Friday, January 3, 2014

Parinti cu frica de copii

Am vazut parinti carora le este frica de copiii lor. Am simtit asta din cum se adresau copiilor sau din cum partenerii isi fac reciproc curaj sa dea "vestea cea proasta" copilului. Copilul era mult mai hotarat decat mama/tata, asa ca nu e de mirare care detinea autoritatea: ala micu'!

Aoleu, sper ca eu (noi) nu fac parte din aceasta categorie. Ca sa imi dau seama, mi-am propus sa ma gandesc la cum as reactiona eu in diferite conjuncturi si mai ales sa imi imaginez daca baietii mei mi-ar face o isterie care sa ma faca sa tremur.

1. E trecut de 7 seara. Copilul imi cere sa ii fac un sendvici cu branza lui preferata. Branza respectiva s-a terminat. Oare am curajul sa ii spun sec ca nu mai este branza, sau ma gandesc la modalitati de a alerga pana la un supermarket si sa fac rost de branza preferata, doar ca sa nu il supar?

2. Suntem la o petrecere de copii. Inca nu a venit tortul, iar noi trebuie sa ajungem la o programare care a fost stabilita cu mult timp inainte de a primi invitatia la petrecere - de exemplu la dentistul meu unde prind greu o sedinta. Am curajul sa ii spun copilului ca trebuie sa plecam in toiul petrecerii sau prefer sa renunt la programarea mea la dentist?

3. Sutem in supermarket. E final de luna asa ca banii imi sunt foarte bine numarati. Copilul insista sa ii cumpar o jucarie care mi-ar arunca in aer bugetul de cumparaturi. Oricum, jucaria in sine este o prostie, nu i-as cumpara-o nici daca as avea toti banii din lume. Am curajul sa ii spun copilului ca nu avem bani pentru jucaria mult ravnita? Daca gasesc farama de curaj necesara, ii spun sec sau ii promit ca ii cumpar ceva chiar mai scump luna viitoare, pe principiul reraise de la Poker?

4. Suntem la finalul unei zile in care eu consider ca fiul meu a mancat prea multe dulciuri. Brusc el vine si ma intreaba daca poate sa mai manance din ciocolata pe care a primit-o ieri de ziua lui. Am curajul sa ii spun ca azi a mancat prea multe dulciuri si ca nu ii mai permit sa manance? Sau vin cu o solutie de compromis in care "il aburesc" zicandu-i ca nu mai este ciocolata? Asta in cazul in care nu cedez de tot si il invit sa mai "pape".

Lista ar putea sa continue, insa intre timp mi-am dat seama ca as avea curajul sa spun adevarul fara sa ma gandesc cu groaza ca cel mic ma va pedepsi. Si asta dintr-un motiv foarte simplu: noi adultii ar trebui avem un simt al realitatii pe care copiii sigur nu il au. Acel simt care le lipseste cu desavarsire copiilor si care ii face sa fie dispusi sa manance si un kilogram de ciocolata, doar pentru ca il au la dispozitie.

No comments: