Monday, February 16, 2009

5 ani de munca

Azi e 16 februarie. Pentru multi dintre noi aceasta zi este una ca oricare alta. Pentru mine 16 februarie inseamna 5 ani de vechime cu carte de munca. Mi se pare mult. E drept ca s-au intamplat foarte multe in acest rastimp, pentru ca sunt genul de persoana dornica de a invata ceva nou in permanenta, curioasa. Prin urmare nu e de mirare ca sunt la al treilea angajator. 5 ani de zile, in care am avut vacante care insumeaza 5 luni. Adica mai putin de 10%.

Cum am ajuns eu sa am 5 ani de vechime in munca? Totul a inceput cu conditionarea pe care am primit-o de la parinti (si pe care am apreciat-o intotdeauna). Am fost educat ca cei care invata vor reusi in viata. Cursul firesc este sa mergi la scoala, sa inveti bine pentru a putea obtine o slujba bine platita care sa iti ofere un trai decent. Si acum imi aduc aminte cum imi priveam colegii de la scoala care nu invatau ca pe niste oameni care nu au nici o sansa de a avea succes in viata.

De ce trebuie sa fie asa?

Situatia economica actuala isi are sursa si in conditionari sociale, amplificate de multa lacomie. Suntem conditionati sa credem ca avem nevoie de mai mult, de o masina mai buna, de o casa mai mare, de un telefon mai scump, de o haina de firma. Pentru a obtine toate acestea, e nevoie sa muncim mai mult, e nevoie sa lucram peste program pentru a capata bonusuri grase. Chiar daca asta inseamna sa sacrificam timpul pe care il petrecem alaturi de familie. Citeam undeva o idee de a rezolva problema somajului: fiecare sa lucreze doar doua zile pe saptamana. Astfel toti am avea de lucru; in acelasi timp toti am avea mult mai putini bani. Dar asa dupa cum ziceam in articoul Jucarie sau emotie, nu banii multi aduc cele mai mari fericiri in viata noastra. Ci emotiile traite alaturi de cei dragi. Matei s-ar bucura mai mult sa facem un om de zapada impreuna, decat sa ii trimit o jucarie scumpa cumparata din diurna unei delegatii de doua saptamani.

Ce trebuie sa ii transmit eu lui Matei? Ce conditionare trebuie sa primeasca el de la niste parinti care ii doresc binele? Sa ii insuflu ideea de a cauta siguranta financiara in locul sigurantei locului de munca. Contextul economic in care ne situam imi subliniaza acum mai mult decat oricand ca e mai importanta siguranta financiara decat a avea o slujba care pana ieri o considerai "sigura". Siguranta financiara inseamna libertate obtinuta cu multa intelepciune. Teoretic oricine poate. Daca poate oricine, inseamna ca pot si eu. Sau tu. Sau Matei.

Voi incheia acest articol impartasindu-va una din revelatiile pe care le-am avut in urma acestor 5 ani de munca: banii pe care eu ii pot castiga in aceasta lume sunt nelimitati. Vreau un milion de euro? Pot castiga un milion de euro. Doua milioane? Zece? O suta? Insa timpul meu in aceasta lume este limitat (si fie vorba intre noi chiar scurt dupa parerea mea). Cati bani din lumea asta merita sa imi vand timpul care este limitat si care imi este asa de drag?

13 comments:

Mircy said...

Nu m-am gandit de mult la asta, dar uite ca-mi amintesti ca peste 5 zile si eu implinesc 4 ani de munca, iar procentul vacantelor este tot cam asa. Eu sunt la al patrulea angajator, fiindca cel de-al doilea a fost o mare greseala.

Dar nu despre mine vroiam sa comentez, ci doar sa spun ca am citit undeva pe site-ul unui om, din pacate nu-mi amintesc unde era, despre ideea de a-ti cumpara libertatea prin munca. Sa ajungi la nivelul de stabilitate financiara in care sa nu mai depinzi de un job, ci sa iti poti investi timpul in ce ai dorit sa faci dintotdeauna, care poate fi orice: sa inveti, sa ajuti, sa iubesti. Cel mai simplu spus, sa lucrezi pentru tine. You're not buying your retirement, you are buying your freedom.

Nobine said...

Asta e ideea pe care doresc sa o ilustrez si eu prin articol. Si imi bat capul cum sa ii insuflu baietelului meu aeasta idee de libertate financiara.

Ceva similar cu ce zici tu poti gasi pe blogul lui Luca Dezmir Milionarul Mioritic .

Dilimache said...

Am mers odata in tren pan la Arad cu un american din Florida ce dona diverse si facea voluntariat la noi in centre de plasament, spitale sau azile. Cand vorbesc de libertate financiara parca-l vad. El insa o pornise de la banii parintilor lui. Avea cateva masterate in domeniul economic, arta, oceanografie. Avea bani si stia sa-i foloseasca. Era fascinat de fiecare fir de iarba dintr-o tara precum a noastra, de oameni, vroia sa stie si sa faca totul. Si ma gandeam la nababii de la noi, cum baga ei banutii in masini si bijuterii de j'de mii de euroi.
Cu asta am vrut sa zic ca, intr-adevar, singura concluzie la care am ajuns este similara cu a ta. Daca parintii insufla copiilor mentalitatea asta, atunci mai e o speranta. Daca insa suntem slabi si-i crestem cu complexele si frustrarile noastre, vor ajunge sclavii tiparelor si ai societatii. Totul sta in cultura, in educatie, dar si in puterea exemplului.
Sper sa reusim. Bafta si felicitari!!

Nobine said...

Eu zic ca vom reusi cu siguranta. Atat eu cat si tu. Faptul ca ti-a ramas in minte acest episod al calatoriei la Arad inseamna ca aceasta discutie era conforma cu principiile tale. Tocmai de aceea ai retinut-o. Si si eu sunt pe drumul cel bun in obtinerea acestei sigurantei si libertatii financiare.

Anonymous said...

Ma bag in vorba, dar nu ma pot abtine. Sper ca intelegi ca ai o abordare absolut simplista a vietii :). Oamenii n-au nevoie de bani numai pentru obiecte de lux, jucarii scumpe, nonsensuri. Uneori e nevoie de bani pentru o operatie banala dar scumpa, sau pentru medicamente pentru copii, sau pentru a intretine parinti care au pensie mica si care mai sunt si bolnavi pe deasupra. Din pacate gandirea ta mi se pare un pic imatura... Daca tu n-ai avut nevoie de bani pentru chestiuni cu adevarat serioase, esti un norocos, iar sfatul meu este sa incepi sa strangi ca nu stii cand te paraseste norocul. Cat despre, citez,: "Vreau un milion de euro? Pot castiga un milion de euro." ce pot sa spun... filozofie pura. Daca poti, fa-o. Si vei avea tot timpul din lume :).

Dilimache said...

Asta-mi aminteste de pitorescul Becali: "Satisfactia de a ajuta la nasterea unui miel e mai mare decat cea a castigarii unui milion de euro". Eu nu pot sa compar fiindca prima parte n-am realizat-o.
Insa cred ca postul ne trimitea la ideea ca nu un job mediocru si sigur trebuie sa ne fie scopul in viata, ci castigarea stabilitatii financiare printr-o incredere sporita (nu prin plafonare continua cumam fost noi educati) in capacitatile noastre. Si-n tot acest timp punerea pe locul 1 a unor principii sanatoase si a unei scale morale corecta. Nu cred ca se exclud, ci pot merge mana-n mana linistite.
Eu as face imediat ceva in acest sens, din pacate daca pornesti de la 0 nu prea poti dobandi mult. Si iata-ma in fiecare dimineata gandindu-ma cum sa fac ce spune postul asta cand n-avem bani sa ne mai luam o camera-n plus sau la serviciu se fac disponibilizari.
Deci eu vad ca fiind corect mesajul, se refera la mentalitatea cu care esti crescut. De aici cred ca vine totul. Bag mana-n foc ca americanii de aia reusesc, chiar daca IQ-ul multora nu e stralucit. No offense.

Nobine said...

@ Anonymous: in mesajul tau apare de mai multe ori sintagma "nevoia de bani". O gandire simplista ca a mea te va aduce mai aproape de banii despre care vorbesti, tocmai ca nu te concentrezi pe faptul ca nu ii ai, ci pe libertatea pe care ei ti-o cumpara. Cat despre IQ si prosperitate financiara, nu exista nici o corelatie - eventual intre financial IQ si prosperitate financiara.

Anonymous said...

