Thursday, September 23, 2010

Cioburile aduc noroc

Intr-o dimineata frumoasa, din graba, Catrinel scapa cana ei de capuccino. Noroc ca era goala. Cana. Io si Matei ne vedeam linistiti de micul dejun la masa din bucatarie. Matei, un pic socat de ceea ce s-a intamplat, se uita mirat spre mine. Eu il linistesc si ii spun ca nu e nimic, cana s-a spart. Moment in care eu ma sochez de reactia micutului care incepe sa planga.

Oarecum contrariat imi doresc sa aflu de ce plange Matei. El incepe sa ma roage sa repar cana si protesteaza atunci cand mami pune mana pe matura sa aduce cioburile: "Tati, repar-o!" Eu ii explic faptul ca nici eu si nici nenea (autoritatea suprema) nu putem sa reparam. Lucrurile se mai sparg si atunci nu le mai putem folosi. Tocmai de aceea e bine sa avem grija de lucrurile noastre, de jucarii, sa le punem la locul lor pentru a le putea pastra si pentru a ne putea folosi de ele.

Cu greu s-a lasat convins Matei ca asta e, acum maturam, iar cana nu o vom mai putea folosi niciodata. Tristetea din ochii lui a fost sincera, la fel si dorinta mea de a transforma acest mic incident intr-o lectie de viata. Pornind de la teoria mea ca lucrurile de sticla sau de portelan se pot sparge, toata ziua Matei ma intreba daca diverse obiecte din casa se pot sparge sau nu. Desi i-am spus ca geamurile se pot sparge, el a vazut ca ele sunt bine "lipite" si deci nu se pot sparge. Probabil micutul si-a imaginat ca singura metoda prin care ceva se poate sparge un obiect este sa fie scapat din mana, preferabil pe gresia din bucatarie.

E fin echilibrul acesta intre a avea grija de lucrurile pe care le avem si in acelasi timp sa nu devenim prea atasati de lucruri. Cele mai bune "chestii" pe care le putem cumpara cu bani sunt experientele si nu obiectele care ne inconjoara si care nu ne aduc neaparat fericirea. In acelasi timp, insa, ceea ce avem fiecare dintre noi, le avem pentru ca le-am atras din univers sa vina in viata noastra (de la partener, copii, casa, masina, obiecte, slujba, etc.) Consider ca pe masura ce suntem tot mai buni in a avea grija de ceea ce ni se incredinteaza, cresc sansele sa primim mai mult, pentru ca universul ne considera "demni" sa ne incredinteze.

Aceeasi dilema o am atunci cand Matei vrea sa ia in parc jucarii pe care eu le consider prea scumpe sau prea frumoase sa le duca in parc. Sa il las sau nu? Sa ii creez acest cult al lucrurilor, sa aiba grija de ele, sau sa il las sa se bucure de ele oriunde s-ar afla, chiar daca acest lucru presupunea pierderea sau deteriorarea jucariilor.

Asa ca de fiecare data, ajung la concluzia ca echilibrul este cea mai buna cale si cel mai intelept lucru pe care il putem face.

No comments: