Wednesday, February 10, 2010

Copil istet

In weekedul care tocmai a trecut am fost in vizita la niste prieteni. Ne-am dus toata familia, cu David si Matei dupa noi. Era o posibilitate sa ii plasam la bunici, insa am preferat sa petrecem timp alaturi de ei. Dupa o saptamana grea, in care am ajuns de cateva ori de la servici prea tarziu sa ma pot bucura din plin de micuti, decizia de a fi impreuna la sfarsit de saptamana a fost oarecum fireasca.

Am fost serviti cu pizza de casa (foarte buna) si cu strudel de fructe de padure. Am incins cu Matei o distractie „de-a atobuzul”, reprezentat de un scaun de birou cu rotile. Cand ajungea in statie, tati statea intins pe o patura, iar Matei sarea din autobuz direct pe tati. Dupa care cumpara bilet de la iepurasul de plus si distractia o lua de la inceput. Ca de fiecare data micutii nu par sa se sature prea repede de acelasi tip de distractie. Noi incepeam sa fim obositi (nu e usor sa fii motor de autobuz vreo jumatate de ora), dar Matei era in mare verva.

Un aspect care mi-a atras atentia (si pe care vreau sa imi centrez de fapt articolul) este faptul ca la plecare a inceput joaca de-a stinge si aprinde luminile. Spre deosebire de casa noastra, intrerupatoarele prietenilor nostri erau la nivelul braului si asa a ajuns Matei sa se bucure ca le poate apasa.

Trei intrerupatoare erau in acelasi spatiu, in holul de intrare: cel care aprindea becul de pe hol, cel care aprindea becul din bucatarie (despartita de hol printr-o usa) si cel care aprindea becul din living. Matei stingea becurile, prietenul nostru le aprindea. Si tot asa, pana cand Matei a inceput sa fie un pic iritat de faptul ca cineva ii tot aprinde becurile pe care le stinge el.

Ceea ce m-a facut sa admir la Matei a fost faptul ca a avut o abordare proprie, inteligenta. Copilasul avea de rezolvat trei intrerupatoare, care erau greu de controlat pentru ca prietenul nostru reusea intotdeauna sa fie cu un pas inainte, astfel incat in permanenta era cel putin un bec aprins. Solutia micutului a fost ingenioasa, pentru ca el si-a propus o alta abordare, si anume sa inchida usa de la bucatarie. „Genial, bravo Matei”, mi-am spus in sinea mea. Am fost mandru pentru ca Matei a reusit sa elimine unul dintre intrerupatoare. Sau mai corect spus, unul dintre becuri. Chiar daca intrerupatorul care actiona becul de la bucatarie era in continuare in hol, el devenea irelevant pentru ca o data usa de la bucatarie inchisa, efectul becului era anulat.

Subiectiv ca orice parinte, mi-a placut faptul ca Matei a cautat o solutie inedita prin care era cu un pas mai aproape de obiectivul lui: acela de a stinge toate trei becurile. Bravo Matei!

No comments: