Sunday, February 27, 2011

Vreau un om de zapada mai mare decat mine!

 Ah, in sfarsit am prins un weekend in care sa mergem la tara. Nu am mai facut-o din noiembrie anul trecut si ne-a fost foarte dor. La toti, cu mine in frunte.

Am avut norocul sa ninga spectaculos vineri, iar pana sambata drumurile sa fie curatate, iar zapada inca netopita. Toate conditiile fiind aliniate, nu e de mirare ca entuziasmul m-a determinat sa stabilesc obiectivul de a construi un om de zapada mai mare decat mine. Fireste ca am reusit cu ajutorul baieteilor si al lui Catrinel.

Ne-am tavalit in zapada. Cu sania nu ne-am putut da, pentru ca zapada era prea moale. In schimb am construit un tunel prin zapada, folosind unelte importante precum lopata sau sapa.

Bineinteles ca nu puteam sa ratez ocazia de a praji o caserola de mici, servita cu bere fara alcool.

Anul acesta am planuri mari legate de mersul la tara, mai ales ca imi surade inima atunci cand ii vad pe Matei si pe David petrecand o zi intreaga in aer liber, mancand sanatos si proaspat. Viata noastra de termopan ne tine departe de natura, de ritmul ei. Totul este artificial, majoritatea covarsitoare a timpului ne-o petrecem intre patru pereti fie la servici, fie acasa, sau pe bancheta de la masina alergand intre servici si casa.

Monday, February 21, 2011

Mergem la teatrul de papusi

Am devenit fani ai teatrului de papusi. Mai exact teatrul Puck din Cluj, care are si un site excelent: www.teatrulpuck.ro . Luna aceasta Matei a vizionat Motanul vrajitoarei, Punguta cu doi bani, Muzicantii din Bremen. Costa 10 lei biletul de persoana, deci pentru un parinte si un copil ar fi 20 de lei. Au si posibilitatea de a lua un abonament care inseamna 40 de lei si primesti 6 bilete.

Stiind ca urmeaza sa mergem la Muzicantii din Bremen, de doua saptamani Matei s-a culcat ascultand mp3 cu povestea. Mi-am dorit ca el sa o stie, sa o asculte si sa si-o imagineze singur inainte de a o vedea asa cum si-o imagineaza regizorul unui teatru de papusi.

Este excelent ca si pentru noi adultii e distractiv sa mergi, sa vezi piesa, sa vezi bucuria copiilor. Pentru copii este foarte instructiv, ii deprinde cu mersul la teatrul si zic eu ca ii apropie de "viata culturala". Si ca si cireasa de pe tort, mi se pare o modalitate excelenta de a petrece timp de calitate parinte - copil.

La Punguta cu doi bani, a fost o faza interactiva foarte distractiva. A venit un porcusor care fugea de bucatareasa care dorea sa il prinda si sa il faca friptura cu un mar in gura. Ii roaga pe copiii spectatori sa nu ii spuna bucataresei unde se ascunde. Apare bucatareasa, ii intreaba pe copii daca au vazut porcul. Micutii, fara sa ezite, au inceput sa arate cu degetul si sa strige acolo! acolo! Micii tradatori - m-am gandit eu in sinea mea.

Astept cu interes programul lunii martie. In perioada asta a anului, cand frigul ne alunga de afara, teatrul de papusi se arata ca o solutie excelenta de a petrece timpul liber alaturi de copii.

Wednesday, February 16, 2011

Oul de baschet

Ieri seara ne-am distrat de minune, noi baietii, in timp ce Catrinel trebaluia prin bucatarie. Tot dormitorul nostru era plin de mingiutele de plastic de toate culorile, cu care le face mare placere la baieti sa se joace.

Ne jucam "bau", aruncam cu mingiutele, veselia era in toi, pana cand Davidut gaseste mingea de baschet. Fericit, ii da drumul din mana si se bucura cum sare mingea: poc, poc, poc. Eu, mai uit catre el si ii spun: mai Ciobo, lasa mingea de baschet ca u deranjam pe vecini. Se pare ca apelativul meu "Ciobo" il distreaza la culme pe Matei, care incepe sa se fofileze pe langa noi, sa ajunga la mingea cea mare si zgomotoasa. Pana la urma reuseste sa ajunga la minge, eu il strig Ciobo si el incepe sa rada ca abia mai poate sa respire. Dupa cateva faze din-astea incepe sa imi fie mila de vecinii de sub noi, care au  de-a face cu o minge de baschet scapata in bratele a doi baietei, unul de un an si jumatate si unul de trei ani si 5 luni.

Ma sui pe minge si ii spun lui Matei: "uite ce ou mare a facut tati!". Matei se uita la oul mare cat o minge de baschet fara sa se mire absolut deloc. Ii spun ca ne putem juca in continuare de-a Ciobo care pune mana pe mingea de baschet, doar ca nu mai poate arunca oul deoarece se poate sparge. Copilul se conformeaza instant si incepe sa aiba mare grija de oul albastru cu portocaliu.

Fazele acestea sunt memorabile si le scriu pentru ca imi va face placere sa le revad peste ceva vreme. Parintii au memorie scurta.

Ma fac si mai frumos

Monday, February 14, 2011

David si Matei joaca bau

Astia micii-s fantastici. Mai nou David a inceput sa joace de-a v-ati ascunselea. Este ceea ce el numeste "bau". Asta pentru ca noi ne-am jucat cu baietii, ne ascudeam pe dupa usi sau pe dupa mobile, ieseam la ei si strigam razand "bau".

Acum David joaca bau cu Matei in jurul frigiderului.

Povesti pe placi de vinil

Matei a descoperit magia povestilor pe placi de vinil. Noi nu mai avem pick-up, insa am peste 200 de mp3-uri cu povesti, dintre care foarte multe imi sunt cunoscute din timpul copilariei, cand le ascultam cu mare placere.

Efectul soporistic asupra lui Matei este foarte pronuntat, asa incat nu reuseste sa reziste mai mult de o poveste fara sa adoarma. Ma tot roaga sa ii pun si alte povesti. Eu i le pun la CD-player, doar ca el adoarme in timpul primeia dintre ele.

Ne incanta faptul ca Matei are o mica pasiune pentru aceste povesti, deoarece preferam sa le asculte si sa isi imagineze ceea ce se intampla de fapt acolo. Decat sa ii oferim imagini de la televizor, despre care se spune ca omoara imaginatia si creativitatea copiilor, prefer ca el sa aculte povestile, si abia pe urma sa priveasca modalitatea in care un regizor si-a imaginat firul epic.

Monday, February 7, 2011

Copiii sunt invatatorii nostri

De curand am avut parte de o mica revelatie si am primit raspunsul la una din intrebarile mari ale vietii: de ce copii?

Specia umana a evoluat foarte mult si asa se face ca oamenii au cucerit aceasta planeta. Ne-am dezvoltat ca si specie, dar in acelasi timp ne-am indepartat de spiritual si de emotional. Partea noastra rationala a pus stapanire pe noi si ne ghideaza stilul de viata, ne face niste robotei cu IQ tot mai mare, dar la care daca te uiti de la departare par comici in ceea ce fac zi de zi. Putem vedea pamantul ca pe un glob mare pe care miliarde de fiinte numite homosapiens se trezesc in fiecare dimineata si alearga cu o viteza tot mai mare pentru a obtine niste mici bucati de hartie pe care le-am numit conventional: bani. Cu cat alergam mai iute, cu atat reusim sa facem mai multi bani, sa cheltuim mai multi bani, sa avem nevoie de mai multi bani pentru a putea mentine stilul de viata, de maine trebuie sa facem mai multi bani. Acest lucru se intampla zi de zi pana cand in pragul batranetii iesim la pensie, banii de care dispunem se reduc la jumatate fata de cat eram obisnuiti sa avem si ne intrebam ce rol au toate acestea.

