Sunday, January 31, 2010

I-am taiat bretonul

David are mult parut pe cap. E brunetel si pufos. La doar sase luni si jumatate, bretonul lui aproape ca ii ajungea in ochi.

Asa ca la baita de duminica seara i-am taiat un pic din breton. Asa cum ne-am priceput eu si Catrinel, cu grija atunci cand manevram foarfeca in jurul fruntii lui. Matei a fost un martor "pe cinste" care ne tot avertiza sa avem grija sa nu alunecam deoarece "este ud in baie".
Poza este facuta "dupa operatiune".

Thursday, January 28, 2010

Vaccinul de 6 luni

Azi David a avut vaccinul de 6 luni. In piciorusul drept, doctorita i-a aplicat versiunea "contra cost" a vaccinului. Am platit in plus de frica reactiilor adverse. La fel am procedat si cu Matei si a functionat.

Spre seara micutul parea cam melancolic. L-am culcat un pic mai devreme ca de obicei (pe la 7 jumate - de obicei il culcam la 8). Catrinel i-a luat pansamentul cu vata si i-a pus in loc o foaie de varza. I-a aplicat si o jumatate de paracetamol (asa... preventiv).

Wednesday, January 27, 2010

De ce?

Pentru ca de azi a inceput! In doar trei-patru ore, Matei m-a intrebat de cel putin sapte ori "de ce?"

Nici nu a inceput bine, ca deja m-a pus in dificultate. Cu o voce dragalasa, m-a intrebat de ce s-a ars becul de pe casa scarilor. Ma topesc de dragul lui si imi pun in functiune creativitatea pentru a gasi un raspuns pentru micutul care ma priveste cu ochi mari si curios. Pana la urma sunt tatal lui si asteapta de la mine sa ii dau raspunsuri la toate intrebarile. I-am spus ceva de genul ca becul a functionat cateva luni, dar acum s-a ars si trebuie inlocuit. Imediat ce formulezi un astfel de raspuns iti dai seama ca parca te-ai afundat si mai tare, pentru ca fiecare raspuns, orice raspuns, poate fi continuat de acelasi De ce? suav. Rasuflu usurat: se pare ca raspunsul meu l-a satisfacut pe moment.

Pana acum l-am obisnuit ca daca nu stiu sa ii raspund la o intrebare sa ii propun sa aflam impreuna sau sa intrebam pe cineva care stie. Daca ma intreaba daca mai avem lapte acasa. Ii raspund ca nu stiu, dar ca mergem si ne uitam in frigider sau o intrebam pe mami.

Ma gandesc sa imi fac o lista cu cele mai ciudate dece-uri. Peste zece ani ne vom distra impreuna de situatiile "dificile" in care m-a pus.

Monday, January 25, 2010

Sfaturi pentru parinti… de la copii

Nu ma rasfata. Stiu foarte bine ca nu mi se cuvine tot ceea ce cer , dar incerc totusi…

Nu-ti fie teama sa fii ferm cu mine. Asta ma aseaza la locul meu.

Nu folosi forta cu mine. Asta ma obisnuieste cu ideea ca numai forta conteaza.

Nu fii inconsecvent. Asta ma pune in incurcatura si ma face sa incerc sa scap nepedepsit.

Nu-mi face multe promisiuni. S-ar putea sa nu le poti tine. Asta ma va face sa-mi pierd increderea in tine.

Nu raspunde provocarilor mele atunci cand spun sau fac lucruri care te supara. Voi incerca atunci sa capat si mai multe „victorii”.

Nu ma face sa ma simt mai mic decat sunt. Voi incerca sa-ti dovedesc contrariul, purtandu-ma ca o persoana „importanta”.

Nu face in locul meu nimic din ceea ce as putea face singur. Asta ma face sa ma simt ca un copil mic si voi continua sa te folosesc in serviciul meu.

Nu-mi menaja „relele obiceiuri” si acorda-mi cat mai multa atentie. Altfel nu faci decat sa ma incurajezi sa le continui.

Nu ma corecta in public. Voi fi mult mai atent daca imi vei vorbi intre patru ochi.

Nu incerca sa discuti comportamentul meu in febra conflictului. Din anumite motive, auzul meu nu e forte bun in acel moment, si nici cooperarea.

Nu ma face sa simt ca greselile mele sunt pacate. Trebuie sa invat ca pot face greseli fara sa simt ca nu sunt bun de nimic.

Nu ma cicali. Daca o faci, va trebui sa ma protejez prin a parea surd.

Nu ma pedepsi prea tare. Ma sperii usor si atunci s-ar putea sa spun minciuni.

Nu uita ca-mi place sa experimentez. Invat din asta.

Nu ma respinge cand pun intrebari cinstite. Daca o faci, vei constata ca nu te mai intreb si caut raspunsuri in alta parte.

Nu te teme ca petrecem prea putin timp impreuna. Conteaza cum il petrecem.

Poarta-te cu mine ca si cu prietenii tai. Tine minte: invat mai bine de la un model decat de la un critic.

Nu uita ca nu pot creste fara incurajari si intelegere!!

PS: aceste sfaturi au fost primite pe email.

Sunday, January 24, 2010

Calea cuminteniei

Calea catre cumintenia copiilor este lunga. Presarata cu calmul parintilor, rutina datatoare de siguranta, empatie fata de "crizele" micutilor, aceasta cale este cautata de majoritatea parintilor.

Noi am ajuns la o intersectie in care ne-a zambit un indicator prietenos. Scria pe el, cu fonturi italice Somn. Ne-am oprit cu Catrinel si ne-am intrebat ce vrea sa ne transmita acel indicator. Dupa primul somn in care Matei s-a cufundat marait si s-a trezit zambitor, ne-am prins ca acel indicator ne trimitea mai departe pe calea cuminteniei dandu-ne un indiciu demn de urmat.

Nu toti parintii din intersectie pareau sa vada indicatorul. Unii erau asa de grabiti, convinsi fiind ca merg bine pe calea cuminteniei, incat o luau din greseala pe drumul unde pe borna kilometrica scria ca mai sunt doua zile pana la maraiala, disconfort si nervi.

La doi ani si patru luni, Matei poate numara (daca ar putea) pe degetele de la ambele maini zilele in care a sarit peste somnul de dupa-masa. In completare, putine au fost noptile in care poate din motive de vacanta sau alte pretexte, ora de mers la culcare a fost impinsa. Am constatat cu Catrinel ca somnul invita la somn.

Experimentul invers a fost vacanta de iarna, unde bombardati de vizitatori, cadouri, parinti dornici de distractie, rutina cea obisnuita de somn si de activitati zilnice a avut de suferit, asa ca nu e de mirare ca spre sfarsitul vacantei rabdarea noastra a fost pusa un pic la incercare de micutii surescitati.

Dupa ce am inteles ca somnul regulat si suficient este un ingredient esential pe calea cuminteniei, suntem in continuare atenti la celelalte indicatoare scrise cu italice care ne soptesc cu blandete care sunt nevoile micutilor. Si daca uneori nu reusim sa citim ce ne dicteaza printre randuri copilasii, gasim cate o carte care sa ne indrume si sa ne atraga atentia ca am ratat un indicator italic.

Thursday, January 21, 2010

Calm si fermitate

Invat sa fiu ferm cu in deciziile pe care le iau visavis de copilasi.

Mi-am dat seama ca pentru micuti este foarte important ca parintii lor sa stie ce fac. Ei prefera deciziile ferme, comunicate pe un ton calm, chiar si atunci cand nu le convine ceea ce decid parintii.

E simplu. Juniorii se afla pe "corabia vietii", iar noi parintii suntem capitanii acestei corabii. Noi stim unde sunt punctele cardinale, unde este tarmul si incotro ne indreptam. Nimanui nu i-ar face placere sa se afle pe o astfel de corabie, insa capitanul sa nu stie cum sa manevreze corabia, cum sa ia decizii si incotro se indreapta. Sa faci parte din echipajul unei corabii cu un astfel de capitan presupune senzatie de ambiguitate, lipsa de incredere in cel care conduce, deci implicit stres si anxietate.

A fi ferm si a transmite siguranta nu inseamna a ridica vocea sau a fi isteric. Din contra. Deciziile trebuie comunicate "echipajului" pe un ton bland, calm si ferm. Mi-am dat seama ca Matei incearca la nesfarsit sa negocieze tot felul de maruntisuri: spalatul pe maini, ora de culcare, locul unde sa ia masa, etc. Ma uimeste persistenta lui neobosita, de fiecare data dispus sa o ia la capat in aceasta "negociere". Mie nu imi ramane decat sa recunosc terenul pe care ne situam si sa fiu la fel de insistent cu mult calm si tact. Uneori e greu sa iti mentii starea de spirit, dar asa dupa cum spuneam si mai sus, iritarea parintelui nu ajuta, ci din contra pune gaz pe foc.

Wednesday, January 20, 2010

Batista bebelusului

Atentie: acest articol contine urme de scarbosenie!

Eram azi la servici. Imi vibreaza mobilul. Eram intr-o intalnire, vad ca este Catrinel. Nu pot sa vorbesc, asa ca o resun dupa o jumatate de ora.

Cu voce infundata (fiind racita) Catrinel imi spune ca si-a aspirat nasul propriu cu batistuta bebelusului. Am intrebat-o care e senzatia, pentru ca eu nu am chef sa o folosesc vreodata. Cica senzatia e nasoala, dar curata bine nasul. Noi avem cate o astfel de "batista" pentru fiecare baietel.

Mi-am adus aminte de o discutie cu o alta mamica. Eram la o petrecere si imi povestea cum scoate mucii copilului cu gura ei. Ciudat, dar statutul de parinte de pune in situatii ciudate de a povesti tot felul fara nici cea mai mica scarba. Chiar si la petreceri. E drept ca este copilul tau, dar asta mi se pare prea mult.

Dupa ce i-am inchis telefonul, am ramas cateva secunde contemplativ la ce sunt parintii in stare sa discute.

Monday, January 18, 2010

Mandrie de parinte

Duminica seara imi venea sa plang. De fericire. Asta pentru ca baieteii mei m-au facut sa fiu mandru. Am simtit si eu rasplata de a fi parinte. La sfarsit de weekend eram cel mai implinit tatic de pe planeta.

Cuvinte mari pentru niste intamplari oarecum firesti, dar pline de insemnatate pentru noi. Este vorba de faptul ca am avut un sfarsit de saptamana plin cu evenimente de viata si familie: sambata un botez iar duminica un parastas.


Sambata i-am dus cu noi pe David si pe Matei la petrecerea de dupa crestinarea micutului Andrei (baietelul unor prieteni). Au fost multi tineri si o atmosfera relaxata. Matei s-a simtit in elementul lui, a mancat, a dansat, s-a jucat cu invitatii, a fost foarte sociabil si deschis. David a fost ca un ingeras care le-a zambit tuturor, a stat cuminte in scoica sa, iar cand l-a lovit oboseala, a tras obloanele si s-a culcat. Cel mai mult pentru noi a contat faptul ca am primit un telefon a doua zi si am aflat ca multi de la petrecere au remarcat ce cuminti sunt baieteii nostri.

Si duminica, intre neamuri, Matei a fost o mica vedeta, le-a aratat tuturor ce multe stie el, si a fost foarte intelegator si cuminte, desi a plecat de acasa la 9:30 de dimineata, a dormit de amiaza in masina si a ajuns acasa dupa 9 seara.

Sunt mandru de copilasii mei!

Sunday, January 17, 2010

Pentru copii

Baietii nostri cresc. Matei are doi ani si patru luni si deja este expus la tot mai multe tentatii pe care noi preferam sa i le amanam cat de mult putem. Ma refer la alune, Coca-Cola, alte sucuri din comert asa-zis naturale, etc. Asa se face ca in limbajul nostru a aparut notiunea de "pentru copii".

Altfel spus, pentru toate acestea, noi trebuie sa gasim o alternativa cu care sa fim multumiti si care sa ne dea senzatia ca micutii nostri primesc tot ceea ce este mai sanatos.

De exemplu, in loc de alune prajite si sarate, i-am spus lui Matei ca el poate sa manance alune pentru copii. Mai exact este vorba despre migdale neprajite si decojite (bogate in vitamina E, si in grasimi monosaturate care reduc nivelul de colesterol).
In loc de sucurile pe care cei din comert le numesc sanatoase, Matei se delecteaza in fiecare zi cu o cana de suc stors in casa din mere, morcovi, clementine. Acest aspect ne permite sa adaugam si alte ingrediente care sa sporeasca valoarea nutritiva si de sanatate a sucului. Un astfel de ingredient este radacina de ghimbir (folosit si in medicina naturista). In rest, Matei bea doar apa plata.

Astfel, baietelul nostru intelege ca sunt lucruri pe care doar adultii au voie sa le faca sau sa le manance. Atata vreme cat ii oferim o alternativa prin faptul ca ii dam "acelasi lucru, dar pentru copii", Matei este multumit, ba chiar incantat pentru ca este ceva special pentru el.
Vom vedea cum ne vom descurca si cu David. El va fi expus chiar la mai multe tentatii, pentru ca va vedea ca fratele lui mai mare primeste felurite lucruri care lui ii vor fi interzise. De exemplu Matei primeste cate o bucatica de ciocolata pe zi, dimineata dupa micul dejun. Acest "obicei" a inceput abia de cateva saptamani, deci dupa ce el a implinit doi ani. Va trebui sa gasim o solutie ca si David sa "descopere" ciocolata dupa ce va trece de varsta de doi ani. Pana atunci isi va lua glucidele de care are nevoie din fructe.

E greu in ziua de azi sa reusesti sa ai cel mai bun control asupra alimentatiei celor mici. Cert este ca noi ne straduim, chiar cu riscul de a parea "de moda veche" sau "parinti sadici" care le interzic copiilor lor micile placeri. Atata vreme cat putem controla ceea ce manaca ei, le vom da cee ce este "pentru copii".

Thursday, January 14, 2010

Si eu pot fi Supernanny

Am primit de la Mos Craciun o carte. Este vorba despre Şi tu poţi fi Supernanny. Cum să-ţi creşti bine copilul scrisa de Irina Petrea.

Nu e o carte pentru minte, ci una pentru suflet.
Cred cu toată convingerea că fiecare dintre noi este rezultatul propriei copilării... - Irina Petrea

Mi-am propus sa scriu cateva cuvinte despre aceasta carte (recenzie e mult spus), deoarece mie mi-a placut si chiar cred ca m-a ajutat.

In primul rand, cartea mi-a castigat interesul inca de la inceput prin faptul ca iti spune clar ca fiecare dintre noi suntem rezultatul educatiei si modului in care ne-am trait copilaria. Acelasi tip de filosofie il avea si o colega de la resurse umane de la un fost angajator de-al meu. Ea facea multe interviuri si spunea ca cele mai importante sunt valorile care ii sunt insuflate fiecarui individ in primii ani de viata. Orice abilitate se deprinde, cu conditia ca angajatul sa fie integru, responsabil, harnic, etc.

In al doilea rand, in ceea ce ma priveste, eram (cel putin asa cred eu) deja familiarizat cu foarte multe din „metodele” pe care le propune Supernanny. Inovator este insa faptul ca la fiecare metoda ti se propune sa fii empatic in legatura cu trairile prin care trece micutul. Spre exemplu, atunci cand se refera la parintii care sunt foarte cicalitori, compara situatia cu un sef cicalitor care iti sufla tot timpul in ceafa si te intreaba de ce pui asa de multe lingurite de zahar in cafea.

In al treilea rand, cartea are menirea sa te responsabilizeze ca si parinte. A avea un copil nu inseamna ca e suficient sa ii dai mancare, sa ii cumperi jucarii si sa il trimiti la scoala. Copilul are nevoie de imbratisare, de dragostea ta, de indrumarea ta, de tine ca si model in viata. Decat o jucarie scumpa cu care sa se joace singur, el prefera o lingura de lemn, cu conditia sa se joace cu tine (asta e metafora mea).

Aspecte care sa deranjeze nu prea am gasit. Eventual faptul ca sunt anumite idei care se repeta (de genul sa nu ii jignesti pe copii), dar poate e mai bine asa pentru ca repetitia este mama invataturii. Pe langa aceasta, consider ca ar fi utila o mai buna organizare a capitolelor. Altfel spus, informatia sa mearga in cascada, din aproape in aproape, fiecare aspect tratat fiind astfel mai bine evidentiat (decat dintr-un nor de informatii).

