Thursday, March 22, 2012

Viata invers

Viata asta este un pic cu susul in jos. Nu ca asa a fost lasata ea de Dumnezeu, ci pentru ca asa am facut-o noi, oamenii.

M-a pus pe ganduri o replica de-a lui Matei, asa ca am luat blogul ca sa ma spovedesc. Intr-una din zilele trecute, Catrinel a venit mai tarziu de la servici. Mai exact, la 10 seara. Asa se face ca am avut parte de o seara plina cu Matei si cu David. Ne-am distrat, ne-am jucat, am ras si am chiuit. Asteptarile mele erau ca dupa o astfel de seara, copiii sa mearga la culcare fara sa mai doreasca sa stau cu ei 5-10 minute dupa ce stingem lumina. Acest obicei s-a incetatenit deja destul de bine ca si ritual de seara, asa ca baietii se asteptau sa ne tinem de program. Eu, in schimb, avand in vedere ca avusesem si o zi mai dificila la servici, asteptam cu nerabdare ca dupa pupicul de noapte-buna sa pot sa stau si eu un pic si sa suflu.

Vine momentul in care dupa ce sting lumina, aud binecunoscutul: "tati, stai cu noi?". O intrebare dulce ca mierea venita de la doi micuti care se uita spre mine clipind, ca doi pui de gaina. Le-am spus baietilor ca am stat toata dupamasa cu ei si ca acum sunt obosit si ca as prefera sa stau in sufragerie. Bineinteles ca logica mea nu are nimic de-a face cu logica lor: pentru ei ritualul de culcare se dorea a fi respectat, indiferent ca ne-am jucat impreuna 2 ore sau 4 ore in acea seara. Cand au aflat ca nu vreau sa stau cu ei, au inceput sa planga, Matei chiar mai abitir ca David. Tensionat fiind, am ridicat un pic tonul si le-am spus ca vreau sa stau si eu putin in sufragerie, ca sunt obosit. In acel moment, m-a trasnit replica lui Matei pe cel mai cald si necinic ton cu putiinta: "Bine tati, pa. Noapte buna! Sa dormi bine, tati!"

Am plecat de la ei din camera cu coada intre picioare. Replica lui Matei mi-a ramas parca tatuata pe creier si nici televizorul, nici internetul nu reuseau sa stearga gustul amar care mi-a ramas. Imi doream sa nu fi reactionat asa cum am facut-o.

Copiii mei sunt mici. Mai mari ca altii, dar totusi mici. La 2 si 4 ani au nevoie sa petreaca timp alaturi de mami si de tati. Avand in vedere cum ne construim noi viata in zilele acestea, in perioada in care ei sunt mici, noi muncim apoape toata ziua, ramanandu-ne maxim 4 ore pe zi pe care sa le petrecem cu ei. Imi place sa cred ca in viitor voi avea libertate mai mare sa aleg cat de mult sa muncesc si cat de mult sa petrec timp alaturi de copii. Doar ca atunci, Matei si David, 2 adolescenti, se vor bucura cand parintii nu vor fi acasa. De-aia am spus ca viata e cu susu-n jos!

No comments: