Thursday, June 18, 2009

Ce faci?

Mi-am propus sa fac un studiu legat de cum raspund oamenii la intrebarea "Ce faci?"

Am citit mai de mult un material care sustinea ca e important ca la intrebarea "Ce faci?" pe care cei din jur ti-o adreseaza, sa raspunzi pozitiv. Sunt de acord cu aceasta idee. Sunt satul de raspunsuri de genul:
  • sunt ametit, lasa-ma sa imi beau cafeaua
  • nu ma intreba ca e luni dimineata
  • ma enervez
  • la cum mi-a inceput ziua numai bine nu fac
  • etc.

Aceste raspunsuri nu fac decat sa arunce si mai multa otrava si pana la urma ajungi sa te convingi cat iti este de rau. Te mai intreaba vreo doi ce faci si ajungi sa zici ca tot mai rau si mai rau, pana cand te enervezi ca te tot sacaie toti cu aceasta intrebare, care e de fapt o prefacatorie si un formalism!

Cei din jurul meu sunt de acord ca romanii sunt vesnic posomorati, vesnic nervosi. Ma uit pe strada si intr-adevar vad numai fete incruntate, gandite. Multi ar pune acest aspect pe seama faptului ca oamenii sunt macinati de griji, de lipsa banilor, de incertitudinea zilei de mana. Eu nu sunt de acord. Eu cred ca pur si simplu nu stim sa ne bucuram de viata.

Cand lucram in State, dimineata cand pregateam restaurantul pentru venirea clientilor, eram vizitati de ceilalti angajati care la fel ca si noi se pregateau sa deschida "pravalia": vanzatorul de inghetata, de la magazinul de articole sportive, clownul cu baloane, etc. Toti veneau pentru cafeaua de dimineata, ne salutam si aruncau acel "How are you - Ce faci?". Vocile carcotase ar spune ca e vorba de prefacatoria americana si ca pe aia nu ii intereseaza ce faci tu de fapt. Insa tot aceiasi carcotasi ar spune ca ce imbufnati sunt romanii.

Nu stiu cat de prefacuti erau ceilalti, cert este ca se crea o atmosfera faina, in care deveneam colegi, desi nu eram, in care eram pur si simplu prietenosi fata de cei din jur. Se zice ca e nevoie de 30 de zile de repetitie a unei actiuni pentru ca aceasta sa devina obicei. Asa ca nu e de mirare ca dupa 4 luni, cand ne-am intors in Romania, oriunde ne duceam (la banca, intre prieteni, pe strada) oamenii ne intrebau de ce radem, sau de ce suntem asa de fericiti. Bineinteles ca aceasta mina de fericire disparea cu timpul, odata ce ne-am reintegrat in sistemul care ne-a amprentat asa de tare.

In fine, dupa acest preambul, voi impartasi ce mi-am propus sa fac cu aceasta intrebare: "Ce faci?". O voi adresa in stanga si in dreapta, la servici si intre prieteni, cu cunoscuti mai vechi sau mai noi, si fara sa dau nume, voi tine minte raspunsurile si le voi impartasi pe blog. Acest lucru il voi face timp de cateva saptamani, raportand sexul si varsta (cel putin aproximativa) a persoanei de la care am primit raspunsul. In faza a doua a acestui proiect, voi adresa intrebarea copiilor, pentru ca sunt tare curios care sunt raspunsurile lor in comparatie cu cele ale adultilor. Presupunearea mea este ca raspunsurile lor vor contine o nota mai ridicata de fericire si entuziasm.

Daca vrei sa mi te alaturi in acest proiect prin a colecta raspunsuri, esti binevenit! Intre timp te invit sa votezi care va fi numele fratiorului lui Matei, folosind butoanele de votare din stanga.

12 comments:

Iris said...

S-o luam organizat:
1. Am votat Luca, din 2 motive: fiul meu are acest nume, deci imi place f. mult si ar fi fain ca cei doi fratiori sa se numeasca Luca si Matei.
2. La intrebarea ce fac, primul raspuns care imi vine in minte e "ma bucur de fiecare clipa petrecuta cu Luca, fiul meu!". E un raspuns pozitiv si sunt total de acord cu tine ca suntem un popor de oameni posomorati care lasa sa treaca viata pe linga ei. Ar trebui sa mai lucram la chestia asta si proiectul tau e un inceput.

Nobine said...

Sa va traiasca Luca al vostru si sa aveti parte de bucurii alaturi de el. Si pe finutul nostru il cheama tot Luca.

Nobine said...
This comment has been removed by the author.
Dilimache said...

Clar, planuri de vacanta :D

adriana said...

sunt fericita...sper sa fie incurabil...cam asta fac toata ziua...

adriana said...

cu primul comentariu ti-am raspuns la intrebare...acum ca am citit si postul...o idee excelenta...o preiau si te tin la curent...chiar acum am lansat-o pe mess...mesaj instant... sa vedem cine se prinde in joc...

adriana said...

banuiesc ca e inca in lucru acest proiect...eu am colectata cateva raspunsuri...urmeaza sa le postez mintenas

Dana said...

Multa vreme m-a enervat teribil intrebarea asta si raspundeam "Treci la urmatoarea intrebare, te rog!". Pe de alta parte am un unchi care raspunde intotdeauna: "De la foarte bine in sus!" (desi e clar ca nici vorba). Politicos ar fi sa raspundem: "Bine, multumesc". Si util ar fi sa raspundem: "Bine, multumesc Domnului". Sigur, povestea-i complicata, pentru ca exista oameni, si nu-s putini, carora le este teama sa spuna ca fac bine, pentru ca dupa aceasta afirmatie au impresia ca vor face din nou rau. O varianta oricand sincera si realista de raspuns ar fi "Doamne fereste de mai rau!" Si acum lasand la o parte raspunsurile pe care le-am folosit pana acum, daca ma intrebi azi ce fac voi spune "Slava Domnului pentru toate (aici se includ si cele bune si cele inca neintelese)". Si in legatura cu ceea ce ai povestit de pe alte meleaguri, obisnuiesc sa le urez tuturor cate ceva cand ii intalnesc, dupa caz...o zi buna, o saptamana buna, una-alta...M-am cam lungit. Sa aveti o seara buna! Doamne ajuta!

Nobine said...

@adriana: sigur ca mai este inca in vigoare acest proiect, asa ca astept cu interes raspunsurile tale.

Nobine said...

@Dana: merci de comentariu! Cred ca e o idee buna un raspun de genul Bine, Multumesc Domnului.

adriana said...

le-am strans aici:
http://adriana-dardindar.blogspot.com/2009/07/ce-faci.html

Nobine said...

@Adriana: multumesc pentru articolul tau si pentru faptul ca ai facut o colectie mai mare de raspunsuri decat am reusit eu sa fac.