Wednesday, July 1, 2009

Cat de intim pot fi intr-un jurnal public?

Timpul va trece si noi vom uita multe din momentele excelente traite in calitatea noastra de parinti (si nu numai!). Pentru ca pur si simplu asa functioneaza lumea si creierul nostru, in timp lucrurile se estompeaza si se asterne praful. Tocmai de aceea acest jurnal este o oportunitate pentru mine de a mentine vii niste trairi, ganduri, intamplari.

Saptamana aceasta povesteam cu un prieten vechi pe care nu l-am vazut de mult (el traieste in America). El este unul din cititorii jurnalului de tatic. Inca o data, discutia avuta cu el m-a impulsionat sa mentin ritmul in care public articole. In fine, in urma discutiei am ajuns la intrebarea daca, sau cat de mult ma autocenzurez in momentele in care scriu articole. Intrebarea este foarte pertinenta, si ea deriva din alta intrebare, de fapt: atunci cand scriu, sunt doar eu cu mine, sincer si franc, sau ma gandesc la cei care urmeaza sa citeasca ceea ce scriu si astfel ajungand sa ma cenzurez. Raspunsul este ca e foarte greu ca acest jurnal public sa fie mai intim decat este. Oricum este ceva intim. Poate ca intr-un caiet, undeva, nu m-as abtine sa folosesc anumite cuvinte, anumite fraze sau sa astern anumite ganduri.

Voi continua sa fiu cat de intim pot, avand in vedere faptul ca oricine poate citi ceea ce scriu. Vestea buna, insa este ca prin tematica si subiectele pe care le abordez, atrag doar un anumit gen de cititori, cu preocupari si interese asemanatoare. Ei se triaza singuri si raman doar aceia cu care imi face placere sa conversez.

Destul de intime, iata totusi niste alinturi pe care le folosim cu Catrinel atunci cand ne referim la Matei (si pe care imi doresc sa le notez pentru ca exista riscul sa le uitam peste ani): scumpiliciu de serviciu, scumpetea pamantului – cu prescurtarea SP (alint folosit pe vremuri de mine pentru Catrinel, insa acum a fost preluat cu succes de Matei), piticutzul, Mateila, buburel, gandacel.

6 comments:

Dilimache said...

Eu te admir pentru faptul ca ai un blog "curajos", in care iti pui practic sufletul pe tava si ne lasi sa privim si noi inauntru. Acum parca masimt jenata ca l-am numit si eu de cateva ori Mateila :D, dar cand ii zic asa tare i-as mai ciufuli un pic perisorul cu drag...

Off topic: o sa lipsesc o vreme, sper sa va bucurati frumos de ultimele zile in 3 si sa va pregatiti de intalnirea cu David... sa nu nasteti fara mine :-)))))))

Nobine said...

Dilimache, iti multumesc de mesaj. Si chiar te invit sa ii spui Mateila pentru ca noua ne este foarte drag acest alint, asa ca apreciem atunci cand porecla este preluata.

Succes pe unde mergi, multa sanatate tie si familiei tale si te astept sa revii pe blog!

Iris said...

Si eu apreciez ca-ti pui sufletul pe tava. De fapt am spus in comentariile precedente ca ma simt ca "in vizita la prieteni" atunci cand iti citesc blogul. Si cu prietenii esti intim, nu?!...

Nobine said...

Sunt de parere ca decat cu sufletul in pestera ascunsa, mai bine cu el pe tava. Viata aceasta este prea scurta ca sa nu profitam si sa spunem ce simtim.

Vladimir said...

Sa fii intim in public cu trairile personale este un risc nedepasit poate decat de trairea in afara cliseelor epocii din care faci parte.
Mie inca mi se par prea intime experientele mele legate de Matei, baietelul meu, pentru a le impartasi public. Cred ca exista trairi care e bine sa ramana pastrate in comoara sufletului meu, neimpartasite.
Respect insa alegerea ta si ma bucur intotdeauna sa citesc blogul tau. Succes in continuare! :)

Nobine said...

Merci de mesaj si de incurajare, Vladimir. Cat despre trairile impartasite, poate ca preferi sa le tii pentru tine acum, pe moment, dar peste ani de zile fiul tau ar fi incantat sa citeasca ceea ce ai simtit tu ca si tatic. Acesta este un motor care ma impinge sa tin activ acest blog.