Wednesday, December 29, 2010

Mos Craciun

Thursday, December 23, 2010

Serbarea de Craciun la gradinita

Ieri am avut serbare la gradinita lui Matei. Viteazul nostru a avut rol de ren, intr-o orchestratie al carei script parea foarte complicat atunci cand l-am primit pe email de la educatoare.

Ca si la prima serbare, cea din vara, in momentul in care s-a tras cortina de la teatrul Puck, m-am emotionat, o recunosc sincer. Nu mai stiu ce am facut in vara, dar acum gandidu-ma cu groaza ca ma vad celelalte mamici cu ochii in lacrimi, am dus aparatul foto - noroc ca e un DSLR - la ochi si am inceput sa apas pe buton. Se pare ca terapia a functionat, cel putin pana in momentul in care copiii au inceput sa il caute pe Mos Craciun, strigandu-l: Santa, Santa!

Am fost foarte mandru de tot ceea ce s-a intamplat ieri dupamasa. In primul rand am fost mandru de faptul cand am vazut cat de mult s-a straduit Catrinel sa il costumeze pe Matei. Intamplarea face ca renul Matei avea o banana de plush  in buzunar, avand in vedere ca avea costum de maimuta cu coarne si fular.

In al doilea rand am fost mandru de Matei care si-a spus replicile si a dansat conform instructiunilor educatoarei. Daca in vara, dupa doar 3 luni de gradinita, el a plans in continuu si singura modalitate de a urca pe scena a fost sa fie insotit de Catrinel, acum a fost foarte cooperant, chiar dornic sa arate ce stie. Aici sunt doua aspecte: rolul de necontestat al gradinitei - merci educatoarei - si faptul ca exista o dezvoltare fireasca cu privire la manifestarea in astfel de situatii. E drept ca sunt unii copii mai dezinvolti care se simt in elemenul lor inca de la prima serbare. Pentru majoritatea, insa, prima serbare este un eveniment stresant pentru copil, asa ca nu e de mirare ca se lasa cu plansete. Ceea ce nu este asa de grav, avand in vedere ca si pentru adulti se poate lasa cu plansete, asa dupa cum spuneam mai sus.

Sarbatori Fericite! Maine vine Mosu, la copiii cuminti.

Monday, December 13, 2010

Atentia acordata la doi copii

Trecem printr-o perioada mai dificila cu Matei. Nu vreau sa scriu prea multe despre acest subiect, deoacere il simt a fi prea intim. Ceea ce merita sa mentionez, este ca probabil el este incercat de un sentiment de gelozie fata de David, pe care nu stie cum sa il gestioneze.

David a crescut spectaculos in ultim vreme, mai ales de cand s-a pornit sa umble singur. Mie mi se pare ca este un personaj foarte distractiv, e frumos si reuseste sa capteze atentia celor din jur, inclusiv a noastra, a parintilor. Matei simte ca aceste lucruri ii cam darama din piedestalul propriu, asa ca se afla intr-o oarecare postura de vulnerabilitate. Nestiind cum sa ii gestioneze sentimentele, la varsta lui frageda, reuseste sa faca tot ce tine de el pentru a fi in mijlocul atentiei, chiar daca acest lucru inseamna sa ne chinuie pe noi ca si parinti.

Toate cele pe care le scriu acum sunt presupuneri ae noastre, ale parintilor, asa dupa cum spuneam si in articolul precedent.

In majoritatea cazurilor este evident ca cei doi baietei ai nostri se plac, se distreaza impreuna si isi duc dorul atunci cand sunt separati pe o perioada mai lunga de timp - o zi, doua. In acelasi timp, usoara concurenta dintre ei ne face sa ne fie noua mai greu. Vom solutiona si aceste situatii pentru ca ne batem in permamenta capul cum sa iesim din ele. Viata de parinte este interesanta, nu este deloc usoara, insa confera multe satisfactii!

Sunday, December 12, 2010

Parinte bun

Ce face diferenta intre a fi un parinte bun si un parinte rau?

Toti  vrem sa avem copii politicosi, cuminti, bine crescuti, sociabili. Unii reusesc mai mult decat altii. Probabil ca cei ce reusesc o iau ca pe o victorie personala, in timp ce cei care nu reusesc dau vina pe personalitatea copilului si pe faptul ca acesta seamana cu unchiul acela indepartat pe care tot satul il stia drept nazdravan.

Cert este ca in fata copiiilor toti parintii suntem egali. In fata lor nu conteaza daca suntem ministri sau soferi de taxi, daca am avut o zi grea la servici sau daca am primit o prima de merit. Nevoile lor sunt aceleasi, printre care cele mai importante sunt acelea de a se simti iubiti si protejati.

Noi parintii facem greseli mai mari sau mai mici. Important este sa facem greseli cat mai mici. Eu cu Catrinel ne straduim sa le dam de capat tuturor provocarilor care apar in viata noastra de parinti de doi baietei. De multe ori avem discutii prelungi, uneori seara inainte de culcare, in care analizam comportamentul baieteilor nostri si ne gandim tot timpul ce am putea face ca ei sa se dezvolte cat mai armonios, din toate punctele de vedere. Privim semnalele pe care le primim de la baieti ca pe niste indicii, ca o oglinda a mesajelor pe care noi le transmitem lor. Uneori este foarte greu sa decodifici comportamentul copiilor. Cu toate astea nu ne lasam pagubasi atunci cand avem o situatie de rezolvat.

Inseamna toate cele de mai sus ca suntem parinti ma buni decat altii? Cred ca nu! Inseamna doar ca ne straduim pentru ca ne dorim sa reusim.

Thursday, December 9, 2010

Carti despre copii pentru parinti

Sunt de parere ca merita ca fiecare parinte sa puna mana pe cel putin o carte despre cresterea copiilor. Am avut discutii cu cunostinte care sustineau ca natura te invata cum sa iti cresti copilul. Nu sunt deloc de acord cu acest mod de abordare, pentru ca sunt specialisti care se ocupa cu acest domeniu. Pe noi ca si parinti, cartile pe care le-am parcurs ne-au ajutat in multe situatii.

Pentru a alege cea mai buna carte din multitudinea de exemplare existente, e suficient sa deschizi o carte de profil si daca ceea ce scrie acolo rezoneaza cu ceea ce consideri tu ca parinte, inseamna ca aceea este o carte pe care sa o cumperi sau sa o imprumuti si pe care sa o citesti. Nu asa cum facem noi cu stepperul pe care in loc sa facem miscare imi tin eu costumul de servici! Dupa ce ai facut rost de cartea respectiva intr-un fel sau altul, e musai sa o citesti. Ba mai mult, sa aplici ceea ce ai citit in carte.

Iata cartile pe care le-am citit cu placere (in ordinea cronologica a dezvoltarii copilasului):
1. What to Expect the First Year
2. Toddler Taming - Cristopher Green
3. Si tu poti fi Supernanny - Irina Petrea
Urmeaza sa citesc (o am deja cumparata de pe Amazon la 1 lira sterlina - pret de second hand, cartea nefiind noua):
Beyond Toddlerdom - tot de Christopher Green

Monday, December 6, 2010

Cadouri de Mos Nicolae

Dimineata ne-au trezit baietii care au inceput sa misune prin casa. Leneveam in pat, ca in fiecare luni dimineata. Mai exact ca in fiecare dimineata. Se pare ca Matei uitase ca isi pusese cizmulitele de cu seara in speranta ca va veni Mos Nicolae. Ba inca tot el a fost cel care a pregatit si cizmulitele lui David.

Pana la urma, David care roia in jurul papucilor ii atrage atenti lui Matei Acesta observa cate o cutiuta mica pe fiecare pereche de cizme. Fericit, ia cutiutele si vine la mine in pat. Eu, mirat peste masura de ce s-a gandit Mosul sa le dea la baieti, le montez repede frontalele si ii fac sa misune prin caza ca niste mineri. Ne-am distrat copios!

Sunday, December 5, 2010

La noapte vine Mos Nicolae

In noaptea aceasta vine Mos Nicolae la copiii cuminti. Daca are destul timp, s-ar putea sa treaca si pe la copiii mai putin cuminti, macar sa le aduca o bota.

La bunici a venit deja Mos Nicolae si nepotii au fost cadorisiti deja de doua ori in acest sfarsit de saptamana. Un pic cam mare inflatia de cadouri pe capul nostru, insa se pare ca cei mici fac fata cu succes fiecarui nou val de surprize.

Si la noi cred ca va veni Mosul, avand in vedere ca Matei si David sunt cuminti. Le va aduce o supriza pe care o vom vedea maine.

Noapte buna si ghetutele la usa!

Friday, December 3, 2010

La Multi Ani, Romania!

Cu doi baietei asa de mici nu ai nicio sansa sa stai acasa, pentru ca prezenta lor devine devastatoare pentru infima ordine din casa. Asa se face ca in 1 Decembrie ne-am propus sa mergem la parada militara care chipurile incepea la ora 10.

In ciuda ploii marunte si patrunzatoare, bine echipati ne-am prezentat in piata Avram Iancu, pentru ca asa scria pe afisele din Cluj. A durat un pic sa ne dam seama ca de fapt evenimentul avea loc pe partea cealalalta a Catedralei Ortodoxe.

Se depuneau coroane. Nimic interesant, avand in vedere ca palcul de oameni din jur mascau destul de bine ceea ce se intampla acolo. Asa ca ne-am decis sa mergem sa luam covrigi si sa revenim. Pe cand am revenit, grupul de oameni se spargea si toti pareau grabiti sa fuga de ploaia cea perversa. Noroc cu Catrinel, care a vazut o scurta coloana de soldati. Fugind printre masini, am apucat sa vedem si noi pret de un minut cum dispareau spre unitatea militara trupele mici de soldati si politisti.

Zgribuliti, am plecat de-acolo, iar singura intamplare care ne-a "salvat" ziua a fost faptul ca ne-am intalnit cu soldatii din fanfara, care au fost foarte joviali si dispusi sa faca poze cu noi.

As fi preferat ca tot acest eveniment sa fie mediatizat mult mai bine, sa se comunice exact unde se desfasoara depunerile de coroane, intre ce ore, care este traseul soldatilor, care sunt cele mai bune locuri de unde se poate viziona cel mai bine. Ar fi mers si niste vanzatori ambulanti cu ceai cald, turta dulce, stegulete cu Romania sau orice altceva. Toate acestea ar fi avut menirea de a aduce cat mai multi oameni la manifestare si chiar sa le scoata bani din buzunar prin comertul cu maruntisuri. Eu asa as fi facut.

Monday, November 29, 2010

Weekend la Bran

In acest weekend am fost la Bran. Am avut parte de o mica vacanta toti patru. E drept ca e cam departe de Cluj, mai ales daca pleci vineri si te intorci duminica, cand micutii nu au rabdare sa stea in scaunelele lor in centuri  timp de 5 ore cat dureaza drumul.

Ne-a mers foarte bine. Vremea a tinut cu noi, iar copiii au fost foarte incantati. Una din placerile acestor zile a fost micul dejun, tip bufet, in care toti au din ce sa isi aleaga. Micul dejun la hotel este una din cele mai mari placeri ale vietii. Imi plac diminetile lungi, in care doar te bucuri de timpul linistit petrecut alaturi de familie.

Astfel de vacante care sa te scoata din rutina de zi cu zi sunt binevenite. Asteptam zapada, sa mergem in apropiere de Cluj la un sanius si o bulgareala.

Monday, November 22, 2010

Tatic tanar

Zilele trecute la dus eram doar eu si gandurile mele. Dusul este unul din locurile in care ma simt cel mai creativ. Si cum le intorceam eu pe toate partile, la un moment dat am facut un calcul dupa care m-am panicat: cand voi avea 47 de ani, David va fi major, iar Matei va avea 20 de ani.

No, ii clar ca va trebui sa gasesc ceva suficient de interesant alaturi de Catrinel, incat sa profitam in acele vremuri de tineretea inca existenta si in acelasi timp cu copii mari. Solutia care mi se pare evidenta - am zis eu ca la dus sunt cel mai creativ - va fi sa calatorim in toata lumea, sa gustam din cele mai alese mancaruri, iar in fiecare vineri seara sa dam gata cate o sticla de vin. Cu un astfel de gand mi-am mai venit in fire si am inceput sa privesc toata situatia mea ca un tatic tanar ce ma simt.

Sunday, November 21, 2010

Despre trecerea timpului

Exercitiu de plans:

Se dechide dulapul cu pozele de familie. E de preferat ca parintii sa fie din aceia obsedati sa le faca poze micutilor, dupa care sa le imprime pe hartie (asa ca noi). Se ia albumul sau teancul de poze cu copilasul in primul an de viata. Se rasfoieste albumul si se panicheaza din pricina trecerii timpului. Parca mai ieri smotocelul era doar un mormoloc, iar acum este ditamai baietoiul de 3 ani si doua luni, respectiv 1 an si patru luni.

Se ofteaza adanc. Se pune intrebarea: daca acum ni se pare ca au crescut asa de repede, ce vom spune cand ei vor implini 18 ani, sau se vor casatori. Se alunga acest gand din minte pentru a evita o depresie duminica seara, cand oricum gandul ca incepe o noua saptamana de munca te face sa amani momentul in care mergi la culcare.

Se pun pozele inapoi in dulap. Se inchide dulapul sperand ca astfel gandurile referitoare la trecerea timpului vor fi alungate. Acest lucru nu se intampla, asa ca se scrie un articol pe blog Despre trecerea timpului.

Wednesday, November 17, 2010

Privire periferica

Prezenta copiilor in viata mea imi dezvolta privirea periferica. Adica acea capacitate de a avea privirea orientata intr-un anumit loc, dar in acelasi timp sa vezi si ce se intampla in jurul tau.

Azi in timp ce eram la cumparaturi, Matei in mare forma dansa si canta in jurul cosului pe care eu il impingeam. In timp ce alegeam fructe de pe raft, il observam cu "coada ochiului" - adica privirea perfierica - pe Matei cum "evolua" in mijlocul magazinului atragand atentia celor din jur.

Acelasi lucru mi se intampla de multe ori atunci cand am cate o conversatie cu cineva, in timp ce privirea mea periferica si urechile ciulite observa ce fac juniorii in jurul meu.

Cica e o privire periferica bine antrenata te ajuta in general in viata de zi cu zi, atunci cand comunici cu cineva, pentru a putea fi un mai bun observator al gesturilor interlocutorului si pentru a observa in acelasi timp si ceea ce se intampla in jurul tau. Copiii ma ajuta in acest sens, mai ales ca noi barbatii stam mai slab la capitolul atentie distributiva.

Monday, November 15, 2010

Micutii nostri cei sfatosi

Te si miri uneori ce sinapse fac micutii nostri, cum iti dau senzatia ca ai de-a face cu niste batranei sfatosi. Mi-am propus sa im notez astfel de ziceri de-ale lui Matei (deocamdata) pentru ca ele sunt spuse si se pierd altfel.

Eram la tara si ne-am propus sa facem o plimbare in paduricea in care m-a muscat o capusa acum vreo 2 luni. Si cum ne indreptam noi spre padure, il vad pe Matei ca se fastaceste si incepe sa traga de timp. Zici ca era in minutu 85 Il miros rapid ca ceva nu ii convine si incep sa il descos.

Mi-a venit sa il mananc, asa de scump a fost atunci cand a spus ca mai bine sa nu merg eu in padure, ca sa nu ma multe capusa.

Sunday, November 14, 2010

Cum am ales numele baieteilor nostri?

Foarte simplu! Am mers pe a fi cat mai practic. Scoala vietii de la New York ne-a aratat de ce americanilor le merge asa de bine (sau le mergea). Pentru ca ei gandesc simplu, practic, nu se cramponeaza in traditii sau superstitii absurde.

Criteriile au fost simple:

  1. Un singur nume, pentru ca pus pe langa Grigorovici, atunci cand completezi diferite formulare iti ia un secol sa le termini, plus ca depasesti limita casutelor puse la dispozitie.
  2. Numele sa fie scurt: 2 silabe. Ma-tei si Da-vid. 
  3. Raportul vocale - consoane sa fie pe cat posibil in favoarea vocalelor, pentru ca numele sa fie "deschis".
Asa se face ca am ajuns sa alegem 2 nume care sunt printre cele mai populare in generatia noastra (mai ales in Cluj), alaturi de Luca, Andrei, Alexandru, Tudor, Stefan.

Wednesday, November 10, 2010

Baie spontana in lacul de la Chios

Baietelul unor prieteni, de 4 ani si o luna, a cazut sambata dupamasa in lacul de la Chios. Era cu ambii parinti si cu surioara lui de 8 luni. Si noi stim ca ratustele vin chiar langa tine sa primeasca o bucatica de paine uscata. Din prea mult zel, cand a aruncat o bucata de paine, centrul de greutate al copilului s-a mutat, el s-a dezechilibrat si a cazut in lac. Mie mi-a spus ca atunci cand arunca paine, s-a aruncat si pe el la ratuste.

Cea mai pe faza a fost  mama. Noroc cu sangele rece al femeii! Copilasul plutea din cauza gecii, mai precis din cauza aerului din puf. Curentul slab din lac il indeparta incetisor pe copil de pontonul din fata terasei. Cu haine cu tot, cu telefonul mobil in buzunar,  mama a sarit direct in lac. L-a insfacat pe baietel si l-a readus pe mal. Mai greu a fost sa iasa ea din lac, avand in vedere ca tatal, ca un barbat veritabil, a paralizat pe loc si s-a blocat.

Dupa iesirea din apa, baietelul a fost dezbracat la pielea goala si invelit intr-o patura, in haina tatalui si dus de urgenta acasa. Culmea a fost ca din cauza panicii, tatal a refuzat sa isi doneze geaca, ba chiar a solicitat ca mama sa o doneze, in ciuda faptului ca aceasta era murata.

N-a fost vorba de copil nesupravegheat, ci de acel moment ghinionist cand se intampla ceva chiar sub ochii parintelui.Ca si atunci cand Matei s-a taiat la manuta. Nici cei de la Chios nu cred ca sunt de vina, pentru ca inprejmuirea lacului cu un gard nu mi se pare o solutie. Cu timpul, aceste intamplari vor ramane doar amintiri de povestit nepotilor.

Tuesday, November 9, 2010

Matei, indianul

La noi in casa - ca la balamuc!

Casa noastra este un mic paradis. E drept ca in cateva minute, baieteii nostri pot face ca totul sa para a fi dezastrul din urma uraganului Katrina. Cu toate acestea, procesul prin care se creeaza dezastrul ne ofera noua, parintilor, dar si loc, micutilor, nenumarate prilejuri de distractie si voie buna.

Azi dimineata, baieteii au dat trezirea cu cateva minute inainte de ora 7. Ceasul nostru desteptator si-a pierdut utilitatea, pentru ca la ora 7:30 la care suna, casa noastra este deja plina de ceva vreme de chicoteli si tropaituri. Ca niste maimutele, cei mici apar si dispar prin toate cotloanele, in toate incaperile, iar Matei imi da trezirea sarind pe mine si pupandu-ma dulce.

De cand David s-a pornit sa mearga, dezvoltarea lui s-a vazut de la o zi la alta, ajungand ca in doar o saptamana sa alerge dupa Matei, sa il imite in cele mai nastrusnice inventii ale lui.

Cele mai delactante momente snt atunci cand ei se distreaza singuri si rad cu pofta, facandu-ne si pe mine si Catrinel sa ne distram copios. La noi e o casa vesela, in care reusim sa transformam in joc si distractie si unele activitati mai "dificile" precum imbracatul, spalatul.

Ca niste parinti privilegiati ii sorbim din priviri pe cei care dau sens vietii noastre de familie, de camin.

Sunday, November 7, 2010

Magicianul din masina de spalat

Am ajuns la concluzia ca in masina noastra de spalat se ascunde un magician. Sper sa nu fiu prost inteles, avem si  noi o masina de spalat normala, din-aia de care iti puteai lua doar cu buletinul. De fapt asa am si luat-o, atunci, proaspat casatoriti, ca sa terminam bucataria odata si sa ne putem acomoda. Intre timp am rambursat anticipat.

No, atunci, pe cand a facut acizitia, nu mi-am dat seama ca la noi in casa intra o masinarie super-speciala. Altfel nu pot sa imi explic cum ies petele acelea de pe hainele si babeticile baieteilor nostri.

Din fericire noi nu punem prea mare pret pe hainele micutilor si preferam ca ei sa cunoasca lumea, decat sa aiba grija de niste toale. Asa se face, ca atunci cand se murdaresc din cap pana in picioare cu ceva mancare, noi ne uitam cu admiratie la ei. Ii lasam sa se tarasca in iarba, prin praf, sa isi murdareasca hainele cele mai bune cu carioca.

Pentru ca in masina noastra de spalat se afla un magician care stie sa scoata pete despre care as fi spus ca doar foarfeca le mai poate scoate.

