Monday, November 29, 2010

Weekend la Bran

In acest weekend am fost la Bran. Am avut parte de o mica vacanta toti patru. E drept ca e cam departe de Cluj, mai ales daca pleci vineri si te intorci duminica, cand micutii nu au rabdare sa stea in scaunelele lor in centuri  timp de 5 ore cat dureaza drumul.

Ne-a mers foarte bine. Vremea a tinut cu noi, iar copiii au fost foarte incantati. Una din placerile acestor zile a fost micul dejun, tip bufet, in care toti au din ce sa isi aleaga. Micul dejun la hotel este una din cele mai mari placeri ale vietii. Imi plac diminetile lungi, in care doar te bucuri de timpul linistit petrecut alaturi de familie.

Astfel de vacante care sa te scoata din rutina de zi cu zi sunt binevenite. Asteptam zapada, sa mergem in apropiere de Cluj la un sanius si o bulgareala.

Monday, November 22, 2010

Tatic tanar

Zilele trecute la dus eram doar eu si gandurile mele. Dusul este unul din locurile in care ma simt cel mai creativ. Si cum le intorceam eu pe toate partile, la un moment dat am facut un calcul dupa care m-am panicat: cand voi avea 47 de ani, David va fi major, iar Matei va avea 20 de ani.

No, ii clar ca va trebui sa gasesc ceva suficient de interesant alaturi de Catrinel, incat sa profitam in acele vremuri de tineretea inca existenta si in acelasi timp cu copii mari. Solutia care mi se pare evidenta - am zis eu ca la dus sunt cel mai creativ - va fi sa calatorim in toata lumea, sa gustam din cele mai alese mancaruri, iar in fiecare vineri seara sa dam gata cate o sticla de vin. Cu un astfel de gand mi-am mai venit in fire si am inceput sa privesc toata situatia mea ca un tatic tanar ce ma simt.

Sunday, November 21, 2010

Despre trecerea timpului

Exercitiu de plans:

Se dechide dulapul cu pozele de familie. E de preferat ca parintii sa fie din aceia obsedati sa le faca poze micutilor, dupa care sa le imprime pe hartie (asa ca noi). Se ia albumul sau teancul de poze cu copilasul in primul an de viata. Se rasfoieste albumul si se panicheaza din pricina trecerii timpului. Parca mai ieri smotocelul era doar un mormoloc, iar acum este ditamai baietoiul de 3 ani si doua luni, respectiv 1 an si patru luni.

Se ofteaza adanc. Se pune intrebarea: daca acum ni se pare ca au crescut asa de repede, ce vom spune cand ei vor implini 18 ani, sau se vor casatori. Se alunga acest gand din minte pentru a evita o depresie duminica seara, cand oricum gandul ca incepe o noua saptamana de munca te face sa amani momentul in care mergi la culcare.

Se pun pozele inapoi in dulap. Se inchide dulapul sperand ca astfel gandurile referitoare la trecerea timpului vor fi alungate. Acest lucru nu se intampla, asa ca se scrie un articol pe blog Despre trecerea timpului.

Wednesday, November 17, 2010

Privire periferica

Prezenta copiilor in viata mea imi dezvolta privirea periferica. Adica acea capacitate de a avea privirea orientata intr-un anumit loc, dar in acelasi timp sa vezi si ce se intampla in jurul tau.

Azi in timp ce eram la cumparaturi, Matei in mare forma dansa si canta in jurul cosului pe care eu il impingeam. In timp ce alegeam fructe de pe raft, il observam cu "coada ochiului" - adica privirea perfierica - pe Matei cum "evolua" in mijlocul magazinului atragand atentia celor din jur.

Acelasi lucru mi se intampla de multe ori atunci cand am cate o conversatie cu cineva, in timp ce privirea mea periferica si urechile ciulite observa ce fac juniorii in jurul meu.

Cica e o privire periferica bine antrenata te ajuta in general in viata de zi cu zi, atunci cand comunici cu cineva, pentru a putea fi un mai bun observator al gesturilor interlocutorului si pentru a observa in acelasi timp si ceea ce se intampla in jurul tau. Copiii ma ajuta in acest sens, mai ales ca noi barbatii stam mai slab la capitolul atentie distributiva.

Monday, November 15, 2010

Micutii nostri cei sfatosi

Te si miri uneori ce sinapse fac micutii nostri, cum iti dau senzatia ca ai de-a face cu niste batranei sfatosi. Mi-am propus sa im notez astfel de ziceri de-ale lui Matei (deocamdata) pentru ca ele sunt spuse si se pierd altfel.

Eram la tara si ne-am propus sa facem o plimbare in paduricea in care m-a muscat o capusa acum vreo 2 luni. Si cum ne indreptam noi spre padure, il vad pe Matei ca se fastaceste si incepe sa traga de timp. Zici ca era in minutu 85 Il miros rapid ca ceva nu ii convine si incep sa il descos.

Mi-a venit sa il mananc, asa de scump a fost atunci cand a spus ca mai bine sa nu merg eu in padure, ca sa nu ma multe capusa.

Sunday, November 14, 2010

Cum am ales numele baieteilor nostri?

Foarte simplu! Am mers pe a fi cat mai practic. Scoala vietii de la New York ne-a aratat de ce americanilor le merge asa de bine (sau le mergea). Pentru ca ei gandesc simplu, practic, nu se cramponeaza in traditii sau superstitii absurde.

Criteriile au fost simple:

  1. Un singur nume, pentru ca pus pe langa Grigorovici, atunci cand completezi diferite formulare iti ia un secol sa le termini, plus ca depasesti limita casutelor puse la dispozitie.
  2. Numele sa fie scurt: 2 silabe. Ma-tei si Da-vid. 
  3. Raportul vocale - consoane sa fie pe cat posibil in favoarea vocalelor, pentru ca numele sa fie "deschis".
Asa se face ca am ajuns sa alegem 2 nume care sunt printre cele mai populare in generatia noastra (mai ales in Cluj), alaturi de Luca, Andrei, Alexandru, Tudor, Stefan.

Wednesday, November 10, 2010

Baie spontana in lacul de la Chios

Baietelul unor prieteni, de 4 ani si o luna, a cazut sambata dupamasa in lacul de la Chios. Era cu ambii parinti si cu surioara lui de 8 luni. Si noi stim ca ratustele vin chiar langa tine sa primeasca o bucatica de paine uscata. Din prea mult zel, cand a aruncat o bucata de paine, centrul de greutate al copilului s-a mutat, el s-a dezechilibrat si a cazut in lac. Mie mi-a spus ca atunci cand arunca paine, s-a aruncat si pe el la ratuste.

Cea mai pe faza a fost  mama. Noroc cu sangele rece al femeii! Copilasul plutea din cauza gecii, mai precis din cauza aerului din puf. Curentul slab din lac il indeparta incetisor pe copil de pontonul din fata terasei. Cu haine cu tot, cu telefonul mobil in buzunar,  mama a sarit direct in lac. L-a insfacat pe baietel si l-a readus pe mal. Mai greu a fost sa iasa ea din lac, avand in vedere ca tatal, ca un barbat veritabil, a paralizat pe loc si s-a blocat.

Dupa iesirea din apa, baietelul a fost dezbracat la pielea goala si invelit intr-o patura, in haina tatalui si dus de urgenta acasa. Culmea a fost ca din cauza panicii, tatal a refuzat sa isi doneze geaca, ba chiar a solicitat ca mama sa o doneze, in ciuda faptului ca aceasta era murata.

N-a fost vorba de copil nesupravegheat, ci de acel moment ghinionist cand se intampla ceva chiar sub ochii parintelui.Ca si atunci cand Matei s-a taiat la manuta. Nici cei de la Chios nu cred ca sunt de vina, pentru ca inprejmuirea lacului cu un gard nu mi se pare o solutie. Cu timpul, aceste intamplari vor ramane doar amintiri de povestit nepotilor.

Tuesday, November 9, 2010

Matei, indianul

La noi in casa - ca la balamuc!

Casa noastra este un mic paradis. E drept ca in cateva minute, baieteii nostri pot face ca totul sa para a fi dezastrul din urma uraganului Katrina. Cu toate acestea, procesul prin care se creeaza dezastrul ne ofera noua, parintilor, dar si loc, micutilor, nenumarate prilejuri de distractie si voie buna.

Azi dimineata, baieteii au dat trezirea cu cateva minute inainte de ora 7. Ceasul nostru desteptator si-a pierdut utilitatea, pentru ca la ora 7:30 la care suna, casa noastra este deja plina de ceva vreme de chicoteli si tropaituri. Ca niste maimutele, cei mici apar si dispar prin toate cotloanele, in toate incaperile, iar Matei imi da trezirea sarind pe mine si pupandu-ma dulce.

De cand David s-a pornit sa mearga, dezvoltarea lui s-a vazut de la o zi la alta, ajungand ca in doar o saptamana sa alerge dupa Matei, sa il imite in cele mai nastrusnice inventii ale lui.

Cele mai delactante momente snt atunci cand ei se distreaza singuri si rad cu pofta, facandu-ne si pe mine si Catrinel sa ne distram copios. La noi e o casa vesela, in care reusim sa transformam in joc si distractie si unele activitati mai "dificile" precum imbracatul, spalatul.

Ca niste parinti privilegiati ii sorbim din priviri pe cei care dau sens vietii noastre de familie, de camin.

Sunday, November 7, 2010

Magicianul din masina de spalat

Am ajuns la concluzia ca in masina noastra de spalat se ascunde un magician. Sper sa nu fiu prost inteles, avem si  noi o masina de spalat normala, din-aia de care iti puteai lua doar cu buletinul. De fapt asa am si luat-o, atunci, proaspat casatoriti, ca sa terminam bucataria odata si sa ne putem acomoda. Intre timp am rambursat anticipat.

No, atunci, pe cand a facut acizitia, nu mi-am dat seama ca la noi in casa intra o masinarie super-speciala. Altfel nu pot sa imi explic cum ies petele acelea de pe hainele si babeticile baieteilor nostri.

Din fericire noi nu punem prea mare pret pe hainele micutilor si preferam ca ei sa cunoasca lumea, decat sa aiba grija de niste toale. Asa se face, ca atunci cand se murdaresc din cap pana in picioare cu ceva mancare, noi ne uitam cu admiratie la ei. Ii lasam sa se tarasca in iarba, prin praf, sa isi murdareasca hainele cele mai bune cu carioca.

Pentru ca in masina noastra de spalat se afla un magician care stie sa scoata pete despre care as fi spus ca doar foarfeca le mai poate scoate.

Thursday, November 4, 2010

Reteta de prajit castane

E sezonul castanelor si ma dau mare specialist in a le pregati. M-am gandit sa impartasesc reteta pe blog, sa le ofer si altora posibilitatea de a le praji acasa. Cu 10 lei (cam atat costa un kg) se pot satura 2-3 persoane (cu cat sunt mai putine castane viermanoase, cu atat mai bine). Merita parcursi doar10 pasi simpli.
  1. Se cresteaza castanele crude. Eu le crestez in cruce cu un briceag micut. Se mai pot cresta si cu un cutter.
  2. Se pun castanele intr-o tigaie. Eu folosesc o tigaie de teflon "sacrificata", pentru ca se arde. Tigaia poate fi vazuta in poza alaturata.
  3. Tigaia se pune direct pe foc deschis, puternic, pe aragaz.
  4. Se toarna o jumatate de cana de apa, doar cat sa fie o pelicula de apa pe toata suprafata tigaii.
  5.  Dupa ce apa se evapora complet, castanele incep sa se prajeasca.
  6. Dupa 15 minute, castanele sunt puternic incinse. Se mai pune o jumatate de cana de apa.
  7. Dupa ce apa se evapora complet, se tine tigaia pe foc pana cand castanele se incing din nou, iar coaja nu mai este deloc inmuiata de la apa de la punctul 6.
  8. Pe tot parcursul pasilor de mai sus, castanele se amesteca usor cu o lingura de lemn
  9. Tot procesul de prajire dureaza 30 de minute.
  10. Castanele se scot intr-un vas de portelan
Eu savurez castanele cu un pahar de vin rosu sec (in majoritatea cazurilor doua pahare).

Pofta mare! Astept sa imi spuneti ca v-ati facut acasa castane si v-au placut tare mult. Daca nu ies din prima, mai acordati-va o sansa pentru ca dureaza un pic "calibrarea" timpilor intre diferitii pasi parcursi pentru pregatirea lor.

Wednesday, November 3, 2010

Conditionam comportamentul copiiilor

Azi dimineata eram cu Matei in drum spre gradinita lui. Pe cand parcam in fata gradinitei, ii explicam eu cum e bine sa fie cuminte. Matei ma surprinde cu urmatoarea intrebare: "ca daca nu?". Prima oara mi s-a parut ca nu inteleg bine ce ma intreaba copilul. Apoi ma trezesc ca imi spune: "tati, am zis ca daca nu?"

In acel moment, pana cand am ajuns sa intram in cladire, i-am spus ca el poate sa fie cuminte sau sa nu fie cuminte, ca e optiunea lui cum este si ca e stie cum ii sta unui copil politicos sa fie.

M-am tot gandit la ce m-a intrebat Matei si mi-am dat seama ca poate ca uneori ii conditionam prea tare, folosind ABC-ul.

A - action = actiune
B - behavior = comportament
C - consequence = consecinta

Mergand pe faptul ca un comportament este determinat de consecintele sale, uzam si abuzam de acest mecanism pavlovian uneori poate ca prea tare. Oare nu riscam sa ajungem in situatia in care sa nimicim motivatia interna a copilasilor prin faptul ca: daca sunt cuminti primesc ciocolata, daca sunt cuminti vine Mosu, daca nu sunt cuminti nu mergem afara, etc. Altfel spus, in cazul in care nu exista un "daca" sau un "daca nu", copiii sunt tentati sa nu faca. De aceea, azi dimineata, am preferat sa ii spun lui Matei ca este decizia lui cum prefera sa fie: cuminte sau nu.

Monday, November 1, 2010

David merge!

Cel mai spectaculos eveniment al acestui sfarsit de saptamana a fost faptul ca David si-a dat drumul la mers. La un an, trei luni si doua saptamani, in cadrul petrecerii de Halloween, micutul nostru a pornit copacel si din acel moment a fost de neoprit.

Recunosc faptul ca am fost emotionati, atat eu cat si Catrinel. Angrenati in petrecere, am avut la indemana camera de filmat, asa ca momentul a ramas imortalizat.

Davidutul nostru (numit Daidu de catre Matei si Dutu de catre Catrinel) s-a ridicat tinut de mana inca din aprilie. I-a luat destul de mult sa se desprinda, probabil si pe fondul unor cazaturi din timpul verii (cam 3 la numar) in care s-a lovit un pic la cap si si-a pierdut din incredere. Acum, insa, se vede ca el a facut foarte mult exercitiu, pentru ca umbla foarte bine, poate sa ia lucruri de pe jos, poate sa mearga in lateral sau chiar si cu spatele.

Pentru noi, faptul ca David a inceput sa mearga marcheaza sfarsitul unei ere si intrarea intr-una noua. Acum e clar ca nu mai avem bebelus. E greu de descris, dar in mintea noastra a avut loc un click. Brusc, David pare copilas mult mai mare decat acum 48 de ore.

Imi aduc aminte de atunci cand s-a pornit Matei, ca odata ce se ridica sa mearga singuri, dezvoltarea micutilor este exponentiala. Au acces la mult mai multe obiecte, sunt mult mai independenti, devin mai curiosi, mai activi.

Principala schimbare care a fost necesar sa se intample pentru ca David sa mearga singur a fost de fapt in mintea noastra. Copilul simtea ca parintii lui nu au incredere in capacitatea sa de a umbla singur. De fiecare data cand acesta isi manifesta interesul de a fi mai independent in 2 picioare, noi deveneam stresati si poate excesiv de precauti, asa incat copilul nu se simtea in largul lui. De mai bine de 10 zile eu am renuntat sa il mai duc de mana, asa cum se cerea el, devenind imun chiar si la scantecele sale. In scurt timp si-a dat seama ca nu mai are in mine un partener de plimbat pe care sa il invarta prin toata casa sau prin alte locuri pe unde ieseam. E uimitor sa vezi fantastica influenta pe care o au gandurile noastre de parinte asupra comportamentelor si atitudinilor celor micuti. Fini observatori ai reactiilor noastre (probabil pana la nivelul de ritm al respiratiei), ei se hranesc cu incredere din ceea ce le transmitem noi. Mai mult ca sigur, daca eu ca parinte cred ca micutul meu este capabil sa faca ceva, atunci el este capabil. Din pacate si negatia este valabila. Adica daca eu cred ca el nu este in stare sa faca ceva (sa deseneze, sa alerge, sa cante, etc.) atunci el nu va fi in stare sa o faca, decat daca gaseste in anturaj cineva suficient de apropiat si suficient de intelept sa ii transmita copilului increderea in sine de care fiecare dintre noi are mare nevoie.