Wednesday, April 15, 2009

Matei ma face sa fiu mai bun

Venirea lui Matei pe lume ma face sa fiu mai bun. Exista 8 motive care ma determina sa afirm acest lucru.

1. Sunt o persoana mai ordonata. Imi doresc ca baietelul meu sa creasca intr-un mediu curat si ordonat, sa invete sa isi puna lucrurile, jucariile la locul lor. Cu o contributie decisiva din partea bunicilor, Matei a ajuns sa fie chiar mai ordonat decat parintii lui. Daca gaseste ceva mizerie pe jos, ne pune sa o maturam. Daca vede stropi de apa, ne pune sa stergem. Ni se intampla uneori sa lasam deshis sertarul din camera lui in care tinem scutecele. El trece pe langa sertar si il inchide. Exemplele pot sa curga: duce papucii aruncati prin casa la locul lor, ma cearta daca gaseste capacelul protector de la priza scos, daca las laptopul aiurea prin casa, etc.

2. Ma uit mult mai putin la televizor. Inainte de a veni Matei pe lume, la noi in casa mergea destul de mult televizorul. Aproape tot timpul cat stateam acasa, mergea pe fundal televizorul; era o dependenta stupida de care ma bucur ca am scapat. Pentru ca nu ne dorim ca Matei sa capete aceasta dependeta, acum televizorul mai merge doar dupa ce se culca Matei. In weekend in pornim foarte rar, eventual daca vrem sa ii aratam baietelului ceva animale de pe Animal Planet.

3. Imi controlez mult mai bine emotiile negative. Stiu ca daca ma enervez, voi reusi sa am doar actiuni sau vorbe destructive, de care iti pare rau atunci cand iti trec nervii. Stiu ca daca Matei face vreo boacana, acest lucru nu este intentionat, nu o face cu rautate, iar o iesire a mea din fire, ca si parinte, nu va solutiona in cea mai buna masura situatia. Am ajuns la un nivel de constientizare a emotiilor negative, incat imi dau seama cand ma enervez aiurea in trafic, sau la coada la ghiseu, asa ca am ajuns sa imi temperez rabufnirile.

4. Sunt o persoana mai activa. Cand ajung acasa de la servici, Matei sta lipit de usa arzand de nerabdare sa iesim afara. Nu conteaza ca imi este lene, sau ca am avut o zi grea la servici, sau ca as vrea pur si simplu sa ma trantesc in pat. Copilul trebuie sa iasa, iar eu sunt cel care il duce prin parculet, pe malul Somesului sau la bunici. Rasplata pe care o primesc este totala deconectare de servici, de probleme de stresuri.

5. Sunt mai atent la nevoile celor din jur. Aici ma refer in special la nevoile copiilor, de la cele materiale la cele spirituale. Povestile triste in care protagonistii sunt copii ma sensibilizeaza mult mai tare decat inainte. Fiind atent la Matei, imi dau seama de cat de multe nevoi au copii, dintre care ocupa un evident loc intai in pluton nevoia de a fi iubit, de a fi alaturi de parinti si bunici. In acelasi timp, am capatat o noua perspectiva asupra efortului pe care l-au depus parintii mei sa ma creasca si sa ma educe. Lasand modestia la o parte, eu sunt un exemplar reusit al societatii. Si numai pentru simplu fapt ca nu arunc gunoi pe strada si imi platesc taxele. Acest lucru se datoreaza in foarte mare parte (daca nu chiar in totalitate) parintilor mei. Abia acum ajung sa ii inteleg, sa descopar de cata energie a fost nevoie sa fie canalizata de catre ei pentru cresterea mea (si a surorii mele). Cate decizii au fost de luat, cate sacrificii financiare, de timp, de placeri proprii. Nu neg faptul ca aceste sacrificii de regula sunt recompensate cu satisfactii pe care numai un parinte mandru de copilul lui le intelege.

6. Redescopar mediul care ma inconjoara. Uitasem sa privesc furnica, uitasem sa privesc gandacelul. Mersul pe strada era aproape in totalitate pus pe pilotul automat. Acum remarc masina de gunoi cu girofar care trece pe strada, avioanele care survoleaza cartierul, ciorile care fac cra-cra, pisica din jurul blocului, gropile sau imperfectiunile din asfalt care il fac pe Matei sa se impiedice, numarul mare de Loganuri care seamana cu masina noastra, numarul mare de gravide si de copii din jurul nostru, fiecare parculet din cartier, casele care au in curte un spatiu de joaca amenajat pentru copii, luna si stelele de pe cer, latratul permanent al unui caine din vecini.

7. Tin un jurnal aproape zilnic. Expun poze, ganduri, trairi, lectii din care invat ceva despre viata. Acest blog este dedicat lui Matei (si va fi in curand dedicat si fratiorului lui) si ma face sa imi canalizez gandurile in asa fel incat sa le pot asterne. Consider ca fiecare dintre noi, ar trebui sa scrie ceva in viata aceasta. O lectie de viata, un banc, o intamplare, o declaratie de dragoste, o scrisoare de adio. Orice.

8. Sunt plin de viata. Am o aura de tatic pe care nimeni nu mi-o poate lua, dar pe care toti o pot percepe. Energia mea provenita de la bateriile incarcate intr-un camin decorat cu zambetele lui Matei imi da incredere in mine, putere de munca, sanatate, dorinta de a trai si de a savura viata aceasta minunata si atat de scurta.

4 comments:

Iris said...

Uau, ce frumos scris! Nu te-ai gandit sa publici jurnalul acesta?Ar putea fi un model de "Cum sa cresti un copil reusit". Esti un model de inspiratie pentru multi parinti si eu recunosc ca sunt dependenta de postarile tale. Chiar ma speriasem cand Mateiasu a fost bolnavior si nu ai postat vreo 2 zile.

Nobine said...

Multumesc, Iris. Pai l-am publicat, deja. E drept ca in blogosfera, dar cine stie, poate va ajunge si in format fizic.

Elena said...

Cel mai mult imi place sa intru pe acest blog pentru ca ma binedispune! E pozitiv ,motivant si scris cu inteligenta si umor! Caline,impreuna cu fiuletul tau s-a nascut si blogul asta ,care face oamenii bucurosi! Ma simt bine de cate ori citesc randurile tale,sunteti frumosi cu totii,intreaga familie! Felicitari pentru ceea ce faci !

Nobine said...

Si pe mine ma binedispun comentarii precum al tau. E plin de complimente si ma face sa rosesc. Multumesc.