Tuesday, December 2, 2008

Cantec

Cand eram mic, mi-au placut George Cosbuc si George Toparceanu. Mi se parea ca au o poezie accesibila, pe care o intelegeam eu ca si copil. Gaseam ca exista si umor in poezia lor, asa ca mi-a placut sa iau si sa invat poezii si strofe intregi. Stiam pe de rost “Rapsodia de toamna”, “Cioara”, “Acceleratul” si alte poezii de-ale lui Toparceanu. De la Cosbuc stiam multe poezii si mi-au ramas in minte tot felul de franturi si de strofe. Printre care si niste versuri de care nu imi aduc aminte in ce context le-am invatat, daca ne-au cerut la scoala sau pur si simplu mi-au placut. Cert este ca ele au ramas undeva in mintea mea. Inainte de venirea lui Matei pe lume, aceste versuri din trecut au iesit nu stiu prin ce minune la suprafata: am inceput sa mi le aduc aminte. Dar nu le stiam pe toate si nici titlul poeziei nu mi-l aduceam aminte. Pana la urma am reusit sa gasesc despre ce poezie este vorba, si pentru ca mie imi place mult si mi se pare ca reprezinta ceea ce simt pentru Matei, o voi cita pe blog. Chiar dupa ce l-am adus pe Matei de la maternitate, iar el dormea in landoul lui, obisuiam sa ii spun aceasta poezie incetut, ca el sa viseze frumos.

Cantec - 1896 Fire de tort

A venit un lup din crang
Si-alerga prin sat sa fure
Si sa duca in padure
Pe copiii care plang,
Si-a venit la noi la poarta
Si-am iesit eu c-o nuia;
-"Lup flamand cu trei cojoace,
Hai la maica sa te joace" -
Eu chemam pe lup incoace,
El fugea-ncotro vedea.

Ieri pe drum un om sarac
Intreba pe la vecine:
-"Poarta-se copiii bine?
Daca nu, sa-i var in sac!"
Si-a venit la noi la poarta
Si-am iesit eu si i-am spus:
-"Puiul meu e bun si tace,
Nu ti-l dau, si du-te-n pace!
Esti sarac, dar n-am ce-ti face!
Du-te, du-te!" Si s-a dus.

Si-a venit un Negustor
Plin de bani, cu valva mare,
Cumpara copii pe care
Nu-i iubeste mama lor.
Si-a venit la noi la poarta
Si-am iesit si l-am certat:
-"N-ai nici tu, nici imparatul
Bani sa-mi cumpere baiatul!
Pleaca-n sat, ca-i mare satul,
Pleaca, pleaca!" Si-a plecat.

2 comments:

Laura said...

Vai, ma ingrozea poezia asta... Cand plangeam, ma pacaleau parintii sau bunicii ca o sa vina lupul sa ma ia, in sac, iti dai seama ce frica imi era :), repede-repede imi stergeam lacrimile si-mi inghiteam mucii :)

Nobine said...

Mie tocmai de asta imi place, ca nu exista nimic pentru care sa il dau pe Matei, el e bun si tace, si nici imparatul nu mi-l poate cumpara pentru ca nu are pret.