Wednesday, January 15, 2014

5 metode simple de a-i pregati pe copii pentru greutatile vietii

Gustul infrangerii face parte din viata si cei care reusesc sa castige au trecut cu siguranta prin infrangeri. Gustul victoriei nu ar exista fara gustul infrangerii.

Copiii au dreptul sa fie pregatiti sa faca fata greselilor, infrangerilor, esecurilor, greutatilor vietii in general. Generatia noastra de parinti este obsedata sa le ofere tot ceea ce au nevoie si sa ii protejeze excesiv, ajungand aproape sa ii handicapeze. Micutii sunt privati de oportunitatea de a invata de exemplu ce inseamna sa incerce de cateva ori pana cand reusesc. Matei a retinut de la gradinita ca atunci cand un vulcan explodeaza in Japonia, locuitorii de acolo nu se pun in fund si plang, ci incep sa caute solutii si se pun pe treaba.

Cum punem noi in practica teoria de mai sus? 5 metode simple:

1. Totul pleaca de la cele mai banale intamplari. Ii lasam pe baieti sa incerce de mai multe ori inainte de a ne cere ajutorul. Cand ei ne cer ajutorul sa isi incheie fermoarul, de exemplu, ii intrebam de cate ori au incercat pana cand apeleaza la noi. Saracii de ei au ajuns ca atunci cand ne spun ca nu pot ceva, sa ne spuna si de cate ori au incercat! Aici e nevoie de rabdare din partea noastra a parintilor pentru ca de regula fermoarul nu se lasa tras exact atunci cand noi adultii ne grabim mai tare. Totul este sa alegem sa ii invatam pe copii sa fie independenti in loc sa facem compromisul de a le rezolva noi problemele lor doar pentru ca ne grabim sa ajungem la mall. Culmea e ca in general copiii isi doresc sa fie independenti, sunt motivati atunci cand reusesc sa faca lucruri pe care adultii le fac si se bucura cand le spunem ca au crescut, doar ca noi adultii nu prea ii lasam sa creasca!

2. Copiii merg la sport. Ei trebuie sa practice si sa priveasca tot felul de competitii. Astfel ei au ocazia sa invete lectii reale de viata, de la cum se stabileste un obiectiv, ce inseamna sa te pregatesti pentru a-l atinge, la gustul victoriei si gustul infrangerii. Acestea fac parte din sport si fac parte din viata. De multe ori tenisul, spre exemplu, ne invata cum sa rastorni in favoarea ta un meci pe care 90% din cei din jur il considerau pierdut.

3. Am constatat ca micutii cu varste intre 4 si 7 ani accepta foarte greu sa fie corectati. Poate e natura umana si mecanismul nostru de aparare care ne face sa respingem atunci cand cei din jur cauta sa ne indrepte greselile. Aici insist sa le spun ca inainte de a le iesi ceva perfect, in majoritatea cazurilor trebuie mai intai sa gresesti. Totul e sa ai rabdare cu tine si sa iti ierti greselile. Lui Matei nu are cum sa ii iasa cifra cinci perfect atunci cand se chinuie sa o scrie, decat daca o greseste de cateva ori si mai ales isi da el dreptul sa o greseasca!

4. Cand avem de-a face cu ceea ce in ochii unui copil pare a fi o nenorocire, replica mea este:  Ce solutii putem gasi? In majoritatea cazurilor asta le paralizeaza plansul si le pune in miscare creativitatea. In vacanta de iarna am fost tare mandru atunci cand impreuna cu ceva prieteni Matei incerca sa construiasca un turn cat mai inalt din niste tubulete care se imbinau unul in altul. De cateva ori turnul li s-a prabusit. L-am provocat pe Matei sa vina cu solutii de a inalta turnul si copilul mi-a propus doua solutii, dintre care una mi-a placut enorm. Prima a fost ca unul dintre ei sa se suie pe un scaunel astfel incat sa creasca inaltimea turnului. A doua a fost sa construiasca turnul la orizontala pe covor, dupa care sa il ridice la verticala.

5. Copiii, ca si adultii, intra in relatii tensionate cu alti copii. In astfel de situatii, majoritatea parintilor intervin si propun o rezolvare care pare OK in mintea lor de adulti. Parca ii si aud in parc: "Da-i si lui Gheroghita jucaria!" Mie mi se pare aberant. Eu ii las pe copii sa isi rezolve singuri disputele ca peste 30 de ani nu voi fi alaturi de ei la servici si in viata lor de cuplu astfel incat sa pot interveni si sa le spun cum sa isi imparta "jucariile". Copiii trebuie sa invete frustrarea atunci cand cineva iti smulge o jucarie, la fel cum trebuie sa invete ce inseamna ca ceilalti sa nu isi doreasca sa se mai joace cu tine pentru ca le tot smulgi jucariile. De oricare parte a jucariei ai fi, lectia trebuie insusita inca de mic pentru ca mai tarziu e prea tarziu. Tot in acest context, atunci cand copilul meu vine sa il parasca pe altul, ii spun din start ca para nu este o solutie si il trimit inapoi sa isi rezolve situatia. Fie sa isi ceara scuze, fie sa il roage pe celalat sa ii imprumute jucaria, oricum este disputa lui si el trebuie sa o rezolve.






No comments: