Thursday, November 12, 2009

Cea mai grea asteptare din viata

Acesta este un guestpost pe care l-am publicat in Ziarul Copiilor.

Suna telefonul. Chiar daca dormeam iepureste, mi-am dat seama ca este in jur de 8 dimineata. Asteptam sa sune, asa ca am sarit din pat intr-o fractiune de secunda. Ca o scanteie.

Am vazut cu coada cozii ochiului pe ecranul telefonului numele Catrinel. Probabil cel mai asteptat telefon al vietii. Raspund cu nerabdare, iar la capatul celalalt al undelor vocea ei calma m-a informat ca i-au spart apa. Cica sa cumpar multa vata, ca apa sparta era multa. Acum stiu ca nu are sens ceea ce scriu, dar atunci mi s-a parut absolut normal sa intreb cate pungi de vata sa iau. Asa am aflat ca trebuie sa iau cinci pachete.

M-am imbracat in cateva clipe si m-am repezit la farmacie. Parca toata lumea stia prin ceea ce trec eu. Eram convins ca farmacista stia ca barbatii oarecum tineri care vin sa cumpere cinci pachete de vata devin tatici pana la sfarsitul zilei. Sarit in masina, ridicat mama soacra si mers la spital.

Acolo am dat de fata schimonosita a lui Catrinel, care nu parea prea vesela sa ma vada. Ea de fapt era vesela, doar ca incepusera contractiile. Am incercat sa fac niste glume rasuflate, dar nu am reusit sa smulg nici cel mai vag zambet.

A urmat statul prelungit in sala de asteptare. Tin minte ca aveam la mine o carte, dar nu imi statea mintea la citit. Mai erau alaturi de mine si alte mame de mamici sau viitori tatici. Fiecare asteptam sa aflam ca asteptarea a luat sfarsit, micutul a sosit pe lume sanatos, iar mama este bine.

Timpul trecea, iar racnetele guturale care razbateau din cand in cand la noi ne faceau sa ne intrebam daca este mamica noastra sau a altora cea care sufera asa de tare. A fost o zi aglomerata de luni, sapte nasteri, ca si cum toate s-ar fi abtinut sa aiba copii sambata sau duminica. Or fi avut vreo emisiune preferata pe care nu doreau sa o piarda!

Pana la urma a venit o asistenta si mi-a spus sa ma pregatesc. Am pus pe mine halatul verde, boneta, masca, galosi de punga. Dupa ce am terminat sa ma echipez, mi s-au muiat genunchii incat am fost nevoit sa ma asez un pic pe bancuta ca sa revin nitel. Am fost chemat inauntru, unde mi s-a spus: Uite-ti feciorul! Am exclamat un enervant Nu cred!, si m-am repezit sa ma uit la minunea de sufletel care oracaia pe o masuta. Mama era undeva dupa un paravan, asa ca m-am apucat sa scanez cu privirea fiecare milimetru al micutului. Am reusit sa ajung la clama de pe buric, cand am fost poftit afara si rugat sa astept revenirea mamei pe salon.

Am iesit… un alt om. Parca ma nascusem eu, nu feciorasul meu. Am pus mana pe telefon si cu voce aproape plangareata i-am sunat pe cei dragi care asteptau un semn de la noi. Toti ma copleseau cu felicitari, iar eu eram cel mai fericit om de pe planeta. Habar nu aveam ca fericirea va fi si mai mare atunci cand voi ajunge pe salon.

No comments: