Thursday, April 30, 2009

Vizita la dentist

Azi a fost prima vizita a lui Matei la dentist! La un an si aproape 8 luni, a fost verificat de dentista mea (in care am foarte mare incredere). Vizita a fost oarecum inopinata, pentru ca de fapt eu aveam programare, dar i-am luat pe Matei si pe Catrinel cu mine. Doamna Doctor a fost foarte amabila si s-a oferit sa arunce o privire si dintilor Mateiasului.

Astfel a ajuns Matei la dentist. Doamna doctor, cu foarte mult tact, a inceput totul ca pe o joaca in care l-a invatat pe Matei sa aprinda si sa inchida becul de la scaunul pacientului, dupa care si-a luminat burtica si tot asa pana a ajuns la gurita. Aproape zambind, s-a lasat verificat, fapt care ne-a facut foarte fericiti pe mine si pe mamica lui. Ceea ce ne-a incantat si mai mult, a fost faptul ca am aflat ca Matei are dinti frumosi si ca trebuie sa fim foarte atenti in ceea ce priveste igiena dentara.

Sfatul medicului: cu o periuta micuta, speciala de copii, sa se faca periajul cel putin in fiecare seara. Pasta de dinti folosita sa fie pentru copii, cu putin flor si sa se puna cate un varf pe periuta. Sunt preferate periaje scurte, dar dese pe parcursul zilei. Periajul poate fi realizat ca un joc, incepand de exemplu cu manuta, burtica si sfarsind cu dintii. Nu este si cazul lui Matei, caruia ii place sa il spalam pe dinti pentru ca percepe totul ca pe un joc in care el prinde periuta intre dinti, noi ii spunem: "Mai Matei!", iar el se distreaza.

A fost o intamplare binevenita pentru ca ne-a adus aminte cat de importanta este igiena dintilor. Cu cat ea este inceputa mai devreme, cu atat mai bine, pentru ca micutul se obisnuieste cu spalatul pe dinti. Si dintii de lapte trebuie tratati cu aceeasi atentie ca si cei permanenti.

Wednesday, April 29, 2009

Bucuria lui Sisif

Viata asta este foarte interesanta si trebuie traita din plin. Fericirea se gaseste ascunsa in tot ceea ce ne inconjoara cu o singura conditie: sa fim dispusi sa o vedem. Cei care sunt vesnic nervosi si bombane tot timpul, nu sunt pregatiti sa primeasca in mintea si sufletele lor frumosul care ne inconjoara.

Altfel nu reusesc sa imi explic cum am ajuns eu sa fiu invaluit de sentimente de bucurie la vederea unui cacut de copil. Da, da, ai citit bine: am scris cuvantul caca! Legatura cu bucuria? Ieri, dupa 4 zile de diaree in care cu fiecare partz sperantele noastre de parinti erau spulberate, am ajuns sa ne bucuram in momentul in care, eufemistic vorbind, activitatile digestive ale lui Matei au revenit pe fagasul normal. Am ajuns astfel sa traim bucuria lui Sisif, atunci cand a reusit sa urce piatra in varful dealului, iar piatra a ramas acolo si nu s-a rostogolit inapoi la baza. Dupa patru zile in care de nu stiu cate ori eram animati de speranta ca am ajuns in varful dealului si ca am depasit momentul, se doveadea ca ne-am inselat si ca de fapt Matei nu a biruit virusul sau ce o fi stat la baza nesimtitei cufureli.

Ei si uite asa, ne inscriem si noi in lista lunga si eterna a parintilor care se confrunta cu micile probleme si bucurii aduse in casa de prezenta piticului. Parca atunci cand toata familia este sanatoasa altfel esti dispus sa iei in piept stirile aberante despre criza si despre gripa porcina, problemele si bataile de cap de la servici sau cum sa iti dramuiesti banii pentru a reusi sa pui deoparte, sa faci fata cheltuielilor si sa te bucuri de viata. Pe toate astea le poti rezolva atunci cand stii ca sanatatea asta (a carei importanta o subestimam de multe ori) nu iti da batai de cap si iti permite sa depasesti toate situatiile care ti se ivesc.

In ziua in care Matei nu a mai avut diaree, parca si aglomeratia din trafic a fost mai mica! De fapt, daca stau sa ma gandesc s-ar putea sa existe o corelatie intre aceste doua fenomene (si poate chiar mai multe). Atunci cand traficul intestinal al lui Matei este prea fluid, traficul din Cluj este congestionat. Si invers: atunci cand Matei este constipat, traficul din Cluj este fluid. Hmmm...
PS: Am adaugat la Dictionarul lui Matei

La plimbare



Miercurea fara cuvinte...

Sunday, April 26, 2009

Aventuri cu diaree

Completare: si azi am ajuns la Pediatrie 2 pentru ca in continuare Matei a facut caca moale de 3 ori in decurs de vreo 5 ore. Asta inseamna pericol mare de deshidratare, pentru ca nu accepta sa bea mai nimic. Din nou fluturas(branula), din nou perfuzii. Noi deja stim drumul si se pare ca si Matei, pentru ca a fost mult mai cuminte si a plans mult mai putin decat de obicei. Oarecum blazat, s-a obinuit cu atmosfera si cu tratamentul de la spital. Asta ne bucura pentru ca nu mai plange asa de isteric, dar ne necajeste pentru ca in loc sa fim in parculet si sa ne jucam pe topogan, stam si dam apa la fluturas, chinuindu-ne sa il convingem pe Matei sa stea linistit pret de cateva ore pe un pat de spital.

Avand in vedere ultimele aventuri si lucrurile noi pe care le-am invatat, mi-am propus sa scriu pe blog articole in care sa descriu experimentele noastre cu diferite medicamente pe care i le-am administrat sau ne-am chinuit sa i le administram lui Matei. Asta, pentru a ajuta alti parinti cu informatii pe care noi nu le detineam la un moment dat, dar pe care le-am acumulat facand experimente pe Matei. Azi de exemplu, nerabdatori sa mergem acasa (atat Matei, cat si eu), am invatat cum sa ii tin mana lui Matei pentru ca perfuzia sa curga mai repede. Bineinteles, ca acest lucru depinde si de locul pe manuta unde i se pune branula copilasului.

Ce mai tura vura? Griji firesti de parinte care isi doreste tot binele pentru copilul lui. Oricum, nu aveam nevoie sa ne reamintim ca sanatatea e cea mai importanta dintre toate!

Dupa ce joi toata ziua Matei a fost cam cufurit, ne-am trezit vineri dimineata pe la 5 ca ne pornim spre UPU Cluj (urgenta) pentru ca baietelul nu era bine. Tocmai vomase. Chiar daca putem parea ca suntem parinti simandicosi, ne-am dat seama ca in urma unei perfuzii, copilul isi revine extraordinar de repede. Asa a si fost, dovada ca dupa doar vreo 30 de minute de "dat apa la fluturas", Matei a inceput sa ceara de mancare. E drept ca e un pic chinuitor pentru el pana i se pune branula, iar din acest motiv a prins frica de spitale si de doctori imbracati in halate. Asa dupa cum spuneam si intr-un articol precedent, am fost foarte multumiti de profesionalismul si rapiditatea celor de acolo si decat sa ne chinuim si pe noi si pe el acasa, mai bine ne lasam pe mana celor de la UPU. In timp s-a confirmat a fi o mutare castigatoare.

De la UPU, dupa ce te stabilizeaza, esti trimis spre o alta destinatie. In cazul nostru a fost din nou Pediatrie 2. Acolo am fost primiti cu caldura. Coincidenta a facut ca atat acum, cat si data trecuta sa nimerim pe aceeasi garda, atat la UPU cat si la Pedi 2. Matei (foarte plangacios) a fost recunoscut ca si baiatul cu ratoiul (mutunache lui preferat era prezent). Seara am fost la o sedinta cu aerosoli cu adrenalina. Noi avem aparat de aerosoli acasa, dar nu i-am facut niciodata cu adrenalina. Din aceasta cauza am fost luati prin surprindere atunci cand in noaptea de vineri pe sambata, Matei a facut niste scene de plans si istericale cum nu ne-a mai facut niciodata. Am fost luati pe nepregatite pentru ca nu stiam ca poate fi una din consecintele tratamentului cu adrenalina. Parca era bagat in priza: vroia sa faca orice, si totodata se plictisea aproape instant de ceea ce facea. Dupa aproape doua ore in care ne-am intrecut in a gasi activitati cat mai creative care sa ii fie pe plac baietelului, ne-am dat batuti si l-am pus in pat, unde l-am lasat sa planga (si plangea din toti rarunchii) pana cand a adormit. A fost o mica drama pentru noi pentru ca nu am stiut atunci care a fost cauza, iar Matei nu ne-a mai facut niciodata asa o surpriza.

La doua zile de la aceste aventuri, micutul inca nu si-a revenit de tot. Nu are pofta de mancare si uneori este apatic si plouat. Continuam cu regim bazat pe mucilagiu de orez, paine prajita, branza de vaci, morcov fiert, gratar de pui, banana. Problema este ca nu prea vrea sa manance nimic.

Thursday, April 23, 2009

Viata fara copii

Azi am sa fac un exercitiu de imaginatie, in care voi raspunde la intrebarea: cum ar fi viata mea daca Matei nu ar fi aparut pe lume?Ma trezesc in fiecare dimineata fara sa vad chipul de ingeras somnoros al unui pitic. Ma imbrac sa merg la servici fara sa am un spectator fidel atunci cand ma barbieresc si fara sa am cui sa ii pun un pic de spuma de ras pe nasuc sau sa pretind ca il dau cu deodorant. Am doar un pupic de primit si unul de dat: lui Catrinel.

La servici sunt lipsit de mandria mea de tatic de baietel si sunt insensibil la discutiile despre copii ale colegilor. Pe birou nu sunt lipite poze cu Mateiasul, iar rama foto digitala primita de la colegi nu exista. Plec de la servici fara sa am in minte imaginea piticului lipit de usa in asteptarea taticului care sa il scoata afara la o plimbare cu masina sau la o distractie in parcurile din cartier.

Timpul liber din fiecare dupamasa mi-l petrec la televizor, jucandu-ma pe calculator sau citind o carte in care subiectul este diametral opus de cel al cresterii copilului. Povestile cu Catrinel se invart in jurul subiectelor contemporane, crizei economice, planurilor de vacanta si intrebarii oare cum va fi atunci cand vom avea copii? Convorbirile telefonice cu parintii sunt mult mai rare si nu au ca subiecte ce trasnai a mai facut piticul, cati dinti i-au iesit sau ce jucarie noua a descoperit.

Seara ma pun in pat si ma gandesc ca am 29 de ani si inca nu am copii. Adorm cu gandul ca imi traiesc tineretea ca un adolescent, fara responsabilitati prea mari, si cred ca aceasta „libertate” este preferabila zambetului unui copil, a bucuriei ca azi Matei a invatat ceva nou. Adorm linistit si nu stiu ce pierd.

Wednesday, April 22, 2009

Zilele sunt lungi, dar anii sunt scurti

Am gasit un filmulet excelent despre trecerea timpului si despre cat de important este sa ne bucuram de fiecare clipa pe care o petrecem alaturi de cei dragi, alaturi de copii si familie. In majoritatea cazurilor, in loc sa ne simtim fericiti pur si simplu si sa fim multumitori pentru ceea ce ne ofera viata, asteptam sa se intample anumite evenimente pentru a fi fericiti: sa atingem o anumita bunastare financiara, sa intalnim partenerul ideal, sa gasim slujba perfecta, etc. Fiind in aceasta permanenta asteptare, ratam momentele frumoase ale vietii. Dar nu voi continua cu vorbele, ci voi propune spre vizionare filmuletul de la linkul urmator: http://www.theyearsareshort.com/

Bau...V-am speriat?


Tuesday, April 21, 2009

Tati zice XI... Echilibrul intre Asta da! si Asta nu!

Acesta este al noualea articol din seria "Tati zice."

M-am obisnuit ca in ultima vreme, de cand a dat caldura si ziua este lunga, cand ajung acasa, Matei sa ma astepte aproape lipit de usa de la intrare, dornic sa iesim afara, sa mergem cu masina, sa facem ceva interesant. Intr-una din zilele acestea, cand ajung acasa, Matei insista sa imi arate ceva in bucatarie. Nici nu ma lasa sa ma descalt, ma trage sa imi arate ce a facut el. Ma las condus in bucatarie si constat ca pe doi pereti dati in lavabil alb si-au facut aparitia niste urme de pix albastru. Pe un ton mai mult jovial, i-am spus:”Vai, Matei, dar nu-i voie”. Afimatia mea l-a facut sa scanceasca un pic. L-am inteles de ce s-a suparat: el era mandru de ceea ce descoperise si de ceea ce realizase, abia a asteptat ca eu sa ma intorc acasa si el sa imi arate cu mandrie isprava lui. Faptul ca eu am catalogat-o ca pe o boacana, l-a necajit in sufletelul lui.

De cand s-a nascut Matei stiam ca la un moment dat va veni si acest moment in viata lui, in care va descoperi placerea de a lasa urme pe pereti cu pixul, creionul sau alte instrumente. Chiar am avut o dicutie la un moment dat cu Catrinel si ne gandeam unde ii putem amenaja lui Matei un loc in care sa isi manifeste pornirile artistice. Probabil ca un loc special amenajat nu va fi pe gustul lui, pentru ca nimic nu se compara cu darele lasate pe lavabil.

Trebuie sa gasesc echilibrul intre a-l invata pe Matei ca sunt anumite lucruri pe care nu are voie sa le faca si a-i da libertatea de a experimenta lucruri, de a cunoaste lumea. Nu imi doresc ca baietelul meu sa devina un copil razgaiat caruia i se permite sa faca orice, dar nici nu vreau sa ii inhib curiozitatea, dorinta de a explora lumea, de a-si asuma riscuri. Voi fi foarte ferm atunci cand actiunile lui il vor pune in pericol pe el sau pe cei din jur, sau cand risca sa produca pagube materiale grave. Dar in acelasi timp, pentru fiecare actiune a lui pe care eu o percep ca si “boacana” ma voi intreba daca exista suficiente motive sa il cert sau sa ii interzic sa faca un pas in afara liniei rosii. Pentru buna integrare a lui in societate, trebuie sa inteleaga ca exista reguli care daca sunt respectate de catre toti, tuturor le este bine.

E greu de trasat aceasta linie intre cele doua tipuri de actiuni. Pot insa sa enumar actiuni interzise si actiuni permise.

Dintre actiunile interzise (periculoase): refuzul de a sta in scaunelul de masina, sau de a purta centura de siguranta a scaunelului, lovirea oglinzii sau a usii de termopan cu un obiect care ar putea produce spargerea acestora, traversarea strazii fara sa ma tina de mana.

Dintre actiunile permise: sa mearga in patru labe pe scari, in iarba, pe trotuar, sa se suie singur pe topogan, sa puna mana pe catel, sa se joace cu obiecte care nu sunt jucarii (oale, polonice, telecomanda de la televizor, matura, farasul, galeata, cheile, etc), sa manance singur chiar daca se murdareste din cap pana in picioare, sa interactioneze singur cu ceilalti copiii (fara sa il bat la cap ca aia e jucaria altui copil sau ca sa ii dea si lui Gheorghita lopatica lui ca si Gheorgita e baietel ca si el).

Monday, April 20, 2009

Sarbatori de Pasti

Sarbatorile de Pasti au trecut foarte repede... asa dupa cum zice si Nelly Furtado: "All Good Things Come To An End". Matei a primit foarte multe de la Iepuras (se pare ca a fost cuminte, si Iepurasul nu a tinut cont ca e plin de semne de buna purtare). Momentele de sarbatoare petrecute alaturi de familie sunt de neinlocuit. Zilele acestea m-am gandit cat de greu trebuie sa le fie parintilor care au copiii plecati departe, prin strainatate. Si celor plecati le este greu, dar ei fiind in centrul actiunii, cei care au lasat in urma locurile natale, nu sunt inconjurati de lucruri care sa le aduca aminte de cei dragi de acasa.

Odata cu globalizarea, oamenii sunt mult mai mobili si astfel ajung sa se duca tot mai departe de casa, in numar tot mai mare. Ma gandesc cu groaza ca ar fi posibil ca Matei sa plece departe de noi, atunci cand eu si Catrinel vom fi doi batranei simpatici. Mi se pare trist sa ii privezi pe bunici sa isi vada nepotii, la fel cum si nepotii trebuie sa aiba parte de dragostea, intelegerea, toleranta si intelepciunea bunicilor. Din fericire pentru noi si pentru Matei, ambele cupluri de bunici sunt in Cluj, sunt alaturi de noi si ne ajuta foarte mult. Asa ca nu e de mirare ca am trimis invitatie catre barza sa ne mai viziteze o data.

Astfel, Matei a avut ocazia sa manance cozonac de casa si pasca, sa sparga vreo cinci oua (toate izbindu-le de masa sau de podea), sa mearga la mormantul strabunicilor si sa fie inconjurat de alti veri, matusi, familie extinsa, in general. Ne-am plimbat prin Gradina Botanica, ne-am jucat impreuna si ne-am distrat ca o familie perfecta din filmele americane siropoase. Asa dupa cum ziceam si dupa sarbatorile de Craciun, prezenta copilului in mijlocul nostru readuce farmecul si bucuria sarbatorilor de alta data.

Hristos a inviat!

Thursday, April 16, 2009

Mai multe detalii despre celulele stem

Astazi pe http://www.hotnews.ro/ a aparut un articol despre celulele stem. Aceste celule pot fi recoltate la nasterea bebelusului.

Iata ce zice Wikipedia despre celulele stem:

Definitie
Celula stem (denumită şi celulă suşă) este definită ca o celulă care, prin diviziune, produce două celule ce au capacitatea de a rămâne în stadiul de celulă stem (păstrând astfel caracterul nediferenţiat) sau de a se diferenţia în urma unor diviziuni succesive. În acest fel, celula stem se poate divide fie simetric (caz în care rezultă fie două noi celule stem, fie două celule diferenţiate) (Imagine,stadiul 1), fie asimetric (rezultând o celulă stem şi o celulă diferenţiată) (Imagine,stadiul 2). Capacitatea celulei stem de a da naştere unei celule identice se numeşte auto-înnoire (self-renewal), iar cea de a da naştere unor alte tipuri de celule se numeşte diferenţiere.

Clasificare
Pot fi clasificate in functie de plasticitatea sau cat de versatile pot fi in dezvoltarea lor,care mai tarziu se vor dezvolta in celule stem totipotente,pluripotente si unipotente . Celulele totipotente sunt cele mai versatile. Cand cei 23 cromozoni fertilizeaza oul da nastere zigotului care este considerat celula totipotenta,avand potentialul de a genera toate celulele si tesuturile care vor da nastere la embrion. Celulele pluripotente sunt asemanatoare cu cele totipotente in sensul in care pot da nastere la toate categoriile de tesuturi dar spre deosebire de acestea nu pot dezvolta un intreg organism, fiind responsabile doar de crearea organelor.In a patra zi, o parte din celule se diferentiaza si alcatuiesc ceea ce mai tarziu va deveni placenta si stratul exterior.
Celulele stem se mai pot împărţi în două mari categorii: embrionare şi adulte. Celulele stem embrionare (ESC) pot da naştere oricărui alt tip de celulă/ţesut (pluripotenţialitate), şi pot fi obţinute din ţesut embrionar. Utilizarea lor este însă limitată din considerente etice. Expresia unor factori (transcription factors) ca Oct-4, Nanog şi Sox-2 este caracteristică acestor celule (1).
În contrast, celulele stem din ţesuturile adulte au o capacitate de diferenţiere mai limitată (mono-, bi- sau multipotenţialitate), şi anume pot da naştere doar unor celule caracteristice ţesutului din care provin. Este remarcabil că, într-un mediu de creştere optim, celulele stem din maduva osoasă şi cele din sângele cordonului ombilical au o capacitate de diferenţiere mult mai mare decât cele provenind din alte ţesuturi. Studii recente sugerează că celulele stem ar putea fi responsabile pentru rezistenţa la terapiile convenţionale a unor tipuri de cancer (mamar, leucemii) (2). În urma unor modificări, celulele stem ar putea fi folosite pentru regenerare tisulară (miocard, ţesut hepatic, epidermă, etc.), condiţia preliminară fiind înţelegerea factorilor extrinseci ce controlează celulele stem, deoarece, în lipsa acestora, pluripotenţa lor poate rezulta în formarea unor tumori.

Wednesday, April 15, 2009

Matei ma face sa fiu mai bun

Venirea lui Matei pe lume ma face sa fiu mai bun. Exista 8 motive care ma determina sa afirm acest lucru.

1. Sunt o persoana mai ordonata. Imi doresc ca baietelul meu sa creasca intr-un mediu curat si ordonat, sa invete sa isi puna lucrurile, jucariile la locul lor. Cu o contributie decisiva din partea bunicilor, Matei a ajuns sa fie chiar mai ordonat decat parintii lui. Daca gaseste ceva mizerie pe jos, ne pune sa o maturam. Daca vede stropi de apa, ne pune sa stergem. Ni se intampla uneori sa lasam deshis sertarul din camera lui in care tinem scutecele. El trece pe langa sertar si il inchide. Exemplele pot sa curga: duce papucii aruncati prin casa la locul lor, ma cearta daca gaseste capacelul protector de la priza scos, daca las laptopul aiurea prin casa, etc.

2. Ma uit mult mai putin la televizor. Inainte de a veni Matei pe lume, la noi in casa mergea destul de mult televizorul. Aproape tot timpul cat stateam acasa, mergea pe fundal televizorul; era o dependenta stupida de care ma bucur ca am scapat. Pentru ca nu ne dorim ca Matei sa capete aceasta dependeta, acum televizorul mai merge doar dupa ce se culca Matei. In weekend in pornim foarte rar, eventual daca vrem sa ii aratam baietelului ceva animale de pe Animal Planet.

3. Imi controlez mult mai bine emotiile negative. Stiu ca daca ma enervez, voi reusi sa am doar actiuni sau vorbe destructive, de care iti pare rau atunci cand iti trec nervii. Stiu ca daca Matei face vreo boacana, acest lucru nu este intentionat, nu o face cu rautate, iar o iesire a mea din fire, ca si parinte, nu va solutiona in cea mai buna masura situatia. Am ajuns la un nivel de constientizare a emotiilor negative, incat imi dau seama cand ma enervez aiurea in trafic, sau la coada la ghiseu, asa ca am ajuns sa imi temperez rabufnirile.

4. Sunt o persoana mai activa. Cand ajung acasa de la servici, Matei sta lipit de usa arzand de nerabdare sa iesim afara. Nu conteaza ca imi este lene, sau ca am avut o zi grea la servici, sau ca as vrea pur si simplu sa ma trantesc in pat. Copilul trebuie sa iasa, iar eu sunt cel care il duce prin parculet, pe malul Somesului sau la bunici. Rasplata pe care o primesc este totala deconectare de servici, de probleme de stresuri.

5. Sunt mai atent la nevoile celor din jur. Aici ma refer in special la nevoile copiilor, de la cele materiale la cele spirituale. Povestile triste in care protagonistii sunt copii ma sensibilizeaza mult mai tare decat inainte. Fiind atent la Matei, imi dau seama de cat de multe nevoi au copii, dintre care ocupa un evident loc intai in pluton nevoia de a fi iubit, de a fi alaturi de parinti si bunici. In acelasi timp, am capatat o noua perspectiva asupra efortului pe care l-au depus parintii mei sa ma creasca si sa ma educe. Lasand modestia la o parte, eu sunt un exemplar reusit al societatii. Si numai pentru simplu fapt ca nu arunc gunoi pe strada si imi platesc taxele. Acest lucru se datoreaza in foarte mare parte (daca nu chiar in totalitate) parintilor mei. Abia acum ajung sa ii inteleg, sa descopar de cata energie a fost nevoie sa fie canalizata de catre ei pentru cresterea mea (si a surorii mele). Cate decizii au fost de luat, cate sacrificii financiare, de timp, de placeri proprii. Nu neg faptul ca aceste sacrificii de regula sunt recompensate cu satisfactii pe care numai un parinte mandru de copilul lui le intelege.

6. Redescopar mediul care ma inconjoara. Uitasem sa privesc furnica, uitasem sa privesc gandacelul. Mersul pe strada era aproape in totalitate pus pe pilotul automat. Acum remarc masina de gunoi cu girofar care trece pe strada, avioanele care survoleaza cartierul, ciorile care fac cra-cra, pisica din jurul blocului, gropile sau imperfectiunile din asfalt care il fac pe Matei sa se impiedice, numarul mare de Loganuri care seamana cu masina noastra, numarul mare de gravide si de copii din jurul nostru, fiecare parculet din cartier, casele care au in curte un spatiu de joaca amenajat pentru copii, luna si stelele de pe cer, latratul permanent al unui caine din vecini.

7. Tin un jurnal aproape zilnic. Expun poze, ganduri, trairi, lectii din care invat ceva despre viata. Acest blog este dedicat lui Matei (si va fi in curand dedicat si fratiorului lui) si ma face sa imi canalizez gandurile in asa fel incat sa le pot asterne. Consider ca fiecare dintre noi, ar trebui sa scrie ceva in viata aceasta. O lectie de viata, un banc, o intamplare, o declaratie de dragoste, o scrisoare de adio. Orice.

8. Sunt plin de viata. Am o aura de tatic pe care nimeni nu mi-o poate lua, dar pe care toti o pot percepe. Energia mea provenita de la bateriile incarcate intr-un camin decorat cu zambetele lui Matei imi da incredere in mine, putere de munca, sanatate, dorinta de a trai si de a savura viata aceasta minunata si atat de scurta.

La birou ;)




Miercurea fara cuvinte...

Monday, April 13, 2009

De ce sa faci copii in timp de criza economica?

Ma gandeam zilele acestea la avantajele de a avea copii (mai mici sau mai mari) pe timp de criza economica. Eu caut intotdeauna sa gasesc partile bune in tot ceea ce ni se intampla. Caut partea plina a paharului in toate experientele prin care trec. In acest mod, solutiile problemelor cu care ma confrunt nu intarzie sa apara.

Pesimistii ar spune ca daca e criza economica, e mai dificil sa cresti copii. Asta pentru ca siguranta slujbei sta sub semnul intrebarii (si astfel posibilitatea de a le oferi copiilor toate cele de care au nevoie), toate se scumpesc sau nu se mai gasesc pe piata.

Eu zic ca exista si avantaje in a face copii, chiar in toi de criza.

1. Gandindu-ma pe termen lung, dupa aceasta criza va urma o perioada de prosperitate in de care copiii nostri se vor bucura. Daca ceea ce ne asteapta este similar crizei din 1930, inseamna ca urmatoarea criza va fi peste vreo inca 80 de ani. Atunci Matei va avea 82 de ani, iar eu 110. In tot acest rastimp, el se va bucura de ceea ce presupune iesirea din criza si intrarea pe o panta ascendenta.

2. In perioada de criza, oamenii invata din nou sa respecte mai mult bunurile pe care le au, sa reduca risipa. Acest lucru ii va face pe copiii nostri sa creasca intr-un mediu in care oamenii impart lucrurile, aceeasi haina ajunge sa fie purtata de doi sau chiar mai multi copii, aceeasi jucarie este pasata de la o generatie la alta, fiecare straduindu-se sa o pastreze in cat mai bune conditii pentru a putea fi data mai departe. Grija fata de resursele de care dispunem este o valoare pe care consider ca ar fi bine sa si-o insuseasca fiecare dintre noi, adult sau copil.

3. In perioada de criza lucrurile se redefinesc si ordinea cu care eram asa de obisnuiti se schimba mai mult sau mai putin . Aceasta criza aduce cu ea multe oportunitati care altfel nu ne-ar fi fost accesibile. Daca lucrurile se mentineau pe acelasi drum cu aceleasi tendinte, era tot mai greu pentru oricare dintre noi sa isi faca rost de o locuinta, sau alte obiecte si servicii care ii confera vietii confort. Corectia preturilor de pe piata imobiliara si nu numai, imi va oferi atat mie cat si altora casuta pe care mi-o doresc, cu o mica gradina in care sa se zbenguie micutii.

Dupa parerea mea, criza aceasta economica este prea mult mediatizata si exacerbata. Isteria generala ii cuprinde pe toti si ii determina sa creada tot mai mult in criza si situatii limita. Cand sunt doar eu cu Matei si ne jucam cu o minge ieftina si ovala, nu mai conteaza nimic din ceea ce se scrie in ziare sau se spune la televizor. Conteaza voia buna, timpul de calitate petrecut impreuna. Prea suntem coditionati sa credem ca o viata de calitate inseamna bani multi, aruncati pe lucruri scumpe, care cumpara iluzia unei fericiri.

Sunday, April 12, 2009

Weekend cu petreceri

A fost un weekend excelent, foarte incarcat in evenimente mondene specifice varstei de 1-10 ani. Totul a inceput cu o petrecere excelent organizata vineri, la firma la care lucrez. Au fost 14 copii, printre care Mateiu a fost cel mai mic. De aceea el nu a fost atras de activitatile de creare de felicitari de Pasti si nici de tombola, dar a fost fascinat de macaraua care se vedea de pe geamul biroului.

Sambata am fost la o petrecere la iarba verde, organizata pe Cetatuie de o familie de americani, care au trei copii si cu care ne intelegem foarte bine. A fost oarecum inedit pentru noi sa participam la o astfel de petrecere, organizata pur si simplu intr-un parculet aflat in zona publica. Mancarea a fost formata doar din legume crude, fructe si briose. Imi aduc aminte acum de o discutie de pe forumul gazduit de www.parinti.com, in care se discuta despre idei unde sa se tina petreceri pentru copii si parintii se intreceau in a exagera cu solutii. Iata o idee inedita, pe care o consider mai degraba specifica strainilor. Chiar daca nu ai curtea ta proprie, poti sa te bucuri de o petrecere frumoasa si intr-un parc. Au fost prezenti vreo zece copii care s-au intrecut in a gasi oua vopsite ascunse prin iarba.

Duminica am participat la Pastile catolic organizat de o familie croato-turca. Petrecerea cu gratare, intr-o curte cu iarba verde si groapa de nisip, a fost pe placul lui Matei, care a fost foarte incantat. Si noi, alaturi de el!

Matei este inca prea mic pentru a se juca impreuna cu ceilalti copii. La varsta lui (un an si sapte luni), copiii au universul propriu si chiar daca stau alaturi, fiecare se joaca individual si interactioneaza foarte rar, in majoritatea cazurilor doar pentru a se certa pentru jucarii. Din punctul acesta de vedere, Matei este foarte tolerant si nu se angajeaza in batai sau certuri atunci cand cineva ii ia jucaria lui. Se enerveaza pe moment, dar ii trece foarte repede si isi gaseste alta jucarie. Are o personalitate foarte pasnica.

Ne-am bucurat de vremea buna si de timpul excelent petrecut impreuna.

Thursday, April 9, 2009

Bursucel pufaitor

Parintii moderni din mine si Catrinel s-au laudat in permanenta cu somnul de copilas cuminte pe care il are baietelul nostru. Afirmatie perfect adevarata si in prezent, doar ca Matei si-a reglat ceasul biologic intr-o maniera care ne este foarte draga. Dupa vreo doua cazuri in care trezindu-se de dimineata (pe la ora 6) l-am luat cu noi in pat, a ajuns sa isi regleze somnul astfel incat in intervalul 6:00 – 7:00 se trezeste, ne striga, il luam la noi in pat, cere un pic de laptic, il primeste, dupa care dormim toti trei somnul dulce de dinaintea trezirii adevarate. A fost suficient ca o data sa se culce pe mine, pentru ca auzindu-i pufaitul de ingeras adormit, sa ma indragostesc de senzatia de a-l avea aproape in orele matinale. De-aici incolo, drogul si-a facut efectul, asa ca toti trei ne bucuram de o ora in care il impartim pe Mos Ene.

De mai demult observasem faptul ca in somn, Matei mangaie patul sau animalutul cu care doarme. Ei bine, acum uneori ma mangaie pe mine in timp ce doarme, asa ca am ajuns sa fiu gelos pe patul care s-a bucurat de atingerea calda a manutei lui Matei timp de un an si sapte luni.

Rational, stim ca noua configuratie matinala nu este recomandata de teoriile moderniste ale cresterii copilului. Dar in aceasta situatie sufletescul bate ratiunea, asa ca ne convine la toti faptul ca bursucelul isi petrece ultima ora de somn alaturi de noi. Plus ca, asa dupa cum ziceam in Jucarie sau emotie, este mai importanta emotia pentru sanatatea copilulului. E important sa se simta iubit, protejat si dorit. Iar aceste sentimente le impartasim eu si mamica lui, atunci cand ne zambim smechereste unul altuia, in diminetile in care il admiram pe bursucelul pufaitor cuibarit la noi in pat.

Wednesday, April 8, 2009

Ce e important in viata ta?

Am citit pe unul din siteurile pe care le frecventez, o intrebare care mi-a staruit in mintea mea de tatic. „Presupune ca vei cadea intr-o coma si te trezesti dupa 15 ani, cu memoria si abilitatile cognitive intacte. Care va fi primul lucru pe care vei dori sa il afli atunci cand te trezesti?”

Primul lucru care mi-a venit instant in minte este: ce face Matei? De fapt aceasta este o subintrebare a intrebarii mai ample: ce face familia mea? Dupa 15 ani de „intunecime” mi-as dori, chiar inainte de a ma spala pe dinti, sa sar in primul robo-taxi si sa fug sa il intalnesc pe Matei. As fi curios sa vad cum arata, cum sta cu sanatatea, cu scoala, daca are prietena, ce pasiuni are, l-as bombarda cu mii de intrebari despre cum au fost acesti 15 ani. Toate astea dupa ce l-as pupa si imbratisa vreo 5 minute. Si dintre toate, cel mai tare m-ar bucura sa il gasesc sanatos.

Un astfel de gand, ma face sa imi doresc sa fiu alaturi de copilas cat de mult posibil, sa ma implic in viata lui, sa ma joc alaturi de el, sa ii impartasesc pasiunile. O astfel de intrebare te face sa te gandesti ce este cu adevarat important pentru tine in momentul acesta. Putin probabil ca sunt persoane care s-ar gandi in primul rand la firma la care lucreaza momentan, sau la echipa favorita de fotbal, sau la cine este presedintele Americii. Cred ca inclusiv intrebari legate de criza economica, razboaie in lume, intalnirea cu extraterestrii, implantarea microcipurilor pe creier, par neesentiale in comparatie cu starea familiei.

Raspunsul tau la aceasta intrebare care este? Daca e unul rapid, evident, inseamna ca acel lucru este important pentru tine, asa ca sfatul meu este sa te concetrezi pe el si sa ii aloci cat mai mult timp.

Sportul preferat: aruncatul cu pietricele (abeee...)


