Sunday, May 31, 2009

1 Iunie

Am mai castigat o zi! Cea de 1 Iunie, in al doilea an consecutiv. Adevaratul 1 Iunie, cel dedicat copiilor mei, in locul acelui 1 Iunie, dedicat copiilor... altora.

Aceasta zi am pierdut-o undeva poate pe la 18 ani, cand mi s-a spus ca sunt major, ca nu mai sunt copil, ca sunt un tanar la inceput de viata. Si atunci m-am debarasat de aceasta zi si am transformat-o intr-un fel de 30 februarie. Sau mai rau, 31 aprilie. In sensul ca o as teptam ca pe o oarecare zi banala. Imi aduc aminte ca incercam sa indulcesc faptul ca il pierdusem pe 1 Iunie zicand celor din jur ca ar fi si ziua mea, pentru ca am suflet de copil, sau ca un copil se ascunde in mine. Multi imi dadeau dreptate avand in vedere comportamentul meu pueril. Dar totusi nu era ziua mea. Era o zi pe care o pierdusem pentru totdeauna.

Sau cel putin asa am crezut pana la aparitia lui Matei. El mi-a redat aceasta zi din momentul in care s-a nascut si a oficializat-o in momentul in care a inceput sa ma strige: Tati. Acum am din nou un motiv sa astept aceasta zi. Si numai pentru a-i oferi baietelului meu un balon, sau ceva simbolic care sa imi dea ocazia sa ii spun ca azi e ziua tuturor copiilor.

La Multi Ani, copile!

Thursday, May 28, 2009

Rutina de familie iti aduce tihna

Dragutul de Matei isi cunoaste tot mai bine rutina. Stie care sunt momentele zilei si cu cine si le petrece. De vreo cateva saptamani a inceput sa ma conduca in scara blocului atunci cand plec dimineata spre servici. El stie ca il iau pe Uaua cu mine. Acesta este ecusonul meu, cartela pentru accesul la servici, pe care am desenat un Snoopy. Catelul Snoopy face ua-ua, asa ca in limbajul colocvial Grigorovici, Uaua inseamna ecusonul lui tata.

Inainte de a iesi din casa, ma asez pe scaunelul lui Matei pentru a ma incalta. Copilasul stie ca trebuie sa imi aduca buretele cu silicon cu care tati isi lustruieste pantofii inainte de a iesi pe usa. Pe pitic il distreaza faptul ca tata isi lustruieste pantofii. Intre timp, el s-a si postat la usa, asteptand sa descui si sa plec.

Cand deschid usa, primul care iese din casa este Matei. El fuge repede la balustrada si adopta pozitia pentru a face tai-tai lui tata. Trimite pupici in aer si ma saluta. Eu ma straduiesc sa memorez imaginea copilului dragut pe care il las acasa. Ma gandesc ca pe el il va astepta o zi de aventuri cu iesit in parculet, plimbat cu autobuzul, aruncat pietricele in apa si toate cate le mai face el pe parcursul zilei. E placut gandul ca ii lasi pe cei dragi acasa, iar ei sunt principalul motiv pentru care tu te pornesti in fiecare dimineata la servici. Oricum si daca esti singur si pleci in fiecare dimineata de acasa, tot exista o ratiune pentru care mergi la servici. Dar cand aceasta ratiune este dublata de faptul ca nu mergi pentru a-ti fi tie mai bine, ci pentru a le fi si celor dragi tie mai bine, stii ca esti incojurat de oameni dragi si apropiati pe care ai reusit intr-un fel sau altul sa ii atragi in viata ta. In primul rand mi-am dorit acest lucru, mai apoi am avut noroc, iar restul inseamna viata linistita a unui tatic. Nu am nici curajul lui Stefan cel Mare, nici inspiratia lui Eminescu, nici adrenalina lui Prunariu. Am doar tihna lui Calin Grigorovici.

Wednesday, May 27, 2009

Adio jocuri pe calculator

Mi-am dat seama ca vremurile in care ma jucam pe calculator au apus demult si nu cred ca vor rasari prea curand. Nu m-am considerat niciodata un fanatic al jocurilor pe calculator, dar intotdeauna mi-au placut questurile si cateva jocuri de strategie. Am realizat, insa, faptul ca in curand va veni inca un copilas la noi in casa, atentia mea pentru Matei va trebui sa creasca (desi acum sunt aproape in permanenta cu el atunci cand nu sunt la servici). Pentru a compensa lipsa de atentie pe care o primeste neconditionat de la mamicuta lui, va trebui sa fiu alaturi de el tot timpul. In aceste conditii, timpul alocat jocului pe calculator va deveni inexistent. Cert este ca nici in prezent nu ma joc la calculator, dar traiam cu senzatia ca oricand ma pot juca. Ei bine, aceasta senzatie este falsa.

Cu cat timpul va trece, cu atat mai mult nu ma voi juca pe calculator pentru ca nu doresc sa le dau un exemplu de neurmat copiilor. Noi nu vom fi parinti din aceia care sa fim mandri de copilul de 2 ani pentru faptul ca va putea sa dea drumul la calculator si sa isi porneasca jocuri pe calculator. Traiesc cu convingerea ca Matei va sti sa faca toate aceste lucruri la timpul lor (oricum acesti copii sunt nascuti in era tehnologiei), iar faptul ca alti copii le fac la varste prea fragede, nu inseamna ca respectivii copii sunt genii. Eventual inseamna ca respectivii parinti sunt ingoranti. Asta pentru ca in loc sa ii invete pe copii cu natura, cu mingea, cu construitul cuburilor, puzzeluri, cu coloratul si cu cititul, ei ii invata cum sa isi porneasca jocurile pe calculator. Acesta este un motiv pentru care noi nu am agreat ideea de a avea un calculator mare in casa, de sine statator si cu masuta lui, ci am preferat un laptop pe care sa il folosim pentru nevoile „gospodaresti”, email, blogging, poze, filme, etc. si sa fim oricand in stare sa adunam calculatorul si sa il punem pe un raft undeva in dulap.

Altfel spus, am sa ma apuc din nou de jocuri peste ani buni de zile. Iar aceasta renuntare este doar una dintr-o serie de mai multe, pe care nici macar nu le constientizez acum pe toate.

Chios, Cluj-Napoca


Tuesday, May 26, 2009

Cum sa alegi fructele in piata?

Azi m-a rugat Catrinel sa ii cumpar capsuni. Au aparut cei de Satu Mare, la 6 lei kilogramul. Piata este aproape de noi, asa ca am plecat de indata.

Invartindu-ma printre tarabe, nu reuseam sa imi dau seama care sunt mai buni, care sa ii cumpar. Toti pareau la fel de buni si la fel de stricati, si pentru ca e o piata mica, pretul este acelasi peste tot. Asa ca aveam nevoie de inca un criteriu care sa ma ajute sa ma decid de la cine sa cumpar. Asa dupa cum se spune in vanzari, atunci cand cumperi o marfa, de fapt cumperi vanzatorul. Acest lucru a fost pe deplin valabil si in cazul meu. In sensul ca la una din tarabe (aproape toate vindeau capsuni) era o femeie nu tocmai tanara, iar alturi de ea statea pe un scaun un baiat la vreo 8 ani. Undeva in ungherele mintii mele a aparut ideea ca daca voi cumpara de la ea, baiatul acela va avea ceva de castigat. Poate din banii aceia el va beneficia de un caiet de biologie, un creion nou sau o radiera colorata. Asa ca am decis sa iau de la aceasta femeie.

Pe de alta parte, poate ca nu a fost cea mai buna idee sa iau din acest loc. Asa dupa cum prefer sa nu dau bani cersetorilor pentru ca astfel incurajez cersitul (market in everything), la fel de bine poate acel baiat ar fi trebuit sa se joace undeva in parc cu o minge, sau sa stea la birou sa isi faca temele. Daca aceasta femeie a realizat ca prezenta baiatului la taraba ei ii confera un "avantaj concurential", asa cum s-a intamplat si in cazul meu?

Nu voi sti niciodata daca am procedat bine sau nu. Pe moment parea decizia cea mai evidenta. Poate ma duc si maine sa cumpar niste capsuni, sa vad daca voi fi tentat sa iau din acelasi loc. Sper ca baiatul acela sa nu mai fie acolo. Sunt locuri mult mai potrivite pentru un baiat de 8-9 ani.

Monday, May 25, 2009

Tati zice X...4 metode simple de a dezvolta inteligenta copiilor

Acesta este al zecelea articol din seria "Tati zice."

Sunt preocupat de educatia lui Matei. Vreau ca el sa se dezvolte armonios, in pace si intelegere. Am identificat 4 metode la indemana oricui, care contribuie la dezvoltarea inteligentei copilului.

1. Incurajeaza efortul mai mult decat realizarea finala. Cum aplic aceasta recomandare in practica? Acum Matei este in perioada in care invata sa vorbeasca. Noi ii tot spunem: cum zici la cutare lucru? Baietelul inventeaza ceva si ne raspunde, chiar daca sunetele scoase de el nu au nici o legatura cu cuvantul despre care il intrebam noi. Chiar daca realizarea finala nu este cea dorita, eu il incurajez si ii spun "Bravo". Astfel urmaresc ca lui sa nu ii fie frica sa incerce de teama unui esec.

2. Amana recompensa. Aceasta metoda este cam dificil de folosit avand in vedere varsta de doar un an si aproape noua luni ai lui Matei. La aceasta varsta este chiar indicat sa ii oferi recompensa cat mai aproape de momentul in care face ceva ce merita premiat, la fel cum si pedeapsa trebuie sa fie in stransa legatura cu fapta nedorita. Degeaba il pedepsesti maine pentru o prostie pe care a facut-o azi, pentru ca el nu va sti, asa ca efectul obtinut va fi doar acela de a avea un copilas confuz. Oricum, pe termen lung imi propun sa il invat ca adevaratele realizari in viata se fac cu multa rabdare, iar recompensele cu adevarat importante de multe ori se lasa asteptate. Daca el isi va dori bicicleta de pe raft, chiar daca in momentul acela noi ne vom permite sa ii cumparam acea bicicleta, ii vom propune un plan de economisire in care de exemplu el sa puna jumatate din banii adunati (care vor proveni tot de la noi sau de la matusi, prieteni, bunici), iar noi vom pune cealalta jumatate de bani. In acest fel il vom invata cat de greu este sa aduni bani, iar decizia de a da banii adunati pe bicicleta va fi a lui.

3. Limiteaza masurile punitive. Copiii (la fel ca si adultii) raspund cel mai bine atunci cand sunt laudati si incurajati. Din pacate, insa, de multe ori atunci cand cineva face ceva bun, noi consideram ca acel ceva e firesc sa se intample, in timp ce atunci cand cineva face ceva gresit, nu vom rata ocazia ca sub pretextul ca dam feedback sa ii atragem atentia asupra greselii. Acelasi lucru se intampla si in familie. Copilul are trei tipuri de atentie pe care o primeste din partea parintilor: pozitiva, negativa si ignorare. Dintre toate, cea mai neplacuta este ignoranta (asa cum zice si Vama Veche: "In dragoste indiferenta-i cea mai grea"). Asa ca atunci cand noi nu ii oferim deloc atentie, el prefera sa faca prostii, pentru ca asa e sigur ca ne va castiga atentia. Prefera sa il pedepsim decat sa il ignoram. Ei bine, eu ca parinte trebuie sa il laud, sa incurajez comportamentele pozitive care vor fi adoptate de copil in detrimentul celor negative. Matei a avut cateva momente (foarte putine, din cate imi aduc aminte doar vreo 4) in care i-a muscat pe cei din jur. Din dragoste si alintadu-se, a muscat-o pe bunica-sa, m-a muscat pe mine si a muscat-o pe maica-sa. In aceste situatii am preferat sa ignoram momentul, decat sa facem o tragedie in care sa ii spunem ca nu ii bine si ca nu ii voie si asa si pe dincolo. Astfel, am reusit sa nu subliniem momentul ca atare si sa nu ii transmitem copilului ca muscatul este un eveniment iesit din comun care daca va fi repetat, ne va atrage atentia. In schimb, prefer sa il laud atunci cand face ceva bun, cand isi aduna jucariile, cand are initiativa.

4. Lauda pentru a stimula curiozitatea. Atunci cand Matei incepe sa exploreze lumea din jurul lui, nu intervin decat in momentul in care s-ar putea pune in pericol. Daca vrea sa se catere, il las si il ajut. Daca vrea sa ma urmareasca atunci cand lucrez cu instrumente "periculoase" (gen cutit, foarfeca, surubelnita, etc.) il las sa priveasca, il las sa atinga, il supravechez indeaproape, dar sunt mandru ca este curios si isi doreste sa cunoasca lumea. De fapt cred ca aceasta este una din cheile succesului in general in viata: aceea d a fi curios, dornic sa stii mai multe, sa cunosti persoane, fenomene, tari, culturi, etc. Curiozitatea si dorinta de cunoastere este fenomenul care a adus omenirea la stadiul de dezvoltare actual.

