Tuesday, September 29, 2009

David

Miercurea fara cuvinte...

Monday, September 28, 2009

La 2 luni doarme toata noaptea

Victorie redutabila a doi parinti care nici dupa venirea celui de-al doilea copilas in familie nu se plang de nopti nedormite!

Multe cupluri de parinti, daca au un prim copilas foarte cuminte, isi fac curaj si dau drumul la cel de-al doilea. Ei bine, acest al doilea copil le ichide gura parintilor care se tot lauda prin parculete cu cat de cuminte este primul venit in familie. Asta pentru ca daca primul e cuminte, al doilea le arata parintilor tot ceea ce inseamna nopti nedormite, colici, plansete, etc.

Familia noastra face exceptie de la regula de mai sus. Matei, primul venit, a inceput sa doarma singur toata noaptea de pe la varsta de trei luni. Atunci a fost si momentul in care l-am lasat sa doarma singur in patutul lui, in camera lui.

Desi conform regulii invocate de mine David ar fi trebuit sa ne arate ce inseamna sa fii parinte laudaros ca primul copil doarme toata noaptea, el nu a facut-o. Ba mai mult, de doua nopti, il punem la culcare undeva dupa ora 9 seara si fara sa manance toata noaptea, se trezeste abia pe la 6 dimineata. Seara de seara, baieteii nostri se culca pe la 9, adorm linistiti, Matei in camera lui, in patutul lui, iar David in dormitor, in patutul lui. Eu si Catrinel ne uitam unul la altul si nu ne vine sa credem ca mai sunt doi copilasi in casa, fiecare dormind linistit in patutul lui si ascultand muzica de relaxare care ii face sa adoarma.

Care este secretul unor nopti tihnite? E greu sa punem degetul pe ceva. Cateva elemente, insa, se regasesc in modul in care am abordat somnul baieteilor nostri.

1. In primul rand e vorba de aluatul din care sunt facuti. Cu fondul genetic pe care il mostenesc de la parinti, nu e de mirare ca sunt asa de cuminti si ca dorm asa de bine. Poate ca nu vor fi ei cei mai modesti din lume (pentru ca vorbim despre acelasi fond genetic), dar macar vor dormi bine.

2. In al doilea rand e vorba despre rutina. Rutina le da copiilor senzatia de siguranta. Dupa o vreme in care seara dupa baita urmeaza lapticul, dupa care somnul pe muzica de mers la culcare, ca in reflexul lui Pavlov copiii incep sa stie ca trebuie sa se culce. Nimic nu e mai placut decat sa stie ca ii asteapta in fiecare seara mangaierea calda a parintilor si patutul curat si uscat in care sa doarma.

3. In al treilea rand este folosirea suzetei. Hulita de unii sau agreata de altii, noi am folosit-o. A fost "instrumentul" prin care masa din timpul noptii a fost amanata putin cate putin. Pe langa acestea, masa de seara este foarte satioasa, iar prin dubla manevrare a laptelui stim exact cat papa.

4. In al patrulea rand multa dragoste. Aici nu pun sub indoiala ca majoritatea parintilor isi iubesc mult copiii, dar aceasta dragostea trebuie sa fie dublata de mult calm si intelegere.

Noapte buna!

Thursday, September 24, 2009

Visez la pasiunile copiilor mei

Visez la lucruri marete pe care sa le fac alaturi de baieteii mei! Ei vor creste, iar eu imi doresc sa fiu alaturi de ei, sa ma bucur de copilaria lor si sa invat alaturi de ei.

In studentie, in cele opt luni (doua veri) de chelnerie facuta in Manhattan, New York, impreuna cu Catrinel am fost avizi sa vizitam cat mai multe. Am ajuns sa stim bine metrourile, strazile, magazinele, muzeele si punctele de atractie ale unuia dintre cele mai interesante orase ale lumii: New York. Un oras in care traiesc aproape atatea milioane de oameni cat numara populatia Romaniei. Multi au ocazia sa guste din acest mar, The Big Apple, dar mult mai multi nu au aceasta ocazie. Noi am avut-o!

In fine, nu despre New York vreau sa scriu. E drept ca este orasul meu preferat si va ramane vesnic undeva in inima mea. Vreau sa scriu ca fiind acolo, printre multe alte locuri vizitate am fost la doua muzee care mi-au schimbat complet mentalitatea despre ceea ce ar trebui sa insemne un muzeu. Este vorba despre Met (Metropolitan Museum of Art) si Museum of Natural History. Mi-a placut extraordinar de mult interactivitatea pe care o oferea muzeul. Nu era vorba doar de niste exponate puse intr-o vitrina prafuita, cu mult text scris cu caractere de-o schioapa. La acest gen de muzee, te sui pe un cantar sa vezi cate kilograme ai pe luna. Sari pe o platforma ca sa vezi ce cutremur de pamant creeaza o saritura de-a ta. O doamna zambitoare iti arata intr-o cutie de nisip cum diferite bile aruncate de la diferite inaltimi lasa gauri diferite in nisip, asemenea craterelor de pe luna. Ai ocazia sa te uiti prin niste lentile si sa vezi asa cum vede musca sau pisica. Si lista ar putea sa continue.

Acum ca am devenit tatic (de mai bine de doi ani), imi doresc sa calatoresc in lume, sa le dezvalui copilasilor fascinantele muzee, aflate fie la New York, Londra, Tokyo sau in alta parte. Daca vreunul din baieti va avea ca si pasiune dinozaurii, voi face tot posibilul sa il duc in lume acolo unde se afla cele mai multe fosile de dinozauri. Daca vor prinde pasiune pentru avioane, ii voi duce acolo unde vor putea sa vada cele mai multe avioane, cele mai vechi, simulatoare, zboruri demonstrative. Vom cauta impreuna pe google si vom face colaje. Vom sapa tot mai mult pentru a le oferi hrana pasiunilor lor. Stiu ca toate acestea implica bani. Dar avand un imbold puternic, banii vor apare ca sa imi ofere mijloacele prin care sa le ofer baietilor posibilitatea de a-si cultiva pasiunile.

Cei care peste ani nu vor fi satui de jurnalul unui tatic interneto-extrovertit, vor putea sa citeasca despre vizitele noastre la cele mai renumite muzee sau locuri din lume.

Wednesday, September 23, 2009

Parintii isi compara copiii

Mai mult sau mai putin voit, parintii isi compara copiii lor cu altii copii: cu fratii, cu copii ai prietenilor, cu copii din parculet.

M-am surprins pe mine zicand ca la numai doua luni David zambeste de cateva ori pe zi, si nu imi aduc aminte ca Matei sa fi facut la fel. E posibil ca intr-adevar, Matei sa nu fi facut la fel, dar in acelasi timp e posibil sa nu imi aduc eu aminte cu cea mai buna acuratete. Atata vreme cat nu am insemnat intr-un jurnal clar macar data la care Matei a inceput sa zambeasca, orice amintire poate fi eronata. Oricum, eronata sau nu, comparatia nu ar trebui sa isi aiba locul!

De multe ori ca si parinti ne uitam in jur si remarcam ca un copil de aceeasi varsta cu al nostru vorbeste mai bine. Sau umbla mai bine. Este mai inalt sau mai gras. Cred ca undeva e firesc sa ne comparam in permanenta cu cei din jur. Poate ca face parte din firesc sa luam feedback din mediul nostru, dar sigur nu e cea mai buna idee sa transferam aceasta comparatie asupra copiilor. Fiecare copil este diferit, are ritmul propriu de dezvoltare, are personalitatea proprie, unii au degete mai lungi, altii au capul mai mare. Unii vorbesc mai repede, dar invata sa mearga mai greu, altii merg mai repede dar nu le place sa danseze.

Morala este clara. Toti o stim, putin o aplicam. Trebuie sa ne cunoastem foarte bine plodul si sa nu facem comparatii gratuite.

Monday, September 21, 2009

Ce-i aia?

Ce-i aia? este sintagma pe care mai nou Matei o rosteste cel mai des in fiecare zi. Sau mai bine spus Te-i aia? E dispus sa intrebe la infinit Ce-i aia? Chiar daca stie despre ce este vorba, te intreaba inca o data si inca o data si inca o data. Iar noi ii raspundem inca o data si inca o data si inca o data.

Nu mai imi aduc aminte unde citeam ca aceste intrebari sunt un semn de normalitate. Ca parinte trebuie sa te bucuri atunci cand micutul tau insista cu aceeasi intrebare la nesfarsit. E nevoie doar de rabdare si imaginatie incat sa ii oferi in permanenta raspunsuri peste raspunsuri.

Ceea ce fac eu de multe ori, este sa ii intorc intrebarea. Ceva de genul:

Matei: Ce-i aia?
Eu il intreb: Ce anume? Camionul?
Iar el zice: Da!
Atunci eu ii raspund: Acela este camionul rosu.
Matei: Ce-i aia?
Eu: Acela este nenea care conduce camionul.
Matei: Ce-i aia?
Eu: Aceea este prelata verde a camionului.

Si tot asa. El intreaba, eu il intreb la randul meu sau ii raspund pur si simplu. Sunt fericit sa ii explic multe si de-abia astept sa ii raspund tot mai multe.

Sunday, September 20, 2009

Indgestie la copii? Coca-Cola!

Am testat o solutie ingenioasa, non-conformista pentru indigestia lui Matei, chiar in noaptea zilei in care el a implinit 2 ani.

Acum vreo zece zile Matei ne-a facut o surprinza nocturna. Era spre ora 4 dimineata cand si eu si Catrinel l-am auzit tusind si apoi plangand in patutul lui. Cu ochii impaienjeniti si parca parasutati din alta galaxie, ne-am dus sa vedem ce s-a intamplat. Am constatat ca micutul varsase nedigerat tot ceea ce mancase de cu seara. Dupa ce am trecut cu el prin trei enterocolite virale, nu ne-am panicat prea tare, l-am pus pe olita si am incercat sa il linistim. Stomacelul lui, saracul, tot nu se calmase insa, desi Matei daduse tot afara. Solutia pe care am gasit-o pe moment a fost sa ii dam un pic de apa minerala carbogazoasa, vreo doua guri cu paiul. Se pare ca a functionat destul de bine, pentru ca pana dimineata la ora opt Matei a dormit bustean.

Dupa trezire, insa, se pare ca stomacelul lui se tot intorcea, dar nu avea ce sa elimine. Am mai incercat noi cu sorbituri de apa minerala, dar pana la urma a dat apa si sucurile gastrice afara. Asa ca am recurs la Coca Cola. Am cumparat repede o sticla din bautura miraculoasa, am pus doua degete intr-un pahar, am amestecat bine cu un pai ca sa elimin cat mai mult din gaz si l-am servit pe Matei. A fost prima data cand a baut Coca Cola, asa ca nu a fost de mirare faptul ca initial s-a impotrivit. Dupa ce a dat de gustul dulceag, i-a placut, asa ca i-am mai dat cate o gura la o jumatate de ora.

Dupa Coca Cola, Matei nu a mai varsat, la numai o ora a inceput sa ii fie foame, asa ca tinand un mic regim, in scurt timp si-a revenit complet. Fara medicamente, fara spital, fara stresuri. Doar cu Coca-Cola!

Se pare ca nu degeaba una dintre cele mai populare bauturi ale vremurilor noastre a fost inventata de un farmacist, pe nume John Pemberton si a fost patentata ca si medicament. Pentru ca ne-a fost teama ca micutul va prinde placerea pentru gustul dulce al bauturii, ne-am asigurat ca nu vede din ce sticla provine licoarea care i-a repus stomacul pe linia de plutire. Prefer sa ii dam Coca Cola doar in aceste cazuri, care sper sa fie cat mai rare.

Sanatate!

Wednesday, September 16, 2009

La cules de castane

Toamna aduce cu ea distractiile de sezon.

Azi dupa-masa, i-am propus lui Matei sa isi goleasca unul dintre cosulete de jucarii pentru a merge in parc sa culegem castane.

