Tuesday, March 31, 2009

1 Aprilie

M-am apucat de fumat!

Monday, March 30, 2009

Sustenabilitate - Sustainable

Nu stiu cum sa traduc unul dintre cele mai la moda termeni, acela de sustenabilitate. Poate durabil?

Oricum as numi acest concept, el este unul pe care il voi impartasi copiilor mei. Ii voi invata sa ia decizii care sa ii faca sa reziste si sa creasca in timp.

Pentru a ilustra cum vad eu implementarea ideeii de sustenabilitate pe blog, mi-am facut azi un back-up la toate articolele, pozele si comentariile de pe http://www.nobine.ro/ . E simplu si recomand acest lucru tuturor celor care au un blog. Adresa http://blog.nobine.ro/search?max-results=1000 iti va afisa toate articolele blogului. Avandu-le toate afisate in browser (si ca o paranteza mi-a placut sa scanez in cateva minute lungul sir al articolelor scrise) am dat us Save as si le-am salvat ca si .html complet, cu toate fisierele. Toate comentariile le gasesti la adresa: http://blog.nobine.ro/feeds/comments/default?max-results=1000. Am dat acelasi Save as.

Acum stau linistit pentru ca asa cum spunea Elena, una din cititoarele blogului, Matei va avea ocazia sa citeasca jurnalul pe care l-a tinut taticul lui online.

Sunday, March 29, 2009

Timpul trece

Asa este, nu trebuie sa ne reamintesti de truismul: timpul trece.

Ma gandeam zilele trecute ca deja baietelul meu are mai mult de un an jumate. Timpul a trecut foarte repede si constat cat de multe stie deja Matei, e un baietel in toata regula, caruia ii place sa se joace cu mingea, cu lopatica in nisip si sa arunce cu pietricele in Somes. Ma uit la pozele de cand era micut si parca am uitat cum au trecut toate etapele acelea, cand era bebe, a inceput sa isi ridice capul, a invatat sa se intoarca de pe o parte pe cealalta, a inceput sa se taraie, a putut sa stea in fundic, sa mearga in patru labe, sa mearga tinut de mana dupa care sa mearga singur. Acum se schimba de la o saptamana la alta, invata lucruri noi, imita tot ce vede in jurul lui si absoarbe ca un burete tot ce il invata lumea aceasta despre viata.

Inainte sa am copil mi se parea ca parintii care au copii cu varsta de un an ii au de... trei ani, sau dintotdeauna. Ce vreau sa spun, este ca ti se pare ca au copii mici de-o vesnicie. Dar lucrurile nu stau deloc asa. Imi pare rau sa fiu eu acela care da vestea pe care o stim cu totii: timpul trece foarte repede. Copiii cresc.

Faptul ca la 29 de ani voi fi taticul a doi copilasi ma face sa simt ca aceasta trecere a timpului nu este asa de dureroasa ca si cum as fi la 29 de ani fara familia frumoasa pe care o am. Oricum nu ne putem impotrivi acestei curgeri a timpului, dar macar putem sa luam deciziile de viata la momentul potrivit si sa nu lasam trecerea timpului sa decida destinul nostru. Daca derulez viata inapoi, la 22 de ani m-am mutat de acasa, m-am casatorit la 25, la 27 de ani am devenit tatic. Mi-am asumat responsabilitatea deciziilor, pornind de la cea de a deveni independent financiar fata de parintii mei, pana la aceea de a imi intemeia un camin si o familie. M-am inscris si eu in randul celor care se conformeaza modelului clasic de a-si croi viata, iar acest lucru ma face fericit.

E drept ca am avut parte si de noroc, iar doza cea mai mare din acest noroc am incasat-o in momentul in care am gasit femeia alaturi de care sa iau toate deciziile de mai sus: Catrinel. Impreuna formam o echipa excelenta iar acest lucru se poate citi usor pe Matei. Veselia si zburdalnicia lui arata clar ca simte ca face parte dintr-un camin bine inchegat si stabil.

In concluzie, chiar daca timpul trece, el trece si pentru mine si pentru tine si pentru fiecare dintre noi. Eu unul am decis sa fac tot ceea ce tine de mine pentru ca aceasta trecere sa imi aduca fericire. Pentru ca alta optiune nu am. Din toata lumea asta de un infinit de milioane de miliarde de ani, intr-un spatiu de un infinit de milioane de miliarde de ani lumina eu am o singura sansa. Si trebuie sa mi-o joc cat mai bine pentru ca... timpul trece!

Tuesday, March 24, 2009

Ora Pamantului

Eu nu cred in incalzirea globala. Sunt convins ca exista anumite schimbari climaterice, insa nu cred ca exista niste corelatii intre aceste modificari climaterice si actiunea omului. Pot fi insa de acord cu faptul ca rasa umana este din ce in ce mai lacoma si mai putin interesata de conservarea resurselor planetei. Tocmai aceasta lacomie a dus la situatia economica actuala.

Pentru ca sunt impotriva consumarii fara discernamant a resurselor, voi sustine proiectul Ora Pamantului pe blogul meu. Sunt un tatic care se gandeste la viitorul planetei pe care o lasam mostenire micutilor nostri. Astfel imi iau angajamentul ca voi da curs propunerii celor de la Ora Pamantului si pe data de 28.03.2009 voi stinge luminile pentru o ora in intervalul 20.30-21.30. Poti sa o faci si tu!

Monday, March 23, 2009

One More Reason to Be Nice to Your Children

This is my second post in English. It is a perfect match, as I found this on one of the blogs that I am following: on Freakonomis. This is a touchy story and I consider sharing it with all of you:

Fuller had a 4-year-old daughter Alexandra who caught the 1918 flu, later got meningitis, and finally was afflicted by polio. Though frail, she managed to survive all these illnesses until the age of 4. It was the fall, and Fuller headed off from New York to Boston by train to attend the Harvard-Yale football game. Fuller walked with his daughter and wife, using a cane both because canes were in fashion and he had suffered a knee injury playing football earlier in life.
As Sieden writes:
Before he got on the train, little Alexandra looked up and asked, “Daddy, will you bring me a cane?” Bucky [Fuller’s nickname] promised he would bring back the souvenir as he set off for an enjoyable day of football and friends.
Harvard won that day, and Bucky spent most of his time lost in drink, camaraderie, and parties, forgetting his troubles as well as his family on Long Island. When he arrived in Pennsylvania Station in New York the following afternoon, Bucky telephoned Anne [his wife] who could barely speak. She told him that Alexandra had suffered a relapse and was in a coma. Stunned, Bucky caught the next train to Long Island. Arriving home, he found Alexandra still unconscious and a doctor doing all he could to save her life.
Bucky could only sit near her bed looking on helplessly as the doctors and nurses continued their work well into the night. Eventually, the situation calmed down, but Alexandra’s condition did not improve. Then, in the early hours before dawn, she opened her eyes and smiled up at Bucky. As he bent close to his daughter, Bucky heard her tiny voice ask, “Daddy, did you bring me my cane?”
Fuller could only turn away in shame and agony. In the furor of drinking and celebrating, he had forgotten his daughter’s simple request. Following her question, Alexandra closed her eyes for the last time and died in her father’s arms a few hours later. Bucky never forgave himself for that incident, which, even in the last years of his life, would bring tears of remorse to his eyes.

Thursday, March 19, 2009

Cum am devenit Supertatic?

Intamplarea a facut ca ieri noapte sa fiu nevoit sa ma internez cu Matei la Pediatrie 2. Totul a inceput cu un SMS primit in timp ce eram intr-o sedinta la servici. Catrinel imi transmitea ca Matei a avut cateva episoade de varsaturi si il duce la urgenta.

De la servici am plecat direct la urgenta, pe Motilor. Acolo am fost placut surprins de modul de organizare si de cum am fost tratati. E perfect? Probabil ca nu; dar cu siguranta nu sunt multe locuri in lume in care se beneficiaza de aceleasi servicii de la un spital de stat, unde apeleaza de la cel mai bogat la cel mai sarac. Iar eu am icercat sa vad lucrurile pozitive si grija cu care am fost intampinati. Nici macar in America nu sunt astfel de servicii adresate maselor. E drept ca atunci cand ma uit la fluturasul de salariu ma incearca senzatia ca dau o caruta de bani pentru serviciile de sanatate publica, dar intr-un sistem public, centralizat, e greu sa oferi fiecaruia pe masura buzunarului. Si poate ca sunt multi care merita, dar pe care nu ii tine buzunarul.

Ce m-a impresionat cel mai mult a fost genul de activitate pe care o desfasoara medicii si ajutoarele lor de acolo. E drept ca a fost alegerea lor atunci cand s-au inscris pe acest traseu al carierei, insa stresul si presiunea in care lucreaza sunt foarte mari. Am nimerit in mijlocul unui suvoi de parinti veniti la urgenta cu copiii lor, dintre care Matei era lider in gasca plangaciosilor, asa ca medicii de acolo aveau de-a le veni de hac unor cazuri de meningita, raceli acute, copii care vomau, pneumonie la 3 luni, copil de 6 saptamani hranit cu lapte de vaca de la tara, etc. Unii erau primiti din sala de asteptare, unii erau adusi cu ambulante. Trierea celor din sala de asteptare se facea pe criterii foarte clare, dar uneori incomode parintilor. Acestia doreau sa isi vada copiii dusi inauntru si consultati. Faptul ca acest lucru nu se intampla in timpul conform cu asteptarile lor ii facea sa devina agitati, sa se certe cu doctorul si sa puna presiune si mai mare pe niste oameni care se ocupau sa salveze vieti. Dramatismul sintagmei de „salvare vieti” pe care am folosit-o e dovedit de prezenta unui popa pe-acolo, lucru care mi-a dat fiori pe spate. Tot respectul pentru cei care lucreaza acolo si care reusesc printre plansetele copiilor si agresivitatea parintilor sa se concentreze pe ceea ce e important de fapt: gasirea de solutii pentru insanatosirea copilasilor.

Pe langa acestea, mi-a placut faptul ca totul era curat, dotat cu tehnologie de ultima ora: analizele de sange sumare si urgente la fata locului se fac in 2 minute. Cu acordul nostru semnat, i-au recoltat sange lui Matei si in 2 minute au avut concluzia computerizata a faptului ca baietelul era deshidratat si trebuia conectat la perfuzie cat mai repede.

Dupa o ora si jumatate de perfuzie, ne-au trimis cu ambulanta la Pediatrie 2, unde pe fondul sarcinii lui Catrinel, i-am pus pe cei de acolo in situatia de a gasi o solutie pentru a interna un tatic intr-un spital plin de copii bolnavi si mamici. Pentru ca nu am o fata prea fioroasa, au dat dovada de flexibilitate si au acceptat sa ma interneze, ajungand astfel sa traiesc o experienta care pentru majoritatea taticilor va ramane necunoscuta, in timp ce pentru majoritatea mamicilor este cunoscuta. Pentru taticii sau chiar si mamicile care nu au trecut printr-o astfel de experienta, vreau sa va spun ca este foarte greu. Taticii considera ca e normal ca mamicile sa se interneze alaturi de puiuti, insa prin ce trec mai apoi mamicile ramane doar pentru ele. Daca nu ar fi trebuit sa ma internez eu, probabil ca mi-as fi lasat familia acolo, as fi venit acasa, as fi baut o bere Ursus rece, schimbat vreo 3 SMS-uri cu mama si m-as fi culcat. E drept ca ingrijorat, cu gandul la ei, dar in patul meu curat de acasa, departe de copii bolnavi si paturi de spital.

Una peste alta sunt recunoscator pentru ca am avut ocazia sa trec printr-o astfel de experienta. Acum, cand dupa 24 de ore, Matei e din nou baietelul sanatos pe care il stiu, durerea acuta de cap de ieri, faptul ca nu puteam sa merg nici la baie deoarece Mateila era cu perfuzia pusa si nu putea nici sa se ridice din pat, stresul daca baietelul are ceva grav sau nu, sunt departe, tot mai departe, iar in mintea mea persista acum imagini cu cat de lipicios era Matei, cum ma tot pupa si se gudura pe langa mine ca un motanel care cauta mangaiere. Eram eu si baietelul meu drag, care stia ca sunt acolo pentru a-l ajuta sa treaca peste aceasta incercare. Pe langa acestea, ma fac sa ma simt fericit faptul ca la intrebarea doctoritei: „Baiatul va vrea sa stea doar cu tata?” am putut sa raspund cu incredere „da!”, iar Catrinel m-a numit Supertatic.

PS: Ii multumim lui I. ca ne-a ajutat, fiind foarte prompt chiar si la o ora tarzie in seara.

