Wednesday, December 30, 2009

Cel mai frumos Craciun

Sarbatorile de iarna au fost perfecte. A fost cel mai frumos Craciun din cate reusesc eu sa imi aduc aminte. Poate ca atunci cand eram micut am trait la fel de intens aceste sarbatori, dar din viata "adulta" sigur au fost cele mai faine.

Ingredientele au fost atat de ordin material cat si de ordin spiritual.
Material am avut parte de: bradut frumos impodobit, lumanari, mancare excelenta (am mers pe calitate si nu pe cantitate: aperitive diverse, friptura de curcan cu gutui, tort de casa de branza cu zmeura), si bautura, un DVD cu selectii de colinde romanesti si internationale. Protagonistii am fost noi, familia, 14 invitati (printre care ambele cupluri de bunici, bineninteles) si cel mai indragit personaj al serii: Mos Craciun.

Spiritual am fost inconjurati de cei dragi, de liniste, pace, asa ca nu e de mirare ca magia Craciununul a fost la ea acasa chiar la noi acasa!

Matei a fost siderat in momentul in care Mos Craciun ne-a calcat pragul. Totusi, nu s-a pierdut cu firea (desi isi musca buzele de emotie), nu a plans, ci l-a luat pe Mosu' si l-a condus pe fotoliul de langa bradut, pregatit special pentru el. Copiii au stat pe scaunele (Matei si prietenul lui Can Luka).
Micul David a zambit la toata lumea, si-a supt din cand in cand degetul si a fost deosebit de incantat atunci cand Matei i-a inmanat cadoul primit de la Mosu'.
Desi inconjurat de multi oameni care toti il atinteau cu privirea, camere de luat vederi si aparate foto, in prezenta Somitatii sale Mos Craciun, Mateiasul a recitat "Mos Craciun cu plete dalbe", reusind astfel sa smulga o lacrima, doua, celor mai slabi de inger din publicul spectator (inclusiv subsemnatului).
Dupa ce a impartit darurile frumos impachetate, Mosul a plecat urandu-ne un An Nou cu bine si sfatuindu-ne sa fim cuminti si in anul care vine. Fiecare dintre noi, adulti si copii ne-am promis in sinea noastra ca vom fi cuminti si la anul, ii vom iubi si respecta pe cei din jur, pentru ca ne dorim ca Mosul sa ne laude si sa ne aduca daruri si in 2010.

La Multi Ani!

Wednesday, December 23, 2009

Pregatirile de sarbatori

Azi am facut bradutul. Fericit fiind ca ma asteapta un concediu pana dupa sarbatori, am avut placerea sa il am pe Matei partener in montarea bradutului. Rezultatul final arata excelent, cu exceptia faptului ca bradutul are o anumita inclinatie fata de orizontala, iar cateva din ramurile de jos sunt supraincarcate cu globuri (acolo unde a ajuns Matei).

Micul David a privit toata operatiunea din scoica lui si la un moment dat a inceput sa scanceasca pentru ca se apropia ora 8 seara, ora lui de culcare.

Zilele trecute a fost o faza faina cand veneam de la cumparaturi de la Metro. Eram doar eu cu Matei in masina si la radio pe Magic FM (cica radioul lui Mos Craciun) a inceput sa cante Jingle Bell Rock. Matei stie sa lalaie un Jingle Bells, asa ca a inceput sa o faca, ba chiar a inceput sa se legene in scaunelul lui de masina, strigandu-ma sa ma uit la el cum danseaza. Eu nu puteam sa ma uit pentru ca eram la volan, dar in schimb puteam sa cant si eu. Asa ca erau trei voci (radioul, Matei si eu) carese creau spiritul sarbatorilor si atmosfera de Craciun.

Maine e Ajunul Craciunului. Vor veni la noi prieteni cu si fara copii, iar daca Mosul apreciaza ca am fost cuminti, inseamna ca va veni sa ne aduca traditionalele cadouri. Sansele sunt foarte mari sa vina, mai ales la Matei care a adunat multe stelute. Si David a fost cuminte, fiind un copilas foarte linistit, care zambeste de fiecare data cand il bagam in seama, apreciind atentia pe care o primeste din partea noastra si a lui Matei.
Ne asteapta primele sarbatori alaturi de cei doi baietei ai nostri, asa ca nu e de mirare ca astept cu inima plina de bucurie sa savurez fiecare moment din aceste sarbatori.

Ce frumoasa este iarna!


Sunday, December 20, 2009

Diversificarea

Am inceput diversificarea. Saptamana trecuta David a implinit cinci luni, asa ca incepand cu ziua de luni am inceput sa ii oferim si "solide".

Am inceput cu mar pasirat, iar mutrita lui a fost de milioane. Bineinteles ca intr-o prima faza, reflexul din nastere de a da afara corpurile straine din gura si-a spus cuvantul. Treptat, insa, micul David a inceput sa se obisnuiasca, sa ii placa gustul si prin urmare sa accepte marul pasirat. E drept ca primele3 zile i-am dat mar "adevarat", dupa care i-am oferit borcanele, pe care le-a acceptat mult mai usor. Ceea ce am avut grija a fost ca pentru o masa, sa ii scoatem din borcanel intr-un vas special pentru el, asta pentru a evita ca saliva micutului sa ajunga in borcanel si astfel sa ajunga ceva bacterii acolo.

Iata schema de diversificare care ne-a fost propusa de doamna pediatru:

1. ora 10:00 - mar ras, initial simplu, apoi cu branza de vaci. Se creste progresiv cantitatea pana la aproximativ 80 de grame la o masa

2. la amiaza - dupa aproximativ 7 zile, se introduce pireul de legume (morcov si patrunjel), paserate cu unt 3%. Introducerea se face progresiv, pana la aproximativ 80 de grame la o masa. Dupa 7-10 zile se fierb legumele cu carne (pui, vita) cu 1-2-3 lingurite de carne in pireu.

3. seara - dupa aproximativ 7 zile de la pireu, se introduc cereale pana in 6 luni, cu lingurita, in cantitate progresiv crescanda.


Thursday, December 17, 2009

What a wolderful world

In ritmul sau de dezvoltare, Matei a tot amanat sa inceapa sa vorbeasca pana spre varsta de doi ani. Bineinteles ca noi nu ne-am facut griji. Din contra, se spune ca cica daca micutul incepe sa vorbeasca mai tarziu, inseamna ca e desptept. Lucian Blaga, care s-a autodefinit ca fiind "mut ca o lebada", nu a vorbit pana la varsta de patru ani.

Ei bine, dar si dupa ce a inceput sa vorbeasca, Mateiul nostru (si probabil si Lucian Blaga) nu a mai contenit din vorbit. Atunci cand se joaca povesteste ce face tractorul, ce face personajul sau animalutul cu care se joaca. Are dialog cu jucariile, le intreaba ce fac?

De multe ori sunt uimit de nivelul mare de cunostinte pe care le are Matei. Uneori ai senzatia ca intelege perfect cum functioneaza lumea asta. E drept ca toti cei din jurul lui ne ocupam de el, ii povestim in permanenta si cu rabdare netarmurita ii raspundem la intrebarile repetitive: "ce-i aia?" si "ce face?" acea aia. Eu aveam 2 ani si 3 luni sigur nu stiam asa de multe cate stie el. E drept ca in era vitezei in care traim bombardamentul cu informatii este fantastic: imagini, sunete (acum toate jucariile canta, se misca, povestesc), activitatile pe care le desfasoara, televizorul.

Dintre toate mi se pare un pic trist faptul ca Mos Craciun fiind prezent inclusiv pe apa minerala, imbracat in mov si promovand ciocolata, stand si povestind cu copiii prin mall, a ajuns sa nu il mai impresioneze pe Matei asa cum imi aduc aminte ca ma impresiona pe mine cand eram mici.

Se pare ca e sortit ca fiecare generatie sa fie tot mai dezvoltata, mai abila, mai precoce. Experienta de viata va conta intotdeauna si va face diferenta dintre un adult si un copil, dar sunt copii (si cred ca au existat dintotdeauna) care stiu mai multe decat multi adulti.

Asa dupa cum zicea Louis Armstrong:


I hear babies cryin', Iwatch then grow
They'll learn much more, than I'll ever know
And I think to myself
What a wonderful world...

Wednesday, December 16, 2009

Povestile sunt sadice

In fiecare seara inainte de culcare am placerea sa ii citesc 3 povesti lui Matei. Cele 3 povesti alese de el sunt (in ordinea in care vrea sa i le citesc) sunt: "Alba ca Zapada", "Punguta cu doi bani" si "Capra cu trei iezi". In fiecare dintre aceste povesti exista aspecte care mi se par destul de "violente" incat sa le sar atunci cand ii citesc.

De exemplu, in "Alba ca Zapada" mi se pare sadic faptul ca regina cea rea ii cere vanatorului sa o duca pe Alba ca Zapada in padure, sa o omoare si sa ii aduca drept dovada inima fetei.

In "Punguta cu doi bani" mi se pare destul de violent faptul ca mosul il alunga pe cocos batandu-l pentru ca, vezi Doamne, cocosul nu face oua. Dupa care Boierul il arunca in fantana, vrea sa il fiarba in supa. Bineinteles ca pana la urma, cand cocosul ajunge acasa dupa ce a inghitit toate cirezile si banii boierului, baba moare de ciuda, conform sloganului cu capra vecinului.

Dintre toate cea mai sadica este "Capra cu trei iezi". Pe langa finalul trist in care capra ramane doar cu iedutul cel mic dintre cei trei iezi, este o scena acolo care mi se pare chiar violenta. Dupa ce lupul ii mananca pe iedul cel mare si pe iedul cel mic, manjeste peretii casei cu sange si le pune capetele in geam, astfel incat capra sa creada ca puiutii ei o asteapta la fereastra.

Povesteam cu un prieten si el zicea faptul ca e posibil ca in secolele in care au fost scrise aceste povesti (in speta secolul XIX) copiii sa fie mai aproape de viata reala, asa cum e ea: cu ciuda, cu sange, cu iezi mancati de lup si gaini mancate de vulpe. In acea perioada copiii stiau ca toata carnea pe care o mananca provine in urma taierii animaleleor (fie ele gainin, porci, vitei sau alte oratanii). Acum copiii nostri stiu ca toata carnea provine din frigiderele de la supermarketuri.

Nu stiu daca e mai bine ca cei mici sa stie ca lupul a manjit cu sange peretii casei. Stiu doar ca acestea sunt aspecte peste care eu sar atunci cand ii citesc baietelului povestea. El stie doar ca lupul i-a papat pe iezi.

Monday, December 14, 2009

Micile accidente


Vineri dupamasa. Incantarea ca urmeaza sfarsitul de saptamana si jovialitatea lui Matei nu anuntau sub nici o forma accidentul stupid care urma sa mi se intample.

Eram la bunicii Grigorovici, iar ghidusiile lui Matei ne faceau pe toti sa ne simtim foarte bine si sa il admiram. Cand sa plecam spre casa, l-am luat pe Matei in brate sa il incalt. Il tineam pe genunchii mei, cand la o miscare mai brusca de-a lui, aplecat fiind sa ii inchei ghetele, m-am trezit cu manuta lui in ochi, iar unghia sa mi-a zgariat corneea.

La inceput nu mi-am dat seama ce se intampla, simteam doar o intepatura si senzatie de usturime in ochi. M-am decis sa merg la urgenta, unde dupa o analiza superficiala, am fost diagnosticat cu eroziune corneeana si mi s-a prescris Corneregel si Floxal. Rezidenta de garda mi-a fixat niste asteptari total eronate in legatura cu ce avea sa ma astepte in zilele ce urmau, pentru ca mi-a spus ca a doua zi voi putea conduce.
Lucrurile aveau sa fie exact pe dos, pentru ca dimineata cand m-am trezit, abia am reusit sa deschid ochiul, iar atunci cand am reusit, lacrimile au inceput sa siroiasca. M-am dus din nou pana la urgenta, unde dupa ce m-a pus la microscop, mi-a mai prescris si Tropicamida. Eu tot asteptam sa imi spuna ca am ceva in ochi, pentru ca durerea pe care o resimteam era ca si cum as fi avut nisip in ochi.
In astfel de momente, nu ai altceva de facut decat sa te inarmezi cu rabdare si sa stai linistit cu ochii inchisi. Atunci cand ochiul sanatos se misca, cel lovit se sincronizeaza si miscadu-se si el, iti da dureri foarte neplacute. Saracul Matei ma tot ruga sa imi scot aia de pe fata (adica pansamentul) si ma tot intreba: "tati, ai uba?" - adica daca am buba. La inceput a fost un pic frustrat ca desi eram acasa nu ma puteam juca alaturi de el ca de obicei, dar pana la urma s-a obisnuit cu ideea ca trebuia sa zac pur si simplu si sa astept sa imi treaca.
Ce e important de stiut in aceste situatii este faptul ca trebuie sa te prezinti neaparat la doctor, dupa care timp de doua zile durerea nu cedeaza, ochiul lacrimeaza, iar senzatia de discomfort este mare. Eu am ascultat colinzi si am dormit foarte mult pentru ca aveam multa oboseala acumulata. Dupa doua zile si jumatate am renuntat la pansament, treptat senzatia de usturime a inceput sa cedeze. Am urmat in continuare tratamentul timp de inca cinci zile pe care pe baza concediului medical le-am petrecut alaturi de Matei. M-am ferit si de frig si de monitor, televizor, citit sau orice altceva ar solicita ochiul mai puternic.
Ulterior am citit pe internet ca cele mai frecvente cauze ale eroziunii corneei sunt loviturile accidentale cu mana, unghia de copil sau foaia de hartie. Eroziunea corneeana este asemenea unei julituri banale a pielii. Se evita cu desavarsire folosirea salivei sau a laptelui de mama (eu am avut la indemana lapte de mama, asa ca bineinteles ca mi-am turnat din belsug in ochi) pentru a extrage eventualele corpuri straine si se impune prezentarea de urgenta la medic, care va stabili gradul de afectare si tratamentul adecvat.
Multa sanatate! Si atentie. Parintii cu ochelari stiu ca le-au zburat "bicicletele" de pe ochi cel putin o data.

Sunday, December 13, 2009

Inceput de decembrie



Iata ca am revenit. In articolul viitor voi descrie pataniile care m-au tinut departe de tastatura timp de o saptamana. Nu pot sa spun ca regret ca nu am avut voie la calculator, deoarece am dormit foarte mult, avand multa oboseala acumulata cred ca de pe tot parcursul anului calendaristic.

Desi suntem deja aproape in mijlocul lui decembrie, voi scrie despre proiectul dezvoltarea deoarece nu imi doresc sa ratez nici o luna din acest proiect.
Asa dupa cum era de asteptat, baietii au crescut, s-au dezvoltat. Matei a prins o raceala care a debutat cu febra chiar de ziua nationala. Se si vede in poza. Ne-am speriat un pic la inceput, dar din fericire am reusit sa depasim momentul fara tratamente cu antibiotice, doar cu antitermice, Stodal, aerosoli, fructe.
David creste si el. Inca nu se intoarce de pe burta pe spate si invers, asa dupa cum zice teoria, dar noi avem rabdare si stim ca fiecare copilas are propriul ritm de dezvoltare, care poate fi mai apropiat sau mai departat de media celorlalti copii. Suntem foarte incantati ca doarte toata noaptea, de la opt seara spre opt, noua dimineata, fara sa se trezeasca. Asa ca nu e de mirare ca in ultima vreme a inceput sa doarma tot mai putin in timpul zilei. Citeam undeva ca dupa ce parintii vin cu bebe de la spital, stau si se uita la leagan asteptand momentul in care bebe va sta si treaz. In momentul in care bebe incepe sa aiba perioade lungi in care sta treaz, parintii incep sa se intrebe daca nu cumva ar trebui ca micutul sa doarma mai mult.

Sunday, December 6, 2009

Sunday, November 29, 2009

Bebe aduce schimbari

Acesta este un guestpost pe care l-am publicat pe Ziarul Copiilor.
Ţin minte că au început să vină prietenii pe la noi să îl vada pe noul venit. Întâmplarea a făcut ca noi să fim primii părinţi din gaşca noastră de prieteni. Pentru toţi, micuţa fiinţă care a venit în viaţa noasră era o noutate, dar în acelaşi timp o sperietoare. Toţi vedeau în spatele lui bebe momentul în care îţi iei adio de la viaţa liberă de cuplu fără responsabilităţi şi intri în era celor care ajung să bage paracetamol în fundicul copilaşilor. Cred că cea mai mare teroare este plânsul care te face să ieşi din zona de confort şi să te apuci să îl legeni pe dodoloţ, să îl pui pe maşina de spălat pe programul de stoarcere, să îl încălzeşti cu foen-ul pe burtică, sau să te porneşti în miez de noapte cu maşina, sperând că zgomotul înfundat al motorului şi legănatul îl vor adormi pe bebe.

Am văzut pe faţa prietenilor noştri mirarea în faţa faptului că bebe era foarte mic. Am văzut totodată că nu au nici cea mai vagă idee în legătură cu ceea ce simţim noi ca şi părinţi, prin ce experienţe trecem. Ba mai mult, parcă îi şoca ideea că şi ei s-au maturizat suficient de tare încât au ajuns în faţa momentului în care copiii devin ceva firesc. Nu mai eram aceeaşi gaşcă de oameni care au petrecut împreună Craciunuri si Revelioane şi chefuiau cu ocazia celui mai neînsemnat prilej. Acum eram un grup de adulţi care aveam în mjlocul nostru un simbol al generaţiei care vine.

Schimbările ce aveau să vină erau tot mai mari. Cu toate acestea, ele vin treptat, iar noi, părinţii avem o capacitate mare de a ne adapta la toate pe care ni le aduce în viaţă doamna barză. Trăim cu impresia că putem ţine piept acestor schimbări, dar până la urmă capitulăm şi costumul de părinte ne vine din ce în ce mai bine. Zâmbim în oglindă, ne punem în portmoneu o poză cu copilul nostru şi suntem mândri atunci când avem ocazia să ne lăudăm cu ce face juniorul.

Friday, November 27, 2009

Sa stea timpul in loc!

Ti s-a intamplat vreodata sa iti doresti ca timpul sa stea in loc? Adica sa fii asa de multumit cu conjunctura actuala, incat sa speri ca acest sentiment ar putea sa tina pe vecie?

Mie mi s-a intamplat. Chiar de multe ori. De multe ori mi-am spus ca as dori ca ceea ce traiesc la un moment dat sa tina la nesfarsit. Cu cat ai de mai multe ori in viata ocazia sa iti zici ca ti-ai dori ca timpul sa stea in loc, cu atat inseamna ca esti mai fericit. Pentru ca atunci cand esti fericit iti doresti sa ramai la nesfarsit in aceasta stare.

Mai intervine un aspect atunci cand suntem in cautarea fericirii. Asa suntem creati, incat sa cautam in permanenta ceva nou care sa ne aduca fericirea. Daca ne dorim foarte mult o anume masina, dupa ce o obtinem, ne simtim fericiti, dar dupa un timp totul se banalizeaza, nevoile noastre evolueaza si ne dorim in permanenta tot altceva care sa ne confere fericirea.

Daca stim sa ne bucuram de viata, fericirea este adusa de insusi drumul in cautarea ei. Totul este sa ne oprim din cand in cand si sa ne lasam cuprinsi de multumirea a ceea ce avem. Un astfel de moment l-am trait zilele trecute, cand pe la unu noaptea m-am dus in camera baieteilor. Amandoi dormeau linistiti, pufaind satisfacuti. Mi-a fost tare drag de ei si de momentele pe care le traiam. Ma uitam cand la David, cand la Matei. As fi prelungit la nesfarsit senzatia care ma invaluia. Era tarziu si trebuia sa merg la culcare pentru ca a doua zi aveam de mers la servici. Asa ca am adormit invaluit intr-un sentiment de implinire, de drag si fericire. Greu de descris si greu de uitat.

Wednesday, November 25, 2009

Planuri de sarbatori

Nu avem planuri prea grozave de sarbatori. Se pare ca este cel de-al treilea an in care vom fi casnici. Incepand cu 2007, dupa venirea scumpului nostru Matei, am petrecut sarbatorile acasa, inconjurati de prieteni si familie.

In acest an vom merge pe aceeasi tendinta care se pare ca se arata de ceva vreme incoace. Matei ne va ajuta sa facem bradutul, in timp ce David va privi, iar in ochi ii vor juca luminitele de la ghirlande.

Daca baietii sunt cuminti, vine Mos Craciun in seara din 24. Ne vor fi alaturi prieteni cu copii sau fara copii. Vom canta si asculta colinde si vom manca bunataturi gatite de Catrinel si de bunici.

De Revelion se pare ca vom sta tot acasa, alaturi de prieteni care au aceleasi constrangeri maternale ca si noi.

Strainii sunt mult mai dispusi sa calatoreasca, luandu-i dupa ei si pe copiii mici. Se pare ca noi suntem mai rigizi din acest punct de vedere, preferam confortul casei noastre in care ne simtim foarte bine. Suntem inca dependenti de sterilizatorul nostru, de vanita copiilor, de tot ceea ce presupune linistea de acasa. Asta nu inseamna ca ne vom bucura mai putin de farmecul adus de sarbatori, ba chiar din contra, stim ca ne vom simti foarte bine, copiii sporind magia sarbatorilor in casa noastra.

Monday, November 23, 2009

Esti tatic!

Acesta este un guestpost pe care l-am publicat pe Ziarul Copiilor.

Vine la un moment dat ziua cea mare. Îţi speli masina, te asiguri ca ai tot ce îţi trebuie, te mai uiţi o dată în casă pentru a te asigura ca toate sunt în regulă şi gata să îl primească pe micutul care stă sa vină acasă de la maternitate.

Drumul la spital e ca un vis. Te întrebi dacă măcar cineva ştie ca în momentul acela treci prin clipele unice de a-l aduce acasa pe copilas. Zâmbeşti şi nu îţi vine să claxonezi. În schimb parcă nici nu ai chef să îi laşi pe ceilalţi să treacă în faţa ta. Doar eşti în drumul spre maternitate.
Nici atunci când ai dat examenul pentru şcoala de şoferi nu eşti aşa de stresat la volan ca atunci când vii de la maternitate cu proaspăta mămică şi cu primul născut.

Ajuns acasă te uiţi la sufleţelul care respiră în coşuleţ şi te minunezi că îţi e dat să trăieşti ceva atât de minunat. Îl priveşti şi parcă nu te mai saturi.

Juniorul vine fără manual de utilizare. Fiecare copilaş este diferit. Citeşti în toate cărţile din lume idei generale despre cum are trebui să fie sau ce ar trebui să facă, dar al tău e unic şi trebuie tratat ca atare.

Te uiţi la el în coşulet, te miri de cât e de micuţ şi te întrebi dacă ai fost şi tu vreodată aşa de pipernicit, mai mic decât braţul tău. Ţi se pare că e cel mai frumos, şi că îţi seamănă ţie. Cică nou născuţii seamănă cu taţii lor pentru că mai demult, neexistand teste de paternitate, tatăl trebuia să îl accepte pe micuţ pentru simplu fapt că el seamănă cu el.

Nu îţi dai seama ce se întâmplă. Te duci să îl iei de la maternitate, îl pui în coşul lui şi îl admiri, încerci să îl schimbi pentru prima oară sau să îi faci prima băiţă după ce îi cade buricul. Ceea ce nu îţi dai seama este faptul ca viaţa ta s-a schimbat, tu te-ai schimbat, ai lăsat ceva în urmă, dar viitorul care te aşteaptă este extraordinar şi merită tot efortul. Eşti tătic!

Sunday, November 22, 2009

Cresa

Acest sfarsit de saptamana care tocmai a trecut a fost unul cu o insemnatate aparte in familia noastra.

In timpul saptamanii trecute au fost la noi mai multi prieteni care au copilasi mici, chiar mai mici decat David (care a facut 4 luni in 17 noiembrie). Poate ca pentru mamica lui David era clar inca de mai demult faptul ca si cel de-al doile micut al nostru este un baietel foarte cuminte. Zic asta pentru ca faptul ca David se culca fara nici cel mai mic protest la ora 8, a fost apreciata de vizitatorii nostri ca un act de maxima cumintenie.

Pe langa faptul ca se culca foarte cuminte, David doarme linistit pana spre ora sase de dimineata. Acest fapt a fost un argument in plus care a facut ca decizia pe care am luat-o cu Catrinel sa fie foarte fireasca: sa il mutam pe David in camera cu Matei.

Decizia am luat-o undeva vineri, asa ca sambata dimineata, spre marea bucurie a lui Matei, am inceput sa impingem mobile prin casa. Mai exact, am mutat patutul lui David din "dormitorul conjugal" (de unde m-am autoexilat in ultimele 4 luni) in camera lui Matei. Aceasta a devenit acum camera baietilor.

Matei, ca un adevarat frate mai mare, la doar doi ani si doua luni, a fost foarte intelegator, ba chiar bucuros sa il primeasca pe "teritoriul" lui pe David, fratiorul mai mic. Primul somn impreuna a fost cel de-amiaza, sambata. Matei, un pic mai fastacit datorita prezentei lui David, ne-a strigat de cateva ori, a mai cerut laptic, dar pana la urma, pe fondul faptului ca David adormise, a plonjat si el in lumea viselor. Astfel a inceput sirul de dupa-amiezi si nopti pe care fratii Grigorovici le vor petrece impreuna.

Pentru noi ca si parinti, momentul nu a fost lipsit de incarcatura emotionala. Lui Catrinel mai ca ii venea sa planga din cauza faptului ca a pus capat noptilor petrecute impreuna cu cel de-al doilea prunc. Nici nu vreau sa ma gandesc in ce stare de spirit vom fi la nunta baietilor, daca pana si aceasta infima miscare ne-a pus pe ganduri!

Mie mi-a placut foarte mult atmosfera de "cresa" care s-a creat in camera cu doua patuturi, cu cei doi baietei care isi beau lapticul inainte de a merge la culcare.

Urmeaza o perioada de acomodare. Atat pentru David, dar mai ales pentru Matei care de doi ani doarme singur in camera. Dar si pentru mine, care imi schimb locul de somn si spun adio canapelei.

Thursday, November 19, 2009

Feedback pozitiv

Eu merg pe abordarea pozitiva a lucrurilor. Am ajuns la "intelepciunea" sa imi dau seama ca lucrurile negative nu fac decat sa iti incarce viata cu venin, si cel mai important este ca fiecare dintre noi alege modul in care priveste lucrurile: cautam partea plina a paharului sau partea goala a paharului.

Pornind de la acest principiu, am inceput sa il rasplatim pe Matei pentru lucrurile bune pe care le face, pentru initiativele sale, sau pentru ca este un copil cuminte. Catrinel a cumparat un carton alb cu Mos Craciun, cu magneti, numai bun de pus pe frigider. Cartonul vine la pachet cu un marker negru, numai bun pentru desenat stelute.

Asa se face ca Matei primeste cate o steluta de fiecare data cand merita. Astfel de situatii ar fi: David plange in cosulet, iar Matei merge si il leagana, Matei isi aduna jucariile inainte de a merge la culcare, Matei duce scutecele lui David la gunoi, se cere la spalat pe maini cand intram in casa din proprie initiativa.

Ritualul dupa care Matei primeste stelutele este destul de simplu si presupune mentionarea explicita a actiunii care merita premiata, desenarea stelutei, laudarea lui si oferirea unui pupic grandios si dulce.

Deocamdata Matei a capatat opt stelute. Inca nu am ajuns in situatia in care sa "premiem" prin stergere de steluta faptele pe care ne dorim sa le descurajam. Sper sa nu ajungem in situatia aceasta. A-i oferi in permanenta copilului optiuni si actiuni pe care sa le faca sunt cheia in a avea un copil cuminte si bine educat. A-i spune in permanenta ce sa NU faca inseamna sa fii un parinte cicalitor care nu incurajeaza initiativa copilului. Daca cineva imi spune sa nu ma gandesc la pisica albastra, degeaba imi spune, eu am in fata retinei fix pisica albastra. Asa e si cu copiii: daca le spun sa nu se suie pe cutare lucru, in mintea lor ei se vor vizualiza suindu-se fix pe acel lucru, asa ca totul este o intrebare de cat timp ii va lua pana sa incerce sa se suie.
Vestea buna este ca atunci cand se va umple cartonul de stelute, Mos Craciun va veni la Matei si ii va aduce multe cadouri. Asa cum fiecare copil cuminte trebuie sa primeasca.


Wednesday, November 18, 2009

E greu sa fii mamica

Ma intreaba lumea cat de greu ii este lui Catrinel. Eu le raspund la toti ca ii e greu cu doi baietei si cu un sot cicalitor pe cap. De fapt le raspund la toate, ca doar ele ma intreaba. Ei nu isi dau seama prin ce trece o ea cand e in situatia de a fi mama (nemaivorbind de mama a doi baietei, amandoi micuti).

Replica pe care am primit-o a fost: Nu imi vine sa cred ca aflu acest lucru din gura unui barbat.

Mamicile trec prin experiente foarte dificile. Atat la nastere, cat si dupa: alaptat, nopti nedormite, stresul ca micutul sa fie bine, sanatos. Nu e usor, modificarile fizice, emotionale sunt o povara grea de dus pentru mamici.

Si ca si cum nu ar fi de ajuns, peste toate se adauga si rutina zilnica la care se supun fara dreptul de a cere concediu, uneori fara dreptul de a merge la veceu! Catrinel este o femeie activa, care inainte de a avea grija de baieteii nostri (care sunt grozavi) avea cariera, functie, recunoastere.

Toate acestea au disparut acum in fata unor prioritati evidente. Singura recunoastere pe care o poate primi acum este eventual de la mine, daca nu cumva sunt prea preocupat de problemele mele, sau de la cei apropiati din jur, care sa o laude cat de frumos cresc baietii.

Ca si tatic care merge la servici in fiecare zi de luni pana vineri, esti tentat sa crezi ca cei unu sau doi sau cati ani or fi in care mamica sta acasa si se ingrijeste de cresterea copiilor, sunt ca o vacanta prelungita, fara griji prea mari si fara termene limita. Ei bine, nu este deloc asa, pentru ca stresul ca totul sa fie in regula cu micutul este mai mare decat orice stres de la servici. Sanatatea copilului, alimentatia lui, dezvoltarea lui normala si armonioasa sunt preocupari care le dau multa bataie de cap mamicilor. Taticul trebuie sa fie in permanenta implicat in a ajuta mamica sa fata fata acestor batai de cap. Poate ca nu reusim intotdeauna, dar imi place sa cred ca majoritatea dintre noi ne straduim.

Asa dupa cum ziceam si aici, ma inclin in fata mamicilor adevarate!

Monday, November 16, 2009

16 Noiembrie = Matei

Reciteam cu drag articolul scris anul trecut in 16 noiembrie 2008. Tocmai 16 noiembrie pentru ca aceasta zi este Sfantul Matei. Ma regasesc in fiecare cuvant pe care il scriam acum un an.

Conform Wikipedia, Numele Matei este transliterarea din limba greacă a numelui Ματθαιος (Matthaios). Răspândirea numelui a avut loc în spaţiul creştin cu referire la Matei Evanghelistul.

Conform lui Grigorovici, Matei este un nume drag, deschis, cu multe vocale. Matei este copilasul nostru de care sunte foarte mandri. Il iubim mult si il vedem foarte frumos si destept. Ii repetam de multe ori acest lucru, deoarece dorim sa ii insuflam incredere in sine.
Matei este cea mai buna prajitura!

Sunday, November 15, 2009

Ma indragostesc de David

In acest sfarsit de saptamana m-am "dadificat". Dupa venirea lui David pe lume, diviziunea muncii intre mami si tati inseamna ca mami ii ofera majoritatea timpului si a grijii lui David, iar tati ii oferea majoritatea timpului si atentiei lui Matei.

Ei bine, in ultimele doua zile m-a preocupat Davidutul mai mult ca de obicei. I-am dat de mancare, m-am jucat mai mult cu el. Cu fiecare secunda petrecuta cu el, mi-a fost tot mai drag si imi venea sa il pap cu body cu tot. Dar fara scutece.

Saptamana care vine micutul face patru luni. Deja e maricel, are manute de omulet, nu mai e doar o broscuta. Acesta este unul din motivele pentru care am renuntat la landou si l-am trecut la scoica. In general noi am fost foarte grijulii in legatura cu presiunea pe care o punem pe coloana vertebrala a copiilor. In scoica, David nu mai sta pur si simplu pe spate, ci presiunea greutatii propriului corp este redistribuita mai mult pe fundic si pe umeri.

Pentru ca a crescut, vad pe el mai multa determinare de a face ceva, se joaca si trage de mutzunachi din centrul de activitate. Joi a fost ziua in care s-a rostogolit de pe burtica (capul si-l tine foarte ferm sus) pe spate. Toate acestea m-au incurajat sa il stimulez si mai tare sa se rostogoleasca si sa inceapa sa se intoarca si de pe spate pe burta (ceea ce este mai greu decat invers). Saracii micuti, avand capul asa de mare si de greu, trebuie sa depuna ceva eforturi pentru a putea sa se invarta. Dar dorinta de a progresa, de a creste, de a face mai multe ii determina sa se munceasca pentru a depasi fiecare noua etapa: intors de pe spate pe burta, tarat, mers in patru labe, mers in picioare, vorbit si asa mai departe.

Pe masura ce timpul trece (oh Doamne, cat de repede trece timpul!), interactiunea mea cu David este tot mai extinsa, treptat taticul patrunzand tot mai mult in universul micutului.

Thursday, November 12, 2009

Cea mai grea asteptare din viata

Acesta este un guestpost pe care l-am publicat in Ziarul Copiilor.

Suna telefonul. Chiar daca dormeam iepureste, mi-am dat seama ca este in jur de 8 dimineata. Asteptam sa sune, asa ca am sarit din pat intr-o fractiune de secunda. Ca o scanteie.

Am vazut cu coada cozii ochiului pe ecranul telefonului numele Catrinel. Probabil cel mai asteptat telefon al vietii. Raspund cu nerabdare, iar la capatul celalalt al undelor vocea ei calma m-a informat ca i-au spart apa. Cica sa cumpar multa vata, ca apa sparta era multa. Acum stiu ca nu are sens ceea ce scriu, dar atunci mi s-a parut absolut normal sa intreb cate pungi de vata sa iau. Asa am aflat ca trebuie sa iau cinci pachete.

M-am imbracat in cateva clipe si m-am repezit la farmacie. Parca toata lumea stia prin ceea ce trec eu. Eram convins ca farmacista stia ca barbatii oarecum tineri care vin sa cumpere cinci pachete de vata devin tatici pana la sfarsitul zilei. Sarit in masina, ridicat mama soacra si mers la spital.

Acolo am dat de fata schimonosita a lui Catrinel, care nu parea prea vesela sa ma vada. Ea de fapt era vesela, doar ca incepusera contractiile. Am incercat sa fac niste glume rasuflate, dar nu am reusit sa smulg nici cel mai vag zambet.

A urmat statul prelungit in sala de asteptare. Tin minte ca aveam la mine o carte, dar nu imi statea mintea la citit. Mai erau alaturi de mine si alte mame de mamici sau viitori tatici. Fiecare asteptam sa aflam ca asteptarea a luat sfarsit, micutul a sosit pe lume sanatos, iar mama este bine.

Timpul trecea, iar racnetele guturale care razbateau din cand in cand la noi ne faceau sa ne intrebam daca este mamica noastra sau a altora cea care sufera asa de tare. A fost o zi aglomerata de luni, sapte nasteri, ca si cum toate s-ar fi abtinut sa aiba copii sambata sau duminica. Or fi avut vreo emisiune preferata pe care nu doreau sa o piarda!

Pana la urma a venit o asistenta si mi-a spus sa ma pregatesc. Am pus pe mine halatul verde, boneta, masca, galosi de punga. Dupa ce am terminat sa ma echipez, mi s-au muiat genunchii incat am fost nevoit sa ma asez un pic pe bancuta ca sa revin nitel. Am fost chemat inauntru, unde mi s-a spus: Uite-ti feciorul! Am exclamat un enervant Nu cred!, si m-am repezit sa ma uit la minunea de sufletel care oracaia pe o masuta. Mama era undeva dupa un paravan, asa ca m-am apucat sa scanez cu privirea fiecare milimetru al micutului. Am reusit sa ajung la clama de pe buric, cand am fost poftit afara si rugat sa astept revenirea mamei pe salon.

Am iesit… un alt om. Parca ma nascusem eu, nu feciorasul meu. Am pus mana pe telefon si cu voce aproape plangareata i-am sunat pe cei dragi care asteptau un semn de la noi. Toti ma copleseau cu felicitari, iar eu eram cel mai fericit om de pe planeta. Habar nu aveam ca fericirea va fi si mai mare atunci cand voi ajunge pe salon.

Wednesday, November 11, 2009

Cum am devenit noi o familie?

Zilele trecute eram in bucatarie cu Catrinel si imi lanseaza brusc o intrebare pe care mi-am adresat-o si eu deja (retoric pana acum):"Cum am devenit noi o familie?"

Raspunsul nu este foarte usor. Nu in sensul ca am o amnezie si nu imi aduc aminte care au fost pasii care ne-au adus aici. Adica nu cum ne-am cunoscut, cuplat, casatorit, etc.

