Sunday, October 31, 2010

Sfarsit de saptamana cu Halloween

A mai trecut un Haloween in familia Grigorovici. Deja este al patrulea pentru Matei si al doilea pentru David. Mergand pe principiul "a picture is worth 1000 words", nu voi spune decat ca am avut un sfarsit de saptamana excelent, in care prietenii nostri au apreciat initiativa lui Catrinel de a organiza o petrecere pentru copii. Iata dovezile:
 

Wednesday, October 27, 2010

As vrea sa fiu copil

De ce totdeauna invers? Invers, adica astia micii doresc sa fie mari, iar astia marii doresc sa fie mici.

Poate ca nu vorbesc in numele tuturor adultilor atunci cand afirm ca mie mi-ar placea sa fiu iarasi mic. Sa stiu ca intre mine si Dumnezeu mai este cineva care are grija de mine, care imi ofera conditiile de mancare, igiena, invatare de care am nevoie. Imi aduc aminte precis ca atunci cand eram mic eram "gelos" pe faptul ca ai mei dupa ce veneau de la servici nu aveau teme de facut. Atunci lucrurile mi se pareau ca nu sunt corecte.

Acum lucrurile stau invers. Creditele, traficul, preocuparea ca ce vei pune pe masa sunt parca mai apasatoare decat faptul ca maine te asteapta invatatoarea sau profesoara cu tema de casa facuta. Grija zilei de maine, stare permanenta a romanului, ne sta ca o cocoasa de care parca nu mai reusim sa scapam. Departe de mine dorinta de a ma plange, eu care am tone de motive sa fiu multumitor si mai ales... fericit. Eu sunt chiar un privilegiat al sortii!

Toate gandurile de mai sus mi-au navalit in minte atunci cand am vazut prima data pe Matei dorinta de a se face baiat mare, de a creste. Ma gandeam in sinea mea ca el vrea sa fie mare, iar eu as vrea sa fiu mic.

Monday, October 25, 2010

Recompensa refuzata de Matei

Micutii reusesc sa ne surprinda, in majoritatea cazurilor atunci cand ne asteptam mai putin. Dahhh! Chiar asta inseamna sa ne surprinda: sa nu ne asteptam sa o faca.
Ieri seara ne-am propus sa il premiem pe Matei pentru faptul ca se culcase cuminte cu o seara inainte. Dornici sa ii dezvaluim cat mai repede recompensa pe care urma sa i-o oferim, i-am explicat ca urmeaza sa primeasca un Winnie the Pooh din acela fosforescent, care lumineaza noaptea dupa ce stingem lumina. Nu stiu ce a fost in capul nostru atunci cand i-am explicat aceste lucruri copilasului, inainte de a-i arata figurina respectiva. Ceva din descrierea noastra la speriat pe Matei (fricos din fire ca si mami si tati) si a refuzat sa primeasca recompensa.

Cam ironica toata faza. Adica noi vroiam sa il premiem, iar el suspecta ca ii "montam" ceva ce o sa lumineze noaptea. Nici chiar atunci cand i-am aratat biata bucatica de plastic, Matei nu s-a lasat induplecat. Ne-am trezit ca insistam ca el sa accepte un premiu pe care de fapt nu si-l dorea. In momentul in care ne-am prins de paradoxul situatiei, am lasat-o balta. Na, asa ne trebuie, daca nu am preferat ca in primul rand sa ii aratam despre ce este vorba, si abia apoi sa explicam ca este de fapt un Winnie fosforescent care poate fi vazut si cu lumina stinsa!

Sunday, October 24, 2010

Zi de toamna excelenta

Multumim Doamne pentru vremea excelenta din acest weekend. Ahtiat in continuare de a-mi petrece sfarsiturile de saptamana in aer liber si la un gratar, ne-am deplasat si de aceasta data cu tot familionul la tara.

Mi s-a confirmat inca o data ca satisfactia unei experiente este invers proportionala cu asteptarile. Acum am avut expectanta ca vremea sa lase de dorit, insa ea ne-a suprins placut si soarele blandut de toamna tarzie ne-a mangaiat azi cu darnicie. Chiar acum, in timp ce scriu la calculator, imi simt obrajii un pic incinsi.

