Monday, June 1, 2009

Mi-e dor sa plang

Citeam azi un articol in care se vorbea despre cum uitam sa fim copii, sa fim inocenti, creativi, sa traim clipa si prezentul. Dar cea mi-a atras cel mai mult atentia, a fost urmatoarea propozitie: "Daca as mai fi copil as plange cu lacrimi mari si grele, eliberandu-ma pentru a fi gata de un nou inceput".

Nu stiu de ce, dar aceste cuvinte mi-au staruit in ganduri si mi le-am adus aminte acum, seara cand l-am pus la culcare pe Matei. Dupa o zi de joaca si alergatura, desi evident obosit Matei mai dorea sa se joace cu mami si cu tati. A fost atat de istet, incat a pretins ca vrea pe olita doar pentru a mai petrece niste clipe alaturi de noi. Chiar cand eram gata sa il punem in pat, ne-a transmis in limbajul lui (se screme un pic) faptul ca vrea sa stea pe olita. Prima data l-am crezut, mai ales ca a si facut numarul 1 in olita. A doua oara nu l-am mai crezut, asa ca atunci cand i-am explicat ca nu il mai punem o data pe olita pentru a se juca cu cuburile, a inceput sa planga. Asa, de adevarateale, exact cum se spune in citatul de mai sus: cu lacrimi mari si grele. Ma uitam la copilul care isi varsa amarul pentru ca noi vroiam sa il punem la culcare.

Uitandu-ma la el, mi-a venit si mie dorul sa plang. Asa, pur si simplu, ca sa ma eliberez. Fara nici un motiv real, doar pentru a-mi reseta starea de spirit. Nici nu imi aduc aminte cand a fost ultima oara cand am plans cu lacrimi. Asa tam-nisam, cum face Matei uneori cand se trezeste cu fundul in sus dupa un somn de amiaza. Are cate o ora de plans in continuu, cand nimic nu ii intra in voie, dar in schimb se elibereaza de toate emotiile negative. E rusinos sa iti fie dor sa plangi? Cred ca mai degraba e rusinos faptul ca adultii fac tot posibilul sa isi mascheze emotiile, mai ales cele pozitive. Avem si noi de invatat una alta de la copii, cu conditia sa fim dispusi sa ne deshidem mintea.

Poate o sa plang o data, asa din senin.

4 comments:

Dilimache said...

... ai grija sa nu o faci la serviciu :P Serios acum, eu plang zilnic in ultima vreme, poate numai asa reusesc sa fiu mai rabdatoare cu copiii, mai buna, mai calma... Fiind mai mult singura cu cel mic acasa, nimeni nu ma stie... asa ca plang, plang din nimicuri, dintr-o rautate sau din cauza unor imagini frumoase, sau ascultand o melodie la pian, sau poate doar visand. Nu e rusine sa plangi, dar cel mai bine e sa plangi la pieptul jumatatii tale... acolo durerea se duce, iar bucuria se impartaseste.
Nu e rusine!

adriana said...

La multi ani pentru copii vostri (bineinteles ca nu comuni)...are dreptate Dilimache...nu la serviciu...si daca se poate doar de bucurie...alte motive sa nu ai...va doresc o vara placuta!

Nobine said...

Daca nu e rusine, o sa plang. Dar nu la servici :)

Nobine said...

Da, o sa plang de bucurie.