Tuesday, April 7, 2009

Tati zice VIII... Doua mituri despre copii ale parintilor

Acesta este al optulea articol din seria "Tati zice."

In timpul crizei descrise in articolul Intelepciune de parinte, sunt doua lucruri care s-au intamplat si care imi staruie si acum in minte: faptul ca imi venea sa spun la nesfarsit: Matei, intelege ca e tarziu si trebuie sa dormi, precum si ciuda pe care o resimteam in momentul in care el se incapatana sa planga si sa refuze sa mearga la somn.

Am sa ma leg astfel de doua mituri care exista in mintea parintilor, mituri legate de relatia lor cu copilasii. Si pentru ca aceste mituri exista doar in mintea parintilor si nu in realitate, inseamna ca oricine poate scapa de aceste mituri doar cu... mintea si sa le stearga din gand!

Mitul numarul 1: Copiii sunt mici adulti. Din momentul in care copilasii incep sa mearga singuri, parintii incep sa ii perceapa ca pe niste adulti in miniatura. Acest lucru este total gresit. Pentru ca ei stiu sa manance si altceva decat lapte si pentru ca se pot deplasa singuri, poate ca nu mai sunt bebelusi, dar nu inseamna ca percep si gandesc lucrurile ca si noi. E drept ca mersul le dezvolta foarte mult perspectiva si incepand din acest moment, progresele vizibile in activitatea de invatare a copilasului sunt tot mai evidente. Dar acest lucru nu inseamna ca juniorii gandesc ca si noi, adultii. Noi suntem conditionati foarte mult de normele sociale, de educatie, de scoala, in timp ce copilasii abia incep sa priceapa logica a acestei lumi. Adultii, in schimb, se inarmeaza cu argumente si atitudini specifice adultului si se asteapta ca juniorii sa le inteleaga intocmai. Aici parintii gresesc si se lasa prada mitului de care vorbeam. Aud in parculet parinti care incearca sa le explice copiilor loc, cu argumente logice, de ce micutii nu au voie sa faca anumite lucruri. Copilul nu intelege de ce masinile au voie sa mearga pe sosea, iar el nu. Copilul nu intelege ca galetusa altuia pe care el si-o doreste, e a altuia si nu are voie sa se joace cu ea. Copilul nu intelege ideea de a imprumuta (a da imprumut sau a lua imprumut) o jucarie. Copilul nu intelege de ce tata are voie sa se ”joace” la priza, iar el nu. Si lista poate sa continue. Faptul ca parintii le explica nu este deloc rau, dar faptul ca adultii se asteapta sa fie pe deplin intelesi este eronat. Si de aici pleaca o serie intreaga de frustrari si de probleme, iar parintele gandeste: Nu vrea sa inteleaga! I-am spus de atatea ori ca nu are voie, sau ca nu e frumos sa faca lucrul acela. Aceste ganduri pe care le are parintele, imi pregateste covorul rosu pentru introducerea celui de-al doilea mit.

Mitul numarul 2: Copiii fac prostii ca sa le faca in ciuda parintilor. Imi vine sa rad cand ma gandesc la acest mit, pe care si eu l-am resimitit in noaptea cu pricina cand gandeam in sinea mea ca Mateiasul nu vrea sa mearga la culcare desi eu trebuia sa merg la servici a doua zi. Parca o facea fix de-al naibii azi, cand eu sunt mai obosit, iar maine ma asteapta o zi mai importanta la servici. Gresit! El nu avea nici cea mai mica urma de malitiozitate in ceea ce facea. El doar isi manifesta dorinta de a continua distractia inceputa in timpul zilei alaturi de mami si de tati. Iar mie imi vine sa rad pentru ca adultii incep sa-i vada pe copii ca pe niste ca pe niste spiridusi malefici porniti sa danseze salsa pe nervii intinsi ai parintilor.

Cele doua mituri merg mana in mana, iar daca adultii se lasa prada emotiilor negative bazate pe aceste mituri, situatia are sanse mare sa degenereze si sa se transforme intr-un scandal si mai mare, nopti nedormite, jocuri in parculet terminate brusc si de ce nu, certuri intre parinti pe seama atitudinii fata de copil. Solutia pentru a evita astfel de exacerbari e simpla si presupune ca intr-o prima faza adultii sa constientizeze faptul ca sunt captivi propriilor mituri, ca mai apoi sa nu se lase prada sentimentelor negative. Pentru asta e suficient daca isi pastreaza calmul, vorbesc pe un ton jos cu o voce inceata, pentru a-l determina pe copilas chiar sa se opreasca din plans pentru a asculta ce zic parintii.

Daca mai stii astfel de mituri, impartaseste-le comentand la acest articol.

Monday, April 6, 2009

Blog cu 100 de articole

Blogul meu de tatic a ajuns la o cifra rotunda, aceea de 100 de articole. Am inceput timid, candva in septembrie, si pe baza feedback-urilor si a comentariilor primite atat de la familie, prieteni, cat si de la necunoscuti intalniti in blogosfera, am continuat sa scriu si sa mentin deschisa fata de doritori descrierea evolutiei lui Matei si a mele ca si tatic.

Desi am inceput sa scriu mai mult pentru familie si cei apropiati, treptat am constatat ca sunt atrase si alte persoane in acest vartej minuscul iscat de un tatic mai extrovertit. Trebuie sa recunosc faptul ca la un moment dat am avut niste ganduri legate de unde se deplaseaza linia intimitatii familiei mele. Pentru ca blogul este deschis oricui, el poate fi citit de toata lumea, poate chiar si de personaje pe care eu nu mi le-as dori ca si cititori. Am devenit astfel o persoana publica. E drept ca nu cu aceeasi notorietate ca si familia Beckham sau Pitt, dar oricum trebuie sa recunosc ca e nevoie de curaj pentru a scrie si afisa oricui doreste sa citeasca trairi si intamplari intime si dragi mie. Sigur mi-ar fi fost mult mai usor sa ma leg de cate o stire mondena, politica, de sport, etc. si sa imi exprim parerea proprie, sa ii injur pe presedinti si sa imi vars amarul si frustrarea pe net. E de o mie de ori mai usor sa ii critici pe altii, decat sa spui lumii intregi, cu deschidere, care sunt concluziile, sentimentele, gandurile unor parinti. Astfel, am decis sa aleg „calea mai grea”, aceea de a fi constructiv si a propune solutii, decat aceea de a critica si de a rade din tribune in fata unui spectacol in care tot greul este dus de catre actori.