PPS: Daca ai avut experiente in spitalele din Romania in care ai fost multumit de cum ai fost tratat, indiferent de cum te cheama sau pe cine ai mituit, descrie pe scurt intamplarea printr-un comentariu la acest articol. Sunt satul de presa negativa.

Monday, March 16, 2009

Tati zice VII... De ce e copilul cuminte?

Acesta este al saptelea articol din seria "Tati zice."

Azi sunt 10 zile de cand l-am convins pe Matei sa renunte la suzeta. Acum nici nu o mai cere, nici nu il mai intereseaza. Catrinel i-a aratat ceva poze mai vechi in care era cu suzeta in gura, dar Matei nu a parut dornic sa o regaseasca.

Matei este un copilas foarte intelegator. Noi (eu cu Catrinel) ne flatam reciproc, zicand ca el e asa de cuminte pentru ca seamana cu noi, pentru ca ii oferim multa dragoste, stabilitate, calm, constanta. O rutina plina de momente placute, joaca si experiente de invatare, (la care participa si bunicii din plin), ii ofera lui Matei siguranta ca parintii lui sunt alaturi de el, dornici sa il ajute si sa ii fie alaturi. De cand s-a nascut, Matei a dormit in fiecare noapte in patutul lui curat si uscat (cu exceptia celor 6 nopti in care a dormit in patul pliant anul trecut in Septembrie, cand am fost la mare).

Am constatat ca daca ii explicam ceva, intelege si mai ales accepta ceea ce ii spunem. Ieri Catrinel i-a explicat ca trebuie sa renunte la cosul cu masina pentru ca noi trebuie sa plecam iar alt baietel avea nevoie de cos. Fara sa se opuna, Matei s-a dat pur si simplu jos, acceptand sa fie imbracat ca sa mergem acasa.

De aceea ne vom stradui sa ii pastram intacta aceasta incredere cu care Mateila ne investeste. Nu il vom trada, vom fi constanti in opinie si mai ales vom face front comun in parerile si ideile pe care i le vom transmite. Ca o regula de baza (care ar trebui sa fie binecunoscuta si de catre parinti si in management), nu ne vom submina reciproc autoritatea. Chiar daca la un moment dat sa zicem ca nu voi fi de acord cu vorbele sau actiunile lui Catrinel vis-a-vis de Matei, nu ii voi spune acest lucru in fata baietelului, deoarece voi face chiar mai rau decat as considera ca ar face Catrinel. Voi prinde un moment ulterior in care sa fim doar noi doi si voi deschide subiectul exprimandu-mi parerea.

Exista vreo legatura intre faptul ca Matei a renuntat asa de usor la suzeta si teoriile mele ulterioare? Greu de spus. Din punctul nostru de vedere al unor parinti laudarosi si mandri exista. Si orice ar incerca cineva sa imi spuna in acest sens, voi considera intotdeauna ca odraslele seamana foarte mult cu parintii si sunt oglinda fidela a adultilor.

Sunday, March 15, 2009

Cum se agata femeia?

De cateva saptamani, de fiecare data cand mergem in vreun supermagazin, Matei cauta sa stea in carucior cu masinuta, special pentru copii. De cum pasim in cladire, incepe sa ne zica"brr, brr" (vezi dictionarul lui Matei pentru mai multe detalii). Si noi cautam un astfel de cos, pentru ca baietelul este foarte cuminte - savureaza fiecare secunda si nu zice nici "ps". Asa ca noi putem sa facem cumparaturile in liniste.

Exista un fenomen pe care l-am observat de cand il punem pe Matei in astfel de carucioare. Succesul lui la fetite a crescut foarte mult. Cand nu te astepti, apare cate o fetita si incepe sa dea din solduri pe langa masina lui Matei. El zambeste gales, iar ea pare incantata sa-l vada in "decapotabila". Se pare ca ceea ce a inceput cu generatiile noastre, se continua si chiar va deveni un tipar generic: "accesoriile" masculine devin un magnet pentru puicute.

Credeam ca lucrurile stau altfel. Eu stiu ca barbatii sunt stimulati preponderent vizual, fiind atrasi de bust si solduri, zonele femeii care au un rol foarte important in perpetuarea speciei. De aici si marele succes pe care il are industria de "imagistica" a femeii (adresata cu precadere barbatilor). In schimb, femeile sunt atrase foarte mult auditiv si olfactiv. Ele pot sa se indragosteasca instant daca descopera barbatul care sa le atraga prin miros. In acelasi timp, lor le place sa li se spuna ca sunt iubite, sa se simta protejate. Sunt incantate sa li se spuna ceea ce vor sa auda. De aici vine si vorba ca baietii au "texte" pe care le "recita" fetelor. Ma simteam confortabil cu aceste limitari pe teritorii in mintea mea.

Ei bine, lumea mea a fost zguduita. Se pare ca inca de la varstea fragede, fetele sunt atrase de artefactele pe care le au baietii. In cazul lui Matei: caruciorul cu masina. E drept ca posesia a astfel de artefacte poate reprezenta simptomele capacitatii masculului de a procura cele necesare traiului, de a oferi siguranta financiara si protectia de care ziceam mai sus ca femeile au asa de multa nevoie. Poate ca lucrurile au stat in acest fel dintotdeauna, doar ca eu am crezut altfel. Poate ca inca de pe vremea omului care traia in pestera, femeile erau atrase de barbatii care aveau pe ei blana unui urs foarte mare, simbol al curajului si priceperii de a domina natura.

Thursday, March 12, 2009

Marketing viral

Am primit pe email mesajul de mai jos. Nu stiu daca cineva va primi cele 10 boabe de orez, cert este ca eu am intrat, m-am jucat si te teoretic am donat orez. Nu sunt adeptul mesajelor de acest gen, dar acesta este diferit de un simplu spam. Poate e doar ideea excelenta de marketing viral a celor de la Babylon Consult.

P.S. Nu uita sa il votezi pe Matei!

freerice.com este motivul pentru care noi, echipa de la Babylon Consult, ne simţim împăcaţi cu lumea, omenirea şi impozitul pe venit. Asta pentru că ne permite să donăm câteva kilograme de orez pe zi oamenilor săraci, jucându-ne de-a lingvistica. E genial. Şi funcţionează aşa:

Tastezi în browser adresa
freerice.com. În mijlocul paginii care se va deschide vei vedea un cuvânt în limba engleză. Sub el, ai patru alte cuvinte, dintre care doar unul este sinonimul celui de sus. Fă click pe sinonim. Dacă ai răspuns corect, freerice.com a donat, în numele tău, zece boabe de orez săracilor, plătit din banii sponsorilor a căror nume îl vezi pe site.

După ce dai un răspuns, eşti informat dacă acesta a fost corect sau nu, şi ţi se oferă exerciţiul următor. Dacă răspunzi de trei ori la rând corect, nivelul de dificultate al cuvintelor creşte cu o unitate. Nivelul maxim este 60. Fiecare răspuns greşit te va duce înapoi cu un nivel, dar poţi recupera, răspunzând corect la următoarele trei întrebări. Orezul se acumulează rapid: în dreapta ecranului vei vedea grămăjoarele albe adunându-se, şi ajungi uşor la câteva mii.

Dacă te întrebi cât de „pe bune” e proiectul, citeşte secţiunea de „Press” a paginii. Vei vedea ce s-a scris despre proiect, cât şi rezultatele sale concrete: din octombrie 2007 când a fost demarat proiectul şi până acum, două milioane de oameni primesc hrană în mod constant din donaţiile jucătorilor de pe site. Şi chiar dacă 10 boabe de orez ţi se par puţine, ţine minte că alte mii de oameni se joacă pe site în acelaşi timp, iar cantităţile cresc exponenţial. Ce vei face tu nu este nesemnificativ: o jumătate de oră de joc poate însemna cina unui copil. Poate părea puţin pentru tine, cel care oferă, dar înseamnă enorm pentru cel care primeşte.

Dar nu e doar joacă. Fiecare cuvânt pe care îl exersezi sau pe care îl înveţi îţi dezvoltă vocabularul. În scurt timp, vei observa cum cuvinte care acum o lună nici nu ştiai ce înseamnă îţi vin în minte şi te ajută să-ţi formulezi ideile mai bine. Vei traduce mai bine, dacă eşti traducător. Vei avea note mai mari, dacă eşti elev sau student. Vei scrie lucrări mai bune, scrisori mai bune, vei înţelege mai mult din ce citeşti. Vei vinde mai bine, asta însemnând fie succesul la un interviu de angajare sau vânzarea efectivă a unui produs sau serviciu. Vei fi mai profesionist în tot ceea ce întreprinzi.

În plus, de curând s-au adăugat domenii noi: franceză, spaniolă, italiană, germană, geografie, pictură, chimie, şi matematică. Dar noi rămânem cu vocabularul, punctul nostru forte.

freerice.com este dovada faptului că situaţiile win-win există. Chiar şi cele win-win-win: atât jucătorii, cât şi sponsorii şi beneficiarii au de câştigat de pe urma acestui proiect genial. See you there.

Tuesday, March 10, 2009

Un an si jumatate

Matei,

In fiecare zi e ziua ta. Asa cum fiecare secunda este secunda ta. Azi in 10 Martie, e un numar rotund de zile pe care noi adultii avem o conventie sa o numim: un an si jumatate. Da, azi implinesti un an si jumatate, iar noi implinim un an si jumatate de trairi excelente de parinti, alaturi de tine. Nu ma intreba de ce este o cifra rotunda, pentru ca sunt exact 547 de zile de cand te-ai nascut. 547 de zile de cand viata noastra s-a modificat total, am devenit parintii celui mai scump baietel.

Dragul nostru, iti uram sa fii sanatos si sa traim multe bucurii alaturi de tine. Ca parinti ne intrebam care va fi destinul tau si speram ca vei avea parte de multa fericire. Noi vom face tot ce putem noi si tot ce ne va duce mintea pentru ca tie sa iti fie bine si ne vom stradui sa onoram cu succes datoria de parinte. Atunci cand faci un copil iti asumi si responsabilitati, pe care noi zicem ca le constientizam si ni le indeplinim. Dintre toate, cea mai importanta: aceea de a te iubi. Intre timp, tu sa fi la fel de dragut, cuminte si vesel asa cum te stim dupa un an si jumatate.

Te iubim,
Ai tai

Monday, March 9, 2009

Dictionarul lui Matei

M-am gandit sa deschid dictionarul lui Matei. Fiecare parinte il intelege cel mai bine pe copilul lui pentru ca se obisnuieste cu modul in care acesta pronunta diferitele cuvinte. De la mici franturi, vocale, silabe, sau chiar cuvinte intregi. Asa ca daca o sa il auziti pe Matei vorbind la televizor sau la radio, iata mai jos dictionarul care va va ajuta sa intelegeti ce spune:

mama=mama
tatiii=tati
ba= apa, suzeta, baie
brrr= masina
dii=calut, tractor
i=aici
a=acolo
mnia, mnia=mancare
lalia=Lia
bebe=bebe
lala=muzica
ma, ma=mac mac (rata)
ba, ba, ba=ham, ham, ham (catelul)
haide=haide

Completare (18.04.09)
abeee=sunetul a ceva ce este aruncat sau cade pe jos (in special pietricelele pe care le arunca Matei)
mememe=Mai Matei

Completare(29.04.09)
tete=motocicleta
nene=nenea
nde=unde (sau casuta de la jocul Unde e Matei, atunci cand el se ascunde in casuta)

Tu ai un astfel de dictionar al copilasului tau? Daca da, impartaseste-l cu noi ca si comentariu!

Sunday, March 8, 2009

8 Martie


Scrisoare deschisa mamicilor

Mami, azi e ziua ta! Copilul tau iti ureaza "La Multi Ani!" Iti multumesc ca m-ai adus pe lume, ca m-ai alaptat, ca m-ai spalat, ca m-ai imbracat, ca m-ai educat, ca m-ai iubit.

Mami, azi e ziua ta! Matei iti ureaza "La Multi Ani!" Iti multumesc ca l-ai adus pe lume, ca l-ai alaptat, ca l-ai spalat, ca l-ai imbracat, ca l-ai educat, ca l-ai iubit.

Semneaza fiul, sotul, tatal

Friday, March 6, 2009

Scapam de suzeta

Doamne, cu ce copil cuminte ne-ai binecuvantat. Ups! Acesta este articolul de ieri. Ba nu, e un articol nou, pe aceeasi tema: cat e de cuminte Matei. Cititorii gandesc: "Caline, ne plictisesti! Abordeaza si tu o tema noua, ca de aia am intrat pe blogul tau! Nu vrem sa citim ce ai scris ieri, dar rescris cu alte cuvinte."

Nu pot sa nu scriu din nou despre cat de intelegator este Matei, avand in vedere ca este a doua seara in care ne culcam fara suzeta. Diferenta fata de ieri? Matei s-a culcat fara sa protesteze. E drept ca atunci cand l-am pus in patut a cerut-o pe "Ba", dar i-am repetat din nou povestea cu catelul si a acceptat-o. In timpul zilei nu i-am dat deloc suzeta si desi a pomenit-o de cateva ori (mai nou catelul nu mai face "ham ham" ci "ba, ba"), accepta foarte bine situatia.

Noapte buna, Matei!

Thursday, March 5, 2009

Cel mai cuminte

Traiesc o incantare foarte mare in momentul in care scriu acest articol. Sunt foarte mandrul de Matei. Planuiam sa scriu altceva, dar evenimentele de azi ma determina sa impartasesc tuturor cat de cuminte este baietelul nostru.

In 10 martie Matei implineste un an si jumatate. Catrinel a fost azi cu el la un control de rutina la o doamna pediatra mai in varsta si foarte priceputa. Avem foarte mare incredere in ea. Ne-a spus ca Mateiasul este bine, frumos dezvoltat, dar ca trebuie sa scapam de suzeta, biberon si scutec. Doamna doctor a fost foarte ferma, asa ca am inghitit pastila cea amara si am hotarat cu Catrinel sa incepem cu suzeta.

In ultima vreme ii dadeam destul de putin suzeta in timpul zilei, dar era nelipsita la culcare. Asa ca am decis sa ii explicam din timp faptul ca suzeta a fost luata de catel, care a plecat cu ea.

Facem rutina de seara: lapte, pijama, pornim muzica lui de mers la culcare si il punem in pat. "Ba!" zice Matei catre noi. Stim exact ce inseamna aceasta silaba zisa cu mult foc. Insistam si repetam povestea cu catelul. Nu voi uita niciodata ochii mari pe care i-a facut spre noi. Ochi speriati si care parca stau sa planga. Ca un indragostit lulea in fata vestii ca prietena lui nu se va mai intoarce la el niciodata. Mi-a fost foarte mila si mult drag de copilasul care isi cauta alinarea intr-o bucatica de cauciuc.

Stingem lumina si iesim de la Matei din camera. Urmeaza cateva clipe de liniste, dupa care auzim: "Ham ham ham!" Matei se cearta cu catelul care i-a luat suzeta. Catelul nu cedeaza. Matei mai insista, dupa care incepe sa maraie. Pana la urma intelege ca si puisorii catelului au nevoie de suzeta, asa ca intr-un gest de altruism decide sa se culce.

Stam si ne minunam cu Catrinel de cat de cuminte este baietelul nostru. Inainte de a se naste Matei, ziceam la toata lumea ca baietelul nostru nu va plange, nu va avea colici, va dormi toata noaptea, iar caca lui va mirosi a Kenzo. Toate s-au adeverit cu exceptia lui Kenzo. Asta in cazul in care producatorii de parfum nu au gresit aroma.

Noapte buna, Matei. Sa speram ca si maine seara te vei impaca cu gandul ca un catelus a plecat cu suzeta ta care iti e asa de draga.

Tuesday, March 3, 2009

Desteptarea

6:47

- Taaaaaatiiii...taaaatiiii !
- Catrinel, cat e ceasul?
- 6:47, zice Catrinel cu o voce somnoroasa.
- Taaaaaatiiii...taaaatiiii !
- Ce scump e cum ma striga, zic eu catre Catrinel.
- Da, e foarte scump, imi confirma ea. Oare de ce se trezeste asa de dimineata?
- Nu stiu. Ii faci, te rog un pic de lapte? Poate mai doarme un pic.
- Taaaaaatiiii...taaaatiiii ! Lalala.

7:12

- Taaaaaatiiii...taaaatiiii !
- Mmmm, abia atipisem la loc, ii soptesc lui Catrinel.
- Si eu.
- Ma duc sa il aduc la noi in pat, ca imi e asa de drag cand ma striga...

Tocmai am descris 30 de minute, printre cele mai fericite din viata mea in 24 de ore. Momentele in care Matei da trezirea si noi il luam la noi in pat si ne bucuram de cateva clipe de dragoste. E demult apusa vremea in care foloseam telefonul mobil pentru a da desteptarea. Acum nu mai e nevoie. Oricum, nu e de mirare, avand in vedere ca micutul se cere la culcare undeva in jurul orei 21:00 si doarme dus ca un ingeras toata noaptea pana la cand se trezeste de dimineata si imi adreseaza cele mai dragi cuvinte cu care incep fiecare zi:
- Taaaaaatiiii...taaaatiiii !

Monday, March 2, 2009

Subiectivitate de parinte

Ne uitam cu Catrinel la Matei si ne tot miram cat e de dragut si de frumusel. Ne intalnim cu cunoscuti care ne alimenteaza credinta noastra despre cat este de frumos Matei. Vai ce dragut e! Frumos in sus, frumos in jos. Politete? Nu putem sti, pentru ca suntem intru totul de acord cu spusele lor. Ei ne confirma perceptia ca Matei e cel mai frumos copil.

Oare toti parintii isi vad copiii ca pe niste frumusei fara de pereche? E subiectiv sa spui ca ai un baietel frumos? Ca eu ii admir lui Matei ochisorii si sprancenele care parca sunt pensate. De genele arcuite nu mai vorbesc! Nasucul un pic in vant iar gurita: iti vine sa o mananci.

Imi vine in minte un episod din Seinfeld in care un cuplu aveau un copil care li se parea foarte frumos, in timp ce toti ceilalti erau de parere ca lucrurile stau fix invers. De-aici s-a nascut umorul intregii situatii.

Am citit ceva studii facute in America, in care se sublinia faptul ca parintii isi vad copiii obezi ca avand o greutate normala, foarte aproape de medie. Aceasta perceptie nu tine cont de educatia, sexul sau statutul social al parintilor. Ma intreb daca parintii ajung sa ii vada deosebit de frumosi, inteligenti, dezvoltati pe copiii lor si dintr-un sentiment de auto-flatare pentru ca odraslele seamana cu ei. Adica daca juniorul e frumos, e clar ca e asa pentru ca parintii sunt frumosi. Sau daca juniorul este destept este pentru ca "aschia nu sare departe de trunchi", deci din parinti destepti e normal sa iasa copii destepti.

Subiectiv sau nu, pentru mine Matei este cel mai frumos si cel mai destept. Si imi vine sa il mananc de cat e de dragut!

Sunday, March 1, 2009

Martisor

De Martisor sunt aproape 6 luni de cand am inceput sa scriu acest blog. Placerea de a scrie a crescut in intensitate si a devenit o pasiune. Poate ca e ciudat, dar mi se intampla de multe ori in viata de zi cu zi sa exclam in gand: "despre intamplarea aceasta as putea sa scriu pe blog!", sau: "imi place acest material, as putea sa il citez pe blog!" Dar dincolo de aceste aspecte, o satisfactie foarte mare imi aduce faptul ca am creat o comunitate mica de cititori care imi citesc articolele, isi exprima parerea si urmaresc blogul cu regularitate. Unii sunt familie sau cunostinte, altii au devenit cunostinte prin intermediul blogului. Ca o dovada, daca dai cautare pe google dupa cititori inteligenti si pozitivi, vei constata ca al 4-lea link sugerat de catre google este chiar "Jurnalul unui tatic". Este vorba despre oameni preocupati despre trairi, sentimente, viata de familie, educatia micutilor si perceptiile unui tatic. Nu doar politica, fotbal si scandaluri.


O alta dovada a evolutiei blogului o reprezinta statisticile de pe http://www.trafic.ro/. Asa cum se vede si in imagine, cresterea numarului de vizitatori in 2009 fata de 2008 este foarte consistenta (de aproape 4 ori). Chiar daca in februarie blogul a avut mai putini cititori decat in ianuarie, ma bucura faptul ca numarul de afisari per vizitator a crescut. Aceasta inseamna ca un vizitator al blogului acceseaza in medie cel putin 3 pagini. Afisez aceste cifre nu pentru "a ma da mare" ci pentru a sublinia existenta acestei comunitati. Multumesc!
Pentru ca azi e prima zi a lunii, proiectul dezvoltarea continua cu urmatoarea poza la inceput de luna. Am creat un slideshow pe picasa pe are il poti accesa aici.

Te invit sa avem o primavara frumoasa!