Tuesday, March 27, 2012

Vestitoarea primaverii: o musca ametita

Am simtit primavara. Nu pe pielea mea, ci pe timpanul meu. Ieri eram in parc si ne bucuram de vremea buna de la final de weekend. Biciclete, strigate de copii, hinta-palinta, bzzzz!!! Iesi afara din urechea mea, musca nebuna! Da, da, m-am trezit cu o musca in ureche. Nici macar nu era o Drosophila Melanogaster. Apelez la Catrinel. Ea nu vede nimic, eu aud bzzz in ureche. O rog sa imi toarne apa plata Dorna in ureche, poate poate s-a indura musca sa faca un pic de surfing si sa iasa. Musca avea chef de aventura si prefera sa bata toba fix in timpanul meu. O situatie absolut penibila si mai ales frustranta. Matei ma vede in dificultate si striga din partea cealalta a parcului: "Tati, iti curge sange?" Cand aud cuvantul sange, toti cu ochii pe mine: mamici, tatici si copii deopotriva. Nu imi curgea sange, dar nici nu era cazul sa strig: "stai linistit, Matei, doar mi-a intrat o musca in ureche!". Asa ca am ignorat intrebarea copilului si deja imi faceam socotelile cum o sa merg eu la urgenta.

Asa am si facut. M-am dus la ORL pe Clinicilor. Am intalnit pe culoar 2 asistente. "Ce problema aveti"? "Mi-a intrat o musca in ureche!" Pareau ca se amuza. "Si cum face"? "Bzzz, Bzzzz" fac eu catre ele. Era clar ca se amuza ca au inceput sa rada. Zambeam si eu, de altfel.

A venit doctorul. Cred ca a rasuflat usurat cand a aflat ca nu e nimic contagios. Cu un aspirator mic, mi-a scos insecta cea nesimtita, pornita sa imi strice dupamiaza de duminica. "Am facut bine ca am venit?", am intrebat eu. Doctorul, plictisit de situatie, mi-a spus ca "Bineinteles ca am facut bine". Eu am insistat: "In sensul ca daca nu veneam, ce se intampla?" Mi-a spus ca musca s-ar fi dezintegrat si ar fi fost eliminata. Eu imi si imaginam un ditamai chihlimbarul iesind din urechea mea, cu o frumusete de musca in mijloc. Un pandantiv de tprimavara.

M-am intors in parc. Deja se lasa seara si ne-am carat acasa. N-a fost intocmai cum imi imaginasem eu aceasta duminica dupamasa. Ciudati mai sunt, vestitorii primaverii!

Thursday, March 22, 2012

Viata invers

Viata asta este un pic cu susul in jos. Nu ca asa a fost lasata ea de Dumnezeu, ci pentru ca asa am facut-o noi, oamenii.

M-a pus pe ganduri o replica de-a lui Matei, asa ca am luat blogul ca sa ma spovedesc. Intr-una din zilele trecute, Catrinel a venit mai tarziu de la servici. Mai exact, la 10 seara. Asa se face ca am avut parte de o seara plina cu Matei si cu David. Ne-am distrat, ne-am jucat, am ras si am chiuit. Asteptarile mele erau ca dupa o astfel de seara, copiii sa mearga la culcare fara sa mai doreasca sa stau cu ei 5-10 minute dupa ce stingem lumina. Acest obicei s-a incetatenit deja destul de bine ca si ritual de seara, asa ca baietii se asteptau sa ne tinem de program. Eu, in schimb, avand in vedere ca avusesem si o zi mai dificila la servici, asteptam cu nerabdare ca dupa pupicul de noapte-buna sa pot sa stau si eu un pic si sa suflu.

Vine momentul in care dupa ce sting lumina, aud binecunoscutul: "tati, stai cu noi?". O intrebare dulce ca mierea venita de la doi micuti care se uita spre mine clipind, ca doi pui de gaina. Le-am spus baietilor ca am stat toata dupamasa cu ei si ca acum sunt obosit si ca as prefera sa stau in sufragerie. Bineinteles ca logica mea nu are nimic de-a face cu logica lor: pentru ei ritualul de culcare se dorea a fi respectat, indiferent ca ne-am jucat impreuna 2 ore sau 4 ore in acea seara. Cand au aflat ca nu vreau sa stau cu ei, au inceput sa planga, Matei chiar mai abitir ca David. Tensionat fiind, am ridicat un pic tonul si le-am spus ca vreau sa stau si eu putin in sufragerie, ca sunt obosit. In acel moment, m-a trasnit replica lui Matei pe cel mai cald si necinic ton cu putiinta: "Bine tati, pa. Noapte buna! Sa dormi bine, tati!"

Am plecat de la ei din camera cu coada intre picioare. Replica lui Matei mi-a ramas parca tatuata pe creier si nici televizorul, nici internetul nu reuseau sa stearga gustul amar care mi-a ramas. Imi doream sa nu fi reactionat asa cum am facut-o.

Copiii mei sunt mici. Mai mari ca altii, dar totusi mici. La 2 si 4 ani au nevoie sa petreaca timp alaturi de mami si de tati. Avand in vedere cum ne construim noi viata in zilele acestea, in perioada in care ei sunt mici, noi muncim apoape toata ziua, ramanandu-ne maxim 4 ore pe zi pe care sa le petrecem cu ei. Imi place sa cred ca in viitor voi avea libertate mai mare sa aleg cat de mult sa muncesc si cat de mult sa petrec timp alaturi de copii. Doar ca atunci, Matei si David, 2 adolescenti, se vor bucura cand parintii nu vor fi acasa. De-aia am spus ca viata e cu susu-n jos!