Intrebarea vrea mai degraba sa sublinieze ca este incredibila experienta prin care trecem. Ca si cum s-ar intreba un cosmonaut: "Cum am ajuns eu sa fiu primul care pune piciorul pe Pluto?" Nu stiu daca senzatia de a fi parinte este similara cu cea de a pune piciorul pe Pluto, dar oricum este ceva deosebit. Sigur sunt mai multi parinti decat pasitori pe Pluto, dar vestea buna este ca pentru fiecare dintre parinti experienta este unica si de neuitat. Totul este sa reusesti sa te bucuri de ea si sorbi toata mierea pe care ti-o poate revela postura de parinte.

Acum am sa va spun un secret. Cei din jurul nostru il cam stiu, dar nu toti l-au constientizat. Secretul este acela ca noi suntem familia perfecta. Buf! Au picat deja vreo doi cititori ai blogului care stateau pe scaune mai subrede. Nu-i nimic, au mai ramas vreo 98 de cititori unici pe zi care au rezistat "modestiei" autorului.
Totul pleaca de la nucleul pe care il formeaza cuplul. In primul rand noi suntem o echipa adevarata, atata tot ca nu avem un sef. Seful nostru care ne dicteaza ce sa facem este viziunea de a avea o viata tihnita si reusita, in buna intelegere cu copiii nostri si cu cei din jur.
S-au vazut multe situatii in care un cuplu are doi baietei. Nu e mare scofala. Biologic vorbind, e chiar usor. Problema este ca armonia in familie sa fie un stil de viata. Armonie in ceea ce priveste toate cele 6 relatii de unu'la'unu care se nasc intr-o famile de patru indivizi, dintre care combinatia de baza este mama-tata.

De ce facem noi o echipa? Avem viziune si valori comune, ne zicem unul altuia ceea ce gandim. Ne ciondanim dar nu o luam personal. De-aici porneste fundatia pe care se construieste totul. Sper sa avem intelepciunea sa dezvoltam ceea ce am construit in ultimii aproape 8 ani, cu precadere energia care o are familia noastra din 2007 incoace, dupa nasterea lui Matei. Cei doi baietei nu fac lucrurile mai usoare, dar le fac mult mai interesante si mai savuroase. Acum cuplul initial nu mai exista solitar si se simte complet doar daca suntem toti patru. Adica familia din intrebarea "Cum am devenit noi o familie?"

Monday, November 9, 2009

Accept sa mi se spuna domnule

Am imbatranit! Mai demult ma zgaria atunci cand doamna care vindea paine ma lua la persoana a II-a singular. Sau cand eram tratat mai mult ca un pusti. Cand zic zgaria, nu ma refer neaparat la faptul ca ma deranja, ci doar ca mi se parea ca suna un pic ciudat. La fel ma zgaria si atunci cand cineva mi se adresa cu apelativul de domnule, cand de fapt eu ma simteam ca un adolescent.

Ceea ce ma face sa zic ca am imbatranit este faptul ca acum accept cu mult mai multa usurinta adresarea cu domnule. Ma intreb ce ii face pe ceilalti din jur sa mi se adreseze asa? Sa fie verigheta? Firele carunte rasarite la tample? Sau aura mea de tatic?
Asa dupa cum citeam aici, exista momente in viata in care simti ca imbatranesti brusc. In majoritatea cazurilor te-ai astepta sa fie momentele cruciale in viata gen nunta, nasterea copiilor sau absolvirea facultatii. De fapt aceste momente de imbatranire brusca apar atunci cand nu te astepti. De exemplu atunci cand faci lista de cumparaturi de la magazin si trebuie sa iti dramuiesti banii. Esti responsabil de bugetul familiei. Esti resposabil de ceea ce le pui pe masa. De tine conteaza cat de sanatoasa sau nesanatoasa este alimentatia copiilor tai. Acestea sunt fractiuni de secunda in care te maturizezi brusc.

De fapt acestea sunt momentele in care trebuie sa iei decizii care au un impact foarte mare asupra celor din jurul tau, cei dragi se bazeaza pe tine si devii un pilon de sustinere pentru familia ta si pentru parinti. Te schimbi, imbatranesti si accepti mai usor sa ti se spuna domnule.

Sunday, November 8, 2009

Intrebari de copil

Sunt de parere ca in permanenta trebuie sa fim dispusi sa invatam ceva nou. De multe ori insa, invatamintele sunt chiar in fata ochilor nostri, dar noi nu suntem pregatiti sa invatam ceea ce ni se ofera.

Altfel spus, fiind maturi si cu mult mai multa experienta de viata fata de copilasii nostri, putem cadea in capcana ca nu prea au ei ce sa ne invete pe noi, ca doar am fost ca ei, acum suntem ditamai adultii.

Exista mai multe capitole la care copiii nostri ne dau clasa. Unul dintre aceste capitole este abilitatea de a adresa intrebari. Se zice ca e un semn de inteligenta faptul ca ei pun intrebari. Cica punand intrebari, copiii isi ordoneaza informatiile disparate pe care le percep din mediul exterior. Sper ca e adevarat, deoarece Mateila al nostru este o adevarata artilerie grea de intrebari. Totul a inceput cu "Ce-i aia?", dupa care au urmat "Unde este?" (referitor la mama, tata, David, bunici), "Ce face?"

Cele mai haioase intrebari sunt cele care se refera la el insusi. Adica ceva de genul: "Unde este Matei?" si "Ce face?". La un moment dat ne-am suit in masina. Doar eu si el. Eu la volan, el in scaunelul lui. Nici nu pornim bine ca intreabta: "Tati, unde suntem?" Ii raspund: "in masina, Matei". La care ma intreaba: "Ce facem?" A fost atata de dragut, ca daca nu eram la volan saream pe el si il mancam ca pe o marmelada.

Noi adultii nu prea punem intrebari si ne multumim sa umplem golurile de informatii cu presupuneri. Pe undeva exista o frica de a pune prea multe intrebari. Nu cumva sa fim cicalitori. Sau nu cumva sa aflam adevarul simplu si gol asa cum este el.

Mi-am propus sa pun si eu sa fiu mai indraznet atunci cand pun intrebari. In majoritatea cazurilor raspunsul pe care il primesti este cel corect. Talentul este acela de a pune intrebarile corecte.


Wednesday, November 4, 2009

Viata bate filmul. Drumul spre spital

Acesta este un guestpost pe care l-am publicat pe Ziarul Copiilor.

E drept ca nu imi aduc aminte cum a fost atunci cand m-am nascut eu, dar momente nasterii lui Matei nu le voi uita niciodata. Atunci am trait cumulate toate emotiile de la bacalaureat, admitere la facultate, toate tezele incepand din clasa a 5-a. Plus emotiile de la nunta.

Totul a inceput sambata seara, cand la primele contractii ne-am prezentat la spital. Abia cand ne-au intrebat daca avem bagajul, ne-am dat seama ca e “groasa” treaba. Asa ca ne-am intors acasa, unde bagajul era pregatit de ceva vreme, asteptand sorocul.

Imi era foame si nu stiam cate ore de asteptare ma asteapta. Colegii de la servici erau adunati la un restaurant chinezesc. Am obtinut de la Catrinel, aflata in inceput de travaliu, acceptul sa mergem impreuna la masa, cu plasele dupa noi.

Odata ajunsi la restaurant am identificat un loc aproape de priza. Acolo am cuplat toate incarcatoarele pe care le aveam, adica doua. Telefonul mobil si aparatul foto. Vroiam sa fiu sigur ca nu voi fi lasat balta de tehnologia nealimentata. Stiam ca Murphy nu doarme!

Cand l-am intrebat pe chelner ce mi-as putea comanda, astfel incat sa fie rapid de gatit, eram convins ca habar nu are ca eram pe blocstarturi spre una dintre experientele cele mai inaltatoare ale vietii pe pamanat: nasterea. Ma rog, eu pe tusa, iar ea in focul bataliei. Nu mai tin minte ce am comandat, probabil ceva dulce acrisor, dar stiu precis ca am cerut si o bere, ca sa ma destind un pic. Urma sa sofez, dar cu toate acestea mi-am incalcat unul din principii. Stiam ca simturile imi erau prea exacerbate ca o bere sa aiba cel mai mic efect asupra reactiilor mele.

