Thursday, April 29, 2010

David vrea sa umble non-stop

Davidutul nostru este mare figura. Spre mirarea noastra el a avut o evolutie foarte diferita fata de Matei, in sensul ca nici acum, la aproape 10 luni David nu se intoarce de pe spate pe burta sau invers si nu se taraie. Bineinteles ca noi, parintii, avand filmarile de pe vremea cand Matei avea varsta lui David, am constatat ca Matei a fost foarte mobil inca de pe la 5 luni.

David, in schimb, a stat el ce a stat (mai ales in fundic pentru ca asa sta foarte bine) si cand s-a pornit nu s-a mai oprit. Vrea numai sa umble. Iti cauta mana, te trage de maini, scanceste pana in momentul in care il ridici in picioare. Atunci incepe sa chiuie si se porneste cu avant sa mearga. Ba uneori isi smulge mainile, dorind sa faca ceva cu ele si uitand ca faptul ca noi il tinem si tocmai acest lucru ii ofera echilibrul.

Usile sunt mari pasiuni ale umblaretului. Se opreste in fata lor si le impinge intr-un sens si in celalalt. Dupa care se porneste din nou la umblat. Ne solicita sa il tinem sa mearga afara, in supermagazine, oriunde ar fi. Aceasta activitate il epuizeaza, pentru ca dupa aceea doarme pe unde prinde: prin carucior, in masina, acasa in pat.

Asa ca mezinul nostru ne-a facut figura si acum ne cam rupe spatele cu mersul lui. Mai ales lui maica-sa.

Wednesday, April 28, 2010

Am primit un compliment genial

Ieri am primit unul dintre cele mai frumoase complimente. El a venit de la o fetita de doar trei ani, ceea ce nu face decat sa fie si mai autentic.

Eram alaturi de Matei si ne jucam cu Alexia (domnisoara cu complimentul) cu o minge. La un moment dat, Matei a inceput sa ma strige: "Tati, tati". Fetita s-a uitat un pic mirata si m-a intrebat daca sunt tatal lui Matei. I-am raspuns ca da, dupa care am intrebat-o cine a crezut ca sunt eu. Foarte franc, Alexia mi-a spus ca ea credea ca sunt fratele mai mare al lui Matei.

M-am simtit super. In sinea mea jubilam la ideea ca sunt un tatic tanar. E drept ca eram imbracat cam strengareste, cu pantaloni scurti si hanorac cu gluga, plus ca la un moment dat am gasit desenat un sotron si am sarit pe el de mai multe ori. Am apreciat complimentul atat ca si aspect, cat si ca si atitudine si comportament, pentru ca fetita m-a perceput ca fiind "unul de-al lor".

Cred ca fetitei i-a placut reactia mea (m-am dus si m-am postat langa Matei si i-am aratat ca sunt doar cu un pic mai mare decat el), pentru ca a inceput sa imi spuna ca si ea e mama.

Copiii sunt foarte draguti si debiteaza cele mai nastrusnice afirmatii. Oricum, m-am simtit bine.

Monday, April 26, 2010

Barbieritul lui tati = tati merge la servici

Am bunul obicei de a nu ma barbieri in weekend. Barbieritul este o activitate care nu imi place sa o desfasor pentru ca imi consuma timpul, nu imi place senzatia barbieritului si uneori ma si irit.

Dezavantajele faptului ca nu ma rad in weekend este faptul ca in majoritatea pozelor (pentru ca cele mai multe poze le facem la sfarsit de saptamana) sunt barbos si neingrijit.

Intr-unul din weekendurile recente m-am barbierit pentru ca am mers la o petrecere unde am ales sa par mai ingrijit. Matei saracutul m-a vazut in baie si m-a intrebat daca merg la servici. Mi-a fost drag de el cum a asociat barbieritul meu de dimineata cu mersul la servici. Am fugit dupa el sa ii pun spuma de ras pe nas (asa cum facea tatal meu cand eram micuti), dar Matei nu s-a lasat prins.

Uneori nu ne dam seama de conexiunile care se fac in mintea celor mici care privesc, analizeaza si invata. Concluzia lui Matei arata clar faptul ca in mintea lor lucruri independente par a fi dependente si invers. De fapt, acest lucru nu se intampla numai in mintea micutilor, ci a noastra a tuturor. Un exemplu edificator? Pentru ca a fost vineri 13 (evenimentul independent numarul 1) mie mi-a mers rau toata ziua (evenimentul independent numarul 2).

Sunday, April 25, 2010

Vremea buna

In sfarsit a venit un pic de vreme buna! Am putut sa ne bucuram de aerul de primavara. Eu intotdeauna spun ca vremea o porti cu tine in suflet si ma bucur de vreme si daca e ploaie si daca e vant. Acum insa mi-a ajuns. Dupa atatea saptamani in care am tot pasat virusii intre noi (eu am otita in acest moment) asteptam o data soarele care sa vina si sa ne faca bine atat pe noi, cat si pe ceilalti copii. Spun asta pentru ca aproape toti copiii pe care ii stim au avut de furca si s-au luptat cu viroze, tuse, muci.

In acest sfarsit de saptamana am fost la tenis, am iesit la o limonada pe o terase mari si cu loc de joaca pentru copii, am stat in curte la bunici si am facut baloane de sapun. Am renuntat la caciulite si am trecut direct la ciupici de soare. Cu toate astea, David s-a bronzat, el avand un ten mai inchis la culoare.

In sfarsit am respirat si noi un pic, asa ca otita mea a parut floare la ureche. Asteptam ca vremea buna sa se mentina pentru ca tanjesc sa mergem din nou la tara, sa facem gratare si sa alergam prin iarba.

Thursday, April 22, 2010

Familia noastra recicleaza deseurile

Intotdeauna m-am considerat o persoana ecologista. Peste tot pe unde am lucrat am facut tot posibilul sa economisesc sau chiar sa reciclez hartia folosita prin birouri.

Imi aduc aminte ca in 2000 am fost in Germania si acolo grupul nostru de studenti veseli a aruncat gunoiul unde a nimerit, la pubelele din cartier. Acest lucru a facut ca gazda noastra sa se simta foarte prost, deoarece vecinii erau mirati sa vada asa ceva. Asa ca firesc a fost sa scoatem gunoiul aruncat si sa il sortam pe tipuri de gunoi: ce era reciclabil si ce era gunoi menajer.

Acum si la noi in Cluj s-au instalat pubele din acelea mari unde se poate arunca gunoi sortat: hartie, plastic, sticla, aluminiu. Si in supermagazine exista centre de colectare baterii si becuri (cel putin la Cora). Daca imi doresc sa se schimbe ceva in mentalitatea romanilor referitor la reciclare, acest lucru trebuie sa inceapa cu generatiile cele mai tinere, adica sa inceapa cu baietii nostri.

Pentru aceasta, am cumparat cosuri de gunoi mari de rufe in care vom aduna deseurile separat, astfel incat ele sa poata fi reciclate. Am cumparat si cateva sacose de rafie in care sa adunam deseurile selectiv, dupa care sa le ducem la centrele de colectare. Daca facem acest proces sa fie ca o joaca pentru baietii nostri, acest mod de colectare si reciclare a deseurilor le va intra in reflex lui Matei si David, asa incat generatiile viitoare au sanse mai mari sa fie mai "verzi".

Monday, April 19, 2010

Invatam marcile de masini

Totul a inceput in sala de asteptara de la doctor, in perioada imediat urmatoare sarbatorilor cand am fost raciti toti patru. Asteptandu-ne randul sa intram in cabinet, am gasit o revista pe care am rasfoit-o impreuna cu Matei. Acolo am gasit o reclama la Audi si i-am explicat lui Matei care este simbolul acestei masini. Matei are un pitic pe care il cheama Noody. Asa ca nu e de mirare ca el a retinut rapid ca masina este alu'Noody.

De-aici, primul pas a fost ca Matei sa recunoasca masina alu'Noody in parcari si pe strada. Treptat noi si bunicii am inceput sa ii explicam si alte marci de masina. Totul a culminat cu momentul in care am cautat pe net si am gasit un link unde sunt aproape toate marcile de masini cu poza. Am listat color simbolurile si am inceput prin a i le arata lui Matei. El s-a aratat foarte dornic sa le invete, repetand cu sfintenie dupa mine.

Dupa ce am identificat pe hartie care sunt simbolurile, ne-am uitat intre machetutele lui Matei si am descoperit ce avem si ce nu avem. Dragutul de el statea pe olita si si-a intins bratele in fata, unul deasupra celuilalt si m-a intrebat de ce el nu are masinuta din aceasta. M-am prins ca este vorba despre Peugeot, dupa cum imita leul ce-l reprezinta. Mi-a placut comunicativitatea lui Matei si dorinta lui de a simboliza o masina prin mimica.

Matei stie ca tati merge la servici sa aduca bani pentru lapte, apa, iaurt, si cele necesare. Azi cand am sunat acasa, Matei mi-a raspuns la telefon si m-a intrebat ce fac. I-am spus ca sunt la servici, asa ca el m-a rugat sa aduc bani de la servici sa ii cumpar un Peugeot. Bineinteles, de jucarie. I-am spus ca voi face tot posibilul, dupa care chiar in aceasta dupamasa am gasit respectiva machetuta cu 5 lei la Dinoland. Asa am ajuns sa renuntam la criteriul de a cumpara masinute de culori diferite si sa inlocuim acest criteriu cu cel al marcilor de masina.

Barbat fiind, sunt mandru de baietelul meu care incepe sa invete tipurile de masini.

Sunday, April 18, 2010

Excelenta in comunicare

Sunt mandru de cel mai proaspat proiect pe care l-am debutat chiar la acest sfarsit de saptamana. Consemnez data de 18 aprilie 2010 ca o zi speciala. Iata despre ce este vorba:

In ultima perioada am avut foarte multe ganduri, intrebari, preocupari legate de comunicare. In urma acestor framantari am ajuns sa imi stabilesc tinta ca baietii mei sa fie buni comunicatori. Am realizat urmatoarea chestie: succesul in viata depinde de capacitatea oamenilor de a comunica. Asa dupa cum spuneau niste prieteni: au reusit in viata nu cei care erau cei mai buni la invatatura la scoala ci cei care erau cei mai deschisi, cei mai comunicativi si joviali. Degeaba esti o enciclopedie ambulanta daca nu stii sa te exprimi, nu stii sa ii asculti pe ceilalti, nu stii sa fii empatic.

OK, telul suna bine, dar cum voi ajunge sa ii invat pe baieteii mei sa comunice foarte bine? Simplu: va trebui sa dezvolt in mine aceasta abilitate, iar ei o vor invata copiind de la tatal lor. Cum voi ajunge sa dezvolt in mine aceasta abilitate? Tot simplu: copiii sunt cei mai buni invatatori. Ei stiu sa puna intrebari, sa ceara pana obtin ceea ce vor, sa spuna lucrurilor pe nume, sa nu faca presupuneri. Va trebui sa fiu atent la ce fac ei, sa analizez, sa constientizez, sa invat.

Poate ca pentru unii pare un cerc vicios ca vreau sa ii invat pe baieti sa comunice bine, invatand eu de la ei sa comunic bine. Pentru mine nu este deloc asa. Este ca in karate, atunci cand preiei energia loviturii adversarului si o folosesti in lovitura proprie.

Si pentru ca orice drum de o mie de kilometri incepe cu primul pas, mi-am propus sa incep acest drum prin a-mi imbunatati comunicarea non-verbala. Am achizitionat o carte (cica este cea mai buna pe piata in domeniu); ea se cheama: "Secretele comunicarii nonverbale" si este scrisa de Joe Navarro, un fost agent FBI care a avut parte de mii de interogatorii si situatii de solutionat.

Blogul de tatic va fi unealta perfecta care ma va ajuta sa ma tin de ceea ce mi-am propus prin faptul ca voi scrie in permanenta experientele prin care trec in acest proiect personal. Sunt convins ca voi reusi, iar acest lucru imi va face viata mai frumoasa pentru va voi comunica mai bine cu baietii, Catrinel, sefii, colegii, prietenii, apropiatii.

Proiectul se numeste "Excelenta in comunicare". Succes, Calin!

Wednesday, April 14, 2010

Viata de cuplu dupa venirea copiilor



Viaţa de cuplu nu mai este viaţa de cuplu care a fost odinioară, spune un tatic cu experienta. Ea devine viaţa de familie. În mijlocul acestei noi vieţi, cuplul trebuie să continue sa fiinţeze, chiar dacă, după venirea copilului în sânul familiei, solicitările zilnice răpesc cu mare rapacitate din timpul cuplului inițial.

Cuplurile care se confruntă cu mari fisuri și care consideră că venirea unui copil pe lume va face ca aceste fisuri să dispară, se inseală. Asta este parerea mea, pentru că prezența copilașului face ca oboseala să crească, modul diferit in care fiecare părinte vede creşterea şi educarea micuţului poate fi o sursă nesecată de dispute în cuplu. Pe fondul acesta, fisurile existente se vor adânci şi mai tare, nervii vor fi mai încordaţi, dorința partenerilor de a identifica soluţii împreună va scădea.

Soluţia mea personală este (tobele au început să sune) aceea de a se da prioritate prioritaţii. Adică un mare fâss, aşa cum şi sună. Altfel spus, cuplul trebuie să îşi găsească resurse interioare pentru a putea convieţui şi din acest nucleu să ofere energie şi iubire proaspăt venitului în familie. Altfel e foarte greu, iar copiii care cresc şi trăiesc în familii echilibrate şi în armonie, au toate şansele să fie mai cuminţi, mai liniştiţi şi să aibă mai multă încredere în sine.
Acest articol a aparut ca si guest post pe Ziarul Copiilor.

Păstrarea cuplului unit solicită efort şi empatie din partea amândorura. Nimeni nu zice că e uşor, dar în acelaşi timp nimeni nu zice că e imposibil. De exemplu, nouă ne lipsesc cel mai mult vacanţele şi călătoriile pe care le făceam împreună. În schimb, am continuat să ieşim la dans (e drept că mai rar), să mai mergem la câte un film şi să avem oaspeţi aproape în fiecare sfârşit de săptămână. Totdată, fiecare dintre parteneri are dreptul la a ieşi din cand în când cu băieţii respectiv cu fetele. În acest fel, el nu simte că toată libertatea i-a fost răpită, iar partenerul care rămâne acasă singur cu copiii are şanse mari să devină mai empatic faţă de celălalt (acest lucru este mai adevărat în cazul bărbaţilor, pentru că mai ales ei sunt cei care au ocazii mai rare să aibă grijă de copii ore în şir).

Lista ar putea să continue în funcţie de plăcerile şi de tabieturile fiecărui cuplu. Important este ca ambii parteneri să îşi aducă aminte că pe lângă faptul că sunt părinţi, ei trebuie să fie în continuare soţ şi soţie.

Monday, April 12, 2010

"Cea mai usoara cale"

Zilele acestea am citit o carte scrisa de Mabel Katz: "Cea mai usoara cale". Am citit-o de doua ori pentru ca dupa prima parcurgere nu am fost convins ca am inteles-o, mai ales ca am stat seara pana tarziu ca sa o termin.

Un lucru este sigur: cartea ofera cateva principii simple care sa ii ajute pe cititori sa fie mai aproape de fericire. Unul dintre "secretele" dezvaluite de carte este faptul ca problemele cu care ne confruntam exista doar in mintea noastra si ca noi decidem cum privim ceea ce ni se intampla si noi decidem daca sa ne lasam prada grijilor sau sa luam pur si simplu faptele fara sa lasam fricile proprii sa transforme totul intr-o problema.

OK, inarmat cu idei ca cele de mai sus am inceput sa privesc experienta prin care am trecut in weekendul trecut care a debutat cu un tratament cu antibiotice administrat micutului David. In primul rand m-am proiectat peste 5 ani sau peste 10 ani, cand toate aceste framantari vor parea aventuri traite de parinti cu copii mici. Imaginea a doi baietoi mari, puternici, sportivi, m-a facut automat sa ma simt mai bine, mai confortabil, mai relaxat. Dupa care mi-am propus sa inteleg ceea ce mi se intampla si sa privesc din cat mai multe unghiuri. Astfel am inceput sa prind drag tot mai mare atat de copilasi cat si de parintii mei. Fata de copilasi pentru ca mi-am dat seama ca toate aceste lupte cu sanatatea te fac sa iti dai seama cat de importanti sunt in viata ta copilasii, ce mult ii iubesti. Fata de parinti pentru ca iti dai seama ca si parintii tai au trecut prin aceleasi framantari, prin discutii noaptea in legatura cu simptomele micutilor, cu tratamentul aplicat.

Poate fi aceasta o mostra de gandire pozitiva? Poate fi dar e mai mult decat atat.

Sunday, April 11, 2010

Racelile nu ne dau pace

Se pare ca in continuare sanatatea ne joaca un pic de feste. De unde joi amandoi baietoii pareau ca sunt pe panta pozitiva, ca isi revin si tusesc mai rar, vineri David nu se simtea prea grozav. Catrinel s-a dus la un consult cu el si a fost diagnosticat cu inceput de pneumonie.

Numai cuvantul pneumonie te face sa ti se zburleasca parul pe sira spinarii. Bineinteles ca urmatorul pas a fost sa ii administram micutului de doar 8 luni si jumatate siropel antibiotic Klacid. Din 12 in 12 ore el il ia fara sa protesteze.

Dupa 2 zile si jumatate, se pare ca antibioticul isi face efectul deoarece David tuseste tot mai putin si nu mai este asa de apatic. As putea sa spun ca zambeste chiar des, cu conditia sa fii in permanenta langa el si sa ii oferi distractie. Ceea ce ne necajeste insa cel mai tare este faptul ca nu are pofta de mancare si papa asa ca un puisor, el care acum vreo doua saptamani manca aproape ca un om mare. Asa ca nu e de mirare ca pare mai slabut.

Pe fondul acestor aventuri, nu e de mirare ca si eu si Catrinel suntem cam raciti cu tuse si nas infundat. Asa ca la noi acasa e ca la farmacie, fiecare cu medicamentele proprii. Speram ca aceasta perioada de frustrare si disconfort. Speram ca fiind la sfarsitul sezonului de raceli totul sa se termine cat mai repede si sa reluam gradinita, iesitul afara, etc.

Thursday, April 8, 2010

Sarbatori cu raceli

Au trecut si Sfintele Sarbatori de Pasti si nu au fost lipsite de aventuri.

Am reusit sa ne bucuram de oua rosii si bucate alese alaturi de familie si prieteni. Fiind cu copii mici, nu putem sa mergem la biserica in toiul noptii, asa ca stam acasa si ne inconjuram de cei dragi.

Sanatatea insa ne-a jucat mici feste, asa ca duminica seara am ajuns cu David la urgenta. Nu a fost foarte grav (motiv pentru care a fost un pic fuserit de cei de acolo care se confruntau cu cazuri mult mai grave). Vazandu-l ca se trage de urechi (semn de otita), noi ne-am dus cu el pentru ca avand mai putin de noua luni am preferat sa il vada cineva inainte de a incepe o noapte in care sa ne framantam aiurea sau sa fim nevoiti sa ne pornim spre urgenta la ore mici ale diminetii.

Amandoi baietii ne sunt mucosi si tusesc. O fi mare paranoia din capul nostru, asa ca alaturi de Catrinel am tras concluzia ca puteri malefice au aruncat ceva virusi in atmosfera. Altfel este greu de explicat cum toti copiii cunoscutilor nostri sunt bolnavi si au cam aceleasi simptome.

Tratamentul pe care il urmam este: Matei ia Ketof, Singulair si Aerius si face aerosoli cu Flixotide. David ia doar Ketof seara si face aerosoli cu Ventolin, Flexotide si ser fiziologic. Ieri David nu avea voce deloc. Nu putea nici sa planga: doar deschidea gura si scartaia. Ni se rupea inima cand ne uitam la el.

Acum suntem pe panta pozitiva si urmand tratamentele de mai sus parca lucrurile incep sa se indrepte. Ceea ce am invatat, este faptul ca atunci cand Matei ia ceva virus si se raceste, trebuie sa ii dam tratamentul de mai sus, altfel ramane cu caile respiratorii inflamate si va tusi in continuare chiar daca raceala a trecut. Vestea buna este ca am stat departe de antibiotice.

Thursday, April 1, 2010

Sarbatori Fericite!

Le uram tuturor cititorilor jurnalului de tatic sa aiba parte de Sarbatori Fericite, pline de lumina si caldura!