Urmand logica ta, rezulta ca daca n-ai job deloc, sigur ai si bani. Pentru ca ai libertate si timp sa te gandesti la adevarurile profunde ale vietii. Adevarurile profunde ale vietii in Romania se opresc in primul spital unde trebuie sa platesti tratamentul din buzunar pentru ca statul nu-l deconteaza, sau la prima gradinita/scoala unde se strang bani pentru fondul clasei, fondul scolii, etc (vorbind numai de structurile de stat, care ar trebui sa fie gratuite). Nevoia de bani exista in toate societatile, numai ca in societatea noastra romaneasca, nevoia de bani este pentru lucruri uzuale si stringente. Spune-mi daca filozofia ta si aprecierea timpului liber o vor ajuta pe sotia ta in spital, cand va naste, cand va trebui sa cotizezi, surpriza, tot cu bani, nu cu timp liber. Daca iti permiti sa renunti la bani in favoarea timpului liber, este extrem de bine, dar a generaliza cazul tau la intreaga noastra societate (traim in Romania, nu?), mi se pare un pic departe de adevar.
Cat despre IQ si prosperitate financiara, banuiesc ca fraza ta nu se refera la postul meu.

Nobine said...

Logica mea imi spune ca atata timp cat am un job, etapa a vietii pe care nu ma straduiesc sa o depasesc, nu voi reusi niciodata sa fac milionul ala de euro.

Nu exista nevoie de bani. Daca esti in desert si nu ai nici un pahar cu apa, poti avea tone de bani ca nu ai ce face cu ei. Nevoile sunt altele, iar banii doar mijlocesc acoperirea lor. E o conventie sociala. Ba mai mult, daca ma uit la mine acasa, voi constata ca am nevoie decat de vreo 15% din lucrurile pe care le-am adunat. Pentru ca nu am nevoie de 10 perechi de pantaloni, nu am nevoie de 10 pulovere, etc. Societatea te invata ca ai nevoie de atatea lucruri, pentru ca ea zice ca nu poti sa mergi imbracat la fel in fiecare zi.
Pot sa fiu de acord ca iti trebuie bani pentru a beneficia de servicii de sanatate de calitate. Atat in Romania cat si oriunde altundeva. Ce vedem noi in filme ca ar fi ingrijire medicala, ea se adreseaza tot celor care platesc cu varf si indesat. Dar nu e neaparat ca acesti bani sa provina dintr-un job in care iti mananci sanatatea.

Dilimache said...

Eu zic ca deviem. Tocmai, financial IQ-ul trebuie plantat adanc din copilarie, insa eu nu sunt sigura ca as face fata. Mie mi-e teama de puterea exemplului insa, fiindca ai mei copii nu stiu daca vor lua de bune sfaturile mele idealiste atata timp cat eu nu reusesc sa ma desprind de o slujba. Asa ca o sa incerc sa le explic cat de posibil e sa ai bani si in alt fel, insa - oricat de optimista as fi - nu vad cum le-as putea arata practic asta. Deci ideea este corecta si felicitari cui reuseste sa o transpuna-n practica..

Anonymous said...

E haioasa conversatia. Pentru fiecare om sau familie, nevoia de bani inseamna ce doreste sa faca cu acei bani. Unii au nevoie de bani doar sa-si cumpere de mancare, altii vor sa-si ia o masina, altii sa-si ia o casa... Altii au si mancare si masina si casa (sau mai multe) si vor bani sa cutreiere lumea...sau sa faca afaceri...
Tu, de exemplu, ai mai multa nevoie de bani acuma, cand vine si al doilea copil, decat atunci cand erai singur, sau proaspat casatorit. Mai cresc copiii si o sa ai nevoie de bani sa ii intretii pana or fi pe picioarele lor (si odata cu varsta copiilor cresc si cheltuielile). Asa ca, vrei/nu vrei, tot o sa incerci sa obtii mai multi bani. Asta e. Tu ai schimbat joburi ca sa fii platit mai putin ? Ma indoiesc...

Nobine said...

Daca as sti ca mai traiesc doar 6 luni (ceea ce nu e exclus), crede-ma ca as schimba jobul pe unul mai putin platit, dar la care sa lucrez doar 1 ora pe zi. Restul timpului l-as petrece cu familia.

Mircy said...

Vad ca discutia a deviat rau de tot de la subiect, pina la extreme legate de moarte.

Ca orice lucru in viata, idealul e sa gasesti un echilibru. Nici sa lucri pina mori pe bani putini, dar nici sa stai cu picioarele-n sus fiindca e quality time!

Cine stie ce doreste de la viata si ajunge sa aiba banii care sa-i permita asta, e norocos. Putini au privilegiul sa se gaseasca de la-nceput in pozitia asta. Ceilalti trebuie sa ajungem cumva acolo, iar unii ramanem prinsi pe drum.

Si eu sunt in faza in care lucrez mult, si deocamdata e cea mai buna optiune. Mai incolo, cine stie, poate va fi altfel.

Pe scurt, banii nu sunt fericirea. Dar lipsa lor e cauza necazurilor din cele mai cumplite.