Thursday, July 30, 2009

Prima baita a lui David

Azi i-am facut prima baita din viata lui David. Ieri dupamasa eram cu Matei pe-afara si am primit un telefon de la Catrinel, care imi spunea ca i-a picat buricul lui David. Asa ca de-acum avem unda verde la baita pentru micut.

Cu Matei am cerut ajutorul unei asistente de la maternitate, care a fost suficient de draguta sa vina acasa si sa ne arate cum sa il tinem pe bebe atunci cand il imbaiem. Tot ea ne-a invatat ca primele x bai sa i le facem in ceai de musetel. De-atunci, pentru noi, ceaiul de musetel miroase a baie de bebe.

Profitand de faptul ca Matei era plecat la tenis cu mama lui Catrinel, am desfacut pachetelul de ceaiuri de musetel plin de pliculete care nu vor pupa niciodata cana, am pus o oala mare la foc si cu trei pliculete, am pregatit fiertura care sa ii mangaie pielea lui David.

Mai mult sau mai putin indemanatici, am reluat o activitate pe care o abandonasem de ceva timp, aceea de a conlucra in timpul baitei administrate copilasului. Matei de multa vreme este independent la baie, are nevoie doar de cineva sa il spele si sa se lase stropit din cap pana in picioare. Nici nu vreau sa ma gandesc la stropii care vor sari atunci cand cei doi baietei vor ajunge sa faca baie impreuna.

Davidutul a fost foarte cuminte la baie si i-a placut mangaierea apei. Poate ca i-a adus aminte de vremurile cand plutea in lichidul amiotic. Sau poate la toti copiii le place apa si baita. Noua ne-a placut la toti trei. Mai vrem!

Wednesday, July 29, 2009

De ce e cuminte David?

Cica am aflat de ce este David asa de cuminte. A fost acum doua zile pediatra noastra de cartier sa il vada pe ultimul sosit in zona, David. L-am inscris la ea, asa ca a venit la noi in vizita, ocazie cu care i-a vazut pe ambii micuti. Unii mai mici si unii mai mari.

Ne-a spus sa nu ne bucuram prea tare de presupusa cumintenie a lui David, deoarece ea se datoreaza icterului. Forma de icter fiziologic pe care a facut-o a fost mai usoara, asa ca ne-au lasat acasa repede de la maternitate si nu l-au tinut la lampita. Eu am remarcat ca e inca galbejor, mai ales in albul ochilor, dar nu am pus starea lui de somnolenta pe seama acestei galbeneli. Pediatra in schimb a spus ca e una din cauzele posibile ale faptului ca micutul doarme toata ziua.

Eu continui sa cred ca si Davidutul va fi la fel de linistit si de cuminte ca si Matei cand a fost bebe. Daca asta este secretul impotriva colicilor, poate il brevetam si devenim bogati: incalzirea laptelui de mama la o temperatura mai mare de 36-37 de grade, cat are corpul uman. Asta se poate face bineinteles prin "dubla manevrare" a lapticului si dotarea cu un incalzitor micut si eficient.

Ramane de vazut cum va evolua micutul nostru. Cert este ca avem tema de casa de la pediatra sa ne ingrasam peste 3000 de grame pana duminica. Eu zic ca vom ajunge acolo cu succes, ba chiar peste. Natura e facuta sa creasca si sa se perpetueze, iar micutul este pofticios. Manca-l-ar tata de motanel!

Monday, July 27, 2009

Tati zice XII... Prea multi de "Nu-i voie!"

Acesta este al doisprezecelea articol din seria "Tati zice" si il dedic tuturor parintilor si bunicilor.

Vreau sa scap de nu-i voie!

In ultima vreme traiesc cu senzatia ca nu numai eu ci si cei din jur il inconjuram pe Matei cu prea multi de nu. Baietelul a ajuns la varsta la care curiozitatea si dorinta de a experimenta sunt foarte mari. Aia nu-i voie ca-i murdara. Aia nu-i voie pentru ca e pentru oameni mari. Aia nu-i voie ca nu-i a noastra. Aia nu-i voie ca e periculos. Si lista poate sa continue.

Mi-e greu sa tin echilibrul si sa nu ajung sa ii impun prea multe reguli micutului. Copiii, saracutii de ei, se nasc liberi si cu creativitatea nelimitata, iar noi, adultii, de dragul regulilor si al conventiilor ajungem sa le stirbim tot mai mult din acest drept de a visa, de a face, de a crea, de a incerca. Ii dorim sa fie bine integrati in societate, sa respecte regulile stabilite prin lege sau prin bunele maniere, asa ca ii tot batem la cap cu ce sa faca, sau mai bine zis cu ce sa nu faca. Am inceput sa am alergie auzindu-i pe parintii din parculet cu vesnicul NU in brate. Dupa care te miri ca si micutii il imbratiseaza pe acelasi NU.

Ma straduiesc sa ii transmit copilului mesaje cat mai pozitive. In loc de nu-ti lasa jucariile imprastiate, ma indrept spre un "hai sa adunam impreuna jucariile sa le punem sa faca nani". In loc sa ii spun ca nu are voie sa mearga singur pe strada, ii spun ca e periculos si ca e bine sa ma tina de mana. Stiu ca nu reusesc intotdeauna si ma necajesc eu pe mine atunci cand ma las prada acestui negativism parintesc. Acelasi lucru mi se intampla si cand cei din jur ii transmit lui Matei ca nu are voie in stanga si in dreapta, dar in majoritatea situatiilor ma abtin sa zic sau sa comentez ceva pentru ca nu imi doresc le subminez autoritatea in fata copiilor (ma refer in special la bunici si la cei apropiati, de care ne dorim va Matei sa asculte).

Mda... e fina linia aceasta unde se intalnesc dorinta de a-l lasa liber si dezinvolt cu dorinta de a-l face sa se integreze in societate, conform regulilor ei. Cred ca tine de fiecare parinte sau de fiecare cuplu de parinti unde traseaza aceasta granita. Eu ma bucur ca imi dau seama ca zicem de prea multe ori "nu", asa ca sufar atunci cand imi dau seama ca inclusiv eu abuzez uneori de acest cuvant. Cel mai trist este atunci cand folosesti acest cuvant nu datorita credintelor tale, ci datorita presiunii sociale si a asteptarilor celor din jur care se asteapta sa "iti educi copilul". Si tu o faci, stabilind canoane ce nu isi au sensul in majoritatea cazurilor.

Nu-i voie sa zicem asa de multi de nu-i voie!

Sunday, July 26, 2009

Despre nimic si totusi despre toate

Maine David are zece zile. Care au trecut ca o clipa, totusi suficient timp pentru ca eu sa reusesc sa imi dau seama ce fain este sa fii tatic de doi baietei. Sunt mandru ca un paun. Mi se pare ca lumea se uita la mine si isi zice: iata-l pe tatal celor doi baieti!

Nu stiu daca are legatura cu zodia (eu nu prea cred in zodii, sau mai bine spus in horoscop), dar si David este la fel de cuminte ca Matei. Atata vreme cat mananca (si mananca bine) e curat, e mangaiat, el doar doarme. Ca un motanel, mai mult de 20 de ore din 24.

Astazi am fugit cu Catrinel pana la biserica si unul din preotii nostri de suflet i-a citit molifta. Credinta zice ca doar dupa molifta mamica poate sa iasa din casa. Probabil ca noi am fi iesit si fara aceasta dezlegare, dar preferam asa pentru ca daca le punem pe toate cap la cap suntem atat de binecuvantati in ceea ce priveste tot ce avem, incat suntem convinsi ca acestea ne-au fost daruite si prin aportul unei forte divine pe care trebuie sa o respectam. Si m-am simtit fericit sa fiu felicitat de domnul parinte, care ne-a spus ca asa ii sta bine unei familii, cu cel putin doi copii si parinti tineri.

Asa ca ajung sa scriu si pe blog ceea ce am le-am spus celor dragi care ne intrebau cum suntem: David a venit in pace si sanatate, la noi in camin e liniste si calm iar acest lucru se reflecta si in cumintenia baietilor. Matei este foarte grijuliu cu David, iar la cel mai mic scancet al micutului, ne roaga sau pe mine sau pe mama lui sa il luam in brate pe David si sa nu il lasam sa planga.

Pai avandu-le pe toate astea, lumea iti e tot mai draga iar cheful de viata nu are limite.

Thursday, July 23, 2009

Cu al doilea copil e mai usor

La al doilea bebe parca e mai usor, in sensul ca stii mai bine ce ai de facut si parca cineva din interior iti sopteste ca ai mai trecut o data prin asta si daca ai reusit sa il cresti pe Matei inseamna ca vei reusi si acum. Poate fix genul acesta de ganduri ii fac pe multi bunici sa considere ca ei stiu mai bine decat tine de ce au nevoie micutii pentru ca, vezi doamne, au reusit sa te creasca pe tine.

Prima oara cand l-am luat in brate pe micutul David parca a fost dificil iar eu am fost rigid asa cum eram la inceput cu Matei. Dupa care, totul a devenit foarte natural, iar instinctele si gesturile dobandite cu Matei au iesit la suprafata.

Cert este ca vad si pe Catrinel ca are mai multe incredere in ea, e mult mai ferma in deciziile pe care le ia (l-am trecut pe bebe pe biberon pentru ca nu tragea asa cum ne-am dori noi), stie mai bine pe ce sa puna mana atunci cand bebe are o nevoie urgenta. Acum dificultatea este sa iti imparti timpul si sa jonglezi intre grijile si atentia pe care trebuie sa le acorzi ambilor juniori. In rest parca totul vine de la sine. "Ne-am facut mana".

Sunt multumit cu decizia pe care am luat-o la un moment dat, aceea de a da drumul la cel de-al doile bebe cat mai repede, astfel incat diferenta dintre frati sa fie cat mai mica. De aproape doi ani de zile suntem parinti proaspeti, iar acum continuam aceasta activitate. Inca suntem obisnuiti cu scutece, cu baita, cu lapte, cu hainute, cu tot ceea ce inseamna parinte de copii mici.

Speram ca totul va decurge in continuare la fel, pentru ca inceputul este promitator.

Wednesday, July 22, 2009

Cum il integram pe David in familie?

Asa dupa cum ne asteptam de la dragul nostru Matei, el l-a primit foarte bine pe fratiorul lui David. Pe noi ne-a preocupat cum va decurge acest aspect, asa ca ne-am straduit sa facem trecerea de la o familie de trei la una de patru cat mai usoara. Asta pentru ca intotdeauna am stiut ca dragostea pe care o simtim pentru Matei nu poate fi stirbita de nimic in lume. Astfel am cautat solutii pentru ca Matei sa nu simta faptul ca primeste mai putin din timpul nostru.

1. Una dintre ideile care a functionat excelent a fost faptul ca bebe i-a adus lui Matei un cadou care sa il impresioneze. Intr-o prima faza, Matei a primit in mai multe randuri explicatia ca mami este la spital la nenea doctoru' care il va scoate pe bebe din burtica, iar bebe ii va aduce un cadou. Asa ca Matei a ajuns sa repete "Bebe cado". Cadoul a fost reprezentat de o masina mare de gunoi, acestea fiind una din slabiciunile lui Mateila. Planul a functionat perfect: intr-o prima faza mama a intrat in casa si l-a dragalit pe baietel, dupa care a aparut tata cu bebe si cu fantasticul cadou. Matei a fost foarte impresionat de ceea ce a primit, astfel ca l-a ignorat aproape de tot pe David.

Ulterior, cand lucrurile s-au mai asezat, l-am invitat pe Matei sa il vada pe David si astfel cei doi au facut cunostinta spre deliciul parintilor.

2. Inca din a doua zi de la venirea lui David acasa, Matei a primit sarcini foarte importante, printre care aranjarea scutecelor lui bebe in sertar, ducerea scutecelui murdar la gunoi, aducerea de apa calda pentru spalarea si schimbarea lui bebe, etc. Astfel, el a devenit un pion important in grija pe care i-o acordam lui David, si a fost in permanenta preocupat sa isi duca la bun sfarsit micile sarcini care ii erau trasate.

Cum am abordat faptul ca David a inceput sa primeasca sanul mamei? Foarte simplu: am tratat-o ca pe o activitate fireasca, l-am chemat pe Matei sa vada si el si i-am aratat si explicat ce se intampla. Acest lucru nu l-a deranjat catusi de putin pentru ca ne-am indreptat spre el cu multa sinceritate si i-am aratat pur si simplu realitatea. Am preferat sa facem asa decat sa ii ascundem, sa il mintim si sa riscam ca la un moment dat sa descopere din intamplare si sa ne reproseze mai mult sau mai putin voluntar ca l-am tradat. Asa dupa cum imi spunea o prietena, mama unui baietel de doi ani si 8 luni caruia ii placeau tare mult caisele. Parintii au incercat sa ii dea o zmeura ascunsa in caisa. Baietelul a fost asa de suparat de incercarea de a-l pacali, incat acum refuza cu inversunare sa mai manance caise. Asa ca noi am ales calea de a fi foarte deschisi si transparenti.

O alta activitate pe care Matei a inceput-o odata cu venirea lui David, a fost aceea de a-i arata lui bebe in fiecare zi ceva nou. O jucarie, o poza, orice. Azi, de exemplu, Matei i-a facut un tur amanuntit al camerei sale. Matei i-a aratat lui bebe unde doarme el, unde a montat tata clanta la usa camerei lui, unde e desenat Snoopy pe perete, etc. Astfel totul graviteaza in continuare in jurul lui Matei, el fiind cel care ii arata lui David ce si cum prin casa (deocamdata si prin lume mai incolo).

I-am propus lui Matei sa se minuneze alaturi de noi de cat de micut este David. I-am aratat ce maini mari are tata, ce maini mari are Matei si ce maini micute are David. I-am aratat piciorusele. I-am aratat cand a deschis ochii. L-am rugat pe Matei sa ne arate unde sunt masinutele, camioanele, tractoarele de pe body-ul lui David. Toate acestea pentru o recunoastere si apropiere fizica a celor doi. Chiar daca Matei are doar un an si zece luni, el aproape l-a tinut pe David in brate (cu un pic de ajutor) si a acceptat sa le facem poza impreuna.

Am mai facut ceva impreuna cu Catrinel si anume nimic din ceea ce facea Matei inainte nu s-a schimbat. I-am rugat si pe bunici sa il lase pe Matei sa alerge in continuare prin casa, sa se joace la fel de zgomotos ca inainte, sa danseze, sa vorbeasca sa ne strige, chiar daca David era in apropiere si dormea. Astfel ne-am propus ca sa ii transmitem lui Matei mesajul ca prezenta lui David nu ii pericliteaza deloc spatiul, jocul si tabieturile lui si in acelasi timp il obisnuim pe David sa doarma si sa isi desfasoare activitatile lui de bebe in preajma unui frate mai mare si plin de energie.