Vestea buna: copiii nu sunt prinsi (inca) in aceasta valtoare penibila. Ei sunt liberi, sinceri si mai ales plini de emotii si de spirit. Adica exact ceea ce noi adultii am pus intr-o cutie mica si uitata undeva pe un raft prafuit al sufletului. Copiii pot fi maestri nostri, profesorii nostri de la care putem invata cum sa fim mai emotionali, mai spirituali. Tot ceea ce merita sa facem este sa ne uitam cu atentie la ei, sa ne straduim sa ne debarasam de canoanele in care traim si sa privim din nou lumea in imagini, culori, sunete, miscare, vibratie, fara sa numaram minutele, banii, treptele de la bloc, termenele limita, facturile, locurile de parcare, autobuzele care trec prin statie, anii nostri care trec. Ne deschidem sufletul si vedem ce inseamna sa te bucuri de clipa pe care o traiesti si nu sa urasti zilele saptamanii asteptand weekendul. Imi dau seama ca fara sa vreau, le insuflu copiilor ca zilele de weekend sunt mai faine decat celelalte. Ei habar nu au daca este luni sau miercuri: o alta conventie de care ne agatam noi adultii. E cel mai banal exemplu care imi vine acum in minte, dar din pacate astfel de conventii sunt cu miile. Nu stiu daca cei din epoca de piatra au fost mai fericiti decat noi, dar sigur noi, cei de azi suntem prizonierii conventiilor sociale. Pot face ceva ca sa evadez din acest labirint? Probabil ca nu. In schimb pot sa ma joc cu plastilina, sa fac forme, sa combin culori, sa desenez, sa ma uit la cer, sa merg la teatrul de papusi si sa uit de "regia din spate", sa fiu mai liber, sa imi comunic sentimentele, sa imi deschid sufletul si astfel sa cresc si spiritual.

Le multumesc copiilor mei Matei si David pentru faptul ca sunt profesorii mei extraordinari pe care ii iubesc mai mult decat orice.

Friday, February 4, 2011

Matei se cere la gradinita

Mai blufam si noi ca si parinti. Asa... dupa principiul psihologiei inverse.

Miercuri dimineata, ne pomenim ca Matei se cere la gradinita. Cica "vreau la gradi meu". Eu pe faza, adopt my poker face si ii promit ca daca e cuminte, il duc la gradinita. Asta dupa ce acum aproape un an, cand Matei a inceput sa mearga la gradinita am avut aproape trei luni cu plans in fiecare dimineata, smuls copil de catre educatoare din bratele lui tati. Stiu ca atunci am trecut prin clipe grele, pentru ca nu imi era usor sa pornesc mai departe spre servici stiind ca l-am lasat pe Matei plangand.

Pe vremea aceea, ma consolam doar cu ideea ca dupa ce plec eu se linisteste - cel mai greu fiind momentul despartirii - si ca voi ajunge si ziua aceasta in care scriu cum copilul se cere la gradinita

Wednesday, February 2, 2011

Imaginatia mea este mai limitata decat a lui Matei

Ne-a rugat educatoarea lui Matei sa ii cumparam o forfecuta. Dupa ceva practica in taiat hartie la gradinita, copilul isi dezvolta dexteritatea necesara sa foloseasca foarfeca.

Duminica ne-am dus tot familionul la cumparaturi si am cumparat o forfecuta pentru copii. Acest lucru l-a bucurat foarte mult pe Matei, care cu mare constiiciozitate s-a pus pe decupat in hartie tot felul de forme.

Eu ii faceam baie lui David. Matei tot vine la mine si ma intreaba ce forme a taiat. Ma uit la hartia din mana lui si ii spun ca a taiat un elicopter. El ma aproba si merge mai departe la masuta de lucru sa continue activitatea.

Am gresit! Trebuia sa il las pe el sa imi spuna ce forma a taiat, dupa care sa il aprob eu pe el. Noi adultii - si probabil romanii mai mult ca altii datorita sistemului de invatamant - suntem cu mintea "in cutiuta", adica in canoanele pe care le-am deprins de cand eram mici, pana in prezent prin scoala, educatie, familie, joaca. Mintea copiilor este mai libera, asa ca nu e de mirare ca Matei trage trei linii pe o hartie si imi spune ca a desenat o pisica. M-am prins de acest lucru, asa ca data urmatoare l-am lasat pe el sa imi spuna ca taie un munte, un picior, etc. Am simtit astfel ca nu ii ingradesc imaginatia, oferindu-i raspunsuri de adult.