Cartea mi-a intarit increderea in faptul ca pot fi un parinte bun care cladeste inca de pe acum viitorul odraslei. Nici nu parcursesem un sfert din carte (am devorat cartea in cinci zile in vacanta de iarna printre racituri, jocuri cu copii si intalniri cu prietenii) cand deja gaseam zeci de exemple in fiecare zi in care puteam aplica un sfat sau o idee de la Supernanny.

Din pacate astfel de carti sunt citite de parintii care oricum isi dau interesul, pe care ii preocupa educatia copiilor si care constientizeaza ca au un rol covarsitor in modul in care va evolua copilul. Parintii care nu reusesc sa isi educe copiii nici nu vor fi interesati de aceasta carte.

Aschia nu sare departe de trunchi. Copiii sunt oglida parintilor si a chimiei dintre acestia.

Wednesday, January 13, 2010

Increderea in sine

In spiritul a ceea ce spuneam intr-un articol precedent, ma simt mandru cu reactia mea in legatura cu un eveniment banal care s-a intamplat intr-una din zilele trecute. Mai exact duminica, atunci cand am adunat bradutul.

Ne-am obisnuit sa il implicam pe Matei in multe din activitatile casnice pe care le intreprindem. Astfel il tinem ocupat, invata ca fiecare din casa are responsabilitati legate de mentinerea ordinii in casa si devine un baiat harnic obisnuit sa ajute in casa (stiu ca pare gandire cu bataie prea lunga, dar putine sunt fetele care isi vor dori alaturi un partener de viata trantor).

Asa ca nu e de mirare ca Matei a participat la adunarea pomului de iarna. Mai exact, eu luam globurile de pe ramuri, iar Matei le punea intr-o cutie mare. Fiind luat pe val de procesul in sine, la un moment dat a luat unul dintre globuri de la mine din mana si in loc sa il puna in cutie, fiind atintit cu privirea catre mine, s-a nimerit sa dea drumul la glob pe langa cutie. Intamplarea face ca globul era unul dintre cele mai frumoase pe care le aveam, era de sticla, asa ca s-a facut tandari instant.

In acel moment aveam doua optiuni:

Puteam sa incep sa il apostrofez pe micut si sa ii distrug increderea in sine zicandu-i ca nu este atent sau chiar s ail umilesc facandu-l sa creada ca nu-i bun de nimic. Acestea, cu atat mai mult cu cat Matei s-a retras si mi-a spus ca tata poate sa le puna in cutie.

Celalalt lucru pe care il puteam face (si pe care l-am si facut) a fost sa ii vorbesc foarte calm si sa il rog sa nu se miste pana nu aduc eu matura si farasul. Am maturat cioburile, i-am explicat faptul ca globul s-a spart si nu il vom putea folosi niciodata (ca sa inteleaga ca s-a inregistrat o paguba), dupa care am continuat nestingheriti operatiunea, Matei fiind fericit sa primeasca increderea lui tati. Acest lucru a fost cu atat mai important, cu cat imediat dupa ce a spart globul, Matei s-a asezat pe un scaunel si a inceput sa sustina ca el nu poate sa adune globurile.

Altfel spus, am platit cu cel mai frumos glob de pe pom o lectie de mii de ori mai valoroasa decat paguba produsa. Ba mai mult, pe viitor sunt convins ca daca adunam 1000 de globuri, datorita acestui episod, Matei va sparge mult mai putine decat daca am aduna tot 1000, dar in schimb l-as fi criticat pentru micul sau esec. Am considerat ca in viata este important ca atunci cand gresesti sa inveti o lectie si sa mergi mai departe. Prin urmare ma straduiesc in permanenta sa le sadesc in sufletele copiilor increderea in sine si nu teama de esec.

Monday, January 11, 2010

Cacaroane

Matei, cum zici tu macaroane? Cacaoane!

Baietelul este rasplatit cu atentia si zambetele tuturor. Si parcare cum zici? Cacae!

Din nou toata lumea se distreaza, iar Matei nu mai stie ce sa faca pentru ca nu isi incape in piele. Eu stiu ca el este un mare smecher pentru ca nu de putine ori l-am auzind pronuntand corect. In schimb, a inteles ca pronuntand in acest fel, apasa un „buton” prin care primeste atentia generala.

Parintii isi pun copiii sa faca tot felul de ghidusii pentru distractia celor din jur. Si noi nu suntem cu nimic mai deosebiti fata de majoritatea parintilor, prin urmare si noi ii solicitam micutului sa ne arate ce stie, sa ne spuna ultima poezie, sa danseze.
Noi suntem mandri de ceea ce poate sa faca el, le aratam tuturor ce minunatie de baiat avem. Nu avem senzatia ca suntem la circ si trebuie sa impresionam audienta. Mai ales ca audienta este formata din bunici sau din cei apropiati. Matei s-a obisnuit deja sa le arate ce lucruri noi mai stie sa zica sau sa faca. Asa dupa cum ziceam si mai sus, noi suntem mandri atat de faptul ca juniorul invata repede sa faca tot felul, precum si de faptul ca este sociabil si dispus sa le arate celor din jur ce stie el.

Sunday, January 10, 2010

De ziua mea

Azi e ziua mea. Marele trei zero! Ca si cum ar juca Romania acasa si ar castiga.

Si eu am castigat. Am castigat multa dragoste, fericire si mai ales binecuvantarea unei familii de vis. Pentru mine familia este cea mai importanta valoare si stiu ca timpul petrecut cu cei dragi este cel mai intelept lucru pe care pot sa il fac.

Am o veste buna si una rea.

Vestea rea este ca nu avem decat o singura viata. Vestea buna este ca o avem. Sunt dator sa fac tot ce tine de mine sa o traiesc asa cum imi doresc, astfel incat la sfarsit sa pot spune ca am trait o viata implinita.

La Multi Ani!

Thursday, January 7, 2010

Initiativa si creativitate

Un lucru este cert: suntem foarte atenti sa il incurajam pe Matei in initiativele pe care le are. Bineinteles, limita pe care o stabilim este cea de siguranta.

Daca de exemplu se plange ca nu reuseste sa suprapuna doua cuburi Lego, noi insistam ca el poate. La inceput se frustreaza, dar pana la urma reuseste. Daca vine cu ideea sa mute toate jucariile de plus din tarc pe pat, noi il lasam ba chiar il incurajam sa le duca pe fiecare. Tot timpul ne straduim sa ii stimulam initiativa si increderea in sine.

E greu sa spui daca exista o legatura directa intre aceste lucruri si ceea ce am observat de curand. Ma refer la faptul ca am remarcat ca vine cu solutii la diferite situatii cu care se confrunta. Totusi, aceasta legatura s-ar putea sa existe.

Mai specific, spre exemplu de Revelion, la un moment dat cand se apropia ora de culcare s-a cerut acasa. Mi-am dat seama ca el se astepta sa mergem acolo, sa radem, glumim, ne jucam, dar seara ne intoarcem acasa (asa cum o facem intotdeauna, de altfel). I-am spus ca vom dormi la cabana si l-am dus afara sa ii arat ca e inchisa poarta, prin urmare nu puteam iesi cu masina. Mi-a fost foarte drag de el atunci cand m-a intrebat cine poate sa deschida poarta ca noi sa putem pleca. Altfel spus, a cautat solutie.

La fel s-a intamplat si atunci cand i-am spus la sfarsit de vacanta ca de-a doua zi ma duc la servici. Stand seara in patutul lui, mi-a explicat sa nu ma duc ca e inchis la servici. Din nou, a cautat solutie sa obtina ce vroia el.

Intr-una din zilele acestea, dupa ce a sorbit un suc de morcovi proaspat facut de mamicuta lui, s-a repezit sa il iubeasca pe ursuletul panda, asa ca i-a facut acestuia o mica pata portocalie. Mi-a spus ca trebuie sa il spalam pe panda (banda, cum spune el), dupa care si-a dat seama singur ca ursuletul este mult prea mare pentru a incapea in masina de spalat. Asa ca mi-a propus sa il rupem bucatele, astfel incat sa incapa in masina.

Ne straduim sa ne crestem copiii laudandu-i atunci cand isi manifesta creativitatea si initiativa. Consideram ca multi oameni esueaza in a-si atinge obiectivele (presupunand ca si le-au stabilit deja) din cauza faptului ca se cramponeaza de bariere pe care ei insisi si le stabilesc. Aceste bariere si le pun oamenii pentru ca nu au suficienta incredere in ei. Dupa ce face cate o actiune de care este mandru, Matei a ajuns sa se felicite singur, batand din palme si scandand bravo. Noi ne alaturam de fiecare data si il motivam sa se simta bine si liber sa caute in permanenta solutii.