Sunday, May 24, 2009

Mirosuri de bebe

Scriind un jurnal despre copilas pot sa pun tone de poze, dar nu pot sa pun pe internet mirosuri. Poate ca as putea sa le pun intr-un caiet, dar oricum timpul le va sterge. Cine stie, poate peste ani, poti sa trimiti si izuri prin electroni.

Cert este ca nu doresc sa uit aceste mirosuri care au inceput sa imi devina asa de dragi pentru ca le asociez cu prezenta lui Matei. Asa ca m-am decis sa deschid o lista cu aceste mirosuri.

Am devenit ca si cainele lui Pavlov: cand ii miros hanuta lui Matei dupa o zi de joaca, ma cuprinde un val de dragoste. Miroase a Matei. Asa ca intru in camera lui, ma uit cum doarme ca un ingeras si ma minunez de el.

Chiar dupa nasterea lui Matei, am rugat o asistenta sa ne ajute prin a veni acasa la noi sa ne invete cum sa ii facem baie proaspatului bebe. De la doamna asistenta am invatat sa il imbaiem pe Mateiasul in ceai de musetel pentru a-i relaxa pielea cu efectul calmant al musetelului. Dupa cateva saptamani de imbaiat bebe in ceai, pentru noi mirosul dulceag al plantei medicinale a devenit miros de baita de bebe mic. Aceasta mireasma s-a amestecat in mintea noastra cu cea a sapunului Mustela , care desi scump, noua ne place.

Mirosul de lapte praf mie mi se pare urat. Ma si minunez cum pot piticii sa bea licoarea.

Si ca sa inchei aceasta lista de mirosuri, voi mentiona mirosul dulceag de graviduta, care imi vesteste ca viata mea va suferi o schimbare majora intr-un interval scurt de timp. Schimbare pe care o primesc cu drag in viata mea, si numai pentru a face cunostinta cu mirosurile pe care parintii le afla.

Pentru tine sunt si alte mirosuri care sa iti aduca aminte de copilasi?

Thursday, May 21, 2009

Evolutia copiilor

Anul trecut de Pasti am mers in Gradina Botanica din Cluj si i-am facut poze lui Matei la lalele.











Anul acesta de Pasi am mers in Gradina Botanica din Cluj si i-am facut poze lui Matei la lalele.


Anul viitor de Pasti vom merge in Gradina Botanica din Cluj si ii vom face poze lui Matei la lalele.
Cresterea copiilor ne aduce aminte cat de repede trece timpul. Pozele de mai sus sunt mai reprezentative decat o clepsidra trantita pe masa. Tic-tac, tic-tac. Fara Matei in viata noastra de anul trecut pana anul acesta probabil ca mi-as fi adus aminte de cateva weekeduri mai reusite, o vacanta petrecuta undeva in strainatate si eventual vreo doua sedinte mai interesante de la servici. Dar cu Matei in viata noastra s-au intamplat atat de multe, am facut tone de poze si multe filmulete, ne-am distrat aproape in fiecare weekend si am invatat despre noi mai multe lucruri decat ne puteam imagina.
PS: As fi vrut sa pun un link catre site-ul gradinii botanice, dar nu exista asa ceva. Pacat.

Wednesday, May 20, 2009

Mami, vreau pe olita!

Am inceput cu Matei antrenamentul sa se ceara pe olita. El este un baietel foarte cuminte in ceea ce priveste olita (si multe alte aspecte). De la 8 luni, inca de cand putea sa stea foarte bine in fundic, noi l-am asezat pe olita. Probabil ca aceasta pozitie este una fireasca ce invita la relaxare, pentru ca sistemul a inceput sa functioneze din primele zile (asa m-am exprimat ca si cum am fi pus la punct o linie de productie de piese de schimb pentru masini de mare tonaj). Mateiasul nu facea de fiecare data cand noi il asezam, dar cel putin a inceput sa asocieze olita cu activitatea pentru care ea este destinata (si sa nu si-o puna in cap sau sa se suie pe ea, asa cum fac alti copii care sunt pusi pe olita cand sunt suficient de mari incat sa se poata juca cum vor). Intre timp, ne-am prins si noi care sunt momentele zilei care ii sunt baietelului prielnice pentru a nu lasa olita goala (in general dupa masa, lucru valabil pentru toti copilasii, in general).

Cam de o saptamana, de cand au venit caldurile mai mari, am inceput antrenamentul prin care sa il invatam pe Matei sa se ceara atunci cand are nevoie. Astfel, in timpul zilei, am renuntat la scutece si l-am trecut la chilotei (si trebuie sa recunosc ca e foarte dragut in chilotei). Cu picioarele lui de tantarel, dar cu laboante mari, fuge prin casa in chiloti. Ideea este ca el sa fie deranjat de disconfortul dat de chiloteii plini de roua si treptat sa isi dea seama ca daca ne zice ca vrea la olita, ajunge sa evite aceasta senzatie de disconfort. Catrinel are mare rabdare cu el si nu cade in capcana de a-i pune scutec, aceasta fiind o activitate care ii confera comoditate parintelui, dar nu rezolva problema ci doar o amana.

Noi am considerat acum ca fiind un moment oportun pentru pregatirea lui Matei deoarece a venit vremea calda, care ne permite sa facem acest lucru fara stresul ca baietelul se va alege cu o raceala. Un alt argument este bebe doi care urmeaza sa vina. Ne dorim ca pe cand el se va naste, Matei sa fie un baietel „mare”: fara suzeta, fara biberon pentru lapte, fara scutecel in timpul zilei. Altfel, ii va fi greu sa ii explicam de ce unul are voie, iar celalalt nu. Pana acum am reusit sa scapam doar de suzeta.

Ma intreb cum eram eu cand eram de vremea olitei. Cum am ajuns eu sa ma cer? Probabil ca indiferent de ceea ce fac parintii, toti copiii ajung la un moment dat sa constitentizeze acest fenomen si sa il controleze. Cred ca olita mea era rosie.

Ce dragut sunt ;)


Tuesday, May 19, 2009

Idei de cadouri

Am gasit un site interesant de unde poti sa cumperi cadouri celor dragi, si mai ales copiilor. Poti sa le cumperi microbi de plush, la scara gicantica.

Iata, de exemplu cum arata Ebola:









Sau virusul gripal:








Salmonela e chiar draguta:












Adica ar veni ceva de genul:

Draga mea, unde este baietelul nostru?
Nu stiu, a luat Salmonela si s-a bagat in pat.

***
Sau in parculet:
Nu fi egoist, da-i si baietelului niste virusi gripali, sa se joace si el!

***
Sau in preajma sarbatorilor:
Ce vrei sa-ti aduca Mosul?
Doua ebola, taticule! Ebola de anul trecut s-a tocit, deja.

Mai multe imagini cu Sifilis, Rabie, bacteria din cosurile de pe fata, neuronul, vaca nebuna, etc. se pot gasi aici.

Sunday, May 17, 2009

Anvergura lumii noastre

Stateam la un moment dat si ma gandeam la cat se reduce lumea pentru Matei. Pentru el lumea din timpul saptamanii se reduce la apartamentul nostru si parculetele din cartier. In weekend, ne-am facut un obicei din a iesi la pensiunile din jurul Clujului, sau la iarba verde, undeva in apropiere de Cluj.

Dar anvergura lumii lui Matei (termen inventat de mine intr-un moment de inspiratie) este Cluj-Mamaia. Noi am fost destul de rigizi in ceea ce priveste libertatea de a circula cu copilas mic. Sunt multi (si mai ales strainii) care isi iau plodu in spate, sau inca din burtica mamei, si cutreiera lumea in lung si in lat. Noi am fost mai conservatori din acest punct de vedere. De fapt, in ceea ce facem, ne straduim sa eliminam riscurile legate de sanatate, astfel in cat sa putem spune ca am facut totul ce tinea de noi. Asa ca, anvergurile est-vest si nord-sud ale lui Matei coincid si nu se intind mai departe de Constanta. Totul a inceput cu perceptia lumii in burtica mamicii si a ajuns la stadiul actual.

Anvergurile lumii mele sunt: est-vest este Iskenderun (Turcia, aproape de Siria) - Las Vegas, iar nord-sud este Oslo - Las Vegas. Imi doresc ca in aceasta viata Anvergura est-vest a lumii mele sa ajunga sa fie 360 de grade. Asta pentru ca imi place tare mult sa calatoresc. Aceasta este una din placerile cele mai mari ale vietii mele. Consider ca avand o singura viata, e pacat sa nu vezi cat mai mult din acesta lume care e asa de minunata. Daca lui Matei ii va placea la fel de mult sa calatoreasca, ii doresc si lui sa ajunga la un 360.

Sunt curios ce anverguri au lumile celor din jurul meu si ale copiilor lor.

Thursday, May 14, 2009

Familie de cacaciosi

Da, in ultima vreme am devenit o familie de cacaciosi, dintre care eu sunt seful tribului. Am reusit in acest weekend sa ma procopsesc cu o mandrete de gasroenterocolita acuta, care m-a scos din patul meu in noaptea de duminica pe luni si m-a pus sa ma pornesc cu un taxi spre spital. Dupa o zi de diaree si febra, am ajuns ca un zombie la urgenta. Cei de-acolo m-au intrumat direct spre Infectioase, ca sa „nu stau degeaba pe targile lor”. Hop in alt taxi. La Infectioase in Zorilor m-au internat instant si dupa trei perfuzii, antibiotice si tot felul de medicamente, m-au lasat acasa. Verdictul: infectie bacteriana.

In prima dimineata a venit medicul cu vreo sapte studentele care mai de care mai cocheta. Si un student. Dupa ce m-a pus sa descriu simptomele mele de care nu eram prea mandru in fata unei audiente asa de mari, am fost nevoit sa le impartasesc tuturor ca desi am fost la iarba verde vreo 12 persoane inclusiv copii, eu am fost singurul care m-am cufurit. Asa ca medicul m-a catalogat in plen in fata viitoarelor doctorite: „cacaciosul familiei”. Am reusit sa depasesc in aceasta performanta chiar si pe Mateiul de un an si opt luni. Am facut-o lata, dar mai ales imprastiata.

Musai sa-ti iei cu tine cand mergi sa te internezi la Infectioase:
  • Pijama
  • Papuci de casa
  • Sapun
  • Tacamuri
  • Cana
  • Prosop
  • Hartie igienica (in abundenta)
  • Telefon mobil (preferabil cu radio ca sa asculti ceva sa treaca timpul mai repede)
  • O solutie antibacteriana (cu care sa te dai pe maini din cand in cand)

Tratamentul care mi-a fost administrat:
  • Cifran (antibiotic)
  • Smecta
  • Paracetamol pentru scaderea febrei
  • Eridiarom – extract natural de afine, medicament inventat de un medic veterinar clujean pentru vitei, dupa care a fost brevetat pentru oameni
  • Erceflora – pentru refacerea florei, mai ales ca am luat antibiotice pe un stomac ravasit

Wednesday, May 13, 2009

Thursday, May 7, 2009

Cum sa influentezi destinul copilului prin numele de botez

Azi am avut o revelatie. M-am prins ce trebuie sa faci pentru ca prin numele pe care il dai copilului tau sa ii influentezi destinul.

Un parinte cu adevarat responsabil, care isi doreste ca odrasla lui sa ajunga director de mare companie trebuie ca prenumele pe care i-l da copilului sa aiba aceeasi initiala ca si numele. Adica la un nume de familie Ionescu, prenume potrivite ar putea fi: Iancu, Icar, Ieremia, Ignat, Ilarion, Iorgovan, Irinel, Ispas, Istrate. Acesta este doar un exemplu ilustrativ. Care il include si pe Ion Iliescu.

La aceasta concluzie am ajuns dupa ce mi-am dat seama ca toate cele 3 mari firme in care am lucrat eu pana acum, am avut parte de sefi mari: RR, MM, SS. Daca te cheama Vosganian, ii trantesti lui fiu-to un nume gen Varujan. Mai complicat este atunci cand ai fata. Ceea ce nu e cazul nostru. Ah, dar parintii de fetite nu trebuie sa dispere. Trebuie doar sa aiba rabdare si sa le trieze fetelor lor prietenii, pana cand acestea vin acasa cu unu care are nume ce incepe ca si prenumele fetei. Nu conteaza daca asta e bagabond sau prim ministru. Important este sa aiba numele potrivit.

Pe Matei ar fi trebuit sa il numim Grigore!

Disclaimer: acesta nu este un articol politic. Orice asemanare cu realiteatea este pur intamplatoare. Nici un animal nu a fost ranit sau chinuit pentru crearea acestui articol.

Wednesday, May 6, 2009

Tips for stressed parents

This is my third post in English. These are some tips that can help the parents to face the stress and difficulties of raising children. Sometimes this can be challeging and you could feel that you just want to take a break and forget about it. But you cannot. You can read here some of the things that you can do. I found these tips on one of my favourite blogs that I am following: The Happiness Project. Enjoy!

1. At least once a day, make each child helpless with laughter.

2. Sing in the morning. It’s hard both to sing and to maintain a grouchy mood, and it sets a happy tone for everyone—particularly in my case, because I’m tone deaf and my audience finds my singing a source of great hilarity.