Zis si facut! Cu multa veselie Matei a acceptat propunerea, ne-a lasat sa il imbracam (lucru tot mai rar in ultima vreme), si-a pregatit cosuletul verde si s-a postat la usa asteptand cu nerabdare sa fim si noi gata. L-am pus pe David in landoul lui si ne-am pornit spre parcul mare.

Vremea excelenta, de stat in tricou, nici o frunza nu se clintea in copaci. La inceput Matei a fost un pic dezorientat, pana cand si-a dat seama unde gaseste castanele. Treptat a ajuns sa poata culege castanele tot mai usor, si cu foarte mult zel s-a pus pe adunat. Pana la urma cosul a devenit greu pentru el, asa ca am decis sa i-l duc eu si impreuna am mers la lacul cu ratuste. Acolo, pe malul lacului, am aruncat toate castanele in apa, bucurandu-ne de stropii care sareau in toate partile.

Intre timp Davidutul isi facea siesta in caruciorul lui, multumit sa fie satul si sa stea la caldut in culcusul lui.

Dupamasa aparent banala a fost foarte placuta. Am petrecut in patru cateva ore placute, profitand de vremea buna. Parca in ultima perioada alerg tot mai mult, vesnic pe fuga, vesnic contra-timp. Orele au intrat in sac, dar azi am reusit sa sfidez trecerea timpului, sa respir mai in tihna. L-am lasat pe Matei sa se taraie in praf, sa se joace cu castanele, cu begigasele si cu frunzele. In tot acest timp noi l-am sorbit din ochi si ne-am bucurat de castane, asa cum o faceam atunci cand eram copii.

Monday, September 14, 2009

Adio vacanta

2 saptamani de vacanta s-au scurs foarte repede. Cu toate acestea, am reusit sa ma simt bine, sa merg la tenis, la inot, la masaj, sa citesc o carte. Dar mai ales sa petrec mai mult timp alaturi de baieteii mei.

Acesta a fost prima vacanta de cand m-am angajat in care nu mergem undeva, de regula in strainatate. Alaturi de Catrinel eram obisnuiti sa calatorim, sa vizitam si sa ne bucuram de viata de cuplu. Acum lucrurile s-au schimbat si alaturi de baieteii nostri ne asteapta un sir de vacante in Romania, pe litoral si la munte.

Vacanta a inceput cu botezul lui David, o slujba excelenta despre care am scris deja.

O alta distractie plina de tihna a fost escapada de la tara. A fost o bucurie sa vad cum Matei se pierdea in gradina printre vrejuri, stia sa culeaga ardei sau rosii. A mancat in continuu mere, pere, zmeura. Murdar pana in varful capului s-a bucurat de joaca cu apa, udatul florilor. Intre timp eu prajeam pui, mici si pastrav la gratar. Seara stateam la foc la gura cuptorului din curte, prajind porumb in jar si savurand o tuica de casa. In aceste zile Matei a avut ocazia sa vada gaina si cocosul din Punguta cu doi bani, vaca venind de la pascut cu ciurda, pisica asteptand sa primeasca laptele proaspat muls, curcile galgaitoare.

Vacanta s-a incheiat cu o petrecere de nota 10 in care am sarbatorit cei doi anisori pe care Matei i-a implinit joi, in 10 septembrie. Vreo 10 copii si 30 de adulti ne-am bucurat de bucuria celor mici, de cadouri frumoase, familie si prieteni apropiati.

Azi de dimineata, pregatit fiind sa merg la lucru, am crezut ca Matei va jeli la usa rugandu-ma sa nu plec. Ei bine, desi am petrecut doua saptamani in care am fost cei mai buni prieteni, mi-a zis un Pa, pa si s-a intors la jucariile lui. Iar eu la jucariile mele.

Adio vacanta! Vine toamna, vremea rece, vinul fiert. Cu copiii sanatosi ne bucuram de toate si crestem mari.