Bineinteles, in tot acest timp colegii se distrau, iar eu primeam suturi pe sub masa de la Catrinel care imi transmitea „Haide sa mergem, odata!” Inghitind mancarea pe jumatate nemestecata, am terminat rapid si am pornit spre spital.

Acolo am aflat ca suntem in 2 cm si ca nasterea ar putea incepe oricand. O moasa binevoitoare m-a incurajat sa ma duc acasa, pentru ca ar fi putut dura toata noaptea declansarea nasterii. Bineinteles ca am ezitat intr-o prima faza, dupa care am lasat ratiunea sa invinga si m-am dus acasa.

Era seara tarziu si am adormit iepureste. M-am trezit nedumirit duminca dimineata. Am verificat repede telefonul, dar nu am avut nici un apel. Am sunat in graba si am aflat ca nasterea inca nu se declansase. Am tinut-o asa in continuu, pana seara. Tot 2 cm, tot nu se declansase. Duminica seara am mers la culcare deja satul de a astepta in zadar. Mamica isi pierduse rabdarea. Ea statea deja de mai bine de 24 de ore la spital.

Asteptarea mi-a fost curmata de un telefon luni dimineata pe la 8. Noroc ca imi luasem concediu.

Continuarea aventurii… intr-un articol viitor!

PS: Poza este de la restaurantul chinezesc, chiar inainte de a porni spre spital.

Porumbeii din Piata Muzeului


Monday, November 2, 2009

Baieteii mei frumosi

A trecut si luna octombrie si boboceii mei au mai crescut un pic. Mai evident este progresul lui David.

Conform teoriei copilasii de trei luni ganguresc cand sunt fericiti, isi aduc mainile impreuna, zambesc spontan, urmaresc miscarea unui obiect aflat la 25 cm, pe orizontala, 180 de grade. David le face pe toate cele de mai sus. In acelasi timp, e posibil ca bebelusii de trei luni sa isi tina capul drept atunci cand sunt pusi pe burtica (David o face), sa se intoarca de pe spate pe burta (David nu o face inca), sa observe obiecte mici cat o stafida (David o face), sa se intinda dupa un obiect, jucarie si sa il prinda cu varful degetelor (David o face), sa se intoarca in sensul din care se aude o voce (nu am observat sa o faca), sa zica aa-guuu (David o face) si sa scoata sunete umede cu buzele (David o face).

Matei creste si el, dar progresul este evident in ceea ce priveste vocabularul lui, expresivitatea, modul in care leaga cuvintele, faptul ca a introdus si prepozitii si conjunctii in conversatia pe care o face. Vorbeste non-stop, e un simpatic si jumatate. Zilele trecute, intr-o dimineata, Catrinel s-a mirat cu voce tare ce mare este caca pe care Matei l-a lasat in olita. Moment in care Matei exclama: "Mama mia!" Bineinteles ca ne-am distrat copios pe seama lui si am inceput ziua cu un mare ha.

Sunday, November 1, 2009

Halloween

Am sarbatorit si noi Halloween-ul. Eu care sunt impotriva americanizarii sarbatorilor romanesti (desi la origini este o sarbatoare celtica), nu pot sa nu acord Halloween-ului calificativul de sarbatoare reusita. Nu partea cu scheleti, paianjeni si fantome, ci partea cu costumatul. Atat la adulti cat si la copii.

Anul acesta ne-am costumat ca o famile asa mai de la tara. Incepand cu David, pe care l-am costumat in mazare. Continuand cu Matei, pe care l-am costumat in dovlecel. Tati a fost vaca familiei, iar mami a fost fermiera.

Ne-am distrat de minune, am facut poze si ne-a fost drag sa ii vedem pe copilasi in costume. Am aprins lumanarele in dovlecei ceramici pe balcon. Am fost pe la bunici in costume sa ii admire pe Pastaie si pe Dovlecel.
E placut sa te distrezi alaturi de copii de sarbatori, fie ele romanesti sau importate. De fapt orice sarbatoare este un prilej de bucurie si rasete daca te lasi prins in hora si redevii creativ ca un copil.
Seara cand am ajuns acasa, am fost nevoit sa ma dau cu crema pe uger, pentru ca toti copiii (si chiar si adultii) m-au tras de el.




Thursday, October 29, 2009

Mancare sanatoasa pentru copilul meu

Zilele trecute eram la Cora cu Matei si cumparam maruntisuri zilnice precum lapte, paine, apa, oua. Acest gen de activitate este in partea superioara a listei de prioritati a lui Matei, asa ca totul decurgea normal.

Toate bune si frumoase. La raionul de oua, tocmai deschideam o caserola de 10 bucati ca sa ma asigur ca nu sunt oua sparte, cand o doamna la vreo 55-60 de ani, m-a abordat. Vazand ca sunt impreuna cu un copilas (Matei), mi-a spus ca e important ca oule pe care le mancam noi, si mai ales cei mici, sa fie de la gainin crescute la sol, si nu de la gaini crescute in cutii de 30 cm pe 20 cm. Eu unul nici nu stiam ca exista aceasta diferenta in modul de crestere a bietelor animale. Ba mai mult, cele crescute in cutii, acolo isi traiesc toata viata, primesc hormoni de crestere si chiar si hormoni anti-stres (de care cred si eu ca au nevoie ca sa traiasca in niste cutii).

Toata discutia aceasta mi-a dat de gandit, in sensul ca devin tot mai constient de faptul ca stiu foarte putine lucruri in ceea ce priveste alegerea alimentelor "sanatoase" de pe rafturile supermarketurilor. Tot doamna respectiva mi-a spus sa iau doar carne de pui care are pe eticheta F2000 sau E2000 (nu mi stiu exact). Azi am fost din nou in Cora si am intrebat daca au carne de gaini crescute la sol, iar doamna ne-a raspuns ca nu au asa ceva, mai ales pentru ca aceasta carne este mult mai scumpa.

Apare intrebarea ce stim cu adevarat si ce nu? Noi zicem ca le oferim micutilor nostri mancare sanatoasa, gatita in casa, fara sare, fara condimente, fara zahar. Totul este natural. Ei bine, se pare ca ceea ce gasim pe rafturile marilor magazine nu sunt prea organice. Am ajuns si noi sa fim exact ca si strainii, adica sa mancam multe alimente artificiale si pline de E-uri si prostii.

Daca sunt persoane care stiu mai multe despre ceea ce inseamna o alimentatie sanatoasa, ii rog sa ne transmita acest lucru. Suntem ceea ce mancam, asa ca ar fi bine sa ne asiguram ca merele de la bunica nu sunt de fapt mere din Italia, tratate cu zeci de substante care ajung in stomacelele noastre si ale copiilor nostri.

Wednesday, October 28, 2009

Mezinul David

Cine este Daidu?

Daidu este fratele mai mic. Parintii obisnuiesc sa il alinte Davidut, de unde si Matei il striga Daidu. Daca cei David nu se afla in apropierea lui Matei, ne trezim cu un: "Unde este Daidu meu?"


David isi face datoria de mezin si creste pe zi ce trece, in timp ce noi suntem prinsi cu servici, joaca cu Matei, treburile casnice. El este insa un scump care rade atunci cand ne vede, stie sa ne rasplateasca in gangurituri atunci cand ne jucam cu el, il mangaiem pe manute si pe picioruse.


