Sunday, November 29, 2009

Bebe aduce schimbari

Acesta este un guestpost pe care l-am publicat pe Ziarul Copiilor.
Ţin minte că au început să vină prietenii pe la noi să îl vada pe noul venit. Întâmplarea a făcut ca noi să fim primii părinţi din gaşca noastră de prieteni. Pentru toţi, micuţa fiinţă care a venit în viaţa noasră era o noutate, dar în acelaşi timp o sperietoare. Toţi vedeau în spatele lui bebe momentul în care îţi iei adio de la viaţa liberă de cuplu fără responsabilităţi şi intri în era celor care ajung să bage paracetamol în fundicul copilaşilor. Cred că cea mai mare teroare este plânsul care te face să ieşi din zona de confort şi să te apuci să îl legeni pe dodoloţ, să îl pui pe maşina de spălat pe programul de stoarcere, să îl încălzeşti cu foen-ul pe burtică, sau să te porneşti în miez de noapte cu maşina, sperând că zgomotul înfundat al motorului şi legănatul îl vor adormi pe bebe.

Am văzut pe faţa prietenilor noştri mirarea în faţa faptului că bebe era foarte mic. Am văzut totodată că nu au nici cea mai vagă idee în legătură cu ceea ce simţim noi ca şi părinţi, prin ce experienţe trecem. Ba mai mult, parcă îi şoca ideea că şi ei s-au maturizat suficient de tare încât au ajuns în faţa momentului în care copiii devin ceva firesc. Nu mai eram aceeaşi gaşcă de oameni care au petrecut împreună Craciunuri si Revelioane şi chefuiau cu ocazia celui mai neînsemnat prilej. Acum eram un grup de adulţi care aveam în mjlocul nostru un simbol al generaţiei care vine.

Schimbările ce aveau să vină erau tot mai mari. Cu toate acestea, ele vin treptat, iar noi, părinţii avem o capacitate mare de a ne adapta la toate pe care ni le aduce în viaţă doamna barză. Trăim cu impresia că putem ţine piept acestor schimbări, dar până la urmă capitulăm şi costumul de părinte ne vine din ce în ce mai bine. Zâmbim în oglindă, ne punem în portmoneu o poză cu copilul nostru şi suntem mândri atunci când avem ocazia să ne lăudăm cu ce face juniorul.

No comments: