Monday, August 31, 2009

Botezul lui David

30 august a devenit o zi cu insemnatate aparte in cadrul familiei noastre. 30 august reprezinta pentru David ceea ce 28 octombrie reprezinta pentru Matei. Asa dupa cum sugereaza si titlul articolului, este vorba de ziua in care David, cel de-al doile micut al nostru a fost crestinat.

Totul a fost deosebit de emotionant. Sunt multi oameni care nu au ocazia sa asiste la botezul primului nascut... Sunt multi parinti care asista doar la un singur botez. Ei bine, participarea la botezul celui de-al doilea copil este un privilegiu care iti da multa satisfactie, si te confirma cu adevarat ca parinte. Cel putin asa m-am simtit eu. Am stiut ca port pe umeri responsabilitatea unei familii de patru persoane. E mai mult decat un cuplu care se iubeste. E mai mult decat un cuplu care se trezeste ca face un copil. E o familie in adevaratul sens al cuvantului.

Oricum, despre botezul acesta sunt multe de spus, si parca dimensiunile acestui articol nu ma lasa sa impartasesc ce mult a insemnat pentru noi ceea ce s-a intamplat. Sunt multe de spus legate de cine a oficiat slujba, de cat de minunat a fost, dar pana cand sunt gata pozele, astept momentul in care sa impartasesc mai multe.

ps: Intre timp, in primele doua saptamani ale lunii septembrie Tati este in concediu, asa ca e posibil ca ritmul de scriere sa scada un pic.

Thursday, August 27, 2009

Ziarul Copiilor

Am devenit mafiot. Am fost racolat de catre Mafia... Mamicilor.

Mi s-a propus o colaborare pe care am acceptat-o cu multa placere. Este vorba de Ziarul Copiilor, Foaia (ne)oficiala a Mafiei Mamicilor. Altfel spus, un ziar-blog tinut de catre o mamica harnica.

Se pare ca cineva a apreciat seria de articole Tati zice, asa ca ea va fi preluata de Ziarul Copiilor. Treptat, articolele din aceasta serie se vor muta de pe nobine.ro si se vor indrepta spre foaia mafiota.


Wednesday, August 26, 2009

La Multi Ani, Catrinel!

Draga Catrinel,

Azi este ziua ta si m-am gandit sa iti scriu o scrisoare.

Imi este foarte greu sa ma exprim pentru ca e ceva intim si totusi public.

Cuvintele sunt sarace in a exprima cat de recunoscator iti sunt pentru cei doi baietei pe care mi i-ai daruit. Sunt incantat de felul in care ii cresti, ii hranesti, ii educi, ii iubesti. Sunt fericit ca prin tine, copiii mei au parte de grija pe care o primesc. Stiu ca de multe ori te bat la cap ca sa faci una, alta, dar se pare ca ai gasit rabdarea si modul prin care sa imi accepti cicaleala.

Ma intreb uneori daca aceste suflete ar fi venit pe lume daca noi doi nu am fi fost impreuna. Aceasta este o intrebare emotionanta care ma depaseste pentru ca ma arunca undeva in sfera spirituala pe care noi nu o descifram intotdeauna. Dar e o intrebare la care indiferent daca am raspuns sau nu, ma face sa imi dau seama ce minunatie de familie avem.

Poate ca scrisoarea aceasta nu ar fi trebuit sa aiba legatura cu micutii nostri Matei si David. Practic e ziua ta, iar eu ar trebui sa iti transmit banalul „La Multi Ani!” intr-un mod mai putin alambicat decat o fac. Consider, insa, ca eu ma definesc acum prin tine, copiii nostri si familia pe care o avem, deci modul in care ma vad si in care te vad ii include si pe baieteii nostri.

Cred ca citesti si te intrebi ce vreau sa spun prin toate cuvintele acestea. Vreau sa spun ca inca nu s-a inventat cadoul pe care sa ti-l pot oferi si care sa fie pe masura a ceea ce primesc eu din partea ta.

Oricum, eu iti doresc multa sanatate si fericire de care sa ne bucuram amandoi. Stii ca putine sunt cuplurile care au relatia pe care o avem noi, asa ca imi doresc sa ramanem la fel intotdeauna.

Calin

Monday, August 24, 2009

Tati zice XIII... Apologia esecului

Acesta este al treisprezecelea articol din seria Tati zice...

Daca oamenii ar trebui sa invete sa mearga doar la varsta adulta, atunci ei nu ar mai merge niciodata.

Suntem asa de preocupati sa ii invatam ceea ce stim noi pe copii, incat uitam sa invatam si noi de la ei.

Adultilor le este frica de esec. Cred ca foarte mult din aceasta frica provine de fapt din frica de ridicol, frica de a te face de rasul lumii. Copiii, in schimb, nu au aceste frici. Lor nu le pasa daca umbla prin oras plini de dulceata pe fata. Lor nu le pasa daca stalcesc cuvintele. Un adult nesigur pe engleza lui va prefera sa taca sau sa foloseasca translator, de frica de a nu pronunta gresit un cuvant, sau de a face o greseala gramaticala.

Copiii se nasc sa invinga esecul. Atunci cand invata sa mearga, de fiecare data cand cad, se ridica si merg mai departe. Noi in incurajam in permanenta, dar dincolo de aceasta, ei au motivatia lor interna de a izbandi, de a te ridica si de o suta de ori pe zi, daca este cazul.

Esecul face parte din natura umana, iar adevaratii invingatori sunt cei care pornesc la drum fara sa le fie frica de esec. Pentru ca pana nu reusesc sa umble, sa vorbeasca, sau sa mearga pe bicicleta, copiii nu se lasa batuti, ei sunt mai invingatori decat adultii. Cei care au visat sa zboare nu au fost inspaimantati de esec. Daca lui Edison i-ar fi fost frica de esec, noi nu am fi ajuns azi sa cunoastem ce este becul. Si lista poate sa continue...

Ce vreau sa spun, de fapt, este ca fie sistemul de invatamant (care iti da note mici atunci cand gresesti), fie societatea in care traim ne determina sa ne fie frica de esecul care este atat de necesar izbandei. Cati dintre noi sunt dispusi sa faca 10 incercari, cu speranta ca macar una dintre ele sa dea roade?

Omul care incearca sa evite esecul su se asteapta sa aiba mereu succes, se conduce dupa o strategie de invins. Daca te astepti sa ai mereu succes fara sa ratezi macar o data, atunci te poti numi invins din start. Strategia in urma careia obtii victoria presupune mai intai esecul.

Ma inchin in fata modalitatii in care cei mici stiu sa faca fata esecului si imi doresc si eu sa ajung sa fiu din nou ca ei. Sper sa reusesc, pentru ca asa voi deveni cu siguranta invingator in ceea ce imi propun sa fac.

Sunday, August 23, 2009

Blogul unui fericit

A fost odata ca nicio data un tatic. Pe acest tatic il cheama Calin si are o viata de invidiat. Are toate ingredientele unei vieti fericite, care graviteaza in jurul unui nucleu de unde izvoraste energie suficienta pentru un Big Bang: o familie excelenta formata alaturi de partenerul perfect pentru el, care i-a daruit doi baietei minunati, frumosi, cuminti, ca iti vine sa te prapadesti dupa ei. Cand familia lui Calin merge prin supermarketuri, nu sunt putine privirile care se intorc dupa ei. Calin jubileaza in sinea sa si ii vine sa rada pur si simplu in gura mare. Dar rade numai cu fata. Poate de aia se intorc asa de multe capete, e greu sa ignore aura celui care rade cu fata.

Nu e de mirare faptul ca taticul Calin incepe sa se simta centrul universului, cel Ales, pentru ca le are pe toate. Si este multumitor, cel putin in sinea lui daca nu fatis. Si pentru ca taticul fericit dorea sa impartaseasc lumii intregi acest sentiment si pentru ca dorea sa retraiasca peste ani acest sentiment, el a pornit sa scrie un blog.

Azi blogul lui Calin ajunge la articolul cu numarul 200. 200 de tentative de a descrie indescriptibilul, de a imortaliza efemerul. 200 de incercari de a spune lumii intregi ca e excelent sa ai copii, sa ai familia ca si prioritatea numarul unu in viata. Cand isi vede familia, se incarca de energie, cu dragoste si cu mandrie.

Calin are doua vesti pentru oricine citeste aceste randuri. O veste buna si una rea. Incepe cu vestea rea: avem o singura viata!

Continua cu vestea buna: avem aceasta sansa de la Doamne Doamne, si tebuie sa facem tot ce ne sta in putinta sa ne bucuram de ea. Cred ca nimeni nu va spune pe patul de moarte: "Imi pare rau ca nu am petrecut mai mult timp la birou". Eventual va spune: imi pare rau ca nu am calatorit mai mult, ca nu am cantat mai mult, ca nu am imbratisat mai mult, ca nu am zambit mai mult, ca nu am petrecut mai mult timp alaturi de familie, de cei dragi, de cei importanti cu adevarat.

Calin incheie articolul ca are de imbratisat pe cineva drag.

Wednesday, August 19, 2009

Redescoperirea Pungutei cu doi bani

Matei e tot mai dragut in ultima vreme. Se poate si mai dragut? Se pare ca da!

Incepe sa isi dea drumul la vorbit. Avand in vedere ca in mai putin de o luna implineste doi ani, cred ca se inscrie cu succes in media baieteilor care incep sa vorbeasca in jurul acestei varste.

A venit astfel momentul in care copilasul face propozitii de cate trei sau patru cuvinte. Omite orice cuvant de legatura de genul prepozitie, conjunctie, sau chiar verb, dar in schimb foloseste cuvintele mari care definesc propozitia. Ceva de genul: "Tata apte Mate" - in traducere directa: "Tata aduce lapte lui Matei".

De cateva saptamani bune, bunica Grigorovici a inceput sa ii spuna povestea Punguta cu doi bani. Treptat cuvantul "ban" a aparut tot mai des in vocabularul lui Matei, mai ales atunci cand facem cumparaturi si cand trebuie sa luam cosul introducand fisa, adica "ban". Orice cocos vazut prin cartile lui, desene, la tara, este insotit de uralele: "ban!"

Intre timp Matei a primit si cartea ilustrata, de la cealalta bunica. Mai nou ne pune sa i-o citim in fiecare seara, uneori chiar ne cere cartea sa se culce cu ea in pat. Pentru noi adultii e uimitor sa vedem faptul ca micutului ii place sa auda aceeasi poveste la nesfarsit (cu mici diferente intre povestitori si de la o "citire" la alta). Uneori il surprind stand in pat si recitand din poveste de unul singur"motu, baba, ban, apa".

Lumea povestilor abia se deschide pentru Mateila al nostru. Am fost uimit sa constat ca nu reuseam sa imi aduc aminte mult indragita poveste a Pungutei cu doi bani. Intre timp ne-am inarmat si cu alte carti ilustrate de povesti, unele primite, altele cumparate. Le redescoperim si noi alaturi de cei mici. E formidabila lumea lor si cu cat reusesti sa te scufunzi cu adevarat in ea, cu atat intineresti.

Micul aviator

Miercurea fara cuvinte...

Monday, August 17, 2009

10 motive sa cumperi copilului bratara de aur

Intr-o inspiratie de moment, m-am gandit sa insirui 10 motive cele mai importante pentru care sa ii cumperi copilului tau bratara de aur.

Aaaa primul motiv ar fi... ma duc sa beau un pahar cu apa si il scriu cand ma intorc la tastatura. Fiind primul motiv, el trebuie sa fie evident si important. Pana ma intorc, numara pana la 10!

1
2
3
4
5
6
7
8
9
10

OK! M-am intors. Cu forte proaspete si racorit, pregatit sa astern motivul capital pentu care copilul tau de vreo trei ani merita o bratara de aur scumpa si sclipitoare. Esti gata sa afli?

De fapt de ce sa incep cu primul motiv? Nu as putea, oare sa incep cu al doilea? Sau chiar al treilea?

M-ai prins! Sunt total nepregatit sa raspund la aceasta intrebare. Am vazut de mai multe ori copilasi purtand aceste bijuterii (gen bratara sau lantuc la gat) si de atunci tot incerc sa gasesc macar un motiv pertinent la intrebarea: De ce sa ii cumperi copilului tau o bratara de aur?

Ah si dupa aceasta paranteza mi-a venit raspunsul. Poate ca nu am 10 motive, dar cateva tot am:
  1. in primul rand doresti sa il pui in pericol pe micut. In parculet, la plimbare, la joaca sau la gradinita, manuta lui va deveni atentia unui doritor de prada usoara dispus oricand sa il jefuiasca pe juniorul tau.
  2. mai apoi, doresti sa arati cat esti tu de bogat.
  3. in al treilea rand ai constatat ca o mica bijuterie de acest gen arata faptul ca faci parte dintr-o clasa sociala superioara.
  4. impune respect din partea semenilor
  5. arata frumos pe mana frumoasa a frumosului odor
  6. copilul devine o bijuterie care poarta o bijuterie.
Si gata. Nu mai am alte motive. Cel putin deocamdata. Trebuie sa ma opresc din scris ca sa caut pe net ceva bratara faina pentru copil.

Sunday, August 16, 2009

Lista la iesirea pe usa

Cand ne pornim cu cei doi baietei de acasa, dureaza de fiecare data cel putin o jumatate de ora sa iesim pe usa, casa ramane vraiste, iar noi suntem transpirati ca in minutul 71 al finalei campionatului mondial de fotbal. Si ca si cum nu ar fi de ajuns, de fiecare data uitam cate ceva acasa.

Avand in vedere acese premise, m-am hotarat sa cer ajutorul citiorilor jurnalului de tatic pentru a completa lista cu necesarul de avut la indemana atunci cand ne pornim la plimbare. Iata ceea ce am completat pana acum:

  • Pentru copilasul mai mare:
  • apa
  • biscuiti
  • 2 schimburi: chiloti, pantaloni, tricou si sosete
  • o haina mai groasa
  • o jucarie (de regula isi alege el una inainte de plecare, daca nu am cel putin doua mingi in masina)
  • crema solara cu factor de protectie 50+
  • Pentru bebe:
  • scutece
  • lapte (la drum mai lung si pompa de san)
  • daca sunt de luat provizii, geanta frigorifica
  • paturica
  • In general:
  • servetele umede
  • telefonul mobil
  • cheile de la masina
  • bani
  • aparatul foto
Ajuta-ma sa completez lista printr-un comentariu. Planul este sa o scot la imprimanta si sa o lipesc pe usa de la iesire, pe post de "checklist".

Thursday, August 13, 2009

Regasirea somnului dupa venirea lui bebe

Un fenomen foarte ciudat a inceput sa aiba loc: desi Matei dormea toata noaptea, fara sa manance, inca de la varsta de 3 luni, dupa ce m-am mutat sa dorm cu el in camera, a inceput sa se trezeasca in timpul noptii. El care nu facea acest lucru, a inceput sa imi ceara lapte pe la 2 noaptea si pe la 5-6 dimineata. Ca un bebelus veritabil, incepea sa se agite in timpul noptii, singura diferenta fiind aceea ca eu nu banuiam ca el vrea lapte, ci stiam sigur pentru ca striga: "apte, apte!"

Eu, cel care nu si-a schimbat obiceiurile de somn dupa venirea lui Matei pe lume, am facut-o din cauza lui Matei, dar doar dupa aparitia lui David in familie.

Noroc ca solutia nu a intarziat sa apara: am renuntat sa mai dorm noptile la Matei in camera si m-am mutat cu somnul pe canapea, in living. Miscare geniala, pentru ca reusesc sa dorm de seara pana dimineata, iar Matei, ca prin minune, avand in vedere ca nu ma mai vede pe canapeaua din camera lui, nu se apuca sa solicite cu vehementa lapte.

E mai bine asa. Mateiul era obisnuit sa doarma singur in camera lui si brusc s-a trezit cu mine pe capul lui. Asa ca nu e de mirare ca a inceput sa imi ceara tot felul, printre care sa ii dau lapte la tot felul de ore ciudate din noapte, sau sa il pun pe olita la 6 dimineata, cand eu as mai fi dormit un pic.

Acum apare intrebarea la ce varsta il vom trimite pe David sa doarma impreuna cu Matei in aceeasi camera, iar eu sa revin in dormitorul conjugal?


Monday, August 10, 2009

Matei inventeaza jocuri

Care este ultima pasiune a lui Matei? OK, in afara de frate-so David...

Rupe patratele de hartie igienica, ridica usurel capacul de la veceu, arunca hartia, lasa capacul si trage apa. O data. De doua ori. De trei ori... Si tot asa!

Am mai spus-o, cele mai distractive jocuri si jucarii sunt cele inventate de micuti, iar majoritatea dintre ele imita ceea ce fac oamenii mari prin casa. Asa ca nu e nevoie sa le luam juniorilor jucarii scumpe ci doar sa fim creativi sau mai bine, sa ii lasam pe ei sa inventeze jocuri, iar noi sa ne alaturam lor.

Deci daca cineva ar veni in vizita la noi, cel mai bine ar fi sa ne aduca un pachet mare de hartie igienica, din aceea care e gata pregatita sa se rupa in patratele, astfel incat Matei sa poata sa isi desfasoare jocul inventat de el. Ah, da, si ar mai trebui ca musafirii sa aduca bani cat pentru un metru cub de apa trasa cu o deosebita placere.

Sper ca s-a vazut printre randuri ca glumeam. De fapt ar trebui sa aduca doua pachete de hartie igienica si bani cat pentru un metru cub de bere. Asa mai merge!

Sunday, August 9, 2009

Parinte, nu astepta!

Nu astepta sa se nasca odata copilul! Bucura-te de perioada in care mamica e gravida si mai ales profita pentru a ajunge in fata la coada la paine.

Nu astepta sa treaca odata perioada in care micutul face colici! Bucura-te de faptul ca el doarme douazeci de ore din douazeci si patru.

Nu astepta sa treaca odata momentele in care doar sta in fundic si nu incepe sa se taraie sau sa umble. Bucura-te ca sta acolo unde il pui si mai ai momente de tihna in care nu trebuie sa alergi tot timpul dupa el.

Nu astepta sa treaca odata momentele in care inca nu vorbeste. Bucura-te si distreaza-te de creativitatea lui de a gasi modalitati in care sa comunice cu tine prin gesturi sau sunete nearticulate si fii creativ alaturi de el.

Nu astepta sa treaca odata momentele in care inca sta acasa si nu merge la gradinita. Bucura-te de faptul ca nu trebuie sa tragi de el in fiecare dimineata sa se trezeasca.

Nu astepta sa mearga odata la scoala.

Nu astepta sa fie odata major.

Nu asptepta...

Nu astepta sa se intample ceva pentru a fi fericit, ci bucura-te de fiecare moment. Fericirea inseamna sa te bucuri de drum, fara sa iti verifici non-stop ceasul si sa te intrebi cat mai este pana la destinatie. Bucura-te alaturi de copii, pentru ca zilele sunt lungi, dar anii trec repede.

Thursday, August 6, 2009

Matei isi aduna jucariile

In ultima vreme Matei a inceput sa fie tot mai harnic. Seara inainte de culcare isi aduna jucariile. Inainte de a pleca de la bunici aduna si pune totul la loc. Le pune sa faca nani, cum zice el.

Noi nu suntem cei mai ordonati de pe planeta. Ne-apuca uneori curatenia, dar nu o facem cu placere. Dar vrem sa fim un exemplu de urmat pentru copilasi. Astfel, inca de cand micutul avea un an, noi il provocam de multe ori pe Matei sa ne ajute sa punem la loc. Il laudam de fiecare data cand ni se alatura, iar daca nu o facea, nu il fortam si nu insistam sa adune si el. Astfel el primea semnale pozitive de fiecare data cand ne ajuta.

Lucrurile au evoluat si treptat a ajuns el sa adune din initiativa proprie. Chiar daca uneori era seara tarziu, trecut de ora lui de culcare, noi preferam sa il lasam sa stranga, ba chiar ne alaturam lui pentru a-l ajuta. Toate acestea in timp ce il laudam si il pupam pentru ca este un baietel cuminte care isi aduna jucariile.

Se pare ca Matei este si destul de pedant, in sensul ca ii place ca lucrurile sa fie in ordine. Daca gaseste o usa de la dulap deschisa, o inchide. Daca gaseste paharul meu de bere in living, il duce la bucatarie. S-a obisnuit ca sa ia scutecele murdare de langa masa de infasat a lui David si sa le duca la gunoi. Si exemplele ar putea sa continuie mult si bine.