Imbracati in astronauti, Matei si David s-au distrat de minune si au fost foarte cuminti. Ca de fiecare data s-au infundat cu mancare (ca si mami si tati, de altfel).

Micii cu mujdei de usturoi si cu mustar au fost excelenti - deja m-am specializat. Pieptul de porc la gratar nu mi-a iesit foarte fraged, probabil ca trebuia sa las carnea  mai putin sa se jumareasca si sa o stropesc din cand in cand cu apa sau bere. In schimb am dat lovitura cu castanele servite ca si desert.

Recomand recitirea articolului de exact acum un an: http://blog.nobine.ro/2009/10/toamna-e-frumoasa.html.

Wednesday, October 20, 2010

Arata-i si spune-i copilului ca il iubesti

Excursia noastra de la Paris s-a lasat cu cateva consecinte ciudate si cateva lectii excelente pentru noi, parintii.

Lui Matei nu prea i-a convenit faptul ca 3 nopti a dormit la bunici, departe de mamica si taticul lui. Acest lucru l-am aflat si de la bunici, care ne-au transmis faptul ca a plans de cateva ori dupa mamica lui in timpul noptii si de la Matei care nu a ratat nici o ocazie sa ne "pedepseasca".

Privind retrospectiv, e de remarcat faptul ca Matei nu a fost incantat sa ne revada la intoarcere. Probabil ca era incantat in sinea lui, doar ca nu dorea sa ne arate, ci din contra. Ne-a cam ignorat ca am aparut acolo, spre surprinderea noastra de parinti prajiti de dorul baieteilor.

Micile tantrumuri (crize specifice "adolescentei" micutilor intre 2 si 4 ani) au reusit sa ne irite, asa ca atmosfera in familie era cam naspa, chiar daca noi am crezut ca odata cu intoarcerea acasa si refacerea careului Grigorovici lucrurile vor fi foarte roz. Se pare ca nici "mitele fizice" constand in cadouri nu au l-au determinat pe Mateias sa ne "ierte" ca am stat departe de el asa de mult timp.

Asa se face ca ne-am dat seama cu Catrinel ca suntem "pedepsiti" pentru acest abandon de 3 zile. Strategia aleasa a fost simpla. Ne-am gandit la nevoile de baza ale micutilor nostri. Care sunt acelea? E simplu: ei au nevoie sa se simta iubiti si protejati. Asa ca am abordat o atitudine dragastoasa, tinut mult in brate si soptite sentimentele de iubire pe care le purtam. Crezi sau nu, schimbarea in atitudinea si comportamentul lui Matei au fost cu 180 de grade. S-a culcat cuminte, a incetat sa tuseasca santajist, a redevenit copilul sfatos si scump in loc de micul tiran vesnic nemultumit.

Vorba dulce mult aduce, asa ca atmosfera de cooperare si intelegere redomneste in familia noastra.

Monday, October 18, 2010

Mazgalit pe perete

Intr-o dimineata, in timp ce ma incaltam in graba de a pleca spre servici, vad o opera de arta pe peretele din hol. Ma minunez cum a reusit Matei sa plimbe pixul cu atata dibacie si sa deseneze o serie de dungi care l-ar face gelos chiar si pe Picasso.

No, ma intreb in sinea mea ce sa fac? Sa il cert ca a "distrus" peretii casei? Sa il laud ca e talentat, mancal-ar tata? Aleg calea de mijloc, cea in care o las balta. Nu vreau sa fac din tantar armasar si sa transform intr-un eveniment major simpla tendinta pe care cred ca o au 90% dintre copiii planetei: aceea de a-si marca teritoriu printr-o semnatura pe perete.

Principalul argument pentru care aleg sa nu ii reprosez nimic micutului, este ca nu stiu cand s-a intamplat tarasenia. Sa vin dupa doua sau trei zile si sa il cert sau pedepsesc pentru ceva trecut de prea mult timp este total nerecomandat. Copilul a uitat deja demult, asa ca e mai intelept sa ramana asa.

Ba mai mult, plec spre servici oarecum mandru de fiul meu. Mandru ca este un copil normal cu apucaturi normale. Intr-o lume plina de nenorociri, ajungi sa apreciezi lucrurile banale si sa iti dai seama ca ceea ce iti aduce cea mai multa fericire nu este decat normalitatea.

Sunday, October 17, 2010

City break la Paris

Am fost la Paris. Am bagat un "city break" de joi pana duminica. Noroc cu Wizzair care zboara direct.

Am lasat copiii la bunici, ne-am luat bagaje sub 5 kile si am pornit spre unul dintre cele mai romantice orase de pe planeta. Ne-am plimbat, am cautat sa mancam bucatarie asiatica si sa savuram cafe au lait alturi de cate o patiserie.


Departe de copilasi ne-a fost tare dor de ei. Ne-am gandit in permanenta la ei, iar revederea a fost plina de pupici dati cu intensitate. Din cand in cand prinde bine o astfel de rupere de ritm, mai ales pentru Catrinel care e in permanenta cu ei.

Monday, October 11, 2010

Copiii - oglinda parintilor

Ma trezesc intr-o buna zi ca il intreb pe Matei ceva dandu-i 2 optiuni dintre care sa aleaga: fresh de portocale sau fresh de grefi. Il vad ca face catre mine: "pai... de grefi". Io un pic mirat, ma intreb de unde are copilul stilul acesta de a raspunde, cu un pai prelungit care sa ii ofere timp de gandire.

In fine, trec peste eveniment, cu concluzia clara ca este un adult pe care il imita atunci cand imi raspunde astfel.

Nu trece mult timp si ma aud pe mine ca ii raspund lui Catrinel atunci cand ma intreaba ceva banal prin casa: pai... cutare si cutare. Instantaneu fac legatura si imi dau seama ca de fapt Matei raspundea asa cum a vazut ca raspunde tati lui. Pentru el este normal sa faca acest lucru, pentru ca asa vede la una din persoanele de la care "imprumuta" cel mai mult: de la mine.

Stiam declarativ ca micutii imita si chiar ne-am mobilizat cu Catrinel sa ne debarasam cat mai mult de obiceiurile nedorite (precum mancat nesanatos, uitat la televizor, viata sedentara, etc.) Acum imi este cu atat mai clar faptul ca baieteii nostri ne vor imita foarte mult. Ne-am propus, ca parinti, sa ne uitam cu atentie la copiii nostri si de fiecare data cand observam un comportament pe care nu dorim sa il incurajam, sa ne intrebam de unde vine acest comportament. Cu cat copiii petrec mai mult timp in societate alaturi de alte persoane decat mami si tati, cu atat posibilitatea de a imprumuta comportamente de la cei din jur este mai mare. Cu toate acestea, ce vad ei acasa se imprima cel mai puternic, fapt care nu face decat sa ne mareasca si mai tare responsabilitatea noastra de parinti, dincolo de aceea de a pune o banana si un iaurt pe masa.

Sunday, October 10, 2010

Pozitivism in limbaj cu copiii

Ma lupt sa pozitivez cat mai mult mesajele mele pe care le transmit catre Matei si David. Sunt convins ca majoritatea dintre noi folosim prea multe negatii si prea mult ce sa nu se faca, in loc sa folosim mai multe afirmatii si mai multe solutii care merita sa se faca.

De fiecare data cand ma aflu in parculet sau in locuri populate de parinti si copii, aud prea multe de nu-i voie, nu aia, nu acolo, nu asa. Eu ma straduiesc sa le spun copiilor ce ii voie, ce sa faca, unde sa mearga si cum sa faca. Nu e usor si nu imi iese intotdeauna, insa odata ce mi-am propus sa fac acest lucru imi iese din ce in ce mai bine. Negatia nu este perceputa de catre subconstient, acesta retine doar afirmatia. Ca si in faza aia in care iti spun sa nu te gandesti la soricelul galben. Chiar daca ti-am spus sa nu te gandesti la soricelul respectiv, tu l-ai si vazut cu o bucata de cascaval in botic. Prin urmare nu e de mirare ca atunci cand ii voi spune copilului sa nu tipe, el va retine doar cuvantul "a tipa".

