Wednesday, April 25, 2012

Propria jungla, fara liane

Proiectul in care eu cu baietii plantam samburi mere si lamai a scapat de sub control. In sensul bun al cuvantului. Se pare ca viata este mai puternica decat am estimat eu. Samburii pe care noi ii aruncam dupa ce consumam fructele de zi cu zi sunt mai dornici sa germineze decat as fi spus. Asa se face ca am pus la incoltit multi samburi, crezand ca vor germina doar cativa. Natura insa m-a contrazis si am ajuns sa avem 6 lamai, 8 meri, un ananas cu radacini, un sambure de avocado si unul de mango. Mai sunt pe drum inca vreo 4 meri. Ce se vede in poza nu e tot, ca am mai pus si pe balcon. Am cumparat pamant de flori si am umplut toate recipientele care pot trece drept ghiveci. La cat de multe "rasaduri" avem, mi-am permis sa scot si pe balcon sa vad daca rezista la vremea de afara sau nu. Veste buna: rezista si cred ca se calesc si plantele devin mai viguroase, atat merii cat si lamaii.

Planul este sa ajungem sa plantam merii la tara, sa ne facem o mica gradinita de care sa avem grija. Mai vreau sa trimit un mar si un lamai la gradinita baietilor pentru ca stiu ca acolo impreuna cu educatoarele au mare grija de plante.

Matei a ajuns sa fie mare cunoscator, sa dea verdicte daca pamantul este negru si umed sau este prea uscat, sa stie ca daca punem prea multa apa riscam sa putrezeasca, ca plantele au nevoie de soare si caldura, ca samburele de mar iese alb din pamant si inverzeste in primele ore in care da de lumina, si asa mai departe. Admiram aproape in fiecare dimineata evolutia plantelor noastre. David insista sa imi spuna ca a mai iesit un lamai, chiar daca acest lucru s-a intamplat acum cateva saptamani, iar acum nu se mai intampla.

Experimentul in care producem viata continua!

Sunday, April 22, 2012

Castel din carti de joc

Traim weekendul constructiilor. Dupa turnul de ieri, in dimineata aceasta am facut un castel cu 4 etaje din carti de joc. Provocarea pentru mine a fost sa il construiesc, mai ales ultimul etaj. Provocarea pentru Matei si David a fost sa stea cuminti pe scaun, sa vorbeasca in soapta ca nu cumva sa se darame castelul. Toate miscarile beietilor se fac cu incetinitorul. Le-am explicat ca aceasta constructie este un joc de rabdare si de indemanare. Dupa fiecare triunghiulet construit, respiram un pic si mergem mai departe. Daca se darama, o luam de la capat.

Dusmanul lui "bine" este "mai bine". La tentativa mea de a face etajul 5, castelul s-a daramat, a venit apa si l-a luat. Vom face altul in alta zi pentru ca acum ne-am plictisit sa stam cuminti. La masinuteeee!!!

Saturday, April 21, 2012

Cel mai mare turn din Lego


Azi, asa ca de sambata dimineata, ne-am simtit constructori in pijamale. Totul a inceput de la dorinta baieteilor de a construi o benzinarie. Le-am dat un pic de lucru sa faca niste stalpi si totul a degenerat intr-un turn imens. Asa am ajuns sa ne propunem sa construim pana in tavan un turn din cuburi de Lego Duplo.

Wednesday, April 11, 2012

Scrisori catre Iepuras


Matei si David i-au scris lui Iepurasul. De vreo doua saptamani deja! 

Fiecare baietel a vrut cate o foaie de hartie pe care sa ii transmita iepurasului doleantele proprii. Sunt atata de draguti cu privirile lor inocente, cum se gandesc cu drag la Iepurasul care va veni, cum cauta metode prin care sa comunice cu Iepurasul, incat iti dau lacrimile.
I-am propus lui Matei sa ducem scrisorile la posta, dar el a venit cu ideea sa le lipim pe usa de la intrare. Pe exterior, fireste, ca sa poata vedea iepurasul ca acolo sunt 2 copii care isi doresc sa primeasca Lego City.
Dupa ce am lipit scrisorile, Matei si-a dat seama ca poate nu este suficient de clar cui ii sunt adresate scrisorile.

Si-a propus sa deseneze un iepuras pe post de “In atentia:”. Era tare necajit Matei ca nu putea sa deseneze iepurasul asa cum si-l imagina, asa ca m-am oferit sa il ajut. M-a rugat sa ii desenez si morcov „in mana” si sa il fac zambind. De ce? E fericit pentru ca are morcov!


Asa ca stam de vreo 3 saptamani cu scrisorile pe usa asteptand si noi alaturi de cei mici sa vedem ce le aduce Iepurasul. Eu sunt convins ca sunt sanse mari sa le aduca Lego City. Oare Iepurasul isi va da seama care este scrisoarea lui Matei si care este cea a lui David?

Monday, April 2, 2012

Ne horticulturalizam

Traiasca horticultura! Eu, care acum un an eram complet pe dinafara, am inceput sa fiu tot mai atras de ideea de a planta. Ma atrage ideea de a face viata dintr-un sambure. Sunt cateva conjucturi care au dus la atractia mea catre dorinta de a dezvolta viata.

Una dintre aceste conjuncturi este faptul ca la gradinita am aflat ca lui Matei ii place sa inteleaga cum functioneaza lumea, sa descopere natura, fenomenele care ne inconjoara. Mai mult, in saptamana in care copiii au discutat despre meserii, Matei a ales sa fie gradinar: singurul copil din grupa care a optat pentru aceasta ocupatie.

Asa se face ca am inceput micile noastre experimente. Pana acum am plantat mar, lamai, avocado si ananas. Marul se pune la incoltit in frigider, intr-un prosop umezit tot la 2 zile. Asa se poate simula iarna care trece peste merele cazute in toamna si putrezite. Lamaiul se pune in pamant ud in permanenta, intr-un vas acoperit pentru a asigura intuneric. Avocado este cel mai spectaculos din punctul de vedere al plantarii lui: se inteapa cu 3 scobitori si se suspenda intr-un vas cu apa, astfel incat jumatate sa fie imersat in apa. Apa se schimba zilnic sau maxim la 2 zile. La ananas, se ia coroana, se curata de frunzutele de la baza si se descopera mugurii de radacina. Dupa ce se lasa o zi sa se vindece acolo unde s-au curatat frunzutele, se pune in apa.

Fericirea la acest sfarsit de saptamana a fost maxima: au incolti 2 lamai si 2 meri. Ca merii, ca lamaii, in mijlocul primaverii.


Ananas:

 Avocado:
 2 lamai proaspat incoltiti:
 2 meri proaspat iesiti din pamant (dupa ce i-am mutat din frigider).