Monday, November 9, 2009

Accept sa mi se spuna domnule

Am imbatranit! Mai demult ma zgaria atunci cand doamna care vindea paine ma lua la persoana a II-a singular. Sau cand eram tratat mai mult ca un pusti. Cand zic zgaria, nu ma refer neaparat la faptul ca ma deranja, ci doar ca mi se parea ca suna un pic ciudat. La fel ma zgaria si atunci cand cineva mi se adresa cu apelativul de domnule, cand de fapt eu ma simteam ca un adolescent.

Ceea ce ma face sa zic ca am imbatranit este faptul ca acum accept cu mult mai multa usurinta adresarea cu domnule. Ma intreb ce ii face pe ceilalti din jur sa mi se adreseze asa? Sa fie verigheta? Firele carunte rasarite la tample? Sau aura mea de tatic?
Asa dupa cum citeam aici, exista momente in viata in care simti ca imbatranesti brusc. In majoritatea cazurilor te-ai astepta sa fie momentele cruciale in viata gen nunta, nasterea copiilor sau absolvirea facultatii. De fapt aceste momente de imbatranire brusca apar atunci cand nu te astepti. De exemplu atunci cand faci lista de cumparaturi de la magazin si trebuie sa iti dramuiesti banii. Esti responsabil de bugetul familiei. Esti resposabil de ceea ce le pui pe masa. De tine conteaza cat de sanatoasa sau nesanatoasa este alimentatia copiilor tai. Acestea sunt fractiuni de secunda in care te maturizezi brusc.

De fapt acestea sunt momentele in care trebuie sa iei decizii care au un impact foarte mare asupra celor din jurul tau, cei dragi se bazeaza pe tine si devii un pilon de sustinere pentru familia ta si pentru parinti. Te schimbi, imbatranesti si accepti mai usor sa ti se spuna domnule.

1 comment:

DiliMache said...

Da, si eu am inceput mai usor sa accept adresarea la pers. a IIa plural. Dar sa stii ca depinde si de cum esti imbracat. Daca am un hanorac si o sapca pot fi "d-soara", imbracata elegant arat ca o doamna, asa ca nu ma mai deranjeaza.... Putem macar sa ne consolam cu gandul ca o sa fim "domni" inca vreo 30 de ani de-acum (sper :D)