Tuesday, June 30, 2009

Cu bota Strabunicii...

Miercurea fara cuvinte...

Monday, June 29, 2009

Tati zice XI... Sfaturi pentru prietenii parintilor

Acesta este al unsprezecelea articol din seria "Tati zice" si il dedic cu inima deschisa prietenilor nostri sau prietenilor parintilor lumii.

Parintilor le este de multe ori greu sa faca fata abordarilor propuse de prietenii lor care inca nu au copii. Acestia din urma nu reusesc sa inteleaga anumite situatii cu care se confrunta parintii. De aceea, m-am gandit sa le ofer o lista de noua ponturi care sa ii ajute sa se puna in pielea parintilor.

1. Cand le lansezi o invitatie la un suc sau o plimbare in parc, asteapta-te ca prietenii tai cu copii sa isi doreasca sa isi aduca plozii dupa ei. Asta din cel putin doua motive: pentru ca isi doresc sa isi petreaca timpul liber alaturi de fiintele cele mai dragi lor, sau pur si simplu nu au cu cine sa isi lase copiii. Prin urmare, nu trebuie sa o iei ca pe o lipsa de consideratie fata de tine faptul ca ei vin insotiti.

2. OK, accepti faptul ca ei vin cu copiii. Atunci trebuie sa accepti si faptul ca nu veti avea o conversatie neintrerupta, ca pe vremuri. Copiii sunt plini de energie si au nevoie constanta sa fie in centrul atentiei. Asa ca ei vor apela la un arsenal destul de larg de a-i intrerupe pe parinti din conversatie.

3. Daca vrei ca ei sa fie prezenti la un eveniment neinsotiti de copii, cheama-i cu cel putin 24 de ore in avans, pentru a le oferi destul timp sa aranjeze lucrurile in asa fel incat sa aiba cine sa stea cu copiii.

4. Daca vrei ca ei sa nu fie prezenti la un eveniment (insotiti sau neinsotiti de copii), decide-te pe loc si cheama-i cu maxim 3 ore inainte de inceperea evenimentului. Astfel ai sansa ca ei sa nu aiba suficient timp sa gasesca pe cineva dispus sau disponibil sa stea cu copiii.

5. Inainte de a le oferi pufuleti (dulciuri, cipsi, coca-cola, etc) copiilor, intreaba-i mai intai pe parintii lor. Fiecare parinte decide alimentatia pe care doreste sa le-o ofere copiilor, asa ca aplicand acest sfat, poti evita situatii jenante in care fie ei nu au curajul sa iti zica (si ei se streseaza si se simt prost), fie ti-o zic si tie iti pica aiurea.

6. Atunci cand esti martorul a ceea ce ai cataloga „criza de isterie” a unui copil, nu te grabi sa tragi concluzia ca ai de-a face cu parinti care nu stiu cum sa isi stapaneasca odrasla. Criza poate avea cauze multiple: copilul este obosit, ii ies dintii, il doar stomacul, il deranjeaza ca nu reuseste sa faca ceva ce fac adultii, etc. Si micutii nostri au zile mai bune si zile mai putin bune, dar ei prefera sa planga decat sa tranteasca farfuriile prin casa sau sa arunce cuvinte amare celor din jur.

7. Daca vrei sa ii duci un cadou micutului si nu stii ce (pentru ca nu cunosti foarte bine ce le-ar fi util sau distractiv, sau pur si simplu nu ai idee), e preferabil sa ceri sfatul cuiva sau chiar sa ii suni si sa ii intrebi direct pe parinti. Astfel te asiguri ca „surpriza” ta va fi apreciata si nu va fi aruncata undeva pe un raft.

8. Daca esti racit, parintii prefera sa le spui, decat sa se trezeasca la o intalnire cu tine ca le stranuti fix in freza copiilor. Asadar, amana intalnirea cu copiii daca stii ca te paste vreo raceala.

9. Atunci cand stabilesti o ora de intalnire, chiar daca erai obisnuit cu punctualitate, copiii au un talent deosebit de a intarzia cu imbracatul, spalatul, incaltatul. Cand sa iasa pe usa, parintii se pomenesc cu un „vreau caca”, sau hai sa luam si jucaria aia. Uneori trebuie sa se intoarca din drum pentru ca au uitat apa, mingea, tractorul, servetelele, etc.

Sunday, June 28, 2009

Cum se fac copiii?

Gata, m-am decis sa impartasesc cum vin copiii. Multi credeau ca o stiu deja, altii ca au invatat-o la ora de biologie. Adevarul este insa altul, conform filmuletului de mai jos:

Thursday, June 25, 2009

Pregatirea lui Matei pentru venirea lui bebe

Ne intrebam cu Catrinel ce este in mintiuca lui Matei in ceea ce priveste venirea lui bebe David pe lume. Toata lumea din jur ne zice ca ne va fi greu si ca Matei va fi gelos pe atentia pe care mama lui i-o va acorda lui David. Asa ca am inceput sa credem si noi acest lucru si sa ne facem griji in legatura cu reactia lui la aparitia fratiorului.

De multe ori copiii ajung sa simta ceea ce simt de fapt parintii lor. Frica parintilor se adevereste prin faptul ca ea se transmite copiilor care incep sa aiba exact emotiile de care parintilor le este teama.

Sigur este si ceva sambure de adevar in faptul ca toata lumea zice ca fratele / sora mai mare este gelos(a) pe ultimul sosit in familie. Eu si acum am pe fata cicatricea de la muscatura pe care mi-a aplicat-o sora-mea atunci cand eram doar un ciuaua. Si exemplele cred ca pot sa continue.

Cert este ca Matei simte ceva. Simte ca urmeaza o schimbare, nu stie exact ce, dar lucrurile nu vor mai fi la fel. Copiii au un radar special prin care ii simt pe parinti si adopta prin simpatie trairile lor. Ei simt cand este tensiune in cuplu, ei simt ca lucrurile stau bine si sentimentul de fericire si de tihna (asa cum e acum la noi si sper sa nu se schimbe niciodata) sunt stapane in casa.

Ce am facut noi pentru a-l pregati pe Matei pentru venirea micutului?
  • i-am cumparat un bebe de jucarie, pe care il plimba cu caruciorul prin casa. Acesta va "disparea" odata cu aparitia lui Davidut
  • mama ii "citeste" din cartea despre sarcina, nastere si primele luni, bogata in poze cu mamica gravida, cu bebe la baie, la masa sau in alte ipostaze. Planuim sa il implicam foarte mult pe Matei in a avea grija de bebe. Sa fie ceva de genul ca noi trei il ajutam pe bebe sa creasca.
  • l-am invatat pe Matei sa ii dea un pupic lui bebe, prin a pupa burtica purtatoare de bebe
  • atunci cand vedem parinti cu copii mici si foarte mici, ii atragem atentia lui Matei: "uite-l pe bebe!"
  • eu incep sa petrec tot mai mult timp cu Matei. Acelasi lucru il fac si bunicile, pentru a-l face pe baietel sa fie tot mai confortabil alaturi de alte persoane decat mamica lui (in ultima vreme a fost foarte mamos). E important ca el sa se simta in continuare in centrul atentiei, iubit si dorit ca prezenta de cei din jur. Foarte mult din aceasta responsabilitate cade in sarcina mea de tatic.

Sigur baieteii vor ajunge sa se iubeasca si sa se joace frumos impreuna. Totul este ca parintii sa creada in acest lucru si sa lase si natura sa isi implineasca firescul.

Daca ai si alte idei prin care putem sa il pregatim pe Matei pentru venirea lui bebe, te rog sa le impartasesti cu noi!

Monday, June 22, 2009

Femeile gravide si instinctul de nesting

Femeile gravide (si Catrinel nu face exceptie avand in vedere burta mare pe care o are) manifesta in a doua jumatate a sarcinii instinctul de "nesting". La fel ca si vietuitoarele din lumea animala, si femeile isi fac din timp cuibarul in care sa vina micutul in familie.

Instinctul de nesting le determina pe femei sa aiba tot felul de idei, care mai de care mai crete si mai irationale. Asa cum imi povestea un prieten, pe sotia lui, care era super-burtoasa si cu doar cateva saptamani inainte de nastere, a apucat-o datul balconului in lavabil, operatiune total neprioritara, mai ales ca ea insasi dorea sa fie cea care sa manuiasca trafaletul. Le vine dorinta de a curata toata casa si de a dezinfecta pana si hardul calculatorului, de a picta, redecora, desena zugravi casa. Mai mai ca le vine sa aduca trei baloti de paie si sa faca un cubar in mijlocul casei, ca pentru o gaina uriasa.

Pentru ca solutiile la care recurg femeile de multe ori frizeaza absurdul, nestingul poate fi o sursa de distractie, daca cei din jur si mai ales viitorul tatic inteleg acest lucru. Pentru ca atunci cand te afli in toiul bataliei de a o convinge ca ceea ce vrea este irational, uiti sa pui toate aceste idei pe seama dorintei mamei de a-i pregati cuibusorul lui bebe.

Ca un adevarat "nesting"-or, m-am lasat si eu prada acestor instincte si am conlucrat alaturi de consoarta la cateva schimbari menite sa ne pregateasca pe noi si casa noastra pentru venirea micutului. Iata ce am facut:


  • am montat usa la dormitorul nostru. Asta nu e deloc o actiune absurda... absurd a fost faptul ca timp de 4 ani de la casatorie, am trait fara usa la dormitor.

  • am montat patutul cel nou, cumparat la mana a doua de la niste cunostinte si lacuit proaspat. Solutie excelenta, pentru ca am luat la un pret bun (fata de aberatiile din comert) un patut din lemn masiv de brad, cu sertare si cu gardut rabatabil. Mai trebuie sa luam saltea.

  • am cumparat un carucior sport, asa ca vechiul carucior al lui Matei va deveni noul carucior al lui bebe. Iata unul din avantajele de a avea copii foarte apropiati ca diferenta de varsta

  • am vrut sa ne schimbam masina, dar am renuntat momentan la acest gand. Asteptam oferta potrivita pentru o Skoda Octavia.

  • am mai cumparat tot felul de maruntisuri nedemne de a fi mentionate (ceva hainute pentru bebe, etc).

Iac-asa, casuta noastra devine tot mai potrivita pentru a primi inca un membru marcant al clanului Grigorovici. Iar eu, sunt cocosul cel mare si pintenat din varful cuibarului.

David Grigorovici

Asa dupa cum am promis, timpul pentru dezvaluirea numelui celui mai tanar dintre Grigorovici a sosit. El este DAVID!

Iata ce zice Widipedia despre acest nume:


David nume de botez masculin (ebraică: דָּוִד, "Dawidh" = „favoritul Domnului”, arab. داود Dāʾūd) Numele David ca rege al Israelului, este amintit în biblie şi în manuscriptele religioase din Israel.


Contrar voturilor cititorilor:




Stim ca este un nume popular si la moda, dar noua ne place, asa ca l-am ales.
Catrinel este tot mai mare si parca in aceasta saptamana burta i-a coborat un pic. Oricum la ultimul consult, doctorul ne-a spus ca bebele este zdravan, ca va fi mai mare decat Matei (care a avut la nastere 3000 g) si ca va veni in 2-3 saptamani. Doamne ajuta!


Friday, June 19, 2009

Mesaj de weekend

Scurt mesaj de weekend:
  1. Mai ai pana duminica seara sa iti exprimi presupunearea legata de numele fratiorului lui Matei, votand pe unul din butoanele din stanga.
  2. Eram destul de dezamagit de faptul ca in urma concursului TIFF nu am castigat nimic. Ei bine, aceasta dezamagire a disparut in urma unui mesaj de la o cititoare care din cauza faptului ca mi-a votat articolul a primit un 6pack de Ursus. Sincer prefer asa, pentru ca in urma blogului pe care il scriu cineva a avut un mic castig in bere. Noroc!
  3. Primul rezultat al proiectului Ce faci? vine din partea unei femei de 31 de ani, si el este: "Mi-e somnic".

Thursday, June 18, 2009

Ce faci?

Mi-am propus sa fac un studiu legat de cum raspund oamenii la intrebarea "Ce faci?"

Am citit mai de mult un material care sustinea ca e important ca la intrebarea "Ce faci?" pe care cei din jur ti-o adreseaza, sa raspunzi pozitiv. Sunt de acord cu aceasta idee. Sunt satul de raspunsuri de genul:
  • sunt ametit, lasa-ma sa imi beau cafeaua
  • nu ma intreba ca e luni dimineata
  • ma enervez
  • la cum mi-a inceput ziua numai bine nu fac
  • etc.

Aceste raspunsuri nu fac decat sa arunce si mai multa otrava si pana la urma ajungi sa te convingi cat iti este de rau. Te mai intreaba vreo doi ce faci si ajungi sa zici ca tot mai rau si mai rau, pana cand te enervezi ca te tot sacaie toti cu aceasta intrebare, care e de fapt o prefacatorie si un formalism!

Cei din jurul meu sunt de acord ca romanii sunt vesnic posomorati, vesnic nervosi. Ma uit pe strada si intr-adevar vad numai fete incruntate, gandite. Multi ar pune acest aspect pe seama faptului ca oamenii sunt macinati de griji, de lipsa banilor, de incertitudinea zilei de mana. Eu nu sunt de acord. Eu cred ca pur si simplu nu stim sa ne bucuram de viata.

Cand lucram in State, dimineata cand pregateam restaurantul pentru venirea clientilor, eram vizitati de ceilalti angajati care la fel ca si noi se pregateau sa deschida "pravalia": vanzatorul de inghetata, de la magazinul de articole sportive, clownul cu baloane, etc. Toti veneau pentru cafeaua de dimineata, ne salutam si aruncau acel "How are you - Ce faci?". Vocile carcotase ar spune ca e vorba de prefacatoria americana si ca pe aia nu ii intereseaza ce faci tu de fapt. Insa tot aceiasi carcotasi ar spune ca ce imbufnati sunt romanii.

Nu stiu cat de prefacuti erau ceilalti, cert este ca se crea o atmosfera faina, in care deveneam colegi, desi nu eram, in care eram pur si simplu prietenosi fata de cei din jur. Se zice ca e nevoie de 30 de zile de repetitie a unei actiuni pentru ca aceasta sa devina obicei. Asa ca nu e de mirare ca dupa 4 luni, cand ne-am intors in Romania, oriunde ne duceam (la banca, intre prieteni, pe strada) oamenii ne intrebau de ce radem, sau de ce suntem asa de fericiti. Bineinteles ca aceasta mina de fericire disparea cu timpul, odata ce ne-am reintegrat in sistemul care ne-a amprentat asa de tare.

In fine, dupa acest preambul, voi impartasi ce mi-am propus sa fac cu aceasta intrebare: "Ce faci?". O voi adresa in stanga si in dreapta, la servici si intre prieteni, cu cunoscuti mai vechi sau mai noi, si fara sa dau nume, voi tine minte raspunsurile si le voi impartasi pe blog. Acest lucru il voi face timp de cateva saptamani, raportand sexul si varsta (cel putin aproximativa) a persoanei de la care am primit raspunsul. In faza a doua a acestui proiect, voi adresa intrebarea copiilor, pentru ca sunt tare curios care sunt raspunsurile lor in comparatie cu cele ale adultilor. Presupunearea mea este ca raspunsurile lor vor contine o nota mai ridicata de fericire si entuziasm.

Daca vrei sa mi te alaturi in acest proiect prin a colecta raspunsuri, esti binevenit! Intre timp te invit sa votezi care va fi numele fratiorului lui Matei, folosind butoanele de votare din stanga.

Wednesday, June 17, 2009

Am scapat de tuse!

Victorie: Matei a scapat de tuse, fara antibiotice. Sunt incantat ca am reusit impreuna sa trecem peste acest obstacol. In speranta ca ii putem si ajuta pe alti copilasi si pe parintii lor, consider util sa impartasesc pe blog "reteta" care ne-a scapat pe noi de pacoste.

Primele 5 zile i-am dat sirop homeopat Stodal, si i-am facut aerosoli cu Flexotide si ser fiziologic. Atentie: serul fiziologic cumparat la fiole este foarte scump (4-5 RON fiola); solutia este sa cumperi ser fiziologic la 500 sau chiar 1000 ml, la punga pentru perfuzie si o seringa cu ac cu care sa extragi cat si cand vrei.
Pentru ca nu reuseam sa scapam de tuse, la sfatul medicului am renuntat la Stodal si am inceput sa ii dam Eurespal si sa continaum cu aerosoli de doua ori pe zi, cate trei minute. Spre deosebire de Stodal, copilului nu i-a placut Eurespalul, asa ca protesta atunci cand noi am insistat sa ii dam cei 5 ml dimineata si 5 ml seara. Protestul a devenit tot mai vehement, asa ca dupa a treia zi de Eurespal, am decis sa nu ii mai dam deoarece copilul deja tusea sa isi provoace voma, in semn de refuz.

Foarte important a fost faptul ca din ziua a sasea de tuse, am apelat si la un remediu babesc, si anume ceai de ceapa. Desi licoarea este gretoasa dupa gustul meu, am fost surprinsi sa constatam ca micutului ii place si e in stare sa soarba 250 ml fara sa lase sticluta din mana. E greu sa spunem cat de mult a contat siropul chimic sau cat de mult a contat ceaiul natural, cert este ca am depasit problema. Poate chiar combinatia dintre cele doua a fost secretul succesului.

In concluzie:


  • Stodal 5 zile

  • Eurespal 3 zile

  • Ceai de ceapa 2 zile

  • Aerosoli cu Flexotide si ser fiziologic 6 zile

Nebulizatorul (aparatul nostru de aerosoli) este un Scala SC 135, conform pozei, si a costat 360 de RON anul trecut.

Inca mai tuseste foarte rar, dar oricum am depasit momentul critic. Multa sanatate!

Primul meu papion



Miercurea fara cuvinte...

Tuesday, June 16, 2009

Jocurile inventate ale copilariei

Imi aduc aminte ca atunci cand eram mici, pentru ca toate se gaseau in cantitati reduse, stiam sa apreciem mai mult ceea ce aceam.

Imi povestea Catrinel ca atunci cand a primit un badog cu Mirinda, l-a "baut" cu lingurita pentru a prelungi cat mai mult placerea gustului. Acum, acest lucru pare de neconceput pentru copiii nostri care plutesc prin supermarketuri cu rafturi pline. Cred ca si parintii lor au uitat vremurile acelea!

Eu cu sora mea am inventat un joc atunci cand mancam popcorn. De fapt noi nu mancam popcorn, ci mancam cocosei sau floricele de porumb. Pe vremea aceea nu era inca inventat popcornul. Jocul pe care noi il practicam era unul care iti punea la contributie creativitatea si presupunea ca fiecare dintre noi sa ia pe rand cate un cocosel de porumb din castron si sa spuna cu ce seamana respectivul cocosel. Adica putea sa semene cu o lebada, cu o floare, cu un sfesnic, cu un cal sau mai stiu eu ce. Binenteles ca aceasta asemanare trebuia argumentata pana cand celalat reusea sa vada si el acelasi obiect. Dupa care putea fi mancat. Astfel ca ajungeam sa petrecem si o ora sau mai mult in fata castronului cu cocoseii prajiti in putin ulei in ceaunul de mamaliga.

Imi amintesc cu nostalgie despre copilaria mea.

Monday, June 15, 2009

Treptat renuntam la scutece

Matei a facut progrese substantiale in ceea ce priveste antrenamentul lui pentru a renunta la scutec si a trece la chiloti, ca un „baietel mare”. Poate ca un an si opt luni este o varsta frageda la care sa ii propui micutului sa renunte la scutec, dar asa dupa cum scriam si acum o luna, am pornit pe acest drum pentru ca nu vrem ca sa ajunga sa se intrebe de ce el trebuie sa renunte la scutec, in timp ce bebe (fratiorul) are voie sa poarte.

Cu multa perseverenta si rabdare, dar mai ales cu mai multe schimburi de haine in permanenta la noi, am inceput sa il lasam pe Matei tot mai mult sa poarte doar chilotei in timpul zilei, mai putin in timpul somnului de dupamasa si cel de noapte. La inceput, Matei facea pe el si pentru ca noi ii spuneam ca ii rusine, ajungea sa se frustreze si sa planga. Acestea au fost primele semne prin care noi am evidentiat pisu ca pe un eveniment special, rugandu-l sa controleze ceva ce pana atunci el pusese pe pilotul automat. Un alt obstacol pe care a trebuit sa il depasim a fost acela ca el nu dorea sa faca din picioare. Obisnuid fiind de pe la 8-9 luni sa faca pe olita, gasea ca in picioare este o pozitie inconfortabila pentru el. Acest obstacol a fost depasit in doua etape:

  1. Prima oara i-am aratat eu cum se face din picioare
  2. Dupa ce a vazut care e procesul, intr-o seara la baita, cand l-am pus in vanita lui, a dat drumul din picioare la pipi. Evenimentul ne-a umplut de bucurie pe mine si pe maica-sa, si pentru ca noi credem foarte mult in descurajarea actiunilor negative prin ignorare sau usoara mustrare, in schimb incurajarea sustinuta a actinilor pozitive prin laude, atunci cand Matei a facut pipi din picioare l-am aplaudat si l-am laudat ca si cum ar fi castigat campionatul mondial de fotbal.

Facutul din picioare a fost o batalie castigata, care ne-a adus mai aproape de obiectivul final dorit.

Incercarile noastre au fost intre timp curmate de un val de ploi si aer rece, cand am considerat ca riscam sa raceasca saracul, daca noi il lasam sa umble ud, chiar si prin casa. Acceptand ca poate va trebui sa o luam de la capat (dar nestiind ca de fapt ne inselam), am recurs din nou la scutec.

Se pare ca fix aceasta perioada de ragaz, in care nu am mai pus presiune pe Matei, l-a ajutat sa inteleaga mai bine ceea ce i se intampla si a ajuns sa se ceara. E incantat sa faca in veceul oamenilor mari (il tin eu in brate pe marginea veceului) si sa traga apa, pe olita, sau chiar la tufa. Iar noi suntem si mai incantati de faptul ca el stie sa se ceara atunci cand il trece.

Cel mai mare secret al succesului este faptul ca facem o echipa foarte buna cu Catrinel, in care ne incurajam reciproc sa avem rabdare cu baietelul, in care suntem consistenti si fideli deciziilor pe care le luam impreuna. Aplicand acelasi stil constant, in care ii explicam lui Matei si ii suntem alaturi atunci cand ii este greu, micutul a dobandit incredere in ceea ce facem si in ceea ce vrem. Dar mai ales a dobandit incredere in el ca poate sa faca ceea ce ii propunem. De fiecare data cand imi cere ajutorul, prima data ii spun ca „poti si singur” si abia dupa ce constat ca nu poate, sau ca se pune in pericol, il ajut explicandu-i solutia. Copilul stie ca ii vrem binele, si fiind din aluat bun, ne asculta si ne ajuta sa trecem cu bine peste aceste etape de care ne va fi foarte dor si de care ne vom aduce aminte plangand atunci cand el va fi un flacau mare.

Procesul de renuntare la scutec inca nu este la final, dar suntem pe calea cea buna!

Sunday, June 14, 2009

Bagaj de mers la maternitate

Ca niste parinti responsabili, ne-am apucat sa facem lista pentru bagajul de mers la maternitate. Iata ce contine lista pana acum:

Pentru bebe:


Scutece marimea 1
Suzeta
Kit celule stem
Manusi
Caciulita
Costum iesire spital 2 biberoane mici
Crema fund



Pentru mama:

Tampoane san
Garmastan 4 bucati
Vata
Pompa san
Centura burta

Daca e ceva ce am uitat, ajunta-ne sa completam lista.

PS: Saptamana aceasta voi dezvalui pe blog, pentru cei care nu stiu inca, numele fratiorului lui Matei.

Friday, June 12, 2009

Despre revederea de 10 ani

Am fost ieri prin parc pe la Chios. Ne place atmosfera de pe terasa din spatele restaurantului: aer liber, familii cu copii si muzica live. Ingrediente suficiente pentru o dupamasa reusita.

Matei a fost foarte incantat sa poata urmari formatia cantand, sa vada rata cu boboceii pe lac, sa sara in balta de pe terasa. Foarte atras a fost de de banchetul care se desfasura in restaurant. Muzica si oamenii care danseaza il atrag pe micut. Asa ca nu e de mirare ca tragea de mine sa mergem chiar in fata restaurantului sa vedem cum se distreaza cei de la banchet. Destul de repede mi-am dat seama ca este banchetul de clasa a 12-a de la liceul meu (Avram Iancu ). Banchetul primelor generatii nascute complet in democratie. Am identificat o parte dintre profesori si salutandu-i, am purtat discutii cu o parte dintre ei.

Cel mai mult am povestit cu doamna profesoara de fizica. Mi-a facut deosebita placere sa povestesc cu dumneaei, avand in vedere ca ea mi-a cultivat placerea pentru fizica mecanica, atunci cand am mers la olimpiada in clasa a 9-a.

Generatia mea a sarbatorit anul trecut 10 ani de la terminarea liceului. A fost un eveniment care mie mi-a placut foarte mult, avand in vedere ca ne-am adunat 22 de colegi de clasa (din vreo 30), iar revederea a fost deosebit de placuta. Ne zicea diriga ca de regula la acest tip de revedere fiecare isi scoate orgoliul la rampa, incercand sa arate cat de multe a realizat intre timp. Si tot diriga ne zicea ca acest lucru nu a fost deloc valabil in cazul nostru. Asta poate si pentru ca am fost o clasa unita, care am pastrat legatura si dupa terminarea liceului (fiind toti clujeni si mergand la facultati din Cluj), asa ca in mare se stia despre situatia fiecaruia. A fost placut si totodata ciudat sa discut cu colegii de liceu (pe care i-am gasit aproape neschimbati) despre copii, joburi, afaceri.

Acest gen de momente trebuie marcate in viata. Sunt niste etape pe care e placut sa le petreci alaturi de oameni care te cunosc foarte bine pentru ca ai petrecut alaturi anii in care te definesti ca si individ si parcurgi toate aventurile din parcul de distractii numit adolescenta.
Anul acesta Catrinel are revederea de 10 ani. Imi pare rau sa constat ca majoritatea colegilor ei aleg sa nu fie prezenti la aceasta intalnire. Pot presupune ca motivele sunt legate de bani, orgoliu, insatisfactie, dezinteres. Oricare dintre aceste motive (poate cu exceptia celui legat de bani) sunt niste piedici care nu ar trebui sa stea in fata revederii fostilor colegi. Acum, cand foarte mult din succesul in viata si cariera este asigurat de capacitatea de networking, de abilitatile de a inchega colaborari cu oameni pe care ii stii de mult timp.

Cand am ajuns anul trecut in liceu, dupa o absenta de 10 ani, singurele schimbari (legate de aspect) au erau afisele publicitare cu Kenvelo. In rest am regasit pentru cateva minute atmosfera si placerea vietii de liceu. Asa dupa cum zicea unul dintre colegi: daca acum ar suna de intrare, am putea linistiti sa incepem o ora de chimie (de exemplu) si fiecare si-ar sti locul din banca si poate chiar ne-am aduce aminte ca apa si sare inseamna saramura si nu acid clorhidric si soda caustica.

Am fost fericit sa fiu din nou licean timp de cateva minute!

Wednesday, June 10, 2009

How to enjoy more the blessing of parenthood

This is my forth post in English. These are some tips that can help the parents enjoy parenthood. I found these tips on one of my favourite blogs that I am following: The Happiness Project. Do you have some other tips? Share them as comments!

1. At least once a day, make each child helpless with laughter.

2. Folk wisdom holds that unless you want to do something every day, never do it three times in a row. So when the Big Girl had the flu, I lay in bed with her until she fell asleep for two nights. But not three nights.

3. Sing in the morning. It’s hard both to sing and to maintain a grouchy mood, and it sets a happy tone for everyone—particularly in my case, because I’m tone deaf and my audience finds my singing a source of great hilarity.

4. Get enough sleep. It’s so tempting to stay up late, to enjoy the peace and quiet. But 6:30 a.m. comes fast.

5. I’m often crabby with my children when I’m actually annoyed with myself. I forgot to buy more diapers for the Little Girl, so I snap at the Big Girl. Because I’m not good at concealing crankiness, I try to avoid feeling cranky by getting organized the night before, making sure I’m not rushed, etc.

6. I’ve been researching the “hedonic treadmill”: people quickly adapt to new pleasures or luxuries, so it takes a new pleasure to give them a jolt of gratification. As a result, I’ve cut back on treats and impulse buys. The ice-cream sandwich or the Polly Pockets set won’t be an exciting treat if it isn’t rare.

7. Most messages to kids are negative: “stop,” “don’t,” “no.” So I try to cast my answers as “yes.” “Yes, we’ll go as soon as you’ve finished eating,” not “We’re not leaving until you’ve finished eating.” It’s not easy to remember to do this, but I’m trying.

8. One friend prods his children into cleaning their rooms by telling them, “I’m going to clean your room unless you want to.” They can’t stand the thought of him messing with their stuff, so they take over. The Big Girl doesn’t care if I clean up her room, so this threat doesn’t make her do any cleaning, but then at least she can’t protest at how I’ve done it.

9. Repetition works with kids, so use the school mantras: “Sit square in your chair;” “accidents will happen,” “you get what you get, and you don’t get upset” (i.e., when cupcakes or shakers or whatever are handed out, you don’t keep trying to switch).

10. Make up your own mantras. A friend told me he was yelling at his kids too much, so he distilled all rules of behavior into four key phrases: “keep your hands to yourself”; “answer the first time you’re asked”; “ask first”; and “stay with us” (his kids tended to bolt).

11. Say “no” only when it really matters. Wear a bright red shirt with bright orange shorts? Sure. Put water in the toy tea set? Okay. Sleep with your head at the foot of the bed? Fine. Samuel Johnson said, “All severity that does not tend to increase good, or prevent evil, is idle.”

12. When I find myself thinking, “Soon, no more stroller,” or “Soon, no more high chair,” I remind myself how fleeting this is. All too soon the age of Cheerios and the Tooth Fairy will be over. The days are long, but the years are short.

Sus pe gard


Tuesday, June 9, 2009

Vrem sa scapam de tuse

Suntem un pic tristi. Mateiasul tuseste si noi suntem stresati pentru ca a mai fost in prag de bronsiolita si pentru ca a mostenit fondul nostru atopic, ne este teama de ceva complicatii. Pe cand ne bucuram de faptul ca au trecut mai mult de sase luni de cand nu a mai luat antibiotice, iata ca aceasta tuse afurisita nu l-a scutit.

Poate ca il alte conditii nu ne-am fi stresat asa de tare. De fapt eu par mai ingrijorat decat Catrinel. Ma intriga faptul ca nu are nici un alt simptom decat acela de tuse, din ce in ce mai bogata in secretii si din ce in ce mai accentuata. Si nu tuseste atat de mult in timpul zilei, cat atunci cand il punem in patut si sta la orizontala. Iar micutul, parca a inteles ca patul ii favorizeaza accesele de tuse, asa ca refuza sa mearga la culcare atat cand il punem pentru somnul de amiaza, cat si atunci cand il punem pentru somnul de seara. Ieri, spre exemplu, nu a vrut sa doarma de amiaza, lucru foarte rar intalnit la el. Asa ca singura solutie a fost sa mergem cu masina, unde mai adoarme din cand in cand. Am luat drumul Zalaului si dupa aproape 100 de kilometri (50 dus si 50 intors) Mateiul a dormit mai bine de o ora. A fost o solutie de moment care se pare ca a functionat.

In fine, azi pediatra de cartier a spus sa mai asteptam pana vineri sa avedem daca e cazul sa il trecem pe antibiotice. Intre timp, ne-a recomandat siropul Eurespal. Asta dupa ce tot weekendul l-am tratat cu Stodal si aerosoli cu ser fiziologic si Flexotide.

Uneori ma incearca disperarea in fata neputintei de a face ceva care sa il scoata pe Matei din tusea aceasta. Alteori, imi spun ca acestea sunt stresuri firesti, marunte de parinti care trec prin raceli, tuse, diaree si alte distractii alaturi de micutii nostri.

Monday, June 8, 2009

Baby Expo la Cluj

Am fost sambata la Baby Expo. Slabuta miscare. Fata de anul trecut, au fost mai putini expozanti si mai putini curiosi. Lucrul asta ne-a convenit atat pentru ca era mai putina gura-casca, dar si pentru ca fiind mai putini expozanti, culoarul intre standuri a fost mai larg (de obicei el se blocheaza cu carucioare).

E drept, se poate ca sa fi fost mai putini vizitatori pentru ca ne-am dus la o ora destul de matinala, pentru ca nerabdarea lui Matei de a face ceva alaturi de parintii lui a fost foarte mare.

Unul din standuri mi-a atras atentia, si anume cel de la SmartToys. Primul meu contact cu ei a fost printr-un individ care mi-a dat un fluturas publicitar, zicandu-mi ca jucariile au fost inventate de cineva de la NASA. M-am bucurat foarte tare, pentru ca mi-am zis in sinea mea ca daca achizitionez jucarii de la ei, lui Matei ii cresc sansele sa ajunga sa lucreze la NASA. Aceasta idee a picat de indata ce am constatat ca preturile sunt cam mari, desi potrivite pentru nastrusniciile de jucarii expuse. Cel mai mult mi-a placut o libelula teleghidata pe care expozantii au trimis-o sa survoleze expozitia, pana undeva sus aproape de tavanul Salii Sporturilor (locul - si nu locatia - de desfasurare a evenimentului).

Ne-am intalnit cu cunoscuti (in sfarsit au inceput prietenii nostri sa aiba copii, ca Matei va fi decanul de varsta printre toti), am socializat un pic si una peste alta am plecat fara vreo 200 de RON dati pe creme si pe o cana cu cioc pentru Matei.

Marea infrangere a evenimentului: nu am luat salteaua pentru patutul lui bebe.

Marea realizare a evenimentului: Matei si-a inaugurat cizmulitele de sarit in balti.
PS: Te rog sa nu uiti sa votezi articolul despre TIFF pe http://www.ursusfilm.ro/userblog/jurnalul-unui-tatic ! Am sanse mari la premiu. Multumesc.

Thursday, June 4, 2009

Nu pot sa scap de TIFF!

Anul acesta am scutire de la TIFF!

TIFF este un festival de film care a devenit o traditie a Clujului in luna iunie a fiecarui an. Anul acesta insa, nu voi reusi sa merg la nici un spectacol, avand in vedere faptul ca imi doresc sa fiu alaturi de baietelul nostru, Matei.

Din cate am inteles, anul acesta Ursus a avut un rol salvator pentru TIFF. Pe fondul contextului economic actual, toata lumea taie din bugetele de publicitate, ceai si cafea pentru angajati. In aceste conditii, TIFF ar fi avut probleme mari in a-si atinge obiectivul cu care ne-a obisnuit deja, acela de a fi un eveniment de amploare, cu personalitati marcante care sa ii urneasca pe clujeni spre marile ecrane. Poate ca festivalul s-ar fi tinut, pentru a nu intrerupe traditia, dar ar fi fost un fel de zeama de castraveti in loc de o Ursus rece pe o terasa cu priveliste.

Cei de la Ursus au avut o idee de marketing geniala din punctul meu de vedere. Ei au lansat o provocare catre bloggerii clujeni (si nu numai) pentru ca fiecare sa dedice cel putin un articol articol acestui eveniment. Si cum blogosfera se bucura de viralitate, cuvantul Ursus va fi scris de sute si chiar mii de ori si va fi citit de sute de mii daca nu chiar milioane de internauti din Romania si nu numai. Astfel, Ursus si festivalul vor beneficia de publicitate eficienta.

Din cauza ca nu ma pot duce la TIFF, vreau sa adopt politica strutului si sa ma ascund cu capul in nisip, pretinzand ca TIFF nu exista. Dar bineinteles ca nu pot sa fac acest lucru, pentru ca:

· Sora mea si prietenul ei merg la TIFF
· Azi imi sun o cunostinta in legatura cu o problema si imi spune ca nu poate sa ne vedem pentru ca se duce la TIFF
· Clujul e plin de anunturi cu TIFF
· Pe strada intalnesti tineri mandri sa poarte ecusoane cu TIFF
· Fotbalul de marti seara nu se mai tine pentru ca baietii merg la TIFF
· Ma suna maica-mea: "maine nu pot sa stau cu Matei pentru ca merg la film"
· Catrinel, sotioara cea draga, ma tradeaza vinerea trecuta si se duce la lansarea TIFF, in timp ce eu stau acasa si il pun la culcare pe Matei
· Berea Ursus pe care o bei seara (daca esti clujean adevarat) iti aduce aminte de TIFF
· Scriu pe blogul de tatic un articol despre festival

Asa ca nu iti ramane decat sa accepti cu tristete si blazare ca anul acesta nu vei gusta TIFF, chiar daca esti in mijlocul unui fenomen de la care nu te poti exclude, decat daca pleci din Cluj si nu mai tii legatura cu nimeni din oras. Dar avand in vedere ca ai pleca sa eviti TIFF-ul, inseamna ca fix TIFF-ul este cauza plecarii tale, deci tot ai fost afectat de acest festival.

Nu-i nimic, sper ca la anul sa reusesc sa fiu prezent activ si nu pasiv la TIFF.

Concluzie: anul acesta nu sunt scutit de la TIFF, doar ca nu ma pot bucura ce ceea ce inseamna acest festival.

Adu-ti aportul in a adauga mai multe motive pentru esti partas la TIFF, chiar daca nu mergi la spectacole. Empatizeaza cu mine si ajuta-ma sa imi infrang ciuda ca sunt partas la TIFF, fara sa ma bucur de TIFF.

Wednesday, June 3, 2009

Ce mai inventeaza copilul?

De ceva vreme, Matei a renuntat sa mai fie bursucelul pufaitor. Grija pe care o aveam gandindu-ne ca ne va fi greu sa il dezobisnuim pe Matei sa doarma diminetile cu noi in pat, a disparut imediat.

Dar pentru ca una o inlocuieste pe cealalta, Mateila a inceput sa faca ceva ce noi l-am dezobisnuit sa faca inca de cand era un bebe de trei luni: sa se trezeasca in toiul noptii si sa ceara de mancare. Intr-adevar incredibil, la un an si aproape noua luni, Matei s-a decis sa se trezeasca noaptea si sa ceara lapte. Ca un bebe veritabil, cu exceptia faptului ca in loc sa scoata un "uaaa, uaaa!", el stie sa o strige pe mama. Si o striga alternativ: "mama, mami, mama, mami!" Micutului santajist nu ii este de fapt foame. Acest lucru a fost dovedit de Catrinel, care reuseste sa ii inchida gura cu un 30-50 ml de lapte. Adica fix cat pe-o masea de-a lui Matei (canini inca nu are).

Noi ne-am hotarat sa il dezobisnuim de aceasta noua gaselnita actionand in doua directii:
  1. sa ii reducem treptat cantitatea (si asa putina) de lapte pe care i-o dam
  2. sa nu reactionam imediat ce Matei incepe sa strige in toiul noptii. Asa cum la banca se cere un avans din partea clientului pentru acordarea creditului. Adica sa il lasam si pe el sa investeasca ceva efort in acest demers. Ca daca se obisnuieste ca poate obtine lapte de la primul scancet, fara sa investeasca nici un efort, meciul nostru impotriva acestui obicei e pierdut inca de la vestiare. Ba mai mult, in fiecare noapte il vom lasa sa ne strige tot mai mult, pana cand va ajunge singur la concluzia ca nu merita sa tipe 5 minute pentru 10 ml de lapte.

Asta este planul, vom vedea cum ajungem la rezultatul dorit. Poate ca si acesta este un obicei trecator. Oricum e probabil ca lucrurile sa se schimbe destul de mult, avand in vedere venirea pe lume a fratiorului lui Matei, moment in care eu ma voi muta cu somnul pe canapeaua din camera lui Matei, astfel facandu-i loc celui mai proaspat Grigorovici din lume.

Tine aproape si te tin la curent.

Viata in roz


Tuesday, June 2, 2009

I'm with Team Daddy

Iunie a inceput cu spor, iar blogul a ajuns la cea de-a cincea luna in care postez poza cu Matei la inceput de luna. S-a nimerit foarte bine, pentru ca baietelul e imbracat cu una din bluzitele mele preferate; asa dupa cum se poate vedea si in imagine, scrie mare "I'm with Team Daddy". Si mie imi cade bine, pentru ca si mie imi place sa fac echipa cu Matei. Asta pentru ca e un baiat pe care noi ca niste parinti adevarati il vedem ca fiind foarte frumusel si foarte cuminte. Ba mai mult, ca niste coechipieri adevarati, Matei a invatat sa "bata cinciul" cu tata. Si lui ii place. Si mie imi place.

Graviduta de maica-sa e tot mai burtoasa si cele aproximativ 50 de zile care vor trece pana la nastere vor trece tot mai greu, pe masura ce ne pierdem rabdarea. Desi, cand ma gandesc ca mai avem de facut una alta in casa pentru a pregati venirea micutului, parca timpul este prea scurt. Le facem noi pe toate. Sanatosi sa fim, in frunte cu micutii!

Monday, June 1, 2009

Mi-e dor sa plang

Citeam azi un articol in care se vorbea despre cum uitam sa fim copii, sa fim inocenti, creativi, sa traim clipa si prezentul. Dar cea mi-a atras cel mai mult atentia, a fost urmatoarea propozitie: "Daca as mai fi copil as plange cu lacrimi mari si grele, eliberandu-ma pentru a fi gata de un nou inceput".

Nu stiu de ce, dar aceste cuvinte mi-au staruit in ganduri si mi le-am adus aminte acum, seara cand l-am pus la culcare pe Matei. Dupa o zi de joaca si alergatura, desi evident obosit Matei mai dorea sa se joace cu mami si cu tati. A fost atat de istet, incat a pretins ca vrea pe olita doar pentru a mai petrece niste clipe alaturi de noi. Chiar cand eram gata sa il punem in pat, ne-a transmis in limbajul lui (se screme un pic) faptul ca vrea sa stea pe olita. Prima data l-am crezut, mai ales ca a si facut numarul 1 in olita. A doua oara nu l-am mai crezut, asa ca atunci cand i-am explicat ca nu il mai punem o data pe olita pentru a se juca cu cuburile, a inceput sa planga. Asa, de adevarateale, exact cum se spune in citatul de mai sus: cu lacrimi mari si grele. Ma uitam la copilul care isi varsa amarul pentru ca noi vroiam sa il punem la culcare.

Uitandu-ma la el, mi-a venit si mie dorul sa plang. Asa, pur si simplu, ca sa ma eliberez. Fara nici un motiv real, doar pentru a-mi reseta starea de spirit. Nici nu imi aduc aminte cand a fost ultima oara cand am plans cu lacrimi. Asa tam-nisam, cum face Matei uneori cand se trezeste cu fundul in sus dupa un somn de amiaza. Are cate o ora de plans in continuu, cand nimic nu ii intra in voie, dar in schimb se elibereaza de toate emotiile negative. E rusinos sa iti fie dor sa plangi? Cred ca mai degraba e rusinos faptul ca adultii fac tot posibilul sa isi mascheze emotiile, mai ales cele pozitive. Avem si noi de invatat una alta de la copii, cu conditia sa fim dispusi sa ne deshidem mintea.

Poate o sa plang o data, asa din senin.