Prietenii din jurul nostru sunt aproape in unanimitate de acord ca David stie sa stea si sa creasca fara sa isi faca simtita prezenta prea tare. El este un bebelus care nu plange, decat atunci cand ii este foame, il doare burtica sau s-a plictisit prea tare sa stea singur. Cred ca putina lume ne crede atunci cand ne laudam in stanga si in drepta cu faptul ca David doarme toata noaptea, de la 9 seara pana la 7 sau chiar 8 dimineata.


Este excelent sa ai doi copii. Emotional nu exista limite pentru cat de mult ii poti iubi. Deocamdata in familie suntem oarecum impartiti pe doua cupluri: Mami si David, Tati si Matei. E o perioada excelenta in care e foarte placut sa fii alaturi de micuti. Probabil ca atunci cand ei vor avea vreo 10 ani, vor prefera sa vin tarziu acasa ca sa poata sa faca ceea ce vor ei. Pana atunci insa, micutii tanjesc dupa atentia noastra, iar eu tanjesc dupa timpul pe care il petrec cu ei.

Sunday, October 25, 2009

Toamna e frumoasa

Vara a trecut si ne amintim cu placere de faptul ca ne prindea ora 10 seara prin parculet, surprinsi fiind de faptul ca este asa de tarziu si totusi lumina. Dupa acest sfarsit de saptamana, avand in vedere ca am si dat ceasul o ora inapoi, parca suntem si mai nostalgici dupa vremurile insorite si vegetatia inverzita.

Cu toate acestea, timpul curge peste noi si atata vreme cat locuim in aceasta zona a lumii, trebuie sa trecem prin fiecare anotimp in parte, asa cum a fost lasat el de Dumnezeu. In aceste conditii, nu ne ramane decat sa ne bucuram de partile bune ale fiecarei perioade. In loc sa ne plangem de mila ca vin toamna si iarna peste noi, iesim in intampinarea lor si cautam sa le descoperim farmecul.

Vremea buna din acest sfarsit de saptamana ne-a ajutat tare mult sa resimtim bucuriile toamnei. Altfel spus, castane prajite, dovleac copt, struguri, nuci, frunze de toate culorile, soare care mangaie si nu arde. Am fost la tara si ne-am bucurat de timpul cald si de faptul ca ne-am putut tranti in iarba, scaldati in soare si nederanjati de gazele care deja s-au pus pe hibernat. Am alergat in maneca scurta si am adunat frunze.

Thursday, October 22, 2009

9 luni frumoase

Acesta este un guestpost pe care l-am publicat pe Ziarul Copiilor.

Imi aduc aminte cu placere perioada in care sotia mea era gravida. Pentru cei care se intreaba de ce a decis Dumnezeu ca perioada de gestatie la oameni sa dureze noua luni, eu am raspunsul. Atata le ia barbatilor sa se acomodeze cu ideea ca vor avea un copilas.

De fapt, intr-o prima faza eu am reusit sa ma obisnuiesc cu ideea ca sotia mea este gravida. Nu concepeam ce urma sa se intample, ce inseamna de fapt sa fii o familie care sa graviteze in jurul copilasului. Stiam doar ca undeva, spre sfarsitul verii , urma sa aiba loc nasterea. Aceeasi senzatie pe care o incearca si studentul cand isi zice ca mai sunt doua saptamani pana la examen si se amageste ca mai este suficient timp sa invete. Fara sa iti dai seama, timpul trece mai repede decat te astepti.

Senzatia de viitor tatic este excelenta. Odata ce am inteles ca oscilatiile emotionale nu sunt din cauza mea, lucrurile au devenit mult mai usoare. Greu a fost sa ma obisnuiesc cu faptul ca cel mai neinsemnat gest (in mintea mea), poate declansa un plans scurt si intens in graviduta de langa mine.Se zice ca mai mult de 60% din barbati manifesta simptome similare cu partenerele lor gravide, unii ajungand chiar si la greturi si varsaturi. La mine a fost cazul intr-o singura directie: am inceput sa mananc si eu ca si Flamanzila din Harap Alb. In cateva luni am reusit sa iau la bord vreo 5 kile care imi sporeau greutatea de cap de familie. Burta mea tinea ritmul de crestere al burtii ei. Pana cand la un moment dat am zis Stop! si am apelat la o mini-cura de slabire.

Treptat m-am obinuit si cu faptul ca noile dimensiuni ale sotiei mele o faceau sa se „bata” de mobilele de prin casa. Totodata acest moment a marcat si faptul ca de-acum puteam sa ne folosim de burta ei ca de un voucher pentru a scurcircuita coada de la supermarket, de a intra primii la doctor, sau chiar de a convinge o functionara publica sa ne faca un serviciu la o ora si douazeci de minute de la inchiderea programului cu publicul.

Mai greu mi-a fost sa tin piept dorintelor viitoarei mamici de a-si face cuibul. Asa-zisul „nesting” era motivul pentru care spre sfarsitul celor 9 luni mutam mobile prin casa, rearanjam lucrurile pe rafturi si am vopsit camera lui Matei cu Snoopy.

Cele 9 luni sunt o perioada frumoasa. Trebuie doar ca taticul sa accepte faptul ca mami trece prin niste schimbari fizice, emotionale, hormonale foarte mari. El nu va reusi sa le inteleaga, pentru ca fizic suntem construiti diferit de la natura. Tati trebuie sa fie alaturi de mamica, sa ii faca masaj la picioare, sa o mangaie cand ea se supara din nimic si sa o menajeze de la tot ce inseamna munca fizica, ridicat de sacose, etc. Se spune ca cele 9 luni petrecute in burtica sunt foarte importante pentru dezvoltarea ulterioara a copilului. Tocmai de aceea mami trebuie sa fie fericita, zambareata si linistita, asa ca eu am ferit-o inclusiv de imagini violente, filme agresive, stiri deprimante.

Wednesday, October 21, 2009

Valoarea banilor si a timpului nostru

Intr-una din diminetile acestea Matei gaseste pe masa din bucatarie 4 monede de cate 10 bani. Adica 40 de bani (surprinzator, nu?). Zambind gales spre mine, care oricum ma topesc dupa el, mi-a spus: "Tata bani. Apte duce". In traducere directa, Lapte aduce. I-am adresat un "bine tati", zambind si eu de cat de bun negociator ar fi Matei in fata tejghelei. Ar fi suficient sa traga un zambet de-al lui si sa dea un fal-fal din genele-i lungi si ondulate (mostenite de la mine, bineinteles).

M-a distrat un pic modul in care micutul meu percepe valoarea banilor. Probabil ca el este mai aproape de realitate decat sunt eu acum. Ne-am obisnuit asa de tare sa evaluam totul in bani, incat cred ca in creierul nostru s-a "dezvoltat" un centru care transforma totul in bani. Poate ca sunt eu mai mercantil (sigur sunt), dar parca statul la coada presupune un cost, inclusiv somnul costa in ziua de azi. Ne-am incrancenat cu totii sa fugim dupa un stil de viata si niste bani care sa ne asigure ceea ce suntem lasati sa credem ca meritam: apartament cu 4 camere sau casa, vacanta in Austria si masina. Alergam toti ca niste bezmetici si luptam unul cu altul pentru a avea acces la toate cele pe care le presupune viata in secolul tehnologiei. Si pentru ca alergam in fiecare zi, nimeni nu sta, ritmul devine tot mai accelerat, iar distanta fata de tihna vietii este tot mai mare si mai mare.

As prefera sa pot vedea lucrurile ca un copil de doi ani: mai simple si mai frumoase. Banii sunt o conventie, iar valoarea pe care le-o atribuim este si ea o conventie. Asa ca nu l-am contrazis pe Matei. Conventia mea cu el este ca putem sa cumparam lapte cu 40 de bani.

Trei crai...din Cluj



Miercurea fara cuvinte...