Wednesday, March 31, 2010

Am vopsit ou de Pasti

Matei a vopsit azi primul ou din viata lui. De dimineata, mami a fiert doua oua tari si i le-a impachetat in cutia lui de mancare. A fost o intamplare fericita ca am fiert doua oua, pentru ca la gradinita unul dintre copii nu avea ou de acasa.

Acest mic eveniment ne face sa intram in atmosfera sarbatorilor de Pasti si sa ne gandim cu drag ca Matei il asteapta pe iepuras. Ba chiar i-a scris o scrisoare in care l-a rugat sa ii aduca un tractor cu volan si cu scaun, o roaba si o lopata. Acum ca a venit primavara, baietelul nostru cel mare are proiectele proprii sa "mute pamant". Adevarul este ca si eu abia astept sa merg din nou la tara si sa ne bucuram de iarba, verde si aer curat.

Si David a fost cuminte si va veni iepurasul la el. Il asteptam cu nerabdare si speram sa vina sambata dimineata. Cert este ca Matei stie ca iepurasul vine dupa ce vopsim noi ouale, iar vopsitul se va face vineri.

Petrecere in pijama



Miercurea fara cuvinte...

Sunday, March 28, 2010

Copiii se dezvolta diferit.

David si Matei sunt doi baietei, amandoi foarte draguti, simpatici, cuminti... intr-un cuvand foarte iubibili (in dictionarul propriu acest lucru inseamna ca sunt usor sa fie iubiti, sau altfel spus atrag iubirea celor din jur).

In acelasi timp, un lucru care noua ca si parinti trebuie sa ne intre foarte bine in cap este faptul ca ei sunt diferiti. Nu doar ca si aspect, ci si ca personalitate, preferinte, stil, etc. Pe langa faptul ca horoscopic vorbind, unul este fecioara iar celalalt este rac, fiecare dintre baieti are o dezvoltare diferita.

Pentru noi punctul de referinta in ceea ce inseamna dezvoltarea copilasilor este Matei. David a reusit sa ne demonstreze faptul ca nu exista o reteta si ca fiecare copil are ritmul propriu de dezvoltare. Matei cand avea opt luni, adica exact cat are David acum, se tara ca un soldatel, se intorcea de pe burta pe spate si invers ca un titirez. Ei bine, David nu este deloc asa. Noi am crezut ca avandu-l ca model pe fratele sau mai mare, David va progresa mai repede. In schimb, David progreseaza diferit. El in continuare nu se intoarce de pe spate pe burta, daca il punem pe burta (desi isi sustine foarte bine capul si spatele) se enerveaza si incepe sa planga. Am decis sa nu il mai chinuim si sa nu il fortam sa stea pe burta, avand in vedere ca nu ii place.

Ceea ce ne-a surprins a fost faptul ca David se impinge in picioare, e vesel daca sta in picioare, iar tinut de maini a inceput sa faca primii pasi. Mult mai devreme decat a facut-o Matei. Daca o tine tot asa, David va ajunge sa sara peste etapa taratului si mersului in patru labe si sa mearga direct. Dovada clara ca in general copiii nu trebuie sa fie comparati atat intre frati, cat si in parculet.

Thursday, March 25, 2010

Varsta Nino

Unul dintre cuvintele onomatopeice care a ramas si este acelasi in ciuda perindarii a multe generatii este "Nino". Da, da, cuvantul pe care il scandeaza fiecare copil atunci cand vede o masina a politiei, ambulanta, sau masina de pompieri. Desi pe adulti ii sperie nitel luminile girofarului si sunetul, copiii sunt intotdeauna incantati sa il vada pe Nino.

Cred ca toti parintii ajung sa se gandeasca plini de nostalgie la momentul in care copiii lor erau cu nino in sus si cu nino in jos, iar acum aceiasi copii sunt fie prea mari pentru nino, fie sunt la varsta in care ei insisi pot lucra pe un nino.

Eu sunt la momentul in care ma minunez cat de repede a trecut timpul si cum Matei sta in varful topoganului si striga "nino". Primul meu baiat a ajuns la varsta nino. In majoritatea timpului ne lasam dusi de val si nu apucam sa procesam in totalitate ceea ce ni se intampla. Ritmul de zi cu zi ne face parca tot mai pasageri in aceasta viata in care nu mai avem timp sa coboram in nici o statie si sa ne bucuram de ceea ce vedem. Ei bine, eu am descoperit statia "Nino" si am coborat macar pentru o clipa pentru incerca sa inteleg ce mi se intampla in viata aceasta de tatic. Si imi place foarte mult ceea ce vad. E o statie in care as poposi in nestire. Ador varsta nino a copiilor mei.

Monday, March 22, 2010

Primul caca pe olita

Victorie mare azi in familia noastra.

Sambata seara am cumparat pentru David o olita. Simpla, ieftina, dar din plastic placut la atins.

Am folosit acelasi model ca si in cazul lui Matei. La 8 luni si o saptamana, in momentul in care sta bine in fundic, cunoscand cu aproximatie momentele zilei in care face cacut, l-am pus pe David pe olita de dimineata. Se pare ca pozitia favorizeaza procesul, totul era pregatit pe teava, asa ca am vazut cum fatuca lui se schimba, se roseste un pic, dupa care am avut bucuria sa vedem primul caca facut de David pe olita.

Bucurie mare a parintilor, l-am aplaudat si i-am spus "bravo". Micutul nici macar nu stia de ce suntem asa de fericiti, dar ne-a zambit. Bineinteles ca l-am felicitat si pe Matei pentru ca i-a aratat lui David cum se procedeaza.

Momentele acestea par banale sau scarboase pentru altii. Pentru noi ele sunt momente de bucurie. In acelasi timp nu imi vine sa cred cat de mare este bebelusul nostru si cat de repede trece timpul.

Sunday, March 21, 2010

Am fost la salina

Duminica dimineata. Matei si David mucosi, noi parintii cautand indei care sa ne ajute sa depasim raceala baietilor fara a apela la nedoritele antibiotice.

Rar imi vin idei bune, dar azi dimineata am fost mai inspirat ca de obicei. Zi frumoasa de primavara, chef de condus - nu e de mirare ca i-am propus lui Catrinel sa mergem la salina Turda.

Traficul lejer de duminica ne-a ajutat sa ajungem la salina cam in 40 de minute. Am ajuns la intrarea veche, iar acolo l-am intrebat pe un domn politai cum putem sa ajungem la intrarea noua. Foarte amabil, politistul ne-a sfatuit sa ne intoarcem si ne-a dat o harta trasa la xerox, dar pe care cineva a avut rabdarea sa marcheze cu highlighter verde fosforescent drumul spre noua intrare.

Cu harta in poala a fost usor sa gasim gaura care te duce in grota de sare de sub deal. Am platit 15 RON de adult, copiii au intrat pe gratis. Inca de la intrare ne-au intampinat anunturi ca nu avem voie cu caruciorul in lift. Am intrebat-o pe domnisoara de la ghiseu daca am voie cu caruciorul pliat si mi-a raspuns ca regula e clara si ca nu ai voie cu caruciorul in lift. I-am spus ca im propun sa duc caruciorul in brate, mi-a urat succes si m-a avertizat ca sunt 170 de trepte de coborat. Inca un motiv sa faci copiii cat esti tanar: nu se stie cand vei fi pus in situatia sa cobori, dupa care sa urci 170 de scari cu caruciorul la subtioara. Catrinel a coborat cu liftul cu baieteii, dupa o coada ce a durat cam 15 minute.

Asa se face ca in cele din urma am ajuns si noi in sala mare, acolo unde sunt toate punctele de atractie. Popice, golf, teren de basket, loc de joaca pentru copii. David a dormit dus in aerul limpede si sarat, Matei a alergat si s-a simtit excelent.

Doar eu cu Matei (tot pe scari si cu juniorul in brate) un numar subestimat de scari ca sa ajungem la lacul cu barcute. Desi Matei a insistat sa ne dam cu barca, i-am explicat ca aveam de asteptat la o coada prea lunga pentru ca sa prindem barcuta. Plus ca as fi avut emotii sa merg doar eu cu el in barca, eu vaslind si el liber.

Ne-am simtim bine. Duminica fiind a fost un pic cam aglomerat dupa gustul meu. Nu am inteles de ce cohorte de tineri stateau la coada la lift in loc sa mearga pe scari si sa faca un pic de miscare in aerul sarat. Totodata nu am inteles de ce nu s-a gandit nimeni la mai multe facilitati pentru parinti cu copii mici, pentru care singura solutie pentru a ajunge jos in salina e sa cari mult in spate. Dincolo de aceste mici "neintelegeri", ideea cu reamenajarea salinei mi se pare excelenta, iar numarul mare de vizitatori nu poate decat sa imi confirme acest lucru.

Monday, March 15, 2010

Primele zile la gradinita

Saptamana trecuta Matei a inceput gradinita. Adica la doi ani si jumatate.

Primele trei zile s-a lasat cu plans de dimineata. Micutul nostru era deprimat pe drumul spre gradinita, iar cand ajungeam acolo incepea plansul si exprimarea ferma a dorintei de a se intoarce acasa.

Mi-a revenit mie sarcina sa il duc la gradi. In prima zi am fost mai sec si foarte pornit ca il las pe copilas acolo. Am plecat fara sa ma uit inapoi, lasand ratiunea sa dicteze. Stiam care era obiectivul, asa ca am parasit gradinita.

A doua zi, insa, imi venea si mie sa plang atunci cand am vazut cum isi rasfrange buzitele. Dupa ce am plecat si m-am suit in masina sa ma indrept spre servici, am scapat un of mare si am bagat in viteza a doua.

Incercand sa fiu empatic cu el, imi dau seama ca la o varsta asa de frageda, el a ajuns sa fie lasat patru ore (merge la program scurt) intr-o comunitate necunoscuta, intr-o cladire necunoscuta, cu reguli noi si mai ales departe de parinti si cunoscuti. Cunoscand fobia micutilor de a nu fi parasiti de parintii lor, l-am inteles pe deplin atunci cand zicea plangand ca vrea acasa. Tot asa zicea: "vreau la mami meu". Am inteles de la educatoare ca a reusit sa ii molipseasca si pe alti copii care au inceput sa isi doreasca la mami lor. La ora 12, cand Catrinel suna la interfonul institutiei, toti copiii incep sa ii spuna in cor ca a sosit mami lui Matei.

Partea buna este ca la gradinita activitatile sunt foarte antrenante si este evident faptul ca lui Matei ii face placere. Acolo invata multe, se joaca alturi de alti copii, cu alte jucarii, si oricat am incerca noi sa ii oferim distractie si invatatura acasa, nimic nu se compara cu activitatile si interactiunea sociala de la gradinita.

La un moment dat ma gandeam ca micutul sa nu aiba senzatia ca mami si tati il tradeaza. Ulterior mi-am dat seama ca nu este asa penru ca ei nu gandesc in astfel de termeni. Ei au doar nevoie de dragostea noastra. Ei gandesc in termeni de mami si tati ma iubesc sau nu. Asa ca nu ne ramane decat sa ii declaram cat de des posibil ca noi il iubim foarte mult si ca suntem foarte mandri de el ca merge la gradinita si ca este baiat mare.

PS: azi a stat acasa pentru ca dupa prima saptamana a inceput sa ii curga mucii.Nimic nou sub soare! Sper sa trecem cat mai usor peste acest episod.

Sunday, March 14, 2010

Nu inchid jurnalul de tatic!

M-am decis sa continui cu jurnalul de tatic online. Exista doua motive pentru care voi face acest lucru.

1. In aceasta saptamana in care nu am scris nimic, mi-am dat seama cat de mult iubesc acest jurnal, cat de mult mi-a lipsit faptul ca nu am scris nimic. Desi reprezinta un efort sa scrii cinci zile din sapte intr-o saptamana, am ajuns la concluzia ca acest efort imi face placere, il depun cu usurinta si prin urmare e OK sa il fac.

2. Am primit un numar mare de mesaje (emailuri sau comentarii la blog) care ma incurajau sa continui sa scriu. Trebuie sa recunosc faptul ca mi-au placut si mesaje care erau mai putin entuziaste (si care vorbeau despre lipsa mea de inspiratie din ultima vreme), dar care imi prezentau avandaje si dezavantaje ale deciziei de a inchide jurnalul.

Asa dupa cum ziceam, am descoperit ca imi face placere sa scriu si dupa mai bine de 300 de articole, dependenta de a scrie si-a spus cuvantul. Cu toate acestea, insa, blogul va trece printr-un proces de schimbare, pentru ca motivele care m-au determinat sa evaluez posibilitatea de a-l inchide au ramas in picioare. Noua directie nu e clara inca, dar va fi de bine.

Bine te-am regasit, jurnalule!

Wednesday, March 10, 2010

Jurnalul de tatic se inchide

De mai multa vreme incoace ma incearca gandul de a inchide blogul de tatic.

Cel mai mare argument pentru a o face este faptul ca sunt foarte intim in ceea ce priveste viata mea de familie si viata copiilor mei. Cu ce drept public eu atatea poze, fapte, vorbe de-ale baieteilor mei? Ei, saracutii nu mi-au dat acordul sa fac publice toate cele de mai sus.

Cel mai mare argument pentru a continua sa scriu este faptul ca tin acest jurnal pe care il vom putea citi atat eu cat si baieteii undeva in viitor si ne vom aduce aminte si cu siguranta ne vom distra citind gandurile unui tatic de 30 de ani. Mi-e teama ca daca inchid blogul de tatic, jurnalul va disparea de tot. Presiunea de a scrie provine din cauza faptului ca stiu ca exista persoane care imi asteapta articolele.

De fapt acest blog a pornit ca un jurnal. Dupa care am inceput sa am articole care erau indreptate spre un "grup tinta". Nu mai vorbeam eu cu mine sau eu cu Matei, ci vorbeam cu un public imaginar aflat acolo, undeva in eterul virtualului.

Este acest blog de succes? Nu stiu! Ce inseamna sa fie de succes? Sa aiba mult trafic? Sa aiba multe comentarii? Sa fie multi parinti care sa se regaseasca si care sa se ridice din fata monitorului cu un grad un pic mai ridicat de confort? Sa fie faptul ca prietenii nostri sunt in permanenta la curent cu aventurile familiei noastre?

Trimite-mi parerea ta pe adresa calin @ nobine . ro . Spune-mi de ce ar trebui sa inchid sau sa continui acest jurnal. Ajuta-ma sa vad dincolo de monitorul la care ma uit seara de seara, cand scriu pe nobine.ro!

Update: Completez articolul cu citate din mesajele primite:

IS: Si, ca de fiecare data, ma binedispune ce citesc, ma bucur cand vad ca exista familii atat de fericite ca si familia voastra.
TN: In calitate de mamica iti spun ca cel mai bine ar fi sa continui sa scrii.
TL: Tocmai ti-am citit ultimul articol postat pe blog si sunt foarte trista.
A: blogul tau aproape zilnic pentru ca ma deonecteaza si ma face sa zambesc
0: E singurul blog de tatic pe care l-am descoperit

Wednesday, March 3, 2010

Vorbesc cu Matei la telefon

Matei e figura mare. A invatat sa vorbeasca la telefon. Daca sun pe fix, raspunde si intreaba cu glasciorul lui (un pic ragusit): Cine-i?

Dupa care ma intreaba in cascada: Unde esti? Ce faci? Ii raspund, dupa care ii intorc la randul meu intrebarile. E scump cum incepe sa isi caute cuvintele, imi povesteste ca e acasa, ce face, sau ce trasnai a mai facut.

Ce ma distreaza cel mai tare este faptul ca uneori "imi arata" ceea ce tine in mana. Dificil este ca nu imi spune ce are, ci doar imi zice sa ma uit. Eu il tot intreb ce are in mana si el imi tot spune sa ma uit.

Vocea lui e tare dragalasa si parca imi vine sa intru in receptor si sa il mananc.

Intr-una din zilele acestea se juca prin casa cu telefonul lui de jucarie. Se tot ascundea prin cotloane (dupa usa, in baie, etc) si ii spunea personajului imaginar cu care vorbea unde sunt mami, tati si David.

Monday, March 1, 2010

Cel mai tare SMS


Ora 13:54. Zi obisnuita la birou. Lucrez cu constiinciozitate. La un moment dat primesc un SMS de la Catrinel. Cel mai tare SMS din ultimele17.8 luni. Citesc si imi vine sa sar in sus de bucurie: Elefantul a primit doi super carnati!Pentru diletanti acest mesaj nu transmite mare lucru. Constat ca transmiterea catre cei din jurul meu a mesajului pe care l-am primit nu reuseste nici macar sa le ridice coltul gurii. mai degraba, ei schiteaza o mirare. In mine insa, sufletul de tatic exalta de incantare.Cheia de decodificare a mesajului:Matei are o olita elefantel si a fost constipat in ultimele zile. Sunt dezamagit de faptul ca nu am primit un mesaj media cu poze.