Secretul nostru a fost sa lasam lucrurile sa decurga foarte firesc, astfel ca micutul sa inceapa sa adune de prin casa din dorinta de a imita ceea ce fac oamenii mari. Primind laude, pupici, imbratisari , a avut toate motivele sa o faca in continuare tot mai des, dupa care sa aiba el aceasta initiativa. Le pune la loc, isi spune singur "Bavo, bavo!" si merge mai departe.

Tuesday, August 4, 2009

Prima zi de babysitting

Azi e prima zi de babysitting cu David. De fapt si ieri a fost, dar a durat cam o ora, asa ca nu se pune. Azi in schimb, Catrinel a plecat cu Matei la plimbare, asa ca eu am ramas cu domnul Mogaldetz. Avand in vedere cat este de cuminte si linistit dragutul de el, nu prea trebuie sa fac nimic. Am lapticul pregatit de mami la frigider, dar oricum ultima masa a fost acum doua ore. Asta inseamna ca va mai manca peste inca vreo doua ore. Timp suficient pentru mine sa savurez o bere si sa dau drumul unor insemnari in jurnal.

Imi aduc aminte ca prima data cand am ramas doar eu singur cu Matei intr-un meci de unu la unu, baietelul era ceva mai mare, in sensul ca avea 10 luni. Poate ca am stat doar eu cu el si mai devreme, doar ca nu imi aduc aminte. Stiu ca vedem totul ca pe pasii unui program pe calculator: ii dau drumul la apa in vanita, intre timp ii pregatesc laptele si prosoapele pe care sa il scot, dupa baie il sterg in urechi si sa il dau cu crema, il spal pe dinti, ii pun scutec si body, dupa care il pun in patul lui, ii aprind lumina de veghe si pornesc muzica linistitoare cu care adoarme el in fiecare seara. In teorie pare simplu, dar in practica e putin mai greu, pentru ca micutii sunt de multe ori imprevizibili. Ce imi aduc aminte foarte clar este faptul ca eram destul de concetrat sa nu cumva sa uit ceva si programul sa nu iasa conform cu asteptarile. Iar asteptarile erau ca Matei sa nu planga!

Timpul s-a scurs, iar numarul ocaziilor in care sa fiu alaturi de Matei a crescut simtitor. Totodata a crescut si gradul meu de implicare in ceea ce inseamna grija fata de micuti. Discutand cu alti tatici si cautand in interiorul meu ce este important pentru mine in viata, mi-am dat seama ca implicarea mea in familie si in cresterea copiilor este ceea ce imi doresc si ceea ce imi va aduce satisfactie peste ani. Nu putini au fost cei care mi-au spus faptul ca in perioada in care micutii cresteau, ei au ales sa isi dedice timpul altor prioritati, ratand astfel etape din dezvoltarea juniorilor. Iar acum regreta.

Ma simt mandru de faptul ca Matei este atasat atat de mamica lui, cat si de mine. De fiecare data cand suntem intr-un grup, inclusiv cand acesta este format dintre cei apropiati, gen bunici, Matei ne prefera pe mine si pe maica-sa. Vrea sa se joace cu noi, vrea sa fie imbracat de noi. Imi spunea cineva in timpul ultimului sfarsit de saptamana ca e bine sa ii las sa creasca singuri, sa se joace singuri, sa invete sa interactioneze. Si eu sunt de acord cu acest sfat (chiar daca el venea de la o persoana care nu are copii), dar in acelasi timp imi dau seama cata nevoie au de noi micutii nostri. Nu numai de mama ci si de tata. Sau nu numai de tata, ci si de mama. Nu vreau sa spun ca e imposibil fara unul dintre parinti (din motive obiective sau din motive decise de parinti). Vreau sa spun ca o relatie apropiata si echilibrata cu fiecare dintre parinti conteaza foarte mult pentru stabilitatea si dezvoltarea copiilor. Poate ca teoria spune acest lucru in sus si in jos, eu unul o zic pentru ca o simt pe pielea familiei noastre.

Imi doresc ca lucrurile sa ramana asa cum sunt acum, si voi lupta pentru acest lucru. Este alegerea noastra ca familie, a mea ca si tata.

Monday, August 3, 2009

Despre initiativa la copii

Imi place initiativa si ma bucur tare mult cand il vad pe Matei ca se porneste sa faca ceva. Azi dimineata, de exemplu, si-a propus sa isi mute toti mutzunachi de la el din tarc pe una din canapelele din living. De fapt mi-a propus mie sa fac acest lucru, dar pentru ca eu trebuia sa ma barbieresc sa merg la servici, l-am incurajat pe el sa o faca, zicandu-i ca „si tu poti”. Dupa care, repetand refrenul „Mate poate” le-a mutat treptat pe toate si nu sunt nici putine si nici mici (Olive din Poppeye sau Pantera Roz sunt mai mari decat el!)

De fiecare data cand vine cu o astfel de initiativa imi e foarte drag si il incurajez sa faca ceea ce si-a propus. Imi place cand se apuca sa isi suprapuna jucariile si incarca o masina peste alta masina. Mintea mea de adult imi spune ca jocul nu se face asa, ci fiecare masina merge in paralel pe langa cealalta. Copilul insa imi propune o alta perspectiva pe care o aplaud intotdeauna. Mintea mea de adult imi spune ca se poate juca mai usor cu masinutele pe jos. El prefera insa ca masinutele sa mearga pe masa, pe canapea, pe perete si rareori pe jos.

Intr-o vreme isi dorea sa se „suie” in toate jucariile lui. Pe trenulet, pe masinute, pe toate mijloacele de transport, chiar daca unele erau doar de dimensiunea manutei lui. Risca sa le rupa, noi insa ne distram. Mi se pare interesant faptul ca el inca nu percepe „rezistenta” materialelor. Noi stim ca un pahar scapat pe jos se va face tandari, el insa nu realizeaza acest lucru insa. Tocmai de aceea e foarte dornic sa se joace cu mingea prin casa, pentru ca nu isi da seama ca ar putea sa dea peste televizor, oglinda, pahare, etc.

De cateva zile se joaca in continuu cu niste cuburi de lemn pe care eu i le-am cumparat. Eram fericit ca se joaca cu genul de jucarii care stimuleaza creativitatea si gandirea. Mateiasul imi tot zicea: „pita, pita”. Mi-a tradus Catrinel ca se refera la pista pentru masini. Azi am aflat ca el se joaca in parculet cu masinile si foloseste topoganul ca si pista, asa ca isi doreste sa construiasca si in casa o pista pentru masinute.

Ajung astfel sa ma intreb cat din initiativa lui e o idee izvorata pur si simplu din mintea lui si cat sunt reproduceri ale unor situatii sau jocuri pe care le-a facut. Oricum, indiferent, e bine ca are initiativa si ca ne propune jocuri.

Uneori Matei pare „dictatorial” prin faptul ca ne spune care unde sa stam si ce sa facem. Poate ca este modul prin care el incearca sa vada cata autoritate are asupra noastra, de exemplu atunci cand ne arata cum sa stam la masa, sau pe ce canapea sa stam. In astfel de situatii, prefer sa il las pe el sa aiba autoritate si facem cum zice el. Nu sunt de negociat situatiile in care ceea ce ne propune el poate fi periculos sau in neconcordanta cu valorile in care crede familia noastra.


Sunday, August 2, 2009

Cei trei sunt familia mea



Asa dupa cum am promis in ultimul articol din Proiectul Dezvoltarea, din aceasta luna nu voi mai posta poze cu graviduta, pentru ca ea intre timp a nascut. Incepand cu August 2009, proiectul care urmareste dezvoltarea lui Matei va fi dublat de cel care urmareste dezvoltarea lui David. Astfel voi avea evolutia celor doi la fiecare inceput de luna. Acum Matei intra intr-o perioada in care dezvoltarea fizica este mai putin evidenta, pentru ca are loc dezvoltarea creierului. Tocmai de aceea e foarte greu de identificat cu exactitate varsta copiilor intre doi si patru ani. In aceasta perioada ei nu se mai inalta sau nu mai cresc asa de tare, iar majoritatea energiei generata de alimentatie este canalizata de organism spre dezvoltarea creierului. Si cum proteinele au un rol semnificativ in dezvoltarea mintii, e important ca in aceasta perioada a vietii micutii sa manance carne.

PS: Duminica seara David a cantarit 3.11 kg. Bravo!

Bonus: o poza in momentul in care ne-am pornit la maternitate in 16 iulie.