Vestea buna este ca de-a lungul timpului mi-am dat seama ca tematica si poate stilul pozitiv al blogului atrag destul de putini cititori, iar cei care devin cititori adevarati sunt persoane care au preocupari similare cu mine si mai ales mamici (statistica pe care ma bazez se reduce la cei care au devenit followers ai acestui blog si carora le multumesc pentru „fidelitate”). Lor le recomand sa se aboneze si sa primeasca articolele prin RSS, avandu-le astfel disponibile la cateva secunde dupa aparitia lor pe blog. Asa dupa cum am facut-o si in alte randuri, ii laud pe cititorii mei pentru ca atat „aterizarea” lor pe http://www.nobine.ro/, cat si incapatanarea cu care continua sa imi citeasca articolele, denota faptul ca sunt preocupati de sentimente autentice si ganduri adevarate.

Privind in urma, constat ca mi-am dorit sa scriu articole care se inscriu mai mult sau mai putin in una din urmatoarele directii:
Cateva statistici demne de mentionat sunt:

Ca si planuri de viitor voi mentine ritmul de scriere (5 pe saptamana), voi lansa un concurs cu premii pentru cititori pentru a crea un logo pentru brandul nobine, voi invita si alte persoane sa isi exprime parerea pe blogul de tatic, atat prin intermediul comentariilor (accesibile tuturor) cat si prin invitatii speciale pentru guest-post.

La Multi Ani si la cat mai multe articole interesante si bogate in continut, blogule de tatic!

Sunday, April 5, 2009

Poze graviduta

Proiectul Dezvoltarea, inceput in februarie, continua si a ajuns la cea de-a treia poza a lui Matei la inceput de luna. In aprilie nu am vrut sa public poza in data de intai, pentru ca am preferat sa folosesc aceasta data deosebita pentru alte scopuri, mai pacalitoare.

Pe o perioada de cateva luni (probabil maxim 4), proiectul dezvoltarea va avea parte de niste editii speciale, in care voi include si evolutia burticii viitoarei re-mamici. Ea poarta in burtica tot un baietel.

Thursday, April 2, 2009

Intelepciune de parinte

Piticul nostru scump si drag ne-a surprins aseara prin incapatanarea cu care a refuzat sa mearga la culcare. Desi am insistat in mai multe randuri sa il punem in patutul lui, ne-a prins ora 12 noaptea si el inca nu atipise deloc. Bineinteles, ca decibelii si intaratarea au crescut treptat de la ora 9:30 pana la 12, astfel incat am ajus sa fim martorii unei isterii, cu tipete si plansete.

Senzatia de offside pe care am trait-o cu mamicuta lui a fost din cauza faptului ca niciodata el nu ne-a mai facut asa ceva. A avut multe momente in care refuza sa mearga la culcare, dar pana la urma reauseam sa il adormim. Si asta dupa cum ne-am laudat dintotdeauna, Matei a dormit de seara pana dimineata inca de la varsta de 2 luni.

Am luat prin eliminare fiecare cauza posibila: ii erup caninii, il doare ceva, nu se simte bine, ii e frica sa doarma singur dupa experientele petrecute la spital acum vreo doua saptamani, etc. Fiecare din aceste posibile cauze nu statea in picioare pentru ca atunci cand il luam din patut si il puneam pe canapea in living alaturi de noi, era cuprins de un val de fericire, dansa, canta, radea.

Spre ora 12 rabdarea mea a inceput sa cedeze si simteam cum incepeam sa ma enervez si sa ma simt neputincios pentru ca nu mai aveam solutii de iesire din situatie. Parca mainile imi erau unse cu margarina si toate pe care incercam sa le prind le scapam pe gresie, ramanand fara nicio solutie de care sa ma pot agata. Acum stau la rece si analizez ceea ce s-a intamplat pentru ca mi-am propus sa imi controlez trairile si sa nu las sentimentele negative sa imi afecteze gandirea si reactiile in relatia mea cu copilasul. Oricum, problema lui (oricare ar fi fost aceea) nu s-ar fi rezolvat printr-o isterie a tatalui.

Catrinel, inzestrata cu multa rabdare, a venit cu doua decizii care au avut efectul salvator. Prima a fost aceea de a nu aprinde nici o lumina din casa si de a il lasa sa stea cu noi si sa se uite pe geam. Acest aspect l-a incantat foarte tare pe baietel, pentru ca tocmai atunci era masina de gunoi si ridicau gunoiul in spatele blocului. Girofarul mare si galben, zgomotul de motor si de pubele trantite si agitatia personalului, l-au facut pe Matei sa priveasca indelung cu incantarea unui copil fascinat de un spectacol nou. Cea de-a doua decizie a venit in urma celei dintai: odata ce baietelul s-a calmat si a vazut ceva ce i-a facut placere, cu o voce blanda si cu un ton scazut, Catrinel i-a explicat ca trebuie sa il punem la culcare, dar noi vom sta si vom veghea la geam, iar in cazul in care gunoierii revin, il vom chema repede pe Matei sa i-i aratam si lui.

Acum, mi-e ciuda pe mine ca era sa ma las prada sentimentelor de disperare ale unui tatic aflat in fata copilului care plange. In acelasi timp, ma bucur de faptul ca am constientizat ca imi pierdeam rabdarea si astfel am ajuns sa nu cedez plansetelor unui sufletel care poate pur si simplu nu dorea sa doarma in acel moment.

PS: M-am lasat de fumat.