Wednesday, January 6, 2010

Dezvoltarea baietilor

La o saptamana de la inceperea lui 2010 ma uit la baieteii mei (vorba aia: is ai mei cand e de bine si is ai lui maica-sa cand e de rau) si remarc faptul ca ei cresc deosebit de repede. Timpul se scurge printre maruntisurile care ne mananca sistematic secundele, minutele, orele. Intre timp baieteii invata tot mai multe, cresc, se dezvolta ne uimesc tot cu altceva.

Mai noi David nu mai sta de unul singur acolo unde il pui. Scanceste si cere in permanenta compania cuiva. Daca stai cu el, ii arati cate o jucarie, o faci sa cante si i-o arati, David devine cel mai vesel copil din lume si te rasplateste cu zambete largi. Poate ca aceste zambete sunt stilul lui de a ne face sa fim in permanenta in preajma sa. Atunci cand nu suntem, ne cheama, atunci cand suntem ne ofera cate o recompensa. E uimitor cum natura stie sa le oranduiasca pe toate, iar noi cei mari mai avem multe de invatat fata de copiii nostri in ceea ce priveste "arta negocierii".
Flacaiasul de Matei este tot mai sfatos, le stie pe toate si ne lasa de multe ori muti de uimire cu concluziile, solutiile sau vorbele sale. E ca un om mare. In perioada aceasta ma dedic descoperirii personalitatii lui. Acestui aspect planuiesc sa ii acord un articol special. Cert este ca uneori ma uit la copilasul acesta care se tot invarte prin casa noastra, ne cere una alta, se joaca si ma intreb cine este persoana micuta care ne umple sufletele de bucurie si dragoste.

Monday, January 4, 2010

La Multi Ani!

Revelionul lui 2010 a venit pentru noi cu o invitatie surpriza la munte la Baisoara. Ne-am entuziasmat destul de tare pentru ca invitatia a venit din partea unor prieteni care mergeau acolo cu fetita lor de 3 luni (ceea ce inseamna ca urma sa avem parte de conditiile necesare pentru a putea merge cu copilasii, in principiu caldura si apa curenta in cabana). Asa a si fost (si le multumim inca o data pentru ospitalitate).

Astfel am avut parte de prima vacanta petrecuta in patru. Desi am stat doar 30 de ore in total (cu o singura noapte la mijloc), am incarcat masina ca si cum am fi mers in expeditie pe Kilimanjaro. Cu toate astea, insa, am uitat un element deosebit de important pentru bunul mers al lucrurilor: olita lui Matei. Morala este ca de-acum inainte vom scrie pe o bucata de hartie lista imensa de lucruri care trebuie impachetate si pe care credeam ca o avem bine stocata in mintea noastra.

A fost greu din anumite puncte de vedere: am incarcat masina, trambalind pe scari o tona de lucruri care au fost descarcate odata ajunsi la cabana. Aceleasi lucruri, au fost incarcate din nou a doua zi (prin ploaie) si descarcate odata ajunsi acasa. De catre subsemnatul.

Un alt aspect care ne-a ingreunat situatia a fost faptul ca asa dupa cum m-am laudat in repetate randuri, baieteii nostri dorm foarte bine toata noaptea, dar ca acest lucru este valabil atunci cand se afla in patuturile lor (mai ales Matei; David a dormit dus). Cu toate acestea, Matei a fost deosebit de intelegator, a fost foarte jovial si sociabil cu ceilalti din grupul de la cabana. Oricum la un moment dat trebuie sa incepem sa ii obisnuim sa doarma si in alte parti (am mai facut-o deja, dar sporadic).

Una peste alta, bilantul excursiei este unul pozitiv. Ne-am simtit bine, am fost in conditii foarte bune (la doar o ora de Cluj, intr-o zona frumoasa si intr-o cabana cu toate cele necesare, cu un grup de oameni de treaba si sociabili). Ne asteapta o perioada de excursii in Romania impreuna cu scumpii nostri copilasi.