Wednesday, September 9, 2009

Un botez de suflet

Botezul lui David a fost un eveniment deosebit pentru familia noastra. In astfel de momente iti dai seama ceea ce e cu adevarat important in viata si cat de frumoasa este viata atunci cand copiii aduc bucurie in familie. Dupa emotiile pe care le-am simtit la nunta noastra, la nasterea si botezul lui Matei, la nasterea si botezul lui David, viata are parca alta culoare. Aceste evenimente parca te maturizeaza emotional si iti dezvaluie rostul tau in viata. Dupa astfel de evenimente, emotiile pe care le ai inainte de un interviu de angajare, sau inainte de un examen ti se par minore.

In general, botezul este un eveniment cu incarcatura emotionala. Cel putin pentru mine a fost. Pe langa faptul ca asisti la crestinarea micutului tau, nasa lui David a fost sora mea. Adica tot in familie, ceea ce a amplificat si mai mult intensitatea celor traite.

Si ca si cum nu ar fi suficiente aspecte care sa dea greutate momentului, slujba a fost oficiata de insusi Preasfintitul Parinte Episcopul Macarie. A fost o onoare deosebita pentru familia noastra, pentru ca Preasfintia Sa ne-a cununat pe noi, l-a botezat pe Matei, iar acum l-a botezat pe David. Avem tot respectul si recunostinta pentru Preasfintia Sa, cu atat mai mult cu cat a facut un drum la Cluj special pentru a-l crestina pe David.

Si pentru ca se zice ca exista poze care valoreaza mai mult de o mie de cuvinte, iata cateva selectii, pentru care ii multumim lui Horia.












Sunday, September 6, 2009

Viata la tara

Copiii de azi sunt diferiti de copiii de ieri. Adica de parintii lor. Acum totul este influentat de era tehnologieii, de viteza, de contratimp.

Ambele cupluri de bunici ai baieteilor nostri sunt din Cluj. E drept ca unii stau la casa iar unii stau la bloc, dar asta totusi nu suplineste faptul ca baieteii nostri nu au bunici la tara, asa cum am avut majoritatea dintre noi.

Din fericire, pentru familia noastra, exista solutia pentru aceasta situatie. Noi ne dorim ca juniorii nostri sa stie ce este natura, ce este verdeata, aerul curat, animalele, sau intr-un cuvant: viata la tara. Scenariul perfect: Catrinel are o matusa care are o casa la tara, la 40-45 de minute de mers cu masina, cu toate conditiile necesare (baie in casa, apa calda, curent, etc), curat, o curte imensa plina de iarba verde, fara animale care sa faca mizerie sau miros! Asa ca nu e de mirare ca fiind in concediu, l-am luat pe Mateila si ne-am dus la tara.

Intr-o singura zi Matei a mancat: zmeura, mere, ceapa, pere, porumb copt in jar, morcov, rosii, ardei, prune. Toate culese din gradina, organice, nestropite. Iar partea cea buna este ca Matei le recunoaste pe toate. Nu pe masa, ci direct in gradina. Ar trebui sa fie trist faptul ca un tatic se bucura pentru faptul ca baietelul lui recunoaste niste plante pe care alti copii de pe vremuri le stiau de cand lumea. Iata insa ca viata la oras, la bloc, la asfalt, ii indeparteaza pe micuti de natura, asa ca eu ma bucur de faptul ca putem sa ii redam copilului firescul.

Matei mancad morcov din gradina















Matei asteptand ciurda de la pascut















Matei asistand la mulsul vacii:















Matei culegand rosii pentru micul dejun:















Taranul Matei:

Wednesday, September 2, 2009

Incepe scoala


1 septembrie a venit peste noi si aduce cu el episodul aferent din seria in care urmareste dezvoltarea lui Matei si a lui David.


Vine toamna, incepe scoala se usuca frunzele, copiii cresc. Tot mai maricei, fiecare dintre ei isi urmeaza drumul de a deveni un copil tot mai mare si mai mare, adolescent, tanar, adult. Eu stau si contorizez pozele la fiecare inceput de luna, astfel incat, peste ani, copilasii vor avea o suita de poze prin care se poate vedea dezvoltarea.