atentia cuvenita. Daca il las sa se joace singur cu jucaria favorita, nu va petrece mai mult de 10-15 minute si va veni sa imi arate ceva, sau sa imi dea o jucarie. Va gasi o metoda sa ma abordeze. Iar daca eu il ignor, ii ofer lui ocazia de a cauta sa faca orice pentru a-mi atrage atentia. Si atunci cand va face o boacana, sigur voi intrerupe activitatea care o desfasor si voi spune: “Matei, nu!” Si astfel el este bagat in seama.

Wednesday, November 19, 2008

Noua adresa a blogului

De ieri, blogul de tatic este pe domeniul propriu http://www.nobine.ro/, la adresa http://www.blog.nobine.ro/. Cei ce vor tasta vechea adresa, vor fi redirectionati automat. Acest lucru a fost posibil datorita ajutorului pe care mi l-a acordat prietenul meu, Mihai Pasca. Multumesc, Mihai!

Daca vreti sa ii scrieti lui Matei, trimiteti la adresa matei at nobine punct ro .
Daca vreti sa ii scrieti lui mami, trimiteti la adresa catrinel at nobine punct ro.
Daca vreti sa ii scrieti lui tati, trimiteti la adresa calin at nobine punct ro.

Scriu adresele in acest fel pentru a evita spam-ul.

No bine!

Sunday, November 16, 2008

Sfantul Matei


E duminica seara, 16 noiembrie. Adica Sfantul Matei.

Matei este un nume foarte popular. Cred ca atunci cand va creste mare, jumatate din baieteii din clasa se vor numi Matei. Asta pentru ca cealalta jumatate se vor numi Luca.

Oricati de Matei ar fi, al nostru este unic. Este ca un ingeras care si-a dat jos aripile si a poposit la noi. Are privirea inocenta, pura, de copil care priveste lumea fara sa se gandeasca la intrigi, politica, presedintele Americii sau criza financiara. Toate aceste ganduri din mintea adultilor nu il privesc deloc pe Matei. El se bucura de viata si isi doreste sa creasca si sa devina om mare. Mi se pare paradoxal cum copiii isi doresc sa devina adulti, iar adultii isi doresc sa fie din nou copii. Tin minte ca atunci cand eram mic, imi doream sa fiu mare, sa nu am teme de facut si dupa ce ma intorc de la servici sa pot sa fac ce vreau eu: sa ma plimb, sa alerg, sa citesc, sa ma joc cu prietenii. Iar acum, ca si adult, mi-e dor de vremurile acelea in care nu aveam nici o grija, iar vacanta de vara de trei luni parea o vesnicie. Atunci cand esti copil timpul parca sta in loc. Am retinut o vorba pe care un bunic mi-a spus-o, citand-o pe nepotica lui: "Bunicule, de ce dintotdeauna copiii sunt copii, iar adultii sunt adulti?" Mi-ar placea sa pot sa zic si eu asa!

Matei este consolarea faptului ca desi timpul trece, eu devin un tatic cu un baietel din ce in ce mai mare. De Sfantul Matei, ii urez baietelului meu multa sanatate si bucurii in viata. La Multi Ani, Matei!

Saturday, November 15, 2008

Tati zice...I

Acesta este primul articol din seria "Tati zice..."

Matei implineste doi ani in septembrie 2009, asa ca este in toiul perioadei in care dezvoltarea lui este exponentiala. Igredientele principale pentru dezvoltarea armonioasa a personalitatii sale sunt atentia si dragostea venite in special din partea parintilor si a bunicilor.

Nu exista limita superioara a atentiei pe care noi cei din jurul lui i-o putem oferi. Cheia succesului in determinarea comportamentului lui Matei este oferirea de atentie neintrerupta si de interactiune cat mai mult unu la unu. Noi adultii adesea ne gandim la ingredientele cinei pe care o vom pregati, la telefonul mobil care suna, sau la proiectul care trebuie finalizat la servici. Ignorat si lasat fara audienta, copilul devine zgomotos si cere atentie. Majoritatea dintre noi vedem comportament neadecvat, cand de fapt copilul transmite mesajul: “Si eu? Sunt important, asa ca iti voi atrage atentia prin orice modalitate pot, daca tu nu mi-o acorzi!” Lipsa atentiei acordate copilului este cauza multor probleme de comportament pentru junior si dureri de cap pentru parinti. Daca le oferi copiilor atentie inainte ca ei sa ti-o ceara, nu se va ajunge la situatia in care ei vor face orice prin care sa o cerseasca.

Atentia re rezuma la a fi bagat in seama - cei mici au nevoie de legaturi pozitive cu cei din jur. Copilasul cel mai cuminte si placid ar putea sa starneasca un adevarat uragan pentru a atrage atentia, la fel de mare ca si uraganul starnit de copilasul "terorist" care distruge metodic tot ce gaseste in calea lui. Paradoxul este ca atunci cand sunt cuminti, ei nu primesc atentie din partea parintilor, deoarece comportandu-se frumos si jucandu-se singuri in liniste, ei nu atrag atentia asupra lor.

In legatura directa cu atentia pe care le-o acordam copiilor, se afla si timpul. Parintii care lucreaza, adesea se simt vinovati pentru ca nu petrec destul timp alaturi de copil. Parca niciodata nu sunt suficiente orele zilei, iar copilasul vrea sa consume cat mai multe din aceste ore. El are un cu totul alt mod de a percepe timpul decat adultul si nu este interesat in a urmari ceasul. El traieste foarte mult in prezent si vrea ca cineva sa se joace cu el acum. Singurul mod prin care el le ofera timp liber partintilor este faptul ca la un moment dat se duce la culcare, dar nimic nu poate inlocui timpul petrecut impreuna cu cei mici.

Copilasii au nevoie sa ofere dragoste si sa simta ca primesc dragoste. Fara sa fiu siropos sau evident in ceea ce spun, eu ca si parinte trebuie sa ma asigur ca micutul se simte iubit de mine. Cred ca multi oameni nu au certitudinea ca cei din jur simt iubiti de ei. Uneori afectiunea poate parea evidenta, dar e nevoie sa o demonstram. Atunci cand am dubii, ii ofer copilasului meu o imbratisare si un pupic.

Friday, November 14, 2008

Reteta fericirii


Ma simt special! Si n-am nici un merit pentru ca nu am facut nimic extraordinar. Cel putin aparent! Nu am facut decat sa devin tatal lui Matei. Iar acest lucru ma face sa ma simt special. Senzatia vine din faptul ca am fost martorul procrearii. Natura m-a ales pe mine si din acel moment, ceea ce numeam “perpetuarea speciei” la biologie, pentru mine a devenit cel mai puternic fenomen pe care viata mi l-a dezvaluit. Cel putin pana in acest moment. Si brusc, lucrurile si-au schimbat infatisarea. Am ajuns sa cred ca fericirea inseamna normalitate: sa ai o viata cu sanatate, atat pentru tine cat si pentru cei din jur, in mijlocul unei familii in care sa te simti iubit. Si daca le ai pe astea, poti sa te lupti si sa muncesti sa iti cumperi o casa, sa ai un job sau o afacere proprie, sa calatoresti si sa ai idealuri marete. Pentru ca seara vii acasa si iti incarci bateriile. Nu stiu daca aceasta este o reteta care sa se potriveasca pentru toti, dar stiu ca mi se potriveste mie.

Thursday, November 13, 2008

Scaunelul lui Matei

De vreo doua luni mi-am dorit un scaunel de lemn pentru Matei. Il si vedeam: micut, ca un trapez, din lemn deschis la culoare ca sa mearga cu restul mobilei si cu parchetul din casa. Mi-a venit ideea sa caut la iesirea din Cluj inspre Polus; acolo unde sunt vanzatori cu tot felul de obiecte artizanale. M-am dus acolo, aveau un scaunel care mi-a placut ca si model, dar era folosit si de o culoare inchisa, rosiatica. Nu se potrivea! Am incercat sa discut cu tipul cu dacia veche plina de covoare si obiecte sculptate din lemn. Nu prea am avut success, pentru ca el era cam baut. Eu vroiam s ail conving sa imi faca unul nou din lemn deschis la culoare, el incerca sa ma convinga sa iau unul din lemn de cires.

Pana la urma m-am dus la Izvorul Crisului si acolo am avut oferta foarte mare. Izvorul Crisului este localitatea in care stau cei ce vand sahuri si tot felul de alte obiecte din lemn la mare, la munte si in orice alt loc turistic. Aici m-am oprit aleator la unul dintre ei si pentru ca nu avea, am trecut strada si am descoperit locul in care se afla scaunelul lui Matei. Zacea acolo, un pic prafuit si asteptand sa il iau. Vanzatoru mi-a cerut 35 de roni, iar eu am reusit sa il negociez la 30 (i-am spus un hormintz in maghiara si i-a placut). N-am facut-o din zgarcenie, ci din placerea de a negocia.

Acum sunt foarte mandru de scaunelul lui Matei. Baietelului i-a placut mult, mai ales ca are un sertaras cu care se poate juca. Acum, inainte de a iesi din casa, il asezam pe scaunel, il incaltam si ii dam hainuta. El stie ca urmeaza sa iesim la plimbare si indica usa razand. Cand revenim acasa, il asezam din nou pe scaunel si ii dam jos papuceii si hainutele. Ritualurile acestea marunte ii dau copilului senzatia de rutina si de siguranta, pentru ca stie ce urmeaza sa se intample. Pana una alta, eu ma uit la Matei cum sta pe scaunel si imi e asa de drag, ca nu ma abtin sa nu fac niste poze. Click!

Wednesday, November 12, 2008

Matei - cea mai buna prajitura


In calitatea mea de Alumnus, anul trecut prin octombrie, am fost invitat de studentii de la AIESEC sa tin un discurs la prezentarea organizatiei in fata studentilor viitori membri. Prezentarea avea menirea sa ii atraga pe studenti in radurile membrilor AIESEC.

Tin minte perfect ca eram tatic de 5 saptamani si traiam puternic sentimentele de proaspat parinte. Asa ca nu m-am putut abtine sa nu le mentionez acest aspect tuturor celor adunati in sala de la etaj a Casei de cultura a studentilor. Spuneam atunci ca a avea copil este o senzatie pe care nu o poti descrie in cuvinte. Poti sa spui ca te pisca nasul de la lacrimi, ca ti se inmoaie picioarele sau ca esti cel mai fericit din lume. Cu toate acestea senzatia reala este unica, asa cum spuneam si in primul articol al blogului, ca oricat de dragi ti-ar fi copiii si oricat de mult ti-ar placea de copiii altora, atunci cand este copilul tau senzatia este greu de descris. E ca si cum ai intalni un om care nu a mancat nimic dulce niciodata, iar tu ai incerca sa ii explici cum este gustul de dulce. E ca o prajitura pe care o descoperi numai in momentul in care o gusti.

Oricum, pana acum, Matei este prajitura vietii mele. Si cu cat mananc mai mult, cu atat devin mai dependent si imi place mai tare. Ma intreb daca este o limita superioara a acestui sentiment?

Tuesday, November 11, 2008

Primii pasi

Matei invata sa mearga. Cu mainile ridicate si leganandu-se, Matei se desprinde si pleaca. Se porneste spre o noua lume: aceea a lucrurilor vazute de la 78 de centrimetri inaltime. De la acest nivel, telecomanda de la televizor este o jucarie atractiva, iar butonul rosu va face cutia vorbitoare si plina de imagini sa graiasca din nou.

De trei saptamani juniorul si-a dat drumul la mers. La inceput era ca un pinguin, cu manutele ridicate si cu multa bagare de seama. Noi il privim cu admiratie, dar si cu grija ca nu cumva sa cada. Pana la urma reusim sa ne obisnuim cu gandul ca uneori se impiedica si cade, risca sa se loveasca, dar este un risc pe care trebuie sa si-l asume si el si noi pentru a face acest pas in dezvoltarea omuletului. Atunci cand cade, nu ne repezim speriati catre el, ci ii zambim calm si il incurajam: „Buf! Bravo, Matei, hai ca poti.” Iar el in loc sa planga, rade.