Thursday, November 4, 2010

Reteta de prajit castane

E sezonul castanelor si ma dau mare specialist in a le pregati. M-am gandit sa impartasesc reteta pe blog, sa le ofer si altora posibilitatea de a le praji acasa. Cu 10 lei (cam atat costa un kg) se pot satura 2-3 persoane (cu cat sunt mai putine castane viermanoase, cu atat mai bine). Merita parcursi doar10 pasi simpli.
  1. Se cresteaza castanele crude. Eu le crestez in cruce cu un briceag micut. Se mai pot cresta si cu un cutter.
  2. Se pun castanele intr-o tigaie. Eu folosesc o tigaie de teflon "sacrificata", pentru ca se arde. Tigaia poate fi vazuta in poza alaturata.
  3. Tigaia se pune direct pe foc deschis, puternic, pe aragaz.
  4. Se toarna o jumatate de cana de apa, doar cat sa fie o pelicula de apa pe toata suprafata tigaii.
  5.  Dupa ce apa se evapora complet, castanele incep sa se prajeasca.
  6. Dupa 15 minute, castanele sunt puternic incinse. Se mai pune o jumatate de cana de apa.
  7. Dupa ce apa se evapora complet, se tine tigaia pe foc pana cand castanele se incing din nou, iar coaja nu mai este deloc inmuiata de la apa de la punctul 6.
  8. Pe tot parcursul pasilor de mai sus, castanele se amesteca usor cu o lingura de lemn
  9. Tot procesul de prajire dureaza 30 de minute.
  10. Castanele se scot intr-un vas de portelan
Eu savurez castanele cu un pahar de vin rosu sec (in majoritatea cazurilor doua pahare).

Pofta mare! Astept sa imi spuneti ca v-ati facut acasa castane si v-au placut tare mult. Daca nu ies din prima, mai acordati-va o sansa pentru ca dureaza un pic "calibrarea" timpilor intre diferitii pasi parcursi pentru pregatirea lor.

Wednesday, November 3, 2010

Conditionam comportamentul copiiilor

Azi dimineata eram cu Matei in drum spre gradinita lui. Pe cand parcam in fata gradinitei, ii explicam eu cum e bine sa fie cuminte. Matei ma surprinde cu urmatoarea intrebare: "ca daca nu?". Prima oara mi s-a parut ca nu inteleg bine ce ma intreaba copilul. Apoi ma trezesc ca imi spune: "tati, am zis ca daca nu?"

In acel moment, pana cand am ajuns sa intram in cladire, i-am spus ca el poate sa fie cuminte sau sa nu fie cuminte, ca e optiunea lui cum este si ca e stie cum ii sta unui copil politicos sa fie.

M-am tot gandit la ce m-a intrebat Matei si mi-am dat seama ca poate ca uneori ii conditionam prea tare, folosind ABC-ul.

A - action = actiune
B - behavior = comportament
C - consequence = consecinta

Mergand pe faptul ca un comportament este determinat de consecintele sale, uzam si abuzam de acest mecanism pavlovian uneori poate ca prea tare. Oare nu riscam sa ajungem in situatia in care sa nimicim motivatia interna a copilasilor prin faptul ca: daca sunt cuminti primesc ciocolata, daca sunt cuminti vine Mosu, daca nu sunt cuminti nu mergem afara, etc. Altfel spus, in cazul in care nu exista un "daca" sau un "daca nu", copiii sunt tentati sa nu faca. De aceea, azi dimineata, am preferat sa ii spun lui Matei ca este decizia lui cum prefera sa fie: cuminte sau nu.

Monday, November 1, 2010

David merge!

Cel mai spectaculos eveniment al acestui sfarsit de saptamana a fost faptul ca David si-a dat drumul la mers. La un an, trei luni si doua saptamani, in cadrul petrecerii de Halloween, micutul nostru a pornit copacel si din acel moment a fost de neoprit.

Recunosc faptul ca am fost emotionati, atat eu cat si Catrinel. Angrenati in petrecere, am avut la indemana camera de filmat, asa ca momentul a ramas imortalizat.

Davidutul nostru (numit Daidu de catre Matei si Dutu de catre Catrinel) s-a ridicat tinut de mana inca din aprilie. I-a luat destul de mult sa se desprinda, probabil si pe fondul unor cazaturi din timpul verii (cam 3 la numar) in care s-a lovit un pic la cap si si-a pierdut din incredere. Acum, insa, se vede ca el a facut foarte mult exercitiu, pentru ca umbla foarte bine, poate sa ia lucruri de pe jos, poate sa mearga in lateral sau chiar si cu spatele.

Pentru noi, faptul ca David a inceput sa mearga marcheaza sfarsitul unei ere si intrarea intr-una noua. Acum e clar ca nu mai avem bebelus. E greu de descris, dar in mintea noastra a avut loc un click. Brusc, David pare copilas mult mai mare decat acum 48 de ore.

Imi aduc aminte de atunci cand s-a pornit Matei, ca odata ce se ridica sa mearga singuri, dezvoltarea micutilor este exponentiala. Au acces la mult mai multe obiecte, sunt mult mai independenti, devin mai curiosi, mai activi.

Principala schimbare care a fost necesar sa se intample pentru ca David sa mearga singur a fost de fapt in mintea noastra. Copilul simtea ca parintii lui nu au incredere in capacitatea sa de a umbla singur. De fiecare data cand acesta isi manifesta interesul de a fi mai independent in 2 picioare, noi deveneam stresati si poate excesiv de precauti, asa incat copilul nu se simtea in largul lui. De mai bine de 10 zile eu am renuntat sa il mai duc de mana, asa cum se cerea el, devenind imun chiar si la scantecele sale. In scurt timp si-a dat seama ca nu mai are in mine un partener de plimbat pe care sa il invarta prin toata casa sau prin alte locuri pe unde ieseam. E uimitor sa vezi fantastica influenta pe care o au gandurile noastre de parinte asupra comportamentelor si atitudinilor celor micuti. Fini observatori ai reactiilor noastre (probabil pana la nivelul de ritm al respiratiei), ei se hranesc cu incredere din ceea ce le transmitem noi. Mai mult ca sigur, daca eu ca parinte cred ca micutul meu este capabil sa faca ceva, atunci el este capabil. Din pacate si negatia este valabila. Adica daca eu cred ca el nu este in stare sa faca ceva (sa deseneze, sa alerge, sa cante, etc.) atunci el nu va fi in stare sa o faca, decat daca gaseste in anturaj cineva suficient de apropiat si suficient de intelept sa ii transmita copilului increderea in sine de care fiecare dintre noi are mare nevoie.

Sunday, October 31, 2010

Sfarsit de saptamana cu Halloween

A mai trecut un Haloween in familia Grigorovici. Deja este al patrulea pentru Matei si al doilea pentru David. Mergand pe principiul "a picture is worth 1000 words", nu voi spune decat ca am avut un sfarsit de saptamana excelent, in care prietenii nostri au apreciat initiativa lui Catrinel de a organiza o petrecere pentru copii. Iata dovezile:
 

Wednesday, October 27, 2010

As vrea sa fiu copil

De ce totdeauna invers? Invers, adica astia micii doresc sa fie mari, iar astia marii doresc sa fie mici.

Poate ca nu vorbesc in numele tuturor adultilor atunci cand afirm ca mie mi-ar placea sa fiu iarasi mic. Sa stiu ca intre mine si Dumnezeu mai este cineva care are grija de mine, care imi ofera conditiile de mancare, igiena, invatare de care am nevoie. Imi aduc aminte precis ca atunci cand eram mic eram "gelos" pe faptul ca ai mei dupa ce veneau de la servici nu aveau teme de facut. Atunci lucrurile mi se pareau ca nu sunt corecte.

Acum lucrurile stau invers. Creditele, traficul, preocuparea ca ce vei pune pe masa sunt parca mai apasatoare decat faptul ca maine te asteapta invatatoarea sau profesoara cu tema de casa facuta. Grija zilei de maine, stare permanenta a romanului, ne sta ca o cocoasa de care parca nu mai reusim sa scapam. Departe de mine dorinta de a ma plange, eu care am tone de motive sa fiu multumitor si mai ales... fericit. Eu sunt chiar un privilegiat al sortii!

Toate gandurile de mai sus mi-au navalit in minte atunci cand am vazut prima data pe Matei dorinta de a se face baiat mare, de a creste. Ma gandeam in sinea mea ca el vrea sa fie mare, iar eu as vrea sa fiu mic.

Monday, October 25, 2010

Recompensa refuzata de Matei

Micutii reusesc sa ne surprinda, in majoritatea cazurilor atunci cand ne asteptam mai putin. Dahhh! Chiar asta inseamna sa ne surprinda: sa nu ne asteptam sa o faca.
Ieri seara ne-am propus sa il premiem pe Matei pentru faptul ca se culcase cuminte cu o seara inainte. Dornici sa ii dezvaluim cat mai repede recompensa pe care urma sa i-o oferim, i-am explicat ca urmeaza sa primeasca un Winnie the Pooh din acela fosforescent, care lumineaza noaptea dupa ce stingem lumina. Nu stiu ce a fost in capul nostru atunci cand i-am explicat aceste lucruri copilasului, inainte de a-i arata figurina respectiva. Ceva din descrierea noastra la speriat pe Matei (fricos din fire ca si mami si tati) si a refuzat sa primeasca recompensa.

Cam ironica toata faza. Adica noi vroiam sa il premiem, iar el suspecta ca ii "montam" ceva ce o sa lumineze noaptea. Nici chiar atunci cand i-am aratat biata bucatica de plastic, Matei nu s-a lasat induplecat. Ne-am trezit ca insistam ca el sa accepte un premiu pe care de fapt nu si-l dorea. In momentul in care ne-am prins de paradoxul situatiei, am lasat-o balta. Na, asa ne trebuie, daca nu am preferat ca in primul rand sa ii aratam despre ce este vorba, si abia apoi sa explicam ca este de fapt un Winnie fosforescent care poate fi vazut si cu lumina stinsa!

Sunday, October 24, 2010

Zi de toamna excelenta

Multumim Doamne pentru vremea excelenta din acest weekend. Ahtiat in continuare de a-mi petrece sfarsiturile de saptamana in aer liber si la un gratar, ne-am deplasat si de aceasta data cu tot familionul la tara.

Mi s-a confirmat inca o data ca satisfactia unei experiente este invers proportionala cu asteptarile. Acum am avut expectanta ca vremea sa lase de dorit, insa ea ne-a suprins placut si soarele blandut de toamna tarzie ne-a mangaiat azi cu darnicie. Chiar acum, in timp ce scriu la calculator, imi simt obrajii un pic incinsi.

Imbracati in astronauti, Matei si David s-au distrat de minune si au fost foarte cuminti. Ca de fiecare data s-au infundat cu mancare (ca si mami si tati, de altfel).

Micii cu mujdei de usturoi si cu mustar au fost excelenti - deja m-am specializat. Pieptul de porc la gratar nu mi-a iesit foarte fraged, probabil ca trebuia sa las carnea  mai putin sa se jumareasca si sa o stropesc din cand in cand cu apa sau bere. In schimb am dat lovitura cu castanele servite ca si desert.

Recomand recitirea articolului de exact acum un an: http://blog.nobine.ro/2009/10/toamna-e-frumoasa.html.

Wednesday, October 20, 2010

Arata-i si spune-i copilului ca il iubesti

Excursia noastra de la Paris s-a lasat cu cateva consecinte ciudate si cateva lectii excelente pentru noi, parintii.

Lui Matei nu prea i-a convenit faptul ca 3 nopti a dormit la bunici, departe de mamica si taticul lui. Acest lucru l-am aflat si de la bunici, care ne-au transmis faptul ca a plans de cateva ori dupa mamica lui in timpul noptii si de la Matei care nu a ratat nici o ocazie sa ne "pedepseasca".

Privind retrospectiv, e de remarcat faptul ca Matei nu a fost incantat sa ne revada la intoarcere. Probabil ca era incantat in sinea lui, doar ca nu dorea sa ne arate, ci din contra. Ne-a cam ignorat ca am aparut acolo, spre surprinderea noastra de parinti prajiti de dorul baieteilor.

Micile tantrumuri (crize specifice "adolescentei" micutilor intre 2 si 4 ani) au reusit sa ne irite, asa ca atmosfera in familie era cam naspa, chiar daca noi am crezut ca odata cu intoarcerea acasa si refacerea careului Grigorovici lucrurile vor fi foarte roz. Se pare ca nici "mitele fizice" constand in cadouri nu au l-au determinat pe Mateias sa ne "ierte" ca am stat departe de el asa de mult timp.

Asa se face ca ne-am dat seama cu Catrinel ca suntem "pedepsiti" pentru acest abandon de 3 zile. Strategia aleasa a fost simpla. Ne-am gandit la nevoile de baza ale micutilor nostri. Care sunt acelea? E simplu: ei au nevoie sa se simta iubiti si protejati. Asa ca am abordat o atitudine dragastoasa, tinut mult in brate si soptite sentimentele de iubire pe care le purtam. Crezi sau nu, schimbarea in atitudinea si comportamentul lui Matei au fost cu 180 de grade. S-a culcat cuminte, a incetat sa tuseasca santajist, a redevenit copilul sfatos si scump in loc de micul tiran vesnic nemultumit.

Vorba dulce mult aduce, asa ca atmosfera de cooperare si intelegere redomneste in familia noastra.

Monday, October 18, 2010

Mazgalit pe perete

Intr-o dimineata, in timp ce ma incaltam in graba de a pleca spre servici, vad o opera de arta pe peretele din hol. Ma minunez cum a reusit Matei sa plimbe pixul cu atata dibacie si sa deseneze o serie de dungi care l-ar face gelos chiar si pe Picasso.

No, ma intreb in sinea mea ce sa fac? Sa il cert ca a "distrus" peretii casei? Sa il laud ca e talentat, mancal-ar tata? Aleg calea de mijloc, cea in care o las balta. Nu vreau sa fac din tantar armasar si sa transform intr-un eveniment major simpla tendinta pe care cred ca o au 90% dintre copiii planetei: aceea de a-si marca teritoriu printr-o semnatura pe perete.

Principalul argument pentru care aleg sa nu ii reprosez nimic micutului, este ca nu stiu cand s-a intamplat tarasenia. Sa vin dupa doua sau trei zile si sa il cert sau pedepsesc pentru ceva trecut de prea mult timp este total nerecomandat. Copilul a uitat deja demult, asa ca e mai intelept sa ramana asa.

Ba mai mult, plec spre servici oarecum mandru de fiul meu. Mandru ca este un copil normal cu apucaturi normale. Intr-o lume plina de nenorociri, ajungi sa apreciezi lucrurile banale si sa iti dai seama ca ceea ce iti aduce cea mai multa fericire nu este decat normalitatea.

Sunday, October 17, 2010

City break la Paris

Am fost la Paris. Am bagat un "city break" de joi pana duminica. Noroc cu Wizzair care zboara direct.

Am lasat copiii la bunici, ne-am luat bagaje sub 5 kile si am pornit spre unul dintre cele mai romantice orase de pe planeta. Ne-am plimbat, am cautat sa mancam bucatarie asiatica si sa savuram cafe au lait alturi de cate o patiserie.


Departe de copilasi ne-a fost tare dor de ei. Ne-am gandit in permanenta la ei, iar revederea a fost plina de pupici dati cu intensitate. Din cand in cand prinde bine o astfel de rupere de ritm, mai ales pentru Catrinel care e in permanenta cu ei.

Monday, October 11, 2010

Copiii - oglinda parintilor

Ma trezesc intr-o buna zi ca il intreb pe Matei ceva dandu-i 2 optiuni dintre care sa aleaga: fresh de portocale sau fresh de grefi. Il vad ca face catre mine: "pai... de grefi". Io un pic mirat, ma intreb de unde are copilul stilul acesta de a raspunde, cu un pai prelungit care sa ii ofere timp de gandire.

In fine, trec peste eveniment, cu concluzia clara ca este un adult pe care il imita atunci cand imi raspunde astfel.

Nu trece mult timp si ma aud pe mine ca ii raspund lui Catrinel atunci cand ma intreaba ceva banal prin casa: pai... cutare si cutare. Instantaneu fac legatura si imi dau seama ca de fapt Matei raspundea asa cum a vazut ca raspunde tati lui. Pentru el este normal sa faca acest lucru, pentru ca asa vede la una din persoanele de la care "imprumuta" cel mai mult: de la mine.

Stiam declarativ ca micutii imita si chiar ne-am mobilizat cu Catrinel sa ne debarasam cat mai mult de obiceiurile nedorite (precum mancat nesanatos, uitat la televizor, viata sedentara, etc.) Acum imi este cu atat mai clar faptul ca baieteii nostri ne vor imita foarte mult. Ne-am propus, ca parinti, sa ne uitam cu atentie la copiii nostri si de fiecare data cand observam un comportament pe care nu dorim sa il incurajam, sa ne intrebam de unde vine acest comportament. Cu cat copiii petrec mai mult timp in societate alaturi de alte persoane decat mami si tati, cu atat posibilitatea de a imprumuta comportamente de la cei din jur este mai mare. Cu toate acestea, ce vad ei acasa se imprima cel mai puternic, fapt care nu face decat sa ne mareasca si mai tare responsabilitatea noastra de parinti, dincolo de aceea de a pune o banana si un iaurt pe masa.

Sunday, October 10, 2010

Pozitivism in limbaj cu copiii

Ma lupt sa pozitivez cat mai mult mesajele mele pe care le transmit catre Matei si David. Sunt convins ca majoritatea dintre noi folosim prea multe negatii si prea mult ce sa nu se faca, in loc sa folosim mai multe afirmatii si mai multe solutii care merita sa se faca.

De fiecare data cand ma aflu in parculet sau in locuri populate de parinti si copii, aud prea multe de nu-i voie, nu aia, nu acolo, nu asa. Eu ma straduiesc sa le spun copiilor ce ii voie, ce sa faca, unde sa mearga si cum sa faca. Nu e usor si nu imi iese intotdeauna, insa odata ce mi-am propus sa fac acest lucru imi iese din ce in ce mai bine. Negatia nu este perceputa de catre subconstient, acesta retine doar afirmatia. Ca si in faza aia in care iti spun sa nu te gandesti la soricelul galben. Chiar daca ti-am spus sa nu te gandesti la soricelul respectiv, tu l-ai si vazut cu o bucata de cascaval in botic. Prin urmare nu e de mirare ca atunci cand ii voi spune copilului sa nu tipe, el va retine doar cuvantul "a tipa".

Imi aduc aminte de o conversatie pe care am avut-o de curand cu o mamica. Aceasta gasise ca e preferabil sa ii spui copilului ca ceva e interzis, in loc sa ii spui nu ii voie. Mie mi s-au incetatenit indemne precum: incet, frumos, atent. "Frumos" merge aproape la orice. In loc sa ii spun copilului sa nu mai alerge asa, ii spun sa mearga frumos. Sunt convins ca el stie foarte bine ce inseamna frumos.

Inr-una din seri Matei refuza sa mearga la culcare. Oricat de mult i-am spus sa nu coboare din patutul lui si sa iasa din camera, el tot cobora din patutul lui si iesea din camera. Coincidenta sau nu, cand i-am spus sa stea frumos in patutul lui, s-a linistit si s-a culcat.

Asa ca nu o sa spun sa nu mai folosesti asa de multe negatii, voi spune sa folosesti mai multe afirmatii.

Wednesday, October 6, 2010

Aventuri de parinte

Nimic nu avea sa prevesteasca micul incident care ne-a trimis la urgenta. Eu jucam tenis, Catrinel se plimba cu baieteii, totul parea ca o dupamasa linistita, dupa o zi grea la servici. La un moment dat apare un tip pe teren si imi cere cheile de la masina, ca un amic de la tenis sa o duca pe Catrinel cu "ala micu" la urgenta, pentru ca a cazut si s-a taiat la mana.

In prima faza m-am gandit ca este vorba despre David, deoarece in mintea mea el e "ala micu". Doar Matei e ala mare. I-am dat omului cheile si am parasit spontan terenul de tenis. Dupa ce l-am dus pe David la bunici, m-am repezit si eu la urgenta.

Micul ranit era tocmai Matei, care dintr-o mica neatentie, a cazut si s-a taiat la manuta intr-o piatra mai ascutita. Copilul era atent supravegheat, Catrinel fiind doar la cativa pasi de el. Taietura a fost destul de adanca, in palma, chiar pe cuta cea mai mare. Interventia medicala a contat intr-o anestezie locala si cateva copci care vor fi scoase peste 7 zile.

Aceste evenimente te iau intotdeauna pe nepregatite si te fac sa te gandesti ca viata de parinte presupune uneori stresuri si poinggg: mai iese un fir de par alb! Catrinel usor tremuranda se intreba in sala de asteptare de ce nu ne lasa inauntru in timpul procedurii. La noi razbateau plansetele lui Matei si am fi vrut sa il putem lua in brate. Totusi, era evident faptul ca implicarea noastra emotionala ne intuneca judecata si calmul. Oricum nu l-am fi putut ajuta pe Matei pentru ca s-ar fi agatat de noi cu disperare si ar fi prelungit si ingreunat interventia.