Imi aduc aminte de o conversatie pe care am avut-o de curand cu o mamica. Aceasta gasise ca e preferabil sa ii spui copilului ca ceva e interzis, in loc sa ii spui nu ii voie. Mie mi s-au incetatenit indemne precum: incet, frumos, atent. "Frumos" merge aproape la orice. In loc sa ii spun copilului sa nu mai alerge asa, ii spun sa mearga frumos. Sunt convins ca el stie foarte bine ce inseamna frumos.

Inr-una din seri Matei refuza sa mearga la culcare. Oricat de mult i-am spus sa nu coboare din patutul lui si sa iasa din camera, el tot cobora din patutul lui si iesea din camera. Coincidenta sau nu, cand i-am spus sa stea frumos in patutul lui, s-a linistit si s-a culcat.

Asa ca nu o sa spun sa nu mai folosesti asa de multe negatii, voi spune sa folosesti mai multe afirmatii.

Wednesday, October 6, 2010

Aventuri de parinte

Nimic nu avea sa prevesteasca micul incident care ne-a trimis la urgenta. Eu jucam tenis, Catrinel se plimba cu baieteii, totul parea ca o dupamasa linistita, dupa o zi grea la servici. La un moment dat apare un tip pe teren si imi cere cheile de la masina, ca un amic de la tenis sa o duca pe Catrinel cu "ala micu" la urgenta, pentru ca a cazut si s-a taiat la mana.

In prima faza m-am gandit ca este vorba despre David, deoarece in mintea mea el e "ala micu". Doar Matei e ala mare. I-am dat omului cheile si am parasit spontan terenul de tenis. Dupa ce l-am dus pe David la bunici, m-am repezit si eu la urgenta.

Micul ranit era tocmai Matei, care dintr-o mica neatentie, a cazut si s-a taiat la manuta intr-o piatra mai ascutita. Copilul era atent supravegheat, Catrinel fiind doar la cativa pasi de el. Taietura a fost destul de adanca, in palma, chiar pe cuta cea mai mare. Interventia medicala a contat intr-o anestezie locala si cateva copci care vor fi scoase peste 7 zile.

Aceste evenimente te iau intotdeauna pe nepregatite si te fac sa te gandesti ca viata de parinte presupune uneori stresuri si poinggg: mai iese un fir de par alb! Catrinel usor tremuranda se intreba in sala de asteptare de ce nu ne lasa inauntru in timpul procedurii. La noi razbateau plansetele lui Matei si am fi vrut sa il putem lua in brate. Totusi, era evident faptul ca implicarea noastra emotionala ne intuneca judecata si calmul. Oricum nu l-am fi putut ajuta pe Matei pentru ca s-ar fi agatat de noi cu disperare si ar fi prelungit si ingreunat interventia.

Spre deosebire de alte dati, amabilitatea personalului a fost cu 25% mai scazuta.

Seara, Matei a fost rapus de oboseala si a acceptat surazator sa ii punem o soseta pe manuta. Ne-a informat scancit de faptul ca el nu se mai poate juca acum, iar noi l-am asigurat ca poate sa isi miste degetele si ca in cateva zile ii dam pansamentul jos. A adormit pe spate, cu mana tinuta oarecum rigid in sus.

Sunday, October 3, 2010

Varsta de 3 ani = click

Varsta de trei ani vine cu un click. Brusc micutul devine maricelul si todlerul de ieri e baietelul de azi. Cu gesturi de copil, cu mimica de baietel mare, ne si minunam cine este Matei, piticutul care se invarte in casa noastra si le stie pe toate.

Din momentul in care Matei a implinit 3 ani, s-a maturizat brusc si a devenit un baietel mare.

David in schimb, refuza sa mearga si se frustreaza pentru ca e suficient de mare incat sa isi doreasca sa faca multe lucruri, dar cu toate acestea refuza independenta oferita de puterea de a merge singur. Mintenas are 1 an si 3 luni si merge ca tramvaiul: doar daca il tine cineva de mana.