Thursday, January 22, 2009

Tati zice... V - Parintii raman tot parinti

Acesta este al cincile articol din seria "Tati zice."

De-a lungul vietii mele voi dobandi si voi schimba statusuri fata de cei din jur. Voi fi coleg, dupa care fost coleg. Prieten, colaborator, sef, subaltern, toate se vor schimba.

Relatia de familie nu se va schimba niciodata. Parintii raman tot parinti! De cand cu Matei, parca incep sa ii inteleg altfel pe parintii mei si devin mult mai atent la diferite detalii pe care inainte nu le vedeam. Saptamana trecuta, cat am fost in carantina, a fost la un moment dat o faza care mi s-a parut revelatoare si amuzanta in acelasi timp. Zice mama catre mine: Nu imi place ca mananci prea putin (toate mamele din lume considera acelasi lucru: copiii lor mananca prea putin). Moment in care tata intervine si zice: ba nu, mananca destul, doar ca mananca prea putine fructe (lucru cu care inclin sa fiu de acord).

Scena de mai sus se repeta in fiecare zi de cateva ori pe toate meridianele mapamondului. Si partea frumoasa este ca nu conteaza varsta: relatia parinte-copil ramana aceeasi indiferent daca varsta copilului este 6, 29, 37 sau 100 de ani. Iar acest lucru le convine ambelor parti. Parintii vor sa isi “exercite” dreptul de a fi parinte, iar urmasilor le place sa fie copii. Tuturor ne place sa fim din cand in cand copii si cineva sa aiba grija de noi, sa ne mangaie si sa ne alinte. Asa cum si parintilor le place sa alinte si sa desmierde puii. Ne place sa ne aducem aminte ca suntem copii sau ca suntem parinti, indiferent de varsta. Iar cei ca mine, care sunt si parinti si copii in acelasi timp, traiesc cu ambele senzatii in suflet: stiu ca sunt copil si stiu ca sunt parinte. Imi place sa fiu copil si imi place sa fiu parinte.

Legatura dintre mine si Matei este una ancestrala si nimeni nu o poate distruge. Dincolo de faptul ca imi poarta numele (si chiar si seamana un pic cu mine), legatura asta va ramane si peste 500 de ani si peste 1000 de ani, undeva plutind prin univers, iar Grigorovici va fi la cea de-a infinita generatie. Mi-e greu sa explic, este realizarea zicalei: “Sangele apa nu se face”. L-as recunoaste pe Mateiul meu dintr-un milion de copii. Si pentru el voi ramane intotdeauna parinte.

2 comments:

Gloria Carmen Radu said...

Foarte emotionat articolul! In primul rand sa-ti traiasca baietelul, sa fie sanatos si sa te bucuri de el! E minunat sa ai copii si o familie mare alaturi, motiv sa te bucuri in fiecare zi. Iar tu chiar ai toate motivele sa te bucuri in fiecare zi! Blogul tau reflecta asta.
Imi place blogul si mi-a placut mult articolul despre McDonald. Ai pus punctul pe i, si sper ca aceste informatii sa ajute cat mai multe persoane in luarea unei decizii corecte legate de alimentatie. Daca-mi permiti, voi prelua articolul pe blogul meu cu link de intoarcere. Personal am o repulsie fata de o astfel de mancare, stomacul meu se strange cand aud de McD. si de KFC. Corpul nostru stie ce e bun pentru noi si ce nu, trebuie doar sa-l ascultam.

Succes si multe bucurii!

Nobine said...

Carmen, iti multumesc foarte mult de apreciere. Ma bucura extraordinar cand primesc astfel de comentarii care ma fac sa fiu si mai dornic sa intretin acest blog. Si ceea ce imi da foarte multa energie, este cand cineva imi spune ca il emotioneaza ceea ce scriu.
Ma simt flatat ca vrei sa preiei articolul pe blogul tau.