Tuesday, August 4, 2009

Prima zi de babysitting

Azi e prima zi de babysitting cu David. De fapt si ieri a fost, dar a durat cam o ora, asa ca nu se pune. Azi in schimb, Catrinel a plecat cu Matei la plimbare, asa ca eu am ramas cu domnul Mogaldetz. Avand in vedere cat este de cuminte si linistit dragutul de el, nu prea trebuie sa fac nimic. Am lapticul pregatit de mami la frigider, dar oricum ultima masa a fost acum doua ore. Asta inseamna ca va mai manca peste inca vreo doua ore. Timp suficient pentru mine sa savurez o bere si sa dau drumul unor insemnari in jurnal.

Imi aduc aminte ca prima data cand am ramas doar eu singur cu Matei intr-un meci de unu la unu, baietelul era ceva mai mare, in sensul ca avea 10 luni. Poate ca am stat doar eu cu el si mai devreme, doar ca nu imi aduc aminte. Stiu ca vedem totul ca pe pasii unui program pe calculator: ii dau drumul la apa in vanita, intre timp ii pregatesc laptele si prosoapele pe care sa il scot, dupa baie il sterg in urechi si sa il dau cu crema, il spal pe dinti, ii pun scutec si body, dupa care il pun in patul lui, ii aprind lumina de veghe si pornesc muzica linistitoare cu care adoarme el in fiecare seara. In teorie pare simplu, dar in practica e putin mai greu, pentru ca micutii sunt de multe ori imprevizibili. Ce imi aduc aminte foarte clar este faptul ca eram destul de concetrat sa nu cumva sa uit ceva si programul sa nu iasa conform cu asteptarile. Iar asteptarile erau ca Matei sa nu planga!

Timpul s-a scurs, iar numarul ocaziilor in care sa fiu alaturi de Matei a crescut simtitor. Totodata a crescut si gradul meu de implicare in ceea ce inseamna grija fata de micuti. Discutand cu alti tatici si cautand in interiorul meu ce este important pentru mine in viata, mi-am dat seama ca implicarea mea in familie si in cresterea copiilor este ceea ce imi doresc si ceea ce imi va aduce satisfactie peste ani. Nu putini au fost cei care mi-au spus faptul ca in perioada in care micutii cresteau, ei au ales sa isi dedice timpul altor prioritati, ratand astfel etape din dezvoltarea juniorilor. Iar acum regreta.

Ma simt mandru de faptul ca Matei este atasat atat de mamica lui, cat si de mine. De fiecare data cand suntem intr-un grup, inclusiv cand acesta este format dintre cei apropiati, gen bunici, Matei ne prefera pe mine si pe maica-sa. Vrea sa se joace cu noi, vrea sa fie imbracat de noi. Imi spunea cineva in timpul ultimului sfarsit de saptamana ca e bine sa ii las sa creasca singuri, sa se joace singuri, sa invete sa interactioneze. Si eu sunt de acord cu acest sfat (chiar daca el venea de la o persoana care nu are copii), dar in acelasi timp imi dau seama cata nevoie au de noi micutii nostri. Nu numai de mama ci si de tata. Sau nu numai de tata, ci si de mama. Nu vreau sa spun ca e imposibil fara unul dintre parinti (din motive obiective sau din motive decise de parinti). Vreau sa spun ca o relatie apropiata si echilibrata cu fiecare dintre parinti conteaza foarte mult pentru stabilitatea si dezvoltarea copiilor. Poate ca teoria spune acest lucru in sus si in jos, eu unul o zic pentru ca o simt pe pielea familiei noastre.

Imi doresc ca lucrurile sa ramana asa cum sunt acum, si voi lupta pentru acest lucru. Este alegerea noastra ca familie, a mea ca si tata.

6 comments:

nobine said...

felicitari pentru cei 2 baieti frumosi :) pt ca mi-am vizitat niste prieteni care au o fetita mica, mi-am adus aminte de celalalt nobine si am fost curioasa sa vad daca sotia ta a nascut si daca este fata sau baiat :)

Dilimache said...

A avea niste roluri foarte bine stabilite asa cum aveti si voi - confera copiilor siguranta si ii ajuta sa creasca intr-un mediu sanatos is luminos. Iar cand aceste roluri includ de la autoritate cand e nevoie - pana la copilareala si dragoste, atunci cei mici nu au cum sa nu devina niste oameni extraordinari.
Chiar daca aceasta ierarhizare a prioritatilor in cresterea copiilor e dificila si apar alte si alte probleme, ar trebui ca ea sa fie pe locul 1 ea insasi ca prioritate mereu...

Miutza said...

faceti foarte bine ceea ce faceti si sigur veti continua la fel! e ff importanta implicarea ambilor parinti pe toate planurile. mai tarziu se vor vedea si mai bine consecintele.

Nobine said...

@nobine: multumim de felicitari. Semneaza celalalt nobine al blogosferei.

Nobine said...

@Miutza: Si noi zicem ca e bine ca amandoi parintii sa se implice. Eu am descoperit acest lucru pe parcurs, iar acum nu ma imaginez altfel.

Nobine said...

@Dilimache: nu intotdeauna ne sunt foarte clar definite rolurile. Ce este clar definit este faptul ca ne sustinem reciproc pentru a trece cu bine si fericiti aceste momente ale vietii.