Spre deosebire de alte dati, amabilitatea personalului a fost cu 25% mai scazuta.

Seara, Matei a fost rapus de oboseala si a acceptat surazator sa ii punem o soseta pe manuta. Ne-a informat scancit de faptul ca el nu se mai poate juca acum, iar noi l-am asigurat ca poate sa isi miste degetele si ca in cateva zile ii dam pansamentul jos. A adormit pe spate, cu mana tinuta oarecum rigid in sus.

Sunday, October 3, 2010

Varsta de 3 ani = click

Varsta de trei ani vine cu un click. Brusc micutul devine maricelul si todlerul de ieri e baietelul de azi. Cu gesturi de copil, cu mimica de baietel mare, ne si minunam cine este Matei, piticutul care se invarte in casa noastra si le stie pe toate.

Din momentul in care Matei a implinit 3 ani, s-a maturizat brusc si a devenit un baietel mare.

David in schimb, refuza sa mearga si se frustreaza pentru ca e suficient de mare incat sa isi doreasca sa faca multe lucruri, dar cu toate acestea refuza independenta oferita de puterea de a merge singur. Mintenas are 1 an si 3 luni si merge ca tramvaiul: doar daca il tine cineva de mana.

Wednesday, September 29, 2010

Muscat de capusa

M-a muscat o capusa. Sambata la tara, cand m-am dus intr-o padurice la marginea careia se afla niste nuci.

Minunea am descoperit-o abia luni dimineata, cand am vazut mandretea de oratanie infipta in soldul meu. Pentru ca trebuia sa merg la Bucuresti, am rugat-o pe Catrinel sa mi-o scoata. A folosit o penseta si cand a tras, capul a ramas inauntru.

Intors de la Bucuresti, marti seara m-am prezentat la infectioase. Nici nu s-au uitat la muscatura. Mi-au dat un tratament cu antibiotic doxiciclina: 2 in prima zi, 1 in a doua zi si 1 in a treia zi. (Ulterior, farmacista a fost un pic surprinsa de faptul ca tratamenul e de doar 3 zile, cu 4 pilule). Abia cand i-am spus la doctorita ca simt ca a ramas capul capusei in piele, s-a uitat mai atenta si mi-a dat bilet de trimitere catre UPU. Mi-a spus sa revin dupa 6 saptamani cu bilet de trimitere de la medicul de familie, pentru o analiza finala.

La urgenta, mi-au scobit piscatura cu un bisturiu pana au reusit sa scoata capul ramas acolo. Dupa aplicarea pansamentului, mi-au administrat un antitetanos de ma doare si acum bratul stang.

Ca si concluzie, pasii firesti in aceasta situatie sunt:

  1. scoaterea capusei cu mana, pentru a nu o strivi cu penseta astfel incat sa favorizez ruperea insectei si ramanerea capului ei in pielea mea.
  2. mers la infectioase 
  3. primit antitetanos
  4. primit tratament cu doxiciclina
  5. dupa 6 saptamani mers la analize (cu bilet de trimitere de la medicul de familie) pentru a confirma disparitia oricarei posibile urme
De fiecare data cand venim de la tara ii verificam cu atentie pe baieti sa nu fie muscati de capusa.

Thursday, September 23, 2010

Cioburile aduc noroc

Intr-o dimineata frumoasa, din graba, Catrinel scapa cana ei de capuccino. Noroc ca era goala. Cana. Io si Matei ne vedeam linistiti de micul dejun la masa din bucatarie. Matei, un pic socat de ceea ce s-a intamplat, se uita mirat spre mine. Eu il linistesc si ii spun ca nu e nimic, cana s-a spart. Moment in care eu ma sochez de reactia micutului care incepe sa planga.

Oarecum contrariat imi doresc sa aflu de ce plange Matei. El incepe sa ma roage sa repar cana si protesteaza atunci cand mami pune mana pe matura sa aduce cioburile: "Tati, repar-o!" Eu ii explic faptul ca nici eu si nici nenea (autoritatea suprema) nu putem sa reparam. Lucrurile se mai sparg si atunci nu le mai putem folosi. Tocmai de aceea e bine sa avem grija de lucrurile noastre, de jucarii, sa le punem la locul lor pentru a le putea pastra si pentru a ne putea folosi de ele.

Cu greu s-a lasat convins Matei ca asta e, acum maturam, iar cana nu o vom mai putea folosi niciodata. Tristetea din ochii lui a fost sincera, la fel si dorinta mea de a transforma acest mic incident intr-o lectie de viata. Pornind de la teoria mea ca lucrurile de sticla sau de portelan se pot sparge, toata ziua Matei ma intreba daca diverse obiecte din casa se pot sparge sau nu. Desi i-am spus ca geamurile se pot sparge, el a vazut ca ele sunt bine "lipite" si deci nu se pot sparge. Probabil micutul si-a imaginat ca singura metoda prin care ceva se poate sparge un obiect este sa fie scapat din mana, preferabil pe gresia din bucatarie.

E fin echilibrul acesta intre a avea grija de lucrurile pe care le avem si in acelasi timp sa nu devenim prea atasati de lucruri. Cele mai bune "chestii" pe care le putem cumpara cu bani sunt experientele si nu obiectele care ne inconjoara si care nu ne aduc neaparat fericirea. In acelasi timp, insa, ceea ce avem fiecare dintre noi, le avem pentru ca le-am atras din univers sa vina in viata noastra (de la partener, copii, casa, masina, obiecte, slujba, etc.) Consider ca pe masura ce suntem tot mai buni in a avea grija de ceea ce ni se incredinteaza, cresc sansele sa primim mai mult, pentru ca universul ne considera "demni" sa ne incredinteze.

Aceeasi dilema o am atunci cand Matei vrea sa ia in parc jucarii pe care eu le consider prea scumpe sau prea frumoase sa le duca in parc. Sa il las sau nu? Sa ii creez acest cult al lucrurilor, sa aiba grija de ele, sau sa il las sa se bucure de ele oriunde s-ar afla, chiar daca acest lucru presupunea pierderea sau deteriorarea jucariilor.

Asa ca de fiecare data, ajung la concluzia ca echilibrul este cea mai buna cale si cel mai intelept lucru pe care il putem face.

Monday, September 20, 2010

Prea multe jucarii

Vremea rea de duminica ne-a tinut departe de o aventura in aer liber, asa cum ne-am obisnuit in zilele frumoase de vara. Nostalgici si oarecum dezamagiti ca soarele intarzia sa apara, ne-am hotarat sa facem ordine in jucariile copiilor.

Intr-o prima faza am varsat toate cutiile cu jucarii in mijlocul camerei. Fara prea mult simt al realtatii, oricine isi poate da seama ca avem mult prea multe jucarii. Doua zile de nastere din ultimele 3 luni si alte mondenitati ne-au pus in situatia de a gestiona prea multe jucarii. Noi nu le-am cumparat foarte multe in mod special, in schimb au primit din toate partile. Pacat ca fiecare noua jucarie diminueaza valoare reala adusa de o jucarie existenta.