De fapt acest articol lung poate fi rezumat in doua elemente: lucrurile trebuie sa decurga firesc si de la sine, iar cu un pic de tact si de atentie la detalii integrarea in familie a ultimului sosit se face in deplina pace si armonie.

Monday, July 20, 2009

Full deployment

The eagle has landed. Sau... Scufita rosie a intrat in padure. Sau... Veverita a intrat in vizuina.

No bine, hai sa le spun lucrurilor pe nume: Azi l-am adus pe David acasa! La doar 75 de ore de la nastere, micutul a sosit sa isi cunoasca fratiorul si caminul.

Astfel am ajuns sa traiesc senzatii din cele mai ciudate. Ieri, cat David si mamicuta erau inca la maternintate, am fost intrebat daca imi este dor de Catrinel. Intrebarea aceasta a fost destul de ciudata si am fost surprins sa imi dau seama ca nu imi este dor de Catrinel, ci imi doresc ca familia mea sa se uneasca sub acelasi acoperis. Imi doream ca familia care acum a ajuns la patru membri sa fie impreuna. Eram scindati in doua jumatati si imi doream impreunarea. Asta este ceea ce simteam vis a vis de Catrinel si de absenta ei! O corelam cu faptul ca ea este impreuna cu celalalt baietel al meu.

Azi, cand ii aduceam de la Maternitatea Stanca, stiam ca traiesc momente unice. Ca intr-un film. Filmul propriei vieti, in care micile evenimente formeaza un curs ireversibil pe care tu il decizi intr-o masura mai mare sau mai mica. Eram cu simturile exacerbate, atent la trafic, la caldura din masina si la faptul ca acesta este primul drum al lui David catre casa lui. Nu m-am putut abine sa nu rostesc spre Catrinel: "Nu imi vine sa cred ca traim aceste momente."

De-acum aventura de-abia incepe. Despre reactia lui Matei si despre strategia noastra de a-l integra pe David in sanul familiei noastre voi scrie intr-un articol viitor.

Noapte buna David, Matei si Catrinel. Din noaptea aceasta ma mut in camera cu Matei, cedand locul in patul meu lui David, cel iubit de Dumnezeu.

Sunday, July 19, 2009

Retatificarea

Retatificarea este o experienta pe care o recomand oricui. Emotiile acestui eveniment (ca si tatificarea, de altfel) sunt foarte puternice si extrem de placute.

Ma bucur ca sunt barbat si nu trebuie sa trec prin durerile care le sunt rezervate femeilor. La cat sunt eu de "rau" de durere cred ca as lesina acolo.

Ca tata esti ca un antrenor care sta pe banca pentru ca nu poate fi in teren, in schimb iti sare inima in piept ca o minge de ping-pong si numai cand arbitrul sughite.

La nasterea lui David am fost mai calm un pic decat la nasterea lui Matei. Deh, e vorba de o a doua experienta. Iar calmul acesta (calm e mult spus, dar in fine...) a provenit doar din faptul ca stiam care sunt etapele, cel putin teoretic, daca nu apar complicatii. Adica stiam ca voi sta un termen de x minute sau ore in incaperea de la intrare, dupa care aflu ca mi s-a nascut baiatul, dupa care astept ca sa iasa mama din sala de nastere si sa o trimita pe salon. In afara de acest retetar, totul este o aventura in care iti doresti din tot sufletul ca cei doi sa iasa bine si sanatosi in urma unuia dintre cele mai uluitoare procese ale naturii, te intrebi cum arata micutul, iti doresti ca totul sa treaca repede (cu siguranta ca mamicile isi doresc acest lucru de un milion de ori).

Asa ca inarmat cu rabdare, m-am instalat pe scaunul de plastic albastru asteptand deznodamantul. Spre deosebire de data trecuta, parca nu erau asa de multe tiganci care sa puiasca pe banda rulanda, sosind cu salvarea si copilul pe jumatate in chiloti. A fost o zi mai linistita din punctul acesta de vedere.

Stiam ca din momentul in care i-au spart apa lucrurile se vor derula oarecum rapid, dar sigur nu ma asteptam ca in doua ore si jumatate de la momentul spargerii apei sa imi vad cel de-al doilea fecior. Am auzit un scancet la un moment dat si am glumit cu mama lui Catrinel ca asta o fi Davidutul nostru. Gluma a fost cat se poate de reala, pentru ca imediat a aparul domnul Profesor (caruia ii suntem extrem de recunoscatori atat pentru Matei cat si pentru David) si m-a poftit sa "imi vad feciorul". Reactia mea a fost exact aceeasi ca si atunci cand mi-a fost aratat prima data Matei. Am trantit un "Nu cred!" de om surprins de Mama Natura prin maretia senzatiei de parinte. Cu gramul de prezenta de spirit pe care l-am avut, am reusit sa o intreb pe asistenta cat cantareste micutul si ce nota a luat. Astfel am aflat ca David al meu este un bobolot de 2900 de grame care a luat primul de 10 din viata lui. Inainte de Matei credeam ca sa ai 10 ca si scorApgar este ca si cum iti dadeau 10 la educatie fizica la scoala, ca sa nu iti strice media la mate si la romana. Ulterior am aflat ca de fapt e o scofala mare sa iei 10 la nastere.

La scurt timp Catrinel a fost trimisa pe salon unde am aflat ca totul a decurs atat de repede, incat nici macar epidurala nu au apucat sa ii faca, totul fiind pe viu asa cum i-a fost dat femeii sa nasca. Am fost fericiti amandoi, iar Catrinel chiar palida si cu frisoane avea puterea de a zambi luminos, asa cum ii sade bine unei mamici de doi baietei. Asa cum a spus chiar moasa cand a venit pe salon: femeile frumoase fac baieti. Si daca a zis-o moasa, inseamna ca asa e!

Cand ai la activ o nunta si doua tatificari, parca altfel privesti viata. In orice caz, inseamna ca ai avut parte de emotii adevarate. E frumoasa viata!

Friday, July 17, 2009

Astazi s-a nascut David!

E greu, foarte greu sa imi gasesc cuvintele potrivite. Parca mintea imi sta in loc atunci cand vreau sa astern momentele traite in ziua de 17 iulie 2009, ziua in care s-a nascut cel de-al doilea baietel al meu, David.

Astazi am fost cel mai fericit om de pe pamant si intreg Cosmosul a complotat pentru ca bucuria mea sa fie muta in cuvinte. Asa ca am plans. Nu in hohote, ci doar de fericire ca David si Mamica lui erau bine.

Senzatia care ma incearca este ca si cum as fi in fata a doua tunele luminoase si imi face deosebita placere sa privesc in oricare dintre ele. Unul este plin de caldura, de dragoste, de satisfactii, iar in lumina orbitoare din capat vad chipul lui Matei. Celalalt ete plin de caldura, de dragoste, de satisfactii, iar in lumina orbitoare din capat vad chipul lui David.

Este formidabil sa stiu ca acum suntem patru in familie. De-abia astept sa fim toti patru in acelasi loc, sa ne privim unul pe celalalt, sa ne pupam, sa ne iubim si sa fim echipa Grigorovici. Le doresc tuturor oamenilor din lumea sa traiasca aceasta senzatie de neuitat si de neimaginat.

Cuvinte mari care incearca sa descrie senzatii si mai mari.

Sunt mandru de Catrinel, care cu multa rabdare si dedicare a dus la bun sfarsit doua sarcini care s-au transformat in fiintele cele mai dragi sufletului meu. Ea mi-a daruit aceasta bucurie, sporita si de faptul ca o traiesc alaturi de ea. Am toata admiratia pentru femei, care cu multa daruire isi accepta aceasta menire si parca alearga cautand sa isi indeplineasca misiunea cu mult drag. Jos palaria in fata mamicilor!

Monday, July 13, 2009

Mandria de a fi tatic

In fiecare weekend ma indragostesc tot mai tare de Matei. Acelasi lucru se intampla si in ficare dupamasa in care ma joc cu el dupa ce vin de la servici. Iar cand nu sunt alturi de el, mi se face dor de prezenta lui, uneori solicitanta, dar de fiecare data plina de satisfactii.

Matei este un copilas mamos, dar si tatos. Iar asta ma face sa fiu mandru. Mai ales faptul ca este tatos. Se intelege cu mine, imi cauta prezenta, si mai ales isi doreste sa se joace cu mine. Cand are de unde alege, in primul rand o prefera pe maica-sa sa ii fie alaturi atunci cand e de mers undeva, sau sa se joace. Daca ea nu este prezenta, eu sunt urmatorul in lista lui de preferinte. Uneori are tendinta sa apeleze si la alte persoane, dar noi doi vom fi intotdeauna preferatii lui.

Ba mai mult, exista activitati specifice pe care le face doar cu mine, chiar in detrimentul mamei lui. Majoritatea dintre acestea implica efort fizic, pe care Catrinel nu l-a putut depune din cauza sarcinii. Asa se face ca doreste ca eu sa il urc scarile in brate (pana la etajul 4), sa ma joc basket sau fotbal cu el, etc. Treptat am devenit un tatic care se implica in cresterea copilului, in joaca cu el, in tot ceea ce percep eu ca si responsabilitati firesti de tatic.

E drept ca si varsta ma ajuta in acest demers, desi nu ar trebui sa fie asa. Poate ca nu e atat varsta, cat faptul ca refuz "sa cresc" cu incapatanare. Oricum avand 27 de ani in momentul in care s-a nascut Matei, nu pot sa ma abtin sa ma uit in jurul meu si sa apreciez ca majoritatea taticilor cu copii de 2 ani sunt mai in varsta ca si mine. Nu vreau sa zic ca asta e bine sau e rau, e doar o constatare care ma face sa ma gandesc ca e bine sa fii tatic tanar (nici prea tanar nu este recomandat sa fie, pentru ca a fi parinte implica niste responsabilitati pecuniare si nu numai).

Una peste alta se pare ca este combinatia perfecta. Poate ca acest lucru este valabil in toate caminele indiferent de varsta, sex sau zodie. Nu stiu. Stiu doar ca acest lucru este valabil in cadrul caminului nostru.

Sunday, July 12, 2009

Prizonierii cuvintelor

In ultima vreme Matei incepe sa vorbeasca tot mai bine. O parte din cuvintele pe care le spune sunt de fapt reproduceri ale unor sunete pe care el le asociaza cu obiectele la care se refera.

De pilda Matei nu spune masina, ci spune bum-bum. La fel cum catelul este ham-ham, pisica este maa, mingea este dut (de la shut). Imi pare astfel, ca micutilor le este mai usor sa inventeze cuvinte-sunet pe care parintii ajung sa le descifreze usor si astfel are loc comunicarea verbala.

Din punctul acesta de vedere, mi se pare ca engleza, fiind in general o limba mult mai intuitiva, are multe cuvinte care de fapt reproduc sunete. Adica acele cuvinte onomatopeice, ca de exemplu: click (pntru apasarea butoanelor), squeeze sau squash (pentru stoarcere), gigle (pentru a chicoti - onomatopeic si in romana), roar (a rage), splash (a stropi), etc. Si noi si englezii avem acelasi cuvant pentru cucu, imitand sunetul scos de pasare.

Uneori, prin dorinta de a-l invata pe Matei cat mai multe cuvinte, imi dau seama ca de fapt ii ingradesc gandurile. Adica pana sa poata vorbi, sau pana a intelege cuvintele rostite de noi, copiii interpreteaza tot ce vad prin imagini, culori, miros, senzatii termice, etc. Pana sa ii explic eu de existenta cuvantului cald, Matei interpreta prin senzatia pe care i-o creeaza stropirea cu apa calda, de exemplu.

Se pare ca noi adultii suntem condamnati la a gandi tot mai mult prin cuvinte si mai putin prin imagini, sentimente, senzatii. Imi pare rau ca asumandu-mi rolul de indrumator pentru copil ii propun sa jongleze cu niste canoane prestabilite. De dragul comunicarii verbale, il bombardez cu cuvinte din care"nu-i voie" este o formula poate prea des utilizata.

Vrem nu vrem, suntem prizonieri ai cuvintelor si ii impingem si pe copiii nostri in acest labirint.

Thursday, July 9, 2009

Constiinta sinelui la copil

De cateva saptamani, poate o luna, Matei arata inspre el atunci cand vrea sa faca ceva, sau cand isi doreste sa ii dai ceva. Nu am remarcat exact primul moment in care a inceput sa o faca, dar la un moment dat mi-am dat seama ca o face sistematic si atunci am realizat va Matei si-a constientizat propriul eu.

Intr-o poza cu cinci persoane daca il intrebi cine e in poza, atunci cand se recunoaste in poza se indica pe el. Inca nu stie sa isi pronunte numele, dar stie ca este vorba de el. La fel si atunci si cand isi da pupici singur in oglinda. Cand a ajuns Matei sa considere ca reflexia din oglinda nu este cineva care se uita la el ci este chiar el insusi?

Cand vrea de mancare, se indica pe el zicand "papa".
Cand vrea apa, se indica pe el zicand "apa".
Cand vrea el singur sa coboare scarile, se indica pe el.
Cand vrea sa faca si el ceva ce fac adultii (de exemplu sa traga apa), se indica pe el.

Si lista ar putea sa mearga in continuu, dar ceea ce vroiam sa gasesc este momentul in care el a ajuns sa faca aceasta diferenta dintre el si restul lumii.

Se spune ca micutii au o oarecare constientizare de sine chiar din momentul in care se nasc. Aceasta poate fi observata prin faptul ca atunci cand ii atigi pe obraz (de exemplu), au tendinta sa se intoarca inspre partea din care vine atingerea, sugerand faptul ca ei isi dau seama ca ceva "extern" lor i-a atins.

De aici pana la constientizarea de sine este un salt foarte mare pe care Matei l-a facut in pasi marunti de cand s-a nascut si pana azi. Iar procesul va continua. Pentru noi ca si parinti este spectaculos sa urmarim toata aceasta evolutie si sa ne bucuram de fiecare moment din viata micutilor atunci cand se intampla el, fara sa asteptam urmatoarea etapa de dezvoltare: sa se rasuceasca, sa stea in fundic, sa mearga, sa vorbeasca, etc. Fiecare etapa are farmecul ei iar eu incerc sa traiesc cat mai mult fiecare etapa.

Wednesday, July 8, 2009

Sunt cel mai bogat om din lume

Am descoperit in mai multe surse (1, 2, 3) ca femeile bogate nasc mai multi baieti decat fete. Habar nu am daca este adevarat, deoarece in general am dubii atunci cand citesc tot felul de studii fara o sursa foarte exacta. Ca si in reclama la Colgate care e recomandata de Asociatia Medicilor Stomatologi. De fapt aceasta asociatie este formata tocmai de catre Colgate.

In fine, sa revin la rezultatele studiului de care pomeneam mai sus. Studiul e facut in America, pe un esantion de 50 de milioane de persoane (adica aproape o patrime din populatia SUA, deci nu vreau sa ma gandesc la costuri). Pe de alta parte, justificarea rezultatului pe care il invoca cercetatorii este ca "femeile sînt mai puternice decît bărbaţii, deci, potrivit teoriei evoluţioniste, femeile care trăiesc în comunităţi sărace sînt predispuse la a da naştere la fete care să asigure supravieţuirea familiei, pentru că bărbaţii riscă să moară mai tineri ." OK, motivul asta ar fi valabil daca cercetarea s-ar fi facut candva in evul mediu, cand in comunitatile sarace femeile erau nevoite sa asigure supravietuirea familiei, dar nicidecum in era actuala, cand America are una din cele mai mari sperante de viata atat la barbati cat si la femei.

O alta intrebare care imi vine in minte este: reciproca este adevarata? Adica daca ai doar baieti, inseamna ca faci parte dintr-o familie instarita, sau macar ca nevasta-ta traieste cu senzatia ca face parte dintr-o familie bogata. Daca reciproca este adevarata, inseamna ca a mea Catrinel traieste cu impresia ca face parte dintr-o familie bogata. Astfel se adevereste si faptul ca daca la nunta ploua, inseamna ca proaspatul cuplu va avea o viata imbelsugata cu multi copii si cu multi bani. La noi la nunta a plouat in continuu!

Cred ca totul se reduce la perceptie. Pentru ca din punctul meu de vedere, eu sunt cel mai bogat om din lume, si asta nu numai la figurat.

PS: Alt rezultat al proiectului Ce faci? vine din partea unei femei de 28-30 de ani, si el este: "Ma dau cu capul de pereti - sunt la servici".

Monday, July 6, 2009

5 ways to teach your kids about money

This is a blogpost that I found on one of the sites I am reading. I am really concerned about how you can teach your children financial literacy. This subject is not approached in school, and this might be one of the reasons for our current financial situation. If you have more ideas, please share them as comments. 10x!

Here are some practical things you can do with your children from ages 4 to 18 to teach them about the value of money.

Age 4: Dollars and SenseMost four-year-olds can count, recognize letters and numbers; some have even started to read. What better time to introduce the concepts of an allowance, spending and saving?

Age 7: Amortize Your CherriesThe next time you’re in the supermarket with your kids during cherry season, buy a pound without choking on the price. That’s what Fran of Dallas, TX used to do. Then, when her hungry offspring started scarfing down the cherries, she would point out that they could either eat them all at once and have no more for a long while (with a gentle reminder of the price), or they could eat just a few cherries at a time and enjoy them for several days.
You can also ask your children to help pay for those things they really want out of their allowance. They seem to have a better understanding of the value of money when they’re spending their own.


Age 12: Future EntrepreneurEncourage your child to start her own business. What better way to understand the ins and outs of cash flow? Some jobs for a 12-year-old include dog-walking, plant & animal care, mother’s helper, gardening and more. You’ll find that kids get more excited about earning money — and saving it for something special — when the enterprise and the earning power is theirs alone.

Age 15: Checks and Balances. Take your son or daughter to the bank and have them open their very first checking and savings accounts. Remind them to bring cash or a birthday check to deposit — half in savings and half in checking. And then remind them that when the checking account runs dry, they’ll probably be paying a monthly maintenance fee until they put more money into the account. Just a little incentive to spend more thoughtfully.

Age 18: You Can Never Go Home Again…At 18, let your kids know that after college, they’re not allowed to move back in. Shelly of Philadelphia, PA told her daughters that when they graduated from college, there would be no moving back in with mom. Once they were done with school, they were on their own, because she respected their ability to find their own way.
“I told them that my love was deep and constant, but that nudging them out of the nest to deal with life on their own would prepare them for anything that came along,” Shelly says. “Roots and wings are the most precious gift a parent can give.” Maybe you can’t go home again, but you can always stop by, have dinner and do your laundry.


Be an Example! Kids can learn the value of money at pretty much any age. It just takes some thought, a little effort and plenty of credibility. That means we, as mothers, need to practice what we teach. If we expect our children to tread the path of good money sense and fiscal responsibility, then we have to set the example. Starting today, the day when we all celebrate our mothers and what they have done for us. How hard can it be?
Okay, it may be hard. But the payoff will be a whole generation of kids who know how and when to save and spend.

Sunday, July 5, 2009

Ciresar

Proiectul dezvoltarea continua cu poza aferenta zilei de inceput de luna iulie, atat a zmeului nostru (Matei) cat si a mamicutei zmeului. Cel mai probabil este ultima poza cu burtica, pentru ca ne asteptam ca in luna iulie David sa iasa din burtica. Asa ca incepand cu 1 august, pozele de inceput de luna vor fi ale fratilor Grigorovici.

In perioada aceasta Matei creste vazand cu ochii si devine din ce in ce mai dragut. Desi are un an si aproape 10 luni, inca nu vorbeste. De fapt nu vorbeste romaneste ci vorbeste mateeste. Io cu maica-sa incepem sa intelegem un pic de mateiasca, desi nu suta la suta. Oricum, baietelul este foarte simpatic pentru ca incearca sa iti explice ceea ce vrea si este deosebit de expresiv. Are sanse mari sa ajunga campion la jocul mima (sau mim). Asta pentru ca a invatat sa exprime anumite lucruri prin gesturi. De exemplu, atunci cand ii este somn, duce palma la ureche. Acelasi semn il face si cand isi cauta mutzunache cu care doarme el. Daca vrea lopatica pentru nisip, isi flutura mana in aer ca si cum ar tine cu multa delicatete o scama intre degetele mare si aratator. Nu stiu daca acest lucru il fac toti copiii sau doar Matei.
In rest Mateila al nostru este un baietel care stie cum functioneaza lucrurile in casa, care sunt rolurile in familie, cand trecem cu masina prin locuri cunoscute nu ezita sa ne faca sa ne dam seama ca el stie pe unde trecem. Cand ajungem in fata blocului stie etajul si geamul apartamentului nostru. Altfel spus, incepe sa integreze intr-un sistem toate episoadele de viata care i se intampla. Nu imi dau seama daca a realizat ca o pereche de bunici sunt parintii mei iar cealalta pereche de bunici sunt parintii lui Catrinel. Cred ca deocamdata pentru el exista o singura mama si un singur tata pe lumea asta: nevastuica mea si eu! Nu sunt convins ca stie ca fiecare copil are un mama si o tata si ca inclusiv oamenii mari au o mama si un tata.

Thursday, July 2, 2009

Numele copilului vorbeste despre parinti

Am constatat ca un articol care a avut succes este Cum sa influentezi destinul copilului prin numele de botez.

Eu am scris mai degraba satiric la adresa acestui subiect, dar se pare ca este multa lume care crede in faptul ca daca il numesti pe copil "Gheorghe" inseamna ca ii oferi un destin de Gheorghe. Zic asta pentru ca de multe ori mi s-a intamplat sa ma aflu in mijlocul unor discutii in care oamenii chiar subliniau faptul ca un nume poate influenta un destin.

O constatare aparent inofensiva si care face parte din placerea mea de a cauta statistici acolo unde ele nu exista (aceea ca daca oamenii au aceeasi initiala a numelui cu cea a prenumelui) se pare ca este considerata o realitate de catre unele persoane.

Nume precum Mercedesa, Rexona, Palmoliviu, Barcelona, Lisabona, Visinel au o rezonanta care te duce la intrebarea oare ce a fost in mintea celor care le-au ales. Si ca sa nu fiu discriminant, voi enumera si nume de voievozi precum: Rares, Vlad, Stefan, Dragos Bogdan.

Citeam undeva ca in Germania exista o lege conform careia statul poate sa refuze nume care ar putea sa pericliteze imaginea copilasului. Asa ca putin probabil sa gasim un neamt pe nume Pepsi Scwartz.

Concluzia este ca numele copilului spune mai multe despre parintii care le-au ales decat despre micuti.

Wednesday, July 1, 2009

Cat de intim pot fi intr-un jurnal public?

Timpul va trece si noi vom uita multe din momentele excelente traite in calitatea noastra de parinti (si nu numai!). Pentru ca pur si simplu asa functioneaza lumea si creierul nostru, in timp lucrurile se estompeaza si se asterne praful. Tocmai de aceea acest jurnal este o oportunitate pentru mine de a mentine vii niste trairi, ganduri, intamplari.

Saptamana aceasta povesteam cu un prieten vechi pe care nu l-am vazut de mult (el traieste in America). El este unul din cititorii jurnalului de tatic. Inca o data, discutia avuta cu el m-a impulsionat sa mentin ritmul in care public articole. In fine, in urma discutiei am ajuns la intrebarea daca, sau cat de mult ma autocenzurez in momentele in care scriu articole. Intrebarea este foarte pertinenta, si ea deriva din alta intrebare, de fapt: atunci cand scriu, sunt doar eu cu mine, sincer si franc, sau ma gandesc la cei care urmeaza sa citeasca ceea ce scriu si astfel ajungand sa ma cenzurez. Raspunsul este ca e foarte greu ca acest jurnal public sa fie mai intim decat este. Oricum este ceva intim. Poate ca intr-un caiet, undeva, nu m-as abtine sa folosesc anumite cuvinte, anumite fraze sau sa astern anumite ganduri.

Voi continua sa fiu cat de intim pot, avand in vedere faptul ca oricine poate citi ceea ce scriu. Vestea buna, insa este ca prin tematica si subiectele pe care le abordez, atrag doar un anumit gen de cititori, cu preocupari si interese asemanatoare. Ei se triaza singuri si raman doar aceia cu care imi face placere sa conversez.

Destul de intime, iata totusi niste alinturi pe care le folosim cu Catrinel atunci cand ne referim la Matei (si pe care imi doresc sa le notez pentru ca exista riscul sa le uitam peste ani): scumpiliciu de serviciu, scumpetea pamantului – cu prescurtarea SP (alint folosit pe vremuri de mine pentru Catrinel, insa acum a fost preluat cu succes de Matei), piticutzul, Mateila, buburel, gandacel.