Imi dau seama ca am reusit sa depasesc bariera din mintea mea si ca trebuie sa il las sa isi asume acest risc, atunci cand ii vad pe cei din jur (bunici, prieteni) ca sunt foarte ingrijorati ca Matei sa nu cada. El este ca un pui care invata sa isi ia zborul, iar noi il privim cu satisfactia ca micutul nostru face primii pasi. Si ii insuflam curaj. El ne cauta cu privirea, iar noi ii zambim.

Friday, November 7, 2008

Am facut o fapta buna

cluj
Azi am facut o fapta buna. Am donat Liceului de nevazatori din Cluj o chitara. Am aflat ca ei isi doresc sa faca o formatie si au nevoie de o chitara. Multumirile Doamnei pedagog au fost pentru mine o rasplata cu varf si indesat.

De cand am devenit si eu tatic, parca sunt mult mai sensibil la diferitele nevoi sentimentale, financiare si materiale pe care le au copiii. Ma tot gandesc la diferenta de oportunitate care exista. Sunt diferente intre continente, tari, orase, familii. As introduce conceptul de la "jumatatea scarii", prin care ma refer la calea spre implinirea potentialului fiecaruia. Pentru ca unii copii se nasc in familii care le pot pune la dispozitie resursele materiale, acestia sunt deja la jumatatea scarii. Altii mai au mult de luptat pentru a ajunge acolo unde ei considera ca se cuvine sa fie.

Pe de alta parte cred ca in fiecare familie exista un ciclu asemeni imperiilor: la inceput familia este saraca si plina de neajunsuri. Copilul isi doreste sa isi depaseasca aceasta conditie si lupta toata viata pentru asta, ajungand sa le ofere propriilor copii o situatie mult mai buna. Dupa care, noua genereatie preia lupta si asa mai departe pana cand apare "fiul risipitor" care crede ca totul i se cuvine, iar atunci cand da de greutati, nu reuseste sa le depaseasca si risipeste tot ce au cladit cei dinaintea lui.

Wednesday, November 5, 2008

Copilul din parinte

In fiecare dintre noi se ascunde un copil. Unii dintre noi il lasa sa iasa la iveala mai des, altii mai rar.

Prezenta lui Matei ma face intr-un fel sa imi retraiesc copilaria. Toate sarbatorile si micile evenimente ale vietii redevin evenimente mari prin prezenta copilului in familie. Incep sa cred din nou in Mos Craciun, senzatie pe care am uitat-o de mult dar care imi este asa de familiara si de draga.

Sambata trecuta ne-am bucurat si noi de o sarbatoare americana: Halloween. Sau altfel spus, un bal mascat in care fiecare poate sa viseze ce doreste sa fie si sa se imbrace cum se simte bine: comic, infricosator, colorat sau monocrom. Redevenim copii. Incepem sa ne gandim cu saptamani inainte cum se vor costuma Matei, mama si tata. Parintii in pana de idei pot incerca pe http://halloweencostumes4kids.com/ sau http://www.justkidcostumes.com/.

Pentru ca suntem mari fani ai Scotiei, in acest an Matei a fost costumat in jucator de rugby al echipei Scotiei, Mama in monstru din Loch Ness, iar Tata in scotian cu kilt. A fost o desfatare in familie, ne-am distrat copios cand l-am costumat pe Matei. Am fost asa de incantati, incat nu ne-am abtinut sa nu trecem si pe la bunici, sa il vada si ei pe nepotelul rugbist.

Matei aduce o cu totul alta savoare sarbatorilor iar aceasta energie ne face sa intinerim ca si parinti, in ciuda trecerii timpului. Plonjam din nou in acele vremuri ale copilariei noastre si pentru cateva momente redevenim inocenti si fara limite. Inca de acum stiu ca bradutul de Craciun pe care il vom decora in mai putin de doua luni va fi unul dintre cei mai frumosi braduti impodobiti din viata noastra.

Halloween 2007

Halloween 2008