3. Get enough sleep yourself. It’s so tempting to stay up late, to enjoy the peace and quiet. But morning comes fast. Along the same lines…

4. Wake up before your kids. We were so rushed in the morning that I started getting up half an hour earlier than my children. That means I can get myself organized, check my email, post to Slate, and get my bag packed before they get up. It’s tough to wake up earlier, but it has made a huge difference in the quality of our mornings.

5. I’ve been researching the hedonic treadmill: people quickly adapt to new pleasures or luxuries, so it takes a new pleasure to give them a jolt of gratification. As a result, I’ve cut back on treats and impulse buys for my kids. The ice-cream sandwich or the Polly Pockets set won’t be an exciting treat if it isn’t rare.

6. Most messages to kids are negative: “stop,” “don’t,” “no.” So I try to cast my answers as “yes.” “Yes, we’ll go as soon as you’ve finished eating,” not “We’re not leaving until you’ve finished eating.” It’s not easy to remember to do this, but I’m trying.

7. Look for little ways to celebrate. I haven’t been doing holiday breakfasts long, but they’re a huge source of happiness. They’re quick, fun, and everyone gets a big kick out of them.

8. Repetition works. A friend told me he was yelling at his kids too much, so he distilled all rules of behavior into four key phrases: “keep your hands to yourself”; “answer the first time you’re asked”; “ask first”; and “stay with us” (his kids tended to bolt). You can also use the school mantras: “Sit square in your chair;” “accidents will happen,” “you get what you get, and you don’t get upset” (i.e., when cupcakes are handed out, you don’t keep trying to switch).

9. Say “no” only when it really matters. Wear a bright red shirt with bright orange shorts? Sure. Put water in the toy tea set? Okay. Sleep with your head at the foot of the bed? Fine. Samuel Johnson said, “All severity that does not tend to increase good, or prevent evil, is idle.”

10. When I find myself thinking, “Yippee, soon we won’t have to deal with a stroller,” I remind myself how fleeting this is. All too soon the age of Cheerios and the Tooth Fairy will be over.

So enjoy the moments together with your kids! If you have some other tips, please share them as comments.

1 Mai la iarba verde


Tuesday, May 5, 2009

Somnic alaturi de Matei

Azi dimineata am trait clipe de maxima fericire. In jur de ora sase dimineata, bursucelul pufaitor incepe sa strige: Mame, tati! Pe cand aparem unul dintre noi, Matei e in picioare, cu ornitoringul lui la subrat. O scumpete! Pare foarte treaz, dar asta doar pana ajunge la noi in pat.

Dupa ce isi bea lapticul, incepe motaneala. Adica incepe sa se gudure pa langa mine, mai mai sa imi plesneasca inima de placere. Azi dimineata, nu stiu cum s-a facut, ca a ajuns sa doarma pe bratul meu drept, iar mana stanga sa o tina in manuta lui. Fericire mai mare nu stiu daca exista. Azi toata ziua m-am gandit la acest moment de tandrete dintre mine si Matei.

Intr-un final, ne-a trezit Catrinel: "E 8 fara un sfert! Tu nu mergi azi la servici?" Cu greu m-am desprins de bursucelul meu, care avea o fatuca foarte frumoasa, relaxata si pufaia incet. Imi place sa cred ca se simte in siguranta in bratele mele si ii place macar pe un sfert cat imi place si mie. Trebuia sa o rog pe Catrinel sa ne faca o poza cu mobilul, pentru ca nu imi ajung cuvintele sa descriu fatuca lui dragalasa si caldura care a invaluit sufletul meu.

Astfel de momente sunt greu de descris si imi umplu viata de fericire.

Monday, May 4, 2009

Despre blogging

Meandrele blogului m-au purtat pe cai nebanuite si m-au pus in legatura cu persoane cu care altfel ar fi fost aproape imposibil sa ma intalnesc sau sa comunic vreodata (desi nu pot sti ce mi-ar fi rezervat viata) sau cu persoane cu care am incetat sa mai tin legatura.

O intamplare prin care sa dovedesc ceea ce spuneam mai sus, este faptul ca atunci cand ne-am intors din Scotia, intalnindu-ne la micul dejun la hotelul de langa aeroport, am ajuns sa zburam impreuna cu unul dintre cititorii cei mai fideli ai blogului. Interactiunea a fost destul de scurta, dar placuta si interesanta, astfel ca la sfarsit, dupa ce ne-am recuperat bagajele de pe banda din Cluj, i-am spus lui Mircea: ma gasesti pe http://www.nobine.ro/. Nu stiu ce curiozitate l-a indemnat pe el sa viziteze blogul, cert este ca asa a ajuns sa vada o poza de-a sorei mele, cu care s-a intalnit la Opera din Cluj.

Un alt exemplu doveditor este acela ca in cadrul unui articol am primit un comentariu mai spammy de la una dintre cititoare, Adriana. Am acceptat comentariul, ba chiar m-am oferit sa o ajut pentru a include comentarii de tip hypertext pe blogurile care permit acest lucru. I-am scris Adrianei un email care continea in semnatura si numarul meu de telefon. Asa se face ca m-am pomenit vorbind pentru prima data cu o persoana cunoscuta exclusiv prin intermediul blogului. Si ea gazduieste un blog, cu tenta caritabila, ce poate fi gasit si vizitat la adresa http://www.adriana-dardindar.blogspot.com/ .

Nobine.ro m-a ajutat sa reiau relatii cu fosti colegi de munca (Jetix), cu prieteni din studentie (Ștefan, Gabita) sau chiar colegi de liceu. A devenit deja o obisnuita sa ma intalnesc cu familie sau cunoscuti care sa fie la curent cu ultimele intamplari din viata lui Matei si a parintilor lui.

Totodata, am inceput sa tin legatura cu un grup de cititori precum: Dilimache (care are si ea un blog pe care il citesc – http://www.dilimache.blogspot.com/ – dar unde spre rusinea mea nu prea las comentarii), Elena, Iris, Alex, carora doresc sa le multumesc pentru plusul de valoare pe care il aduc articolelor mele prin comentariile pertinente pe care le caut cu speranta si nerabdare de fiecare data cand ajung online. Am fost placut surprins sa aflu ca jurnalul meu de tatic a fost motiv de inspiratie pentru blogul http://lucasosdean.blogspot.com/2009/03/un-nou-inceput.html .

Riscul pe care mi-l asum scriind acest articol este acela de a omite pe careva dintre cititorii fideli; prefer sa gresesc in acest fel dar sa impartasesc cu totii faptul ca exista persoane care prin intermediul lui nobine.ro au acces la o frantura din universul lui Matei si din gandurile, emotiile, framantarile noastre de parinti. Toti acestia sunt prezenti fie ca si followers (momentan in numar de 17) sau subscrisi prin RSS Reader (momentan in numar de 23).

Excelent este faptul ca am inceput sa indragesc jurnalul pe care il tin. Intrand pe adresa http://blog.nobine.ro/search?max-results=1000 si navigand in susul si in josul paginii, privesc cu drag lista lunga de articole si pozele cu Mateila si sunt bucuros si mandru de mine ca am reusit sa adun atatea cuvinte despre experienta de tatic. Peste ani, voi fi vesel sa pot sa retraiesc aceste ganduri.

Nobine.ro a inceput ca un blog prin care sa ii tin pe cei dragi la curent cu ce mai face Matei. Pe parcurs a devenit mult mai mult atat in ceea ce priveste pasiunea mea de a scrie, cat si in ceea ce priveste numarul de cititori atrasi.

no bine.

Sunday, May 3, 2009

Sfarsit de saptamana cu 1 Mai

Proiectul dezvoltarea (si pozele de graviduta) continua odata cu trecerea zilei de 1 Mai. Matei a fost pozat la binecunoscutul, deja, masurator din baie. Inaltime: 85 de cm. L-am si cantarit, si avea (cu tot cu haine) 11.8 kg. Surprinzator de mult, avand in vedere ca tocmai a trecut de aceasta enterocolita (virala), perioada in care nu prea a mancat. Intre timp si burtica lui mami a crescut tot mai mare si mai mare, ca o minge de basket care se umfla cate putin in fiecare saptamana.


1 Mai a fost printre cele mai faine iesiri la iarba verde. Pe unul din dealurile din apropierea Clujului, Matei s-a distrat de minune pana la 7 seara, sarind complet peste somnul de amiaza (aspect destul de rar intalnit in cadrul rutinei sale zilnice). Pe campul plin de papadii si cu o priveliste excelenta asupra Clujului, Matei a alergat in continuu, consumandu-si energia si bucurandu-se de natura. Iar noi ne-am bucurat de voiosia lui. Ne dorim ca baietelul sa creasca stiind ce este papadia, iarba, florile si animalele.