Am impartit maldarul in 3 categorii:
  1. jucarii pe care le pastram - si pe care le-am pus cu grija in cutii astfel incat sa le rotim si sa le dam pe rand sa se joace cu ele. Macar asa putem tine cat de cat flacara noutatii jucariilor. Suntem fani Lego Duplo.
  2. jucarii pe care le ducem la bunici - anticipand serile lungi de iarna, am decis sa facem cate un pachet frumos pe care sa il aiba la indemana atunci cand vor dori sa se joace la bunici. Plus ca exista posibilitatea ca bunicii sa le arate jocuri noi, constructii diferite, care sa le largeasca si mai tare orizontul si gandirea micutilor. Bunicii pot fi mai creativi, mai rabdatori. Sunt, cu siguranta.
  3. jucarii pe care le vom dona - cel mai probabil unei gradinite de la tara. Tin destul de mult la ideea ca juniorii sa invete sa fie darnici, sa stie ca sunt copii care au mai putin decat ei, sa invete sa daruiasca pur si simplu.
In zilele noastre suntem bombardati cu prea multe oferte tentante, jucarii spectaculoase, culori superbe care ne iau ochii si banii din buzunar. Cand eram noi mici aveam cateva masinute pe care le exploatam la maxim, stiam sa ne bucuram parca mai mult de fiecare jucarie in parte. Fiind putine, fiecare jucarie aducea mai multa valoare si bucurie in viata noastra. Acum, e dificil sa ii invatam pe copii valoare banului greu muncit, importanta muncii si sa pretuiasca lucrurile pe care le au.

Macar cu atata m-am ales: ca am pus ordine in toate jucariile. E greu sa imi explic de ce acest lucru ma face fericit, cert este insa ca ma simt mai liber si mai curat. Parca de fiecare data cand punem ordine in lucruri (fie ele haine, jucarii, poze, sau alte lucruri) am o senzatie ciudata de satisfactie.

Oricum, concluzia zilei: Prea multe jucarii!

Sunday, September 19, 2010

David are ritmul lui

David are lumea si ritmul lui. Total atipic ca si dezvoltare fata de cum ne asteptam noi, copilul asta nu inceteaza sa ne surprinda.

L aun an si 2 luni inca nu si-a dat drumul sa mearga singur. E ca un tramvai. Are nevoie de o mana de care sa se tina, dupa care poate sa o ia la goana. Singurul lucru de care are nevoie pentru a se desprinde de mana noastra este tupeul. OK, ar mai fi abilitatea de a se lasa in fundic. Astfel incat daca ramane singur in picioare se panicheaza.

Cred ca pentru el e frustrant faptul ca e suficient de mare incat sa inteleaga lucruri, sa isi doreasca sa faca tot felul, doar ca nu le poate face pe toate din cauza incapacitatii de a se deplasa independent. Va veni in curand si vremea aceea, cand va prinde incredere in sine in in echilibrul pe care il are. Se vede ca de vreo doua ori a cazut si s-a lovit destul de tare. Pana atunci, insa o facem pe carausii, cu convingerea ca atunci cand isi va da drumul sa mearga singur, o va face foarte bine. El stie sa o faca, doar ca inca nu se simte pregatit.

Wednesday, September 15, 2010

Tati, dupa ce ma trezesc e maine?

Conversatie banala cu Matei. Subiectul discutiei graviteaza in jurul notiunii timpului, a zilelor saptamanii. Eu am senzatia ca ceea ce spun are sens, probabil copilul crede ca tati vorbeste chineza. Ma pomensc cu urmatoarea intrebare:
"Tati, dupa ce ma trezesc e maine?" Eu ii raspund fericit ca da. Ma chinui sa ii explic faptul ca azi e acum, dar dupa ce trece o noapte e o alta zi, adica maine. In mintea copilului nu e clar daca maine e maine sau maine e joi. Ma apuca dorul de perioada in care imi lipsea notiunea timpului. Acum, mai ales de cand lucrez, in fiecare zi ma refer la data curenta care trece, trece, trece, parca tot mai repede.

E 15 septembrie, prima zi de scoala. Asa era pe vremea mea. Maine e maine.

Tuesday, September 14, 2010

Efectul placebo al unui pupic

Ma fascineaza efectul placebo al pupicului la durere. In momentul in care Matei face cunostinta mai indeaproape cu cate un obiect care il raneste, pupicul tamaidor primit de la mami sau de la tati nu da aproape niciodata gres. Copilul se mai smiorcaie un pic, se freaca in zona ranita, dar faptul ca pupicul de la parinti ii alunga durerea il face sa redevina veselul de acum 5 minute.

As vrea si eu ca atunci cand sunt ranit sa vina cineva sa ma pupe si durerea sa se risipeasca instant. N-ar fi fain? Cel putin nu ar mai fi nevoie de farmacii. Ci doar de pupaciosi. Secretul consta in doza de dragoste continuta de pupicul respectiv. Nu-i tot una ca te pupa mami sau tati sau te pupa vecina Porodica de la scara 5. Aia cu o buba mare in varful nasului si cu care ai face orice numa sa nu te intalnesti cu ea in lift.

Cred ca cel mai mult conteaza sentimentul ca te simti protejat si atunci cand ai o durere (ma refer la durere fizica) ai la cine sa alergi sa te aline. Sau in majoritatea cazurilor acel cineva alearga la tine ca sa te aline.

Imi place. Ma simt special ca pupicul meu are efecte tamaduitoare. Eu sunt convins de acest lucru. La fel e si Matei. Asa se face ca de fiecare data cand il pup in zona lovita durerea ii trece ca prin minune. Daca nu crezi ca e asa, e firesc sa nu iti treaca durerea atunci cand primesti pupicul!

Sunday, August 29, 2010

Tati a devenit Calin

Ciudat! De vreo saptamana Matei a inceput sa ma strige pe nume. La inceput ma striga Calin atunci cand ma implora sa il las sa faca ceva, dupa care a ajuns sa fie un apelativ mult mai folosit decat "tati". Nu ma asteptam.

Copilul parca a simtit ca daca ma roaga ceva si ma apeleaza "Calin" are sanse mai mari sa le primeasca decat daca ma striga "tati". Atunci cand sunt recunoscut ca si tati, mi se recunoaste parca si autoritatea pe care o am prin simplu fapt ca sunt mai mare decat el si ca el e fiul meu. In schimb cand mi se adreseaza pe numele mic, senzatia de apropiere devine mai mare, suntem prieteni iar el ma roaga sa il las sa facem ceva. Oricum atasamentul fiecareia dintre noi fata de numele noastre mici il avem inradacinat inca de pe vremea cand mamicile ne alintau si ne numeau. Asa ca nu e de mirare ca cedez mai usor cand sunt calinalit.

Mi-e tare drag cand Matei ma striga Calin, mai ales ca are o pronuntie frumoasa, corecta si salcam-mieroasa.

Monday, August 23, 2010

Sunday, August 22, 2010