Thursday, January 29, 2009

Copiii invata ceea ce traiesc

Am primit de la Manu poezia de mai jos. Mi-am zis ca ar fi o idee buna sa o public pe blog, deoarece cred mult in ideile propuse de aceasta poezie. Problema este ca noi consideram ca e suficient sa citim anumite lucruri si e ca si cum le-am aplica. Dar in realitate e diferit. E ca si atunci cand citesti o carte despre management, de exemplu. Iti zici: da ma, ce adevarat e ceea ce zice in aceasta carte, dar a doua zi esti acelasi manager ca si ieri. Nu e suficient doar sa citesti! Sau parcurgi un material de dezvoltare personala si consideri ca e suficient, fara sa te straduiesti sa aplici ceea ce ai citit. Si crezi ca te-ai "dezvoltat personal". Prin urmare, le urez tuturor parintilor care citesc poezia de mai jos sa gaseasca acea cale care sa le permita copiilor lor sa creasca liberi!

Copiii invata ceea ce traiesc, Dorothy Law Nolte - Editura Humanitas

Daca traiesc in critica si cicaleala, copiii invata sa condamne.
Daca traiesc in ostilitate, copiii invata sa fie agresivi.
Daca traiesc in teama, copiii invata sa fie anxiosi.
Daca traiesc inconjurati de mila, copiii invata autocompatimirea.
Daca traiesc inconjurati de ridicol, copiii invata sa fie timizi.
Daca traiesc in gelozie, copiii invata sa simta invidia.
Daca traiesc in rusine, copiii invata sa se simta vinovati.
Daca traiesc in incurajare, copiii invata sa fie increzatori.
Daca traiesc in toleranta, copiii invata rabdarea.
Daca traiesc in lauda, copiii invata pretuirea.
Daca traiesc in acceptare, copiii invata sa iubeasca.
Daca traiesc in aprobare, copiii invata sa se placa pe sine.
Daca traiesc inconjurati de recunoastere, copiii invata ca este bine sa ai un tel.
Daca traiesc impartind cu ceilalti, copiii invata generozitatea.
Daca traiesc in onestitate, copiii invata respectul pentru adevar.
Daca traiesc in corectitudine, copiii invata sa fie drepti.
Daca traiesc in bunavointa si consideratie, copiii invata respectul.
Daca traiesc in siguranta, copiii invata sa aiba incredere in ei si ceilalti.
Daca traiesc in prietenie, copiii invata ca e placut sa traiesti pe lume.

Wednesday, January 28, 2009

Imi place la baita


Privirea pura

Se zice ca ochii sunt poarta sufletului. Si cred ca e adevarat. M-am indragostit de pozele lui Matei, mai ales portretele de aproape, si nu stiam de ce. Pana cand mi-am dat sema, in urma unei discutii cu o colega, care este si ea mamica: privirea copilului. De asta imi plac asa de mult pozele cu Matei, pentru ca vad in ochii lui privirea inocenta, fara interese, fara masca, fara meschinarie. Privirea simpla, curioasa, cu ochii mari care incearca sa inregistreze si privesc cu maxima curiozitate tot ce se intampla in jur. Ziceam ca fara interese: pai da! Pentru ca daca lui Matei nu ii place ceva, ti-o spune, sau mai bine zis ti-o sugereaza prin marait si plans. Daca isi doreste ceva, iti arata cu degetelul aratator. Daca nu ii place de o baba care se miauna la el, incepe sa planga. Copilul are astfel o trasataura pe care noi adultii o ascundem in straturi de masti, interese, intentii ascunse, politici. Putini sunt cei care au curajul sa zica lucrurilor pe nume, sa iti zica in fata ceea ce gandesc. Copiii au insa acest curaj, sunt mai curajosi decat noi.

Niste prieteni care au o fetita ne povesteau ca odata erau in lift impreuna cu o vecina. Moment in care fetita lor a exclamat: “Haideti sa mergem, ca bunica a spus ca vecina aceasta este urata!” Moment genial de sinceritate a copilului. Se pare ca si noi avem de invatat de la copii, nu doar copiii de la noi.

Monday, January 26, 2009

Matei stie de bebe!

Povesteam cu cineva vinerea care tocmai a trecut (23.01) si mi-a spus destul de sigura pe ea (pentru ca a fost o ea): "Sa nu crezi ca Matei nu stie ca mai asteptati un bebe!" M-am gandit ca e posibil ca Matei sa fi perceput ceva, cel putin din faptul ca mama nu il mai ia in brate, sau ca eu ma ocup de el majoritatea timpului (in weekenduri si cand nu sunt la servici).

Se pare ca persoana respectiva a avut dreptate. Azi a fost o faza interesanta care ne-a lasat cu gurile cascate. Noi il intrebam pe Matei una alta, unde e nasul, unde e gura, etc. Azi l-am intrebat la un moment dat: "Unde e bebe?" Iar el a aratat catre burtica mamicii. Faza la care eu m-am uitat la Catrinel si din privirea ei am inteles ca era la fel de surprinsa. Asa ca m-am interesat daca nu cumva ea ii spusese explicit lui Matei unde este bebe. La care Catrinel mi-a spus ca nu. Altfel spus, copilasul nostru de un an si patru luni stie ca in burtica mamei lui este un bebe. Probabil ca ingerasul lui pazitor i-a soptit acest lucru. Oricum, mirarea noastra a fost mare si consider ca e interesant sa impartasesc cu cititorii blogului acest lucru.

Sunday, January 25, 2009

Copilaria mea

Textul de mai jos circula cu succes prin inbox-urile celor care au varste intre 25 si 40 de ani. El reda destul de fidel copilaria pe care si eu am trait-o. Voi avea tendinta sa il indrept pe Matei spre o astfel de copilarie, desi a lui va fi diferita pentru ca traim vremuri cu totul diferite.

Nascuti in anii 70-80, vedem acum cum casa parintilor nostri este de 50 de ori mai scumpa decat atunci cand au cumparat-o si realizam ca noi o sa platim pentru casele noastre in jur de 50 de ani. Nu avem amintiri despre primii pasi pe luna, nici despre razboaie sangeroase, dar avem cultura generala, pentru ca asta insemna ceva, odata. Suntem ultima generatie care a jucat “Ascunselea”, “Castel”, “Ratele si vanatorii”, “Tara, tara! Vrem ostasi”, “Prinsea”, “Sticluta cu otrava”, “Pac Pac”, “Hotii si vardistii”, ultimii care au strigat “Un doi trei la perete stai”, ultimii care au folosit telefoanele cu fise, dar primii care am facut petreceri video (inchiriam un video si stateam sa ne uitam la filme 2 zile inchisi in casa) primii care am vazut desene animate color, primii care am renuntat la casete audio si le-am inlocuit cu cd-uri. Noi am purtat jeansi elastici, pantaloni evazati, geci de blugi de la turci, iar cine avea firme gen Lee sau Puma era deja lider de gasca. Noi nu am dat examene de Capacitate, nu am dat teste grile la admitere. Noi am fost “Soimi ai Patriei” si “Pioneri”. La gradinita am invatat poezii in romaneste, nu in engleza… Si am cantat MULTI ANI TRAIASCA nu HAPPY BIRTHDAY la aniversari. Am sorbit din ochi Sclava Isaura, Beverly Hills, Melrose Place, Twin Peaks, Dallas.. si cine zice ca nu s-a uitat ori minte ori nu avea inca televizor. Reclamele de pe posturile straine ne innebuneau, si abia asteptam sa vina si la noi inghetata Magnum, sau pustile alea absolut superbe de apa. Intre timp, ne consolam cu Tango cu vanilie si ciocolata si clasicele bidoane umplute cu apa de la robinet, care turnate in cap ne provocau pneumonii. Noi am ascultat si Metallica, si Ace of Base, si DJ Bobo, si Michael Jackson, si Backstreet Boys, si Take That, si inca nu auzisem de manele, singurele melodii de joc fiind horele la chefuri, la care nimeni nu stia pasii, dar toti dansam! Dar spre deosebire de copiii din ziua de azi, am auzit atat de Abba, si de Queen, cat si de noile nume gen 50 Cent si Britney Spears. Pe ei daca ii intrebi, “Muzica a-nceput cu Backstreet Boys, care nici nu mai sunt cool acum, man!”
Am citit “Licurici”, “Pif” Ciresarii, si am baut Cico si Zmeurata si ni s-a parut ceva extraordinar cand au aparut primele sucuri “de la TEC” fara sa ne fie teama ca “au prea multe E-uri”, iar la scoala beam toata clasa dintr-o sticla de suc fara teama de virusi. Noi am colectionat guma suprizele din guma Turbo, Final, Final nou si Cin-Cin. Noi am baut prima Coca-Cola la sticla si am descoperit internetul. Noi nu ne dadeam bip-uri, ne fluieram sa iesim afara, noi nu aveam dolby surround system, taceam toti ca sa auzim actiunea filmului, nu aveam Nintendo sau Playstation ci jocuri tetris de care ne plictiseam la o luna dupa ce le cumparam si le uitam pe dulap, pline de praf. Abia asteptam la chefuri sa jucam “Sticlutaa”, sau “Flori, fete sau baieti”, sau “Adevar sau Provocare”, sau orice ne dadea un pretext sa “pupam pe gura” pe cine “iubeam”. Noi suntem cei care inca au mai “cerut prietenia”, care inca roseam la cuvantul “sex”, care dadeam cu banul care sa intre in farmacie sa cumpere prezervative, pe care apoi sa le umplem cu apa si sa le aruncam in capul colegilor, care am completat mii de oracole, sperand ca persoana iubita va citi acolo unde scrie “De cine iti place?” ca ne place de el/ea. Este uimitor ca inca mai suntem in viata, pentru ca noi am mers cu bicicleta fara casca, genunchiere si cotiere, nu am aruncat la gunoi bomboanele care ne cadeau din greseala pe jos, nu am avut pastile cu capac special sa nu fie desfacute de copii, nu ne-am spalat pe maini dupa ce ne-am jucat cu toti cainii si toate pisicile din cartier, nu am baut doar apa imbuteliata, ne-am tavalit si balacit prin toate baltile si nu am tinut cont de cate lipide si glucide mancam, parintii nostri nu au “child proof the house”, ne-au trimis sa cumparam bere si vin de la alimentara, si cate un pachet de tigari de la tutungerie. Noi am auzit cum s-a tras la Revolutie, noi am fost martorii a trei schimbari de bancnote si monede, noi am ras la bancuri cu Bula, noi am fost primii care au auzit-o pe Andreea Esca la Pro TV, noi suntem cei care mai tinem minte emisiunea “Feriti-va de magarus”.
Suntem o generatie de invingatori, de visatori, de “first-timers”…
Daca citesti si ai cazut macar un pic pe ganduri sau ai devenit nostalgic, lasa un comentariu la acest articol!

Friday, January 23, 2009

Nu McDonald's

Sunt impotriva ideii ca cei mici (si cei mari, deopotriva) sa manance la McDonald’s! Aceasta mancare este total nesanatoasa si plina de chimicale. Am citit acum vreo 4 ani o carte care se chema “Fast Food Nation” (scrisa de Eric Schlosser) si care vorbea despre modul in care sunt preparate mancarurile in marile lanturi (McDonald’s, KFC, Taco Bell, Domino’s Pizza, Burger King, etc.)

Spunea autorul cartii ca a vizitat una din “bucatariile” McDonald’s. Mancarea la locurile de desfacere vine congelata, majoritatea direct din America. Bucataria din America de unde este trimisa mancarea arata nici mai mult, nici mai putin ca un laborator de chimie, plin cu eprubete, creuzete si pahare Berzelius. Aici se prepara mancarurile servite de milioane de copii si de adulti din toata lumea. Aici se prepara gustul, mirosul si culoarea mancarii. Totul este o combinatie chimica de diferite substante, care ulterior sunt adaugate “alimentelor” ce urmeaza a fi servite. Dupa care, totul este congelat si trimis in toata lumea. Acesta este unul din motivele pentru care aceasta mancare are acelasi gust, indiferent de unde este ea servita! Pofta buna!

Un alt subiect pe larg dezbatut in aceasta carte, este modul in care sunt tratati angajatii si animalele de la abatoarele de vite, de unde se produce gustosul hamburger. Imaginea unui astfel de abator este cea a unei gramezi de vite care in fiecare zi se ridica putin cate putin fata de pamant, din cauza stratului de excremente care creste sub ele. Dupa aceea, aceste animale sunt bagate pe scara rulanta spre latino-americanii prost platiti sa le decapiteze. Animale trebuie eviscerate, iar daca se intampla ca “sacul” cu maruntaie sa fie taiat din greseala de catre unul din macelari, tot continutul se duce pe banda alaturi de carnea destinata hamburgerilor. Oricum, culoarea, gustul si mirosul vor fi aduse la parametri doriti in “laboratorul” chimic ce serveste pe post de bucatarie.

Toate aceste mizerii sunt ambalate in spatele unor jucarii dragute din colectia Disney si formeaza un Happy Meal savuros! In urma unei strategii geniale, dar parsive de marketing, aceste jucarii, clownul, spatiile de joaca, vor atrage ca un magnet milioanele de copii care se vor agata de pantalonii parintilor rugandu-i sa ii duca la un Mac. Ce este si mai trist, este faptul ca unii parinti vor veni ei cu ideea de a merge duminica la McDonald’s, ca sa ii premieze pe copii pentru ca au fost cuminti in timpul saptamanii. Fara sa isi dea seama, ca de fapt le aplica o pedeapsa cu grave efecte asupra sanatatii copilului.

Cum voi proceda eu cu Matei? Daca baietelul vrea sa guste, ii voi cumpara. Interzicandu-i total, nu voi face decat sa il determin sa isi doreasca tot mai mult sa mearga acolo. Ii voi explica faptul ca aceasta mancare este nesanatoasa si nu il va ajuta sa creasca mare. Ii voi spune ca doar parintii care sunt ingoranti si lenesi isi duc copiii la Mac.

Ideea acestui articol mi-a venit in urma unei discutii pe care am purtat-o pe forumul http://www.parinti.com/, la sectiunea obiceiuri proaste ale parintilor. Ca sa fiu cinstit, voi recunoaste ca mananc si eu din cand in cand la McDonald’s. Cam o data la 6 luni.

Thursday, January 22, 2009

Tati zice... V - Parintii raman tot parinti

Acesta este al cincile articol din seria "Tati zice."

De-a lungul vietii mele voi dobandi si voi schimba statusuri fata de cei din jur. Voi fi coleg, dupa care fost coleg. Prieten, colaborator, sef, subaltern, toate se vor schimba.

Relatia de familie nu se va schimba niciodata. Parintii raman tot parinti! De cand cu Matei, parca incep sa ii inteleg altfel pe parintii mei si devin mult mai atent la diferite detalii pe care inainte nu le vedeam. Saptamana trecuta, cat am fost in carantina, a fost la un moment dat o faza care mi s-a parut revelatoare si amuzanta in acelasi timp. Zice mama catre mine: Nu imi place ca mananci prea putin (toate mamele din lume considera acelasi lucru: copiii lor mananca prea putin). Moment in care tata intervine si zice: ba nu, mananca destul, doar ca mananca prea putine fructe (lucru cu care inclin sa fiu de acord).

Scena de mai sus se repeta in fiecare zi de cateva ori pe toate meridianele mapamondului. Si partea frumoasa este ca nu conteaza varsta: relatia parinte-copil ramana aceeasi indiferent daca varsta copilului este 6, 29, 37 sau 100 de ani. Iar acest lucru le convine ambelor parti. Parintii vor sa isi “exercite” dreptul de a fi parinte, iar urmasilor le place sa fie copii. Tuturor ne place sa fim din cand in cand copii si cineva sa aiba grija de noi, sa ne mangaie si sa ne alinte. Asa cum si parintilor le place sa alinte si sa desmierde puii. Ne place sa ne aducem aminte ca suntem copii sau ca suntem parinti, indiferent de varsta. Iar cei ca mine, care sunt si parinti si copii in acelasi timp, traiesc cu ambele senzatii in suflet: stiu ca sunt copil si stiu ca sunt parinte. Imi place sa fiu copil si imi place sa fiu parinte.

Legatura dintre mine si Matei este una ancestrala si nimeni nu o poate distruge. Dincolo de faptul ca imi poarta numele (si chiar si seamana un pic cu mine), legatura asta va ramane si peste 500 de ani si peste 1000 de ani, undeva plutind prin univers, iar Grigorovici va fi la cea de-a infinita generatie. Mi-e greu sa explic, este realizarea zicalei: “Sangele apa nu se face”. L-as recunoaste pe Mateiul meu dintr-un milion de copii. Si pentru el voi ramane intotdeauna parinte.

Monday, January 19, 2009

Raceala la copii

Mi-a racit baietelul! Chiar daca am vrut sa institui carantina si am fost plecat de acasa ca sa il feresc de raceala pe care o detineam, pana la urma l-a prins si pe el. As fi vrut sa scriu un articol peste weekend, dar nu am mai avut timp sa o fac deoarece am fost tot timpul dupa Matei. Faptul ca a racit nu ar fi o problema foarte mare, daca nu ar fi mostenit un excelent fond alergic de la mamicuta si taticutul lui. De asta ne-am prins acum 2 luni, cand a facut o frumusica de bronsiolita cu wheezing (harait) specific. Ne-a bagat doctorita in sperieti ca a zis ca Mateiasul poate sa faca astm. Prin urmare, am intrat 2 luni pe un tratament antialergic cu Aerius dimineata, Singulair si Ketof seara.

Sambata care a trecut a fost cel mai rau si a fost si momentul in care am introdus antibioticul. Pe langa antibiotic mai ii punem si picaturi in nas si ii facem aerosoli cu Flexotide. Victoria rasunatoare a fost ca am reusit sa il facem sa stea cuminte atunci cand ii administram aerosoli. Nebulizatorul face un zgomot destul de ascutit si pana acum se zbatea ca un peste pe uscat, numai sa nu il punem sa inhaleze. Acum am reusit sa il convingem sa stea cuminte, pentru ca in timp ce sta cu masca pe fata, “merge cu calutul”. Adica il tin in brate si il legan.

Un alt lucru pe care l-am facut, a fost sa ridicam intr-o parte salteaua din patul lui, ajutandu-ne de o perna. Daca doarme cu capul mai ridicat fata de restul corpului, va tusi mai putin.

Una peste alta, Matei a inceput de duminica sa se simta mai bine, sa tuseasca tot mai putin. Oricum, va trebui sa terminam tratamentul cu antibiotic pentru ca nu e bine sa il intrerupi pur si simplu. Ne bucura tare faptul ca i-a revenit pofta de mancare si ne striga din bucatarie, dupa care incepe sa isi plescaie buzele a pa-pa. Matei nu mai adoarme asa de bine ca si atunci cand este nu este racit, pentru ca stand tot timpul in casa, nu are unde sa isi consume toata energia. Asa ca bolile astea vin si cu un somn mai agitat si chiar cu refuzul de a merge la culcare. Cu un pic de insistente, totusi reusim sa il convingem ca e momentul sa doarma. Aseara, de exemplu, am stins luminile din toata casa si i-am facut un tur complet ca sa vada ca nimeni nu mai e treaz, jucariile dorm si ca ar face si el bine sa doarma.

Afurisite bolile acestea la copii! Sanatate!

Thursday, January 15, 2009

Vine barza!

Cred ca din superstitie am tot amanat sa public pe blog un mare secret pe care cred ca 90% dintre cei care imi urmaresc blogul il stiu deja: Matei va avea in curand un fratior sau o surioara. Zic din superstitie, pentru ca am preferat sa treaca perioada considerata a fi mai critica, adica primele saptamani ale sarcinii. Acum suntem in saptamana 11.

Ne bucura mult faptul ca diferenta de varsta dintre cei doi copilasi nu va fi foarte mare. Acest lucru inseamna ca vor creste impreuna, se vor juca impreuna, vor face baie impreuna, se vor urechea impreuna si vor invata impreuna. Lumea din jur zice ca ne va fi foarte greu cu doi copilasi micuti. In ultimele saptamani ne-am facut o prima idee de cat de greu va fi, pentru ca mamica nu mai are voie sa faca eforturi prea mari, sa il ia in brate pe Matei. Si ma gandesc la perioada in care unul va dormi, celalalt va plange si il va trezi, sau unul se va imbolnavi de la celalalt. Dar toate aceste greutati sunt eclipsate de gandul ca vom mai trece o data prin senzatia de parinti proaspeti, ca cei doi copii vor invata sa imparta ceea ce le ofera viata, se vor putea distra, juca sau ajuta unul cu celalalt. In acelasi timp, dragostea si atentia noastra de parinti nu se vor imparti intre cei doi, ci se vor dubla.

Ne simtim norocosi ca am ajuns pana in acest stadiu si speram ca totul sa mearga bine pana la sfarsit. Imi imaginez cum cei doi micuti se vor ruga impreuna inainte de culcare, sau cum vom porni toti patru in excursie la munte sau la mare. Vom canta de doua ori mai multe cantece de tabara si vom construi de doua ori mai multe castele de nisip.

Tuesday, January 13, 2009

Carantina

Duminica a fost ziua mea. Am implinit 29 de ani, o varsta despre care ma gandeam ca e o imensitate atunci cand aveam in jur de 10 ani. Dar timpul a zburat si iata ca eu am 29 si Mateiasul are deja un an si patru luni.

Nu imi aduc aminte sa mai fi fost asa de racit de ziua mea, precum anul acesta. Am reusit sa fac rost de o viroza parsiva care m-a tinut cu febra continua, in jur de 37. Pentru a evita riscul de a o transmite ceva virus copilasului, am decis sa plec de acasa si sa dorm la ai mei vreo 2 nopti. Lucru pe care cred ca l-am mai facut o singura data din noiembrie 2002. Senzatia este destul de ciudata pentru ca e o pendulare intre familia care m-a creat si familia pe care am creat-o. Am plecat de acasa si am ajuns... acasa. Bine ca exista aceasta oportunitate pentru a-mi trata viroza departe de baietel!

Mi-e dor de Matei si dupa 3 zile de carantina, ma voi intoarce la el.

Friday, January 9, 2009

Vin fiert

Ieri a fost pe la mine Tudor, un coleg de liceu (care acum are afacerea proprie http://www.grafol.ro/ ). A fost o seara in trei: eu, Tudor si Matei. Mateiasul a fost foarte incantat sa stea cu “baietii” si s-a cerut sa il punem in scaunel sa stea cu noi la o poveste. Noi cu vinul fiert, el cu lapticul.

Asa dupa cum spuneam mai sus, am decis sa imi servesc colegul cu vin fiert. Am desfacut o butelie si am pornit aragazul. Pentru ca flacara era prea mare, cand vinul a dat in clocot, a iesit din oala, iar aburii de alcool s-au aprins si au facut o flama mare cateva secunde. Fara sa ma panichez, am stins repede focul la aragaz si flacara a disparut repede. Cand ma uit langa mine: Matei era fascinat spectacolul pe care i l-am oferit… fara sa vreau. Privirea lui incremenita, m-a facut sa ma simt ca si taticii aceia din pozele care circula pe internet, in care indemanarea de tata lasa de dorit, asa ca micutii sunt plini de frisca, cu hainutele puse invers sau cu un papuc de o culoare intr-un picior si de alta culoare in celalalt picior.

L-am intrebat pe Matei, folosind un ton conspirativ: Asa-i ca nu o sa ma zici lu’ mami? La care Matei: ping, ping – a clipit de doua ori. Eu, expert in limbajul trupului, i-am interpretat pe data clipitul: Aha, daca iti dau un pic de iaurt, mami nu va afla de isprava lui tati. La care Matei, din nou: ping, ping – a clipit de doua ori. Am interpretat din nou clipitul ca pe o aprobare masculina tacita, si l-am rasplatit pe Matei cu cateva lingurite de iaurt care i-au facut multa placere. Asa m-am asigurat ca mami nu va afla despre vinul flambat pregatit de tati. Astfel legatura tata-fiu s-a mai cimentat cu doar cateva lingurite de iaurt si o flacara de 30 cm.

Wednesday, January 7, 2009

4 Generatii


Jucarie sau emotie?

Au trecut zilele Craciunului si aceste sarbatori in care am stat foarte tihnit acasa, alaturi de Matei. Ne-am vazut cu multi prieteni, iar Matei le-a picat cu tronc aproape tuturor. Mos Craciun a fost foarte bogat, asa dupa cum ne-a fost urat de catre cei dragi. Matei a primit foarte multe, de la haine la jucarii. Chiar foarte multe jucarii! Care dintre acestea este jucaria cea mai buna? Sau mai bine zis, care dintre acestea este cadoul perfect?

Am citit zilele trecute un articol in care autorul (Steve Pavlina http://www.stevepavlina.com/) zicea de valoarea emotionala a cadoului pe care il oferi oricui, si cu atat mai mult copilului. Acelasi lucru l-am discutat si cu o colega de la servici, care le recomanda colegilor sa ofere de Craciun emotii ca si cadouri, si nu niste obiecte considerate “practice”, dar fade.

Bine, bine, dar ce inseamna cadouri cu emotie? Cadou cu incarcatura emotionala inseamna ceva care nu are neaparat valoare materiala, dar starneste o emotie placuta in sufletul celui care il primeste. Un astfel de cadou a oferit rudelor sale un fost coleg de servici. Uitandu-se prin arhiva personala cu casete filmate de el acum multi ani, imi povestea ca l-au coplesit foarte multe emotii, atunci cand si-a vazut copiii mici jucandu-se alaturi de rude, de bunici, sau de persoane care au disparut intre timp. Atunci si-a propus ca de Craciun, sa le faca fiecaruia dintre cei filmati cate un DVD cu imagini de demult. Acesta este un cadou cu sentiment!

O carte care iti schimba viata este un cadou cu sentiment. O felicitare desenata de copil pentru mama lui este un cadou cu sentiment. O felicitare de Multumesc este un cadou cu sentiment. Vreau sa ma debarasez de cadouri gen bomboane de ciocolata, cosuri cu gel de dus si crema de fata. Oricum foarte probabil ca multe dintre aceste cadouri sunt date mai departe, pentru ca fiecare prefera sa isi aleaga crema de fata proprie.

Prin magazinele pentru copii sunt foarte multe jucarii care pot fi oferite cadou. In goana pentru cadouri cu sentiment, nu voi renunta sa ii iau lui Matei jucarii, pentru ca foarte multe dintre acestea le dezvolta, atentia, indemanarea, inteligenta, vocabularul. Dar voi face in asa fel incat cadourile sa fie pline de sentiment.

Daca ai dat sau ai primit un astfel de cadou, lasa un comentariu la acest articol, poate ii inspiri si pe altii sa ofere si ei astfel de cadouri! Fa-le lor cadou o idee!

Monday, January 5, 2009

Manute pe geam

Scriam intr-un articol precedent din Octombrie (intitulat Puterile miraculoase ale unui copil) despre modificarile pe care le aduce prezenta lui Matei in apartamentul nostru. Atunci cand intri intr-o casa in care exista un copil, aproape inevitabil iti dai seama de prezenta lui acolo. In fiecare incapere este cel putin un obiect care sa semnaleze prezenta copilului: o jucarie, o carte, un biberon, etc.

La noi in casa, nu e nevoie sa gasesti nici un obiect prezent in incaperi. E suficient sa te uiti pe fiecare geam, care are urme de manute ca si cum un pitic si-ar fi propus sa marcheze cu cea mai mare constinciozitate fiecare fereastra. La o zi dupa spalarea tuturor geamurilor, ele erau deja marcate de prezenta "piticului".

Imi este drag sa privesc amprentele lui Matei. La fel cum imi place ca seara sa adun jucariile ramase in urma lui si sa ma gandesc la baietelul care ca o tornada le muta pe toate din stanga in dreapta si invers. Imi este drag sa privesc toate obiectele mici care sunt destinate utilizarii cresterii copilului: buretei de baie, biberoane, papucei micuti la intrare, hainute de 50 cm, lingurite, etc. E senzatia placuta ca in preajma este un sufletel care nu rateaza nici o ocazie sa isi lase amprenta prezentei lui peste tot, pe geamuri, dar mai ales in sufletele noastre de parinti.

Sunday, January 4, 2009

2009

Bine ai venit, 2009!

Matei le ureaza tuturor cititorilor blogului nobine un 2009 plin de satisfactii, bucurii si multa sanatate. Acest an va fi unul foarte interesant, cu siguranta.

La inceputul unui nou an, ma gandesc la anul care tocmai a trecut si fac un bilant, dupa care privesc plin de sperante si de obiective catre noul an. Cred foarte mult in importanta activitatii de a-ti stabili ceea ce doresti sa faci in anul care vine. Tin minte ca la unul dintre revelioane i-am disperat pe prietenii mei cu intrebarea: Ce vrei sa iti aduca noul an?

Atunci cand ma gandesc ce vreau de la noul an, nu ma gandesc si la cum voi realiza ceea ce imi doresc. Pentru ca de multe ori atunci cand te gandesti si la cum vei realiza, incepi sa enumeri barierele care te vor impiedica sa realizezi ceea ce doresti. Asa ca eu nu ma gandesc la cum voi realiza, ci la ce voi realiza. Ca si cum as fi in fata unui panou cu butoane, pe care pot sa le apas ca sa mi se indeplineasca ceea ce vreau. Butoanele sunt infinite, si doar asteapta sa fie apasate. Asa ca eu imi aleg care dintre aceste butoane sa le apas.

Imi impart ceea ce vreau sa realizez in mai multe categorii: obiective de familie, financiare, personale, etc. Si am constatat ca in fiecare an mi se indeplinesc macar o parte dintre acestea. Totul este sa mi le propun si sa cred ca ele pot fi atinse.